Confirmarea nulității contractului individual de muncă semnat pentru angajator de o persoană fără calitate de reprezentant.
| Comentarii |
|
Este adevărat că mandatul poate fi ratificat cu efect retroactiv, dar aceasta presupune ca persoana care face ratificarea să exprime un consimţământ valabil în acest sens, respectiv să aibă, la data ratificării, calitatea de reprezentant al persoanei juridice.
Confirmarea tacită a contractului individual de muncă a intervenit nu numai prin executarea voluntară de către ambele părţi, ci şi prin acte juridice prin care calitatea de salariat a apelantei pârâte a fost implicit afirmată.
Atât modificarea, cât şi încetarea contractului individual de muncă consimţite de către angajator relevă intenţia certă a acestuia de a renunţa la invocarea nulităţii contractului individual de muncă, întrucât nu se putea modifica şi cu atât mai mult nu putea înceta decât un contract valabil încheiat, aceasta fiind premisa asumată de angajator la emiterea celor două acte.
Art. 55 şi urm. Codul Muncii Art. 1262, art. 1263 alin. 5 Noul Cod Civil
Sentinţa apelată:
Prin sentinţa civilă nr. 3527/20.09.2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca cererea formulată la 26.02.2013 de reclamanta SC L. 95 SA, prin administrator judiciar C. SPRL în contradictoriu cu pârâta CG, prin care aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă nr. 173193/29.09.1997 şi a actului adiţional nr. 19/14.04.2009.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin contractul individual de munca inregistrat sub nr. 173193/29.09.1997, pârâta CG a fost angajată la SC L. 95 SA in functia de director economic, pe o durata nedeterminata, incepand cu data de 11.08.1997.
Ulterior, intre aceleaşi părți a intervenit actul adițional nr. 19/14.04.2009, prin care a fost schimbată parata din funcția de director economic in cea de contabil.
In speță, instanța apreciază ca fiind aplicabil art. 57 C. Mc., faţă de care se constata ca nulitatea contractului individual de muncă este reglementată direct în legislaţia muncii în situaţia în care nu au fost respectate condiţiile legale pentru încheierea valabilă a sa. Insa, nulitatea nu constituie un scop în sine. De aceea, se prevede că aceasta poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.
Nulitatea însă trebuie constatată ca atare, prin acordul părţilor (angajator şi salariat), iar dacă ele nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
Nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc) nu şi pentru trecut (ex tunc). Aşa fiind, persoana care a prestat munca în temeiul unui contract nul, are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Contractul individual de munca înregistrat sub nr. 173193/29.09.1997 este semnat atât la rubrica angajator, cat și la rubrica angajat, de către parata CG. Acest fapt a fost recunoscut chiar și de parata prin întâmpinare rezultând fără dubiu ca semnătura de la rubrica destinata angajatorului ii aparţine.
In ceea ce priveşte actul adiţional nr. 19/14.04.2009 se constata ca semnăturile diferă, neputându-se retine ca cea de la rubrica angajator aparţine paratei. Confruntând semnătura de la rubrica angajator cu cea de la fila 27 dosar (declarație) se observa ca actul adiţional este semnat de numita PE.
Instanţa a reţinut din decizia Consiliului de Administraţie al SC L. 95 SA, întrunit la data de 05.02.2009, ca s-a încheiat un contract de mandat privind încredinţarea și exercitarea funcţiei de director, pentru o perioada de 4 ani, intre 02.02.2009 – 31.01.2013, cu numita PE.
Aşadar, la data de 14.04.2009, când a intervenit actul adiţional nr. 19/2009, director al SC L.
95 SA era numita PE.
Faptul ca actul adiţional nr. 19/14.04.2009 a fost semnat de PE rezulta și din declaraţia acesteia aflata la fila 27 dosar. Din aceeaşi declaraţie rezulta ca PE a împuternicit-o pe CG sa
semneze contractele individuale de munca, implicit contractul individual de munca înregistrat sub nr. 173193/29.09.1997. Insa, aceasta susţinere nu poate fi reţinută de instanţa, la dosarul cauzei neexistând o astfel de împuternicire dată paratei de către PE.
Din dispozitiile art. 57 alin. 3 CM coroborat cu art. 1261 C civ. rezulta ca nulitatea poate fi acoperita prin confirmare sau prin alte moduri prevăzute de lege, in speţa prin îndeplinirea ulterioara a condiţiilor impuse de lege.
In cauza, contractul individual de munca înregistrat sub nr. 173193/ 29.09.1997 a fost urmat de încheierea actului adiţional nr. 19/14.04.2009, ce a fost semnat de reprezentantul legal al SC L.
95 SA, fapt ce poate fi asimilat unei confirmări. Încheierea ulterioara a actului adiţional nr. 19/14.04.2009 nu vine decât să ratifice actul iniţial (contractul individual de munca înregistrat sub nr. 173193/29.09.1997) emis cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al instanţei, actul adiţional nr. 19/14.04.2009 nu este lovit de nulitate, este un act valabil, astfel încât cererea reclamantei in ceea ce priveşte acest act este neîntemeiata. Mai mult, validitatea acestui act înlătura nulitatea contractului individual de munca înregistrat sub nr. 173193/ 29.09.1997.
Apelurile:
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC L. 95 SA, prin administrator judiciar C. SPRL, solicitând schimbarea acesteia în sensul anulării contractului individual de muncă nr. 173193/29.09.1997.
În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că pârâta a recunoscut că a semnat contractul şi la rubrica privind angajatorul. Din statutul societăţii rezultă că actele emise de aceasta se semnează de preşedintele consiliului de administraţie. Din carnetul de muncă al pârâtei rezultă că activitatea acesteia a încetat la 1.03.2009, când a fost angajată la SC IC SRL.
La momentul perfectării contractului contestat, pârâta nu avea nicio calitate în societatea apelantă, iar la momentul perfectării actului adiţional nr. 19/14.04.2009 nu era decât director economic, potrivit „primului act juridic”.
Actul adiţional nr. 19/14.04.2009 a fost semnat de PE, care a declarat şi că a împuternicit-o pe pârâtă să semneze contractele individuale de muncă. Însă la dosar nu există o asemenea împuternicire.
Încheierea actului adiţional nu poate fi asimilat unei confirmări, actele contestate fiind lovite de nulitate absolută pentru lipsa totală a consimţământului persoanei juridice la perfectarea lor.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva considerentelor acestei sentinţe a formulat apel şi pârâta CG, solicitând schimbarea acestora sub aspectul aprecierii greşite a primei instanţe în ceea ce priveşte lipsa împuternicirii date acesteia de conducerea societăţii.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că însăşi PE, reprezentant legal al societăţii în anul 1997, la data semnării contractului individual de muncă nr. 173193/29.09.1997, a arătat că a împuternicit-o pe pârâtă să semneze la rubrica referitoare la angajator. Prima instanţă a ignorat astfel că mandatul poate fi oricând confirmat/ratificat.
Apelanta pârâtă nu a fost contestată ca angajat al societăţii de nici o conducere a acesteia, i- au fost plătite timp de mai mulţi ani drepturi salariale, în anul 2010 fiind emisă decizia nr. 3/27.10.2010 de desfacere a contractului individual de muncă. De asemenea, prin decizia din 20.11.2008, consiliul de administraţie a dispus inventarierea patrimoniului societăţii de către o comisie din care făcea parte şi apelanta pârâtă, în calitate de director economic.
Pârâta a contestat decizia nr. 3/27.10.2010 prin care se dispunea încetarea contractului individual de muncă, iar societatea s-a apărat susţinând legalitatea acesteia decizii. Decizia a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 2591/14.05.2012 Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 8.04.2013.
Pârâta a obţinut în urma unei contestaţii soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2719/14.09.2012 a Tribunalului Constanţa înscrierea în tabelul preliminar de creanţe a salariilor neîncasate de la reclamantă.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analiza apelurilor:
Contractul individual de muncă nr. 173/193/29.09.1997, privind angajarea apelantei pârâte ca director economic, a fost semnat de către aceasta din urmă pentru ambele părţi.
Actul adiţional nr. 19/14.04.2009 a avut ca obiect schimbarea felului muncii în contabil, începând de la 1.04.2009 şi a fost semnat pentru societatea angajatoare de către PE, acest aspect fiind recunoscut de către apelanta reclamantă chiar prin cererea de apel.
În cazul ambelor acte contestate, consimţământul angajatorului persoană juridică a fost exprimat de o persoană care, semnându-le, şi-a afirmat calitatea de reprezentant al societăţii. Acest lucru este valabil inclusiv în cazul contractului individual de muncă, în care semnătura este precedată de semnul grafic „│”(litera „p” în stenografie), uzual folosit cu semnificaţia „pentru”.
De aceea, nu s-ar putea reţine o lipsă totală a consimţământului la încheierea celor două acte, nefiind vorba despre înscrisuri nesemnate sau semnate în fals prin imitarea semnăturii unui reprezentant adevărat.
În consecinţă, criticile aduse celor două acte juridice contestate trebuie analizate din perspectiva calităţii de reprezentant a celor care le-au semnat în numele angajatorului. De altfel, şi argumentele de fond aduse de către apelanta reclamantă în sprijinul cererii sale se referă la lipsa unei asemenea calităţi.
Nefiind cazul unei lipse totale a consimţământului, nulitatea absolută nu este incidentă, întrucât lipsa calităţii de reprezentant la încheierea unui act juridic pentru o persoană juridică atrage doar nulitatea relativă a acestuia. Chestiunea reprezentării persoanei juridice este una de interes privat, care o priveşte exclusiv pe aceasta, iar nu societatea în ansamblul său.
Pe de altă parte, art. 57 alin. 3 C. Mc., potrivit căruia nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, permite confirmarea actului afectat de nulitate, indiferent că aceasta este absolută sau relativă.
În ceea ce priveşte calitatea de reprezentant a apelantei pârâte la încheierea contractului individual de muncă, aceasta nu rezultă din niciun înscris. Nu există o împuternicire din partea administratorului PE, aşa cum s-a pretins.
Este adevărat că mandatul poate fi ratificat cu efect retroactiv, dar aceasta presupune ca persoana care face ratificarea să exprime un consimţământ valabil în acest sens, respectiv să aibă, la data ratificării, calitatea de reprezentant al persoanei juridice.
Potrivit contractului de mandat depus la dosarul de apel, coroborat cu decizia consiliului de administraţie din 05.02.2009, PE a fost desemnată în funcţia de director până la 31.01.2013. Nu există nicio dovadă că PE avea o astfel de calitate şi la 25.03.2013, când a semnat declaraţia de la fila 27 din dosarul de fond prin care a susţinut că împuternicirea ar fi existat.
De vreme ce PE nu avea la 25.03.2013 calitatea de reprezentant al apelantei reclamante, aceasta nu putea ratifica mandatul pretins acordat apelantei pârâte în 1997.
Ca urmare, prima instanţă a reţinut corect lipsa împuternicirii apelantei pârâte de a semna şi ca reprezentant al angajatorului propriul contract individual de muncă, apelul pârâtei dovedindu-se nefondat. Aspectele indicate de aceasta în motivarea apelului referitoare la confirmarea actului vor fi avute în vedere distinct de către instanţa de apel, întrucât confirmarea are drept consecinţă înlăturarea nulităţii contractului individual de muncă, nu însă şi a inexistenţei împuternicirii. Altfel spus, confirmarea înlătură doar nulitatea, nu şi cauza acesteia.
Deşi contractul individual de muncă al apelantei pârâte a fost lovit de nulitate relativă datorită lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care l-a semnat în numele angajatorului, această nulitate a fost confirmată ulterior de societate în mai multe rânduri.
Confirmarea unui act juridic lovit de nulitate rezultă din fapte ulterioare care au semnificaţia certă a dorinţei părţii care ar putea invoca nulitatea de a afirma valabilitatea actului, renunţând la invocarea nulităţii. Confirmarea poate fi expresă, rezultând dintr-un act juridic având acest obiect, sau tacită.
Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de acoperire a nulităţii, între care art. 1167 C. civ. vechi a menţionat expres executarea voluntară a actului. Posibilitatea confirmării tacite a nulităţii a fost prevăzută şi de art. 1262 C. civ. nou, iar art. 1263
alin. 5 prevede că, în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
În speţă, nu există nicio îndoială privind executarea de către ambele părţi a contractului individual de muncă a cărui nulitate a fost invocată, fiind necontestat că pârâta a fost remunerată de- a lungul timpului pentru munca prestată în temeiul acestui contract. Acest lucru rezultă şi din adeverinţa ITM Constanţa nr. 7301/4.06.2014, care cuprinde salariile apelantei pârâte în perioada 11.08.1997 – 01.03.2009 şi 01.04.2009 – 01.01.2011, precum şi menţiunea că în perioadele
01.10.2005 – 01.07.2006, 01.04.2008 – 01.06.2008 şi 01.08.2008 – 01.03.2009 societatea nu face
dovada executării contractului de muncă; per a contrario, în restul perioadei, această dovadă a fost făcută.
Confirmarea tacită a contractului individual de muncă a intervenit nu numai prin executarea voluntară de către ambele părţi, ci şi prin acte juridice prin care calitatea de salariat a apelantei pârâte a fost implicit afirmată.
În primul rând, confirmarea rezultă din modificarea contractului individual de muncă al apelantei pârâte prin acte adiţionale necontestate, cum ar fi actul adiţional nr. 4/29.09.2006 referitor la cuantumul salariului.
În al doilea rând, confirmarea rezultă din emiterea deciziei nr. 3/27.10.2010 prin care s-a dispus „desfacerea” contractului individual de muncă al apelantei pârâte începând de la 1.03.2009.
Atât modificarea, cât şi încetarea contractului individual de muncă consimţite de către angajator relevă intenţia certă a acestuia de a renunţa la invocarea nulităţii contractului individual de muncă, întrucât nu se putea modifica şi cu atât mai mult nu putea înceta decât un contract valabil încheiat, aceasta fiind premisa asumată de angajator la emiterea celor două acte.
Faptul că decizia nr. 3/27.10.2010 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 2591/14.05.2012 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin decizia civilă nr. 242/CM/8.04.2013 a Curţii de Apel Constanţa, nu lipseşte de efecte manifestarea de voinţă a angajatorului în sensul înlăturării nulităţii contractului individual de muncă aflat în discuţie, ci doar faptul în sine al încetării acestui contract. În acest sens este hotărârea judecătorească respectivă, prin care se constată că nu a existat acordul apelantei pârâte pentru încetarea contractului, ceea ce presupune în mod necesar că acest contract exista. Din punctul de vedere al cauzei de faţă, rămâne esenţial că angajatorul a dorit încetarea contractului, ceea ce presupune că şi-a exprimat, o dată în plus, voinţa de a nu se prevala de nulitatea acestuia decurgând din lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care l-a semnat.
Efectele confirmării actului lovit de nulitate sunt retroactive, de la data încheierii acestuia, astfel încât partea care l-a confirmat nu se mai poate prevala ulterior de nulitate.
Prima instanţă a reţinut aşadar în mod corect că a intervenit confirmarea contractului individual de muncă nr. 173193/29.09.1997, ceea ce împiedică declararea nulităţii acestuia.
În privinţa actului adiţional nr. 19/14.04.2009, apelanta reclamantă a recunoscut prin cererea de apel că a fost semnat în numele angajatorului de către PE, după ce prin cererea de chemare în judecată susţinuse că ar fi fost semnat tot de apelanta pârâtă.
Potrivit contractului de mandat din 5.02.2009, PE fusese desemnată în funcţia de director. Sub un alt aspect, confirmarea contractului individual de muncă prin decizia nr.
3/27.10.2010, la care s-a făcut referire pe larg la punctul III.5 al hotărârii de faţă, are aceleaşi consecinţe şi în privinţa actului adiţional contestat.
Faptul că apelanta pârâtă a fost angajată la 01.07.2009 la SC IC SRL cu program de 4 ore pe zi nu înseamnă că la acel moment au încetat raporturile de muncă cu apelanta reclamantă, încheierea unui contract individual de muncă cu alt angajator neconstituind, potrivit legii (art. 55 şi urm. C. Mc.), o cauză de încetare a altui contract individual de muncă.
Constatând astfel că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge ambele apeluri formulate în cauză ca nefondate.
| ← Condiţionarea dreptului de a obţine recalcularea sau... | Concediere colectivă. Modul de îndeplinire a procedurii de... → |
|---|
