Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 717/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 717/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 107/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.717/CM:
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea recursului civil având ca obiect drepturi bănești, formulat de recurentul reclamant C. N. - cu domiciliul în C., . nr.35, ., județul C. împotriva sentinței civile nr.2274/13.05.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă SNTFC „CFR MARFĂ SA”, cu sediul ales în C., ., nr.2, județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru intimata pârâtă - consilier juridic P. A., conform delegației pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 si următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de la plata taxelor de timbru.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a evidențiat părțile aflate în litigiu, obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și modalitatea și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
Reprezentantul intimatei pârâte precizează că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului intimatei pârâte potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de tribunal ca fiind legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul C. N. a solicitat ca in contradictoriu cu piritul SNTFC CFR Marfa SA se dispuna obligarea piritului la plata diferentelor rezultate din calcularea drepturilor salariale prevazute in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 calculat la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit de art 41 alin 3 lit a si sumele efectiv incasate, pentru perioada decembrie_10.
In motivarea actiunii arata reclamantul ca a desfasurat activitate in cadrul societatii pirite si au beneficiat de un salariu de incadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10. Sustine reclamantul ca potrivit contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, art 41 alin 3 lit a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil la data de 1.08.2008 etse de 700 lei. Sustine reclamantul ca la litera b a aceluiasi art 41 se prevede obligatia partilor implicate in negocieri colective la nivel de grup de unitati sa ia ca baza de la care pornesc negoicerile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, adica 700 lei si nu 570 lei pentru perioada 1.09._10 respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10.
Mai precizeaza reclamantul ca pirita era obligata sa respecte dispozitiile CCM la nivel de ramura si sa aibă in vedere salariul minim brut de 700 lei la calcularea salariului.
In drept au fost invocate dispozitiile art 41 malin 5 din Constitutie, CCM nr. 722/2008, art 23, 40, 236 238, 241 c.muncii, Legea 130/199.
Pirita SNTFC CFR Marfa SA a formulat intimpinare solicitind respingerea actiunii ca neintemeiata.
A invocat pirita exceptia exceptia prescrierii dreptului material la actiune .
Arata pirita ca rezulta fara echivoc faptul ca solicitarea reclamantului consta in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni.
Aceeasi exceptie a prescrierii dreptului material la actiune, dar invocata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit d c.muncii a fost supusa atentiei, apreciindu-se ca drepturile banesti solicitate s-au nascut cu mult inaintea termenului de 3 ani.
Arata pirita ca in perioada 1.09._10 in care reclamantul solicita diferentele de drepturi salariale, diferenta dintre salariul de baza minim brut negociat de 700 lei prevazut de art 41 din CCM la nivel de ramura si cel efectiv primit de reclamanta si calculat in baza CCM la nivel de grup de unitati nu exista.
In cauza partile au administrat proba cu inscrisuri fiind depuse:extras CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, acte aditionale, carnet de munca, extras contract colectiv de munca la nivel de unitate, extras contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati.
Prin sentința civilă nr.2274/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit c, e si d c.muncii; s-a respins actiunea formulata de reclamant in ceea ce priveste obligarea piritei la plata diferentelor de drepturi salariale pe perioada decembrie_10 ca nefondata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune pentru acordarea drepturilor banesti solicitate pe perioada decembrie 2009 -31 decembrie 2010:
Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la calcularea unui salariu de baza brut este un drept salarial.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul la salariu brut de baza negociat este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii. Avindu-se in vedere ca dreptul la plata salariului se naste la inceputul lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantilor la plata salariului prin utilizarea unui salariu de baza brut negociat de 700 lei aferent anului 2009 nu este prescris.
Stabilindu-se, deci, ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata ca solicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 268 lit e din c.muncii referitoare la termenul de prescriptie de 6 luni, ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii.
Totodata, instanta a apreciat ca in cauza nu este aplicabila dispozitia art 268 lit d, in cauza neinvocuindu-se de catre reclamanti nulitatea vreunui contract de munca.
Prin urmare instanta a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.
Cum actiunea a fost introdusa la data de 7.01.2013, iar perioada pentru care se solicita drepturile banesti este decembrie 2009-31 decembrie 2010, instanta a apreciat ca termenul de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c nu era implinit la data astfel ca va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiunea ca nefondata.
Asupra fondului cauzei:
Reclamantul a fost angajatul societatii pirite.
In aceasta calitate reclamantul a avut in perioada septembrie 2009-decembrie 2010 salariul de baza brut de 1531 lei si, incepind cu 1.04.2010 de 1611 lei.
Acest salariu s-a stabilit de catre pirita in baza Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, contract ce contine dispozitii similare cu cele din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati.
Potrivit art 12 si 13 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza pentru muncitorii calificati se stabilesc pe categorii de incadrare sau functii….Fiecarei categorii de incadrare sau functii îi corespund clase de salarizare conform anexei 2”
Astfel, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantului s-a calculat prin incadrarea mai intîi a acestuia in clasa 20 de salarizare. Ulterior, avind in vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, si cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 570 lei si, respectiv 600 lei, pirita, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamant salariul de baza brut de 1054lei ( 570 X clasa de salarizare) si ulterior de 1109lei ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamantul pretinde ca salariul sau de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, stabilit prin art 41 alin 3 contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Potrivit art 41 alin 1, 2 si 3 din ccm la nivel de ramura transporturi „ Se stabilesc urmatorii coeficienti minimi de ierarhizare pentru urmatoarele categorii de salariati: A. municitori 2. calificati - 1,5. Coeficientii minimi de ierarhizare de la alin 1 se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art 40 alin 3 lit a. Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 1.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei…”.
Din dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura citate mai sus instanta constata ca, algoritmul de calcul al salariului prevazut de acest contract consta in formula: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi X coeficient minim de ierarhizare.
In speta, salariul de baza brut al reclamantilor, care se incadreaza in categoria muncitorilor calificati ( art 41 alin 1 lit A pct 2), ar fi avut cuantumul de 1400 lei ( 700 X 2) in masura in care pirita ar fi stabilit acest salariu in functie de dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Din cele expuse, instanta constata ca prin aplicarea dispozitiilor prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificati, pirita a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decit cel care rezulta din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi (1531 lei sau 1611 lei fata de 1400 lei).
Ceea ce doreste reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Se vrea astfel obtinerea unei formule de calcul care constanta in: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi ( 700 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare, deci combinarea dispozitiilor care reglementeaza aceiasi institutie – cea a salarizarii, din doua acte diferite - ccm la nivel de unitate si ccm la nivel de ramura.
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii „Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.
Conform art 30 din legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forta obligatorie a contractului colectiv de munca pentru partile semnatare, contract care se impune intocmai ca si legea..
Executarea vizata de art 30 presupune aducerea la indeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate de parti.
Totodata, art 41 alin 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.
In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior.
In cauza, asa cum am aratat, contractul colectiv de munca la nivel superior - cel de la nivel de ramura transporturi, prevede drepturi salariale mai mici decit cel de la nivel inferior- la nivel de unitate astfel ca, in mod corect, pirita a respectat si aplicat dispozitiile contractului colectiv de munca de la nivel de unitate.
Interpretarea reclamantului in sensul obtinerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un contract colectiv de munca ( de ramura) si alte elemente din alt contract colectiv de munca (de unitate) in scopul obtinerii unui rezultat favorabil este profund eronata.
O regula de baza in interpretarea si aplicarea legii constituie interdictia crearii pe cale juridiciara a unei noi legi ( lex tertia) prin combinarea unor dispozitii mai favorabile din mai multe legi.
Ca si in cazul dispozitiilor legale, si dispozitiile contractuale (care constituie legea partilor) nu se pot interpreta de asa maniera incit sa duca la obtinerea unei legi tertiare ( lex tertia).
In masura in care in contractul colectiv de munca la nivel de unitate ar fi existat o lacuna in modul de stabilire a salariului de baza brut al salariatilor calificati, atunci aceasta lacuna ar fi putut fi acoperita cu dispozitii din contractul colectiv de munca de la nivel de ramura mai favorabile.
In speta insa, nu este vorba despre nici o lacuna in reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar, chiar daca diferit de cel prevazut in contractul colectiv de munca de la nivel de ramura.
Or, atita timp cit in formula de calcul a salariului de baza brut prevazuta de contractul la nivel de unitate se utilizeaza alte notiuni decit in cea prevazuta de contractul la nivel de ramura ( clasa de salarizare si nu salariu minim de baza; coeficienti de ierarhizare corespunzatori clasei de salarizare si nu coeficienti minimi de ierarhizare pentru categorii de salariati) instanta apreciaza ca are aplicabilitate deplina contractul la nivel de unitate, acesta continind dispozitii mai favorabile reclamantei.
Instanta nu va retine sustinerile piritei potrivit carora trebuia mai intîi sa se obtina anularea clauzelor privind salarizarea din contractul colectiv de munca la nivel unitate, aceasta nefiind intemeiata.
Asa cum am aratat mai sus, atita timp cit un contract colectiv de munca contine dispozitii mai favorabile atunci acesta se aplica cu prioritate fata de cel care are dispozitii mai putin favorabile, fara a fi insa necesar sa se constate nulitatea dispozitiilor mai putin favorabile.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului să, acesta a arătat următoarele:
Critică pentru nelegalitate hotărârea recurata, întrucât in mod nelegal a fost respinsa ca nefondata cererea privind acordarea diferentelor salariale cuvenite, pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 41 alin.3 Contractul colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi.
Solicită instanței de control judiciar sa observe ca prin cererea de chemare in judecata, reclamantul solicita obligarea angajatorul parat SNTFM CFR Marfa SA la acordarea unor drepturi bănești, invocandu-se ca temei juridic al pretențiilor sale, prevederile contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de Ramura Transporturi 2008-2010, Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA 2009/2010 si CCM incheiat la Nivelul Crupului de unități Feroviare 2006 - 2011.
Astfel, fiind invocate prevederile contractuale stabilite prin mai multe contracte colective de munca, de grad diferit, instanța a fost investita sa soluționeze cauza, prin prisma dispozițiilor contractuale aplicabile in perioada interesata.
Or, in conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.1 Codul muncii, republicat, „Contractul colectiv de munca este convenția încheiata in forma scrisa intre angajator sau organizația patronala, de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca, efectele clauzelor contractului colectiv de munca întinzându-se astfel cum stabilește art. 133 alin.1 lit.a din Legea nr. 62/2001 - Legea dialogului social, pentru toti salariații din unitate, pentru contractele colective de munca încheiate la acest nivel.
Potrivit art.148 din Legea nr.62/2011 Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea pârtilor ce se fac vinovate de acesta.
În materia executării obligațiilor se vorbește, in general de principiul executării in natura a obligației, acesta însemnând executarea obligației in natura ei specifica, realizarea obiectului avut in vedere de către parti, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o alta prestație.
Or, potrivit art. 41 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, sunt prevăzuți coeficienții de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la art. 3 lit.a se prevede ca salariul minim brut la nivel de ramura transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau alte indemnizații incluse.
Articolul 41 lit.b din același contract prevede in mod expres ca parțile implicate in negocieri colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit. A pentru stabilirea salariului minim brut la nivelul respectiv, grup de unități unitate.
Se invocă dispozițiile art.229 alin. 1 Codul muncii republicat și art. 238 din codul Muncii, in vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă.
Prin urmare, orice contract colectiv de munca se încheie nu numai în considerarea legii, dar si in considerarea clauzelor contractuale colective munca încheiate la nivel superior, iar in cazul in care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte de munca prin care au negociat drepturi la nivel inferior celui stabilit ori contracte colective la nivel superior clauzele celor dintâi vor fi lovite de nulitate, in condițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, in vigoare la momentul analizat de prezenta cauza.
Chiar si in jurisprudența Curții constituționale, s-a accentuat obligativitatea respectării, in negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate in favoarea salariaților prin dispozițiile legii si prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea art. art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996, statuând prin Decizia nr.380 din 30 septembrie 2004 și 511/2006 că textele de lege criticate sunt constituționale, în motivare reținând, între altele, că „reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membri stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizațiile de la nivelul superior”. În sfârșit, Curtea a reținut că „dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.
În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
De aceea, în cauză nu sunt incidente și nu au relevanță prevederile art.268 al.1 lit.d) din Codul Muncii.
Nici împrejurarea că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat ulterior nu are relevanță.
Astfel, tocmai din împrejurarea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior celui încheiat la nivel de ramură, rezultă obligația legală a părților de a respecta obligația impusă de art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă).
Ca urmare, faptul că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă s-a încheiat ulterior sau a fost modificat ulterior contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, nu justifica inaplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în cazul. Părțile nu pot ignora prevederile cu caracter minimal cuprinse în contractul colectiv de muncă.
În cauză, trebuie avută în vedere întreaga procedură de stabilire a salariilor stabilită de art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă.
Astfel, în alin.(2) se stabilea că toți coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a) adică 700 lei; o altă regulă era cuprinsă în alineatul 3 lit.b) în care se stabilea că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din acest contract colectiv de muncă.
Ca urmare, în art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați nu era privit în sine ca un element de negociere care să aibă un anumit cuantum minim; contractul colectiv de muncă stabilea la nivel minimal elementele de calcul constând în salariul de bază minim pe ramură respectiv coeficienții de ierarhizare în mod separat, părțile purtând negocieri distinct asupra ambelor elemente pe baza cărora era ulterior salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați la nivelul unității.
Astfel, unitățile din cadrul ramurii transporturi aveau obligația de a porni negocierea salariului de bază minim de la nivelul de 700 lei iar la acest salariu de bază să aplice cel puțin coeficienții minimi de ierarhizare care, la rândul lor puteau fi negociați la un nivel superior.
Or, pârâta nu a respectat nivel minim al salariului de bază de 700 lei stabilit la nivel de ramură contrar prevederilor legale evocate care stabilesc obligația respectării nivelului minim al drepturilor stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Aceste considerente sunt suficiente pentru a stabili caracterul fondat al acțiunii.
În consecință, reclamantul are dreptul la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din calcularea acestora raportat la salariul de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2010 corespunzător timpului lucrat, întrucât plata drepturilor salariale constituie contraprestația muncii, aceste diferențe rezultând din calculul tuturor elementelor prevăzute de art.155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) respectiv salariul de bază, sporuri și alte adaosuri, la care se referă reclamantul în mod separat în acțiune, astfel încât nu este necesar a fi individualizate în prezenta hotărâre.
Reclamantul are dreptul și la actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale.
Astfel, potrivit art. 161 al.4 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) devenit art.166 al.4 după republicarea Codului Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului.
În cauză, pârâta nu a plătit o parte a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, prin nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul și va fi modificată în parte sentința recurată în sensul admiterii acțiunii, urmând a se menține dispozițiile privind excepția prescripției extinctive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant C. N. - cu domiciliul în C., . nr.35, ., județul C. împotriva sentinței civile nr.2274/13.05.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă SNTFC „CFR MARFĂ SA”, cu sediul ales în C., ., nr.2, județul C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta către reclamant la plata diferențelor rezultate din calcularea salariului raportat la salariul de bază brut prev.de art. 41 al.3 CCMR/ 2008-2010 în cuantum de 700 lei pentru perioada decembrie 2009 – 31.12.2010 corespunzător timpului lucrat.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10.09.2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: F.M.
redactat jud. A. R. 10.10.2013
3 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 991/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 917/2013.... → |
|---|
