Concediere pentru desfiinţarea locului de muncă. Obligaţia angajatorului de a indica în cuprinsul deciziei de concediere motivele desfiinţării locului de muncă pentru a justifica îndeplinirea condiţiei ca acestea să fie reale şi serioase.
| Comentarii |
|
Angajatorul trebuie să indice în cuprinsul deciziei de concediere care au fost în concret motivele desfiinţării locului de muncă, nefiind suficient să se enunţe existenţa unor motive reale şi serioase; în cadrul conflictului de muncă angajatorul nu poate invoca alte motive ale desfiinţării locului de muncă decât cele indicate în decizia de concediere.
Art.65, 79, 80 din Codul muncii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 9535/118/2013 reclamanta [...] a chemat în judecată pe pârâta S.C. [...] S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere nr. […]/10.10.2013, reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate şi actualizate, cuvenite până la data efectivei reintegrări.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna iunie 2013 a avut numeroase discuţii cu reprezentanţii societăţii pârâte legate de plata orelor suplimentare efectuate cu începere din luna august 2013, formulând totodată o sesizare adresată I.T.M. Bucureşti. În acest context, la data de 05.08.2013 s-a dispus mutarea sa din Agenţia […] în Agenţia […], despre care se ştia că urma să fie desfiinţată, iar din 18.09.2013 s-a aflat în concediu de odihnă.
A mai susţinut reclamanta că prin decizia contestată s-a dispus concedierea sa cu începere din 10.10.2013, fără comunicarea preavizului de 20 de zile, prevăzut de art. 75 alin. 1 Codul muncii.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: adresa nr. P7840/41375/11.07.2013 emisă de I.T.M. Bucureşti, contract individual de muncă încheiat cu pârâta, dispoziţia nr. 522/02.08.2013 emisă de managerul zonal Constanţa al societăţii pârâte, decizia de concediere nr. […]/10.10.2013.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a susţinut că prin dispoziţia managerului zonal, la data de 02.08.2013, reclamanta a fost înştiinţată cu privire la mutarea locului de desfăşurare a activităţii la punctul de lucru situat în municipiul Constanţa, …, începând cu data de 05.08.2013. Totodată, la data de 06.09.2013 societatea a emis preavizul nr. 1861, prin care reclamanta a fost notificată cu privire la durata preavizului, precum şi la emiterea ulterioară a deciziei de concediere, în temeiul art. 65 din Legea nr. 53/2003.
A mai învederat pârâta că a respectat dispoziţiile legale referitoare la preaviz, atât în ceea ce priveşte durata acestuia, cât şi din perspectiva menţionării termenului de preaviz în cuprinsul deciziei de concediere.
Referitor la temeinicia deciziei contestate, pârâta a precizat că motivul concedierii a fost acela al desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamantă, din cauze care privesc lipsa de profitabilitate, în condiţiile în care în aceeaşi zonă funcţionau două agenţii.
În dovedirea celor susţinute, pârâta a depus la dosar înscrisuri: preaviz nr. 1861/06.09.2013, decizia asociatului unic nr. 21/25.09.2013, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii reclamantei, dovada expedierii preavizului.
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 12 martie 2014 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea; a anulat decizia de concediere nr. […]/10.10.2013 emisă de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia anterior deţinută şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti cuvenite de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
A constatat că reclamanta a fost angajata societăţii pârâte în funcţia de casier, desfăşurându- şi iniţial activitatea în cadrul punctului de lucru situat în Constanţa, […]. Prin dispoziţia nr. 522/02.08.2013 emisă de managerul zonal Constanţa, s-a decis ca din data de 05.08.2013 reclamanta să lucreze la punctul de lucru Agenţia Constanţa […], situat în Constanţa, ….
Prin decizia nr. 21/25.09.2013 emisă de administratorul unic al societăţii pârâte, s-a dispus desfiinţarea unui număr de patru puncte de lucru, printre care şi cel situat în Constanţa, …. În consecinţă, prin decizia nr. […]/10.10.2013, reclamanta a fost concediată în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii, motivul concret al încetării contractului individual de muncă fiind cel al desfiinţării postului.
S-a reţinut că o primă critică formulată de reclamantă în cadrul prezentei contestaţii îndreptate împotriva deciziei de concediere priveşte neaducerea la cunoştinţă, de către pârâtă, a duratei preavizului, cu consecinţa lipsirii sale de posibilitatea căutării unui alt loc de muncă.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, instanţa a constatat că aceasta a emis notificarea nr. 1861/06.09.2013, prin care se dispunea acordarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, în perioada 09.09.2013-04.10.2013, la împlinirea acestui termen urmând ca reclamanta să fie concediată ca urmare a desfiinţării postului ocupat.
Pârâta nu a contestat împrejurarea că această notificare nu a fost comunicată reclamantei, invocând însă culpa fostei salariate care a refuzat primirea înştiinţării şi nici nu a fost găsită la domiciliu pentru comunicarea corespondenţei expediate prin curierat rapid. Sub acest aspect, pârâta a prezentat la dosar relaţiile comunicate de firma de curierat Fan Courier, potrivit cărora în perioada 09.09.2013-12.09.2013, reclamanta nu a fost găsită la domiciliu pentru livrarea expediţiei avizate.
Odată stabilită neaducerea la cunoştinţa reclamantei a perioadei de preaviz, s-a reţinut că trebuie subliniat că atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă, s-a concluzionat asupra importanţei acordării efective a preavizului, întrucât scopul legiuitorului a fost acela de a acorda o protecţie efectivă salariatului ce urmează a fi concediat, dându-i posibilitatea ca înăuntrul acestui termen de preaviz să caute un alt loc de muncă.
Or, în cauza de faţă, s-a constatat că pârâta a dovedit doar îndeplinirea condiţiilor formale de indicare a preavizului în cuprinsul unei notificări anterioare concedierii, precum şi în cuprinsul deciziei de concediere înseşi, însă nu a probat acordarea efectivă a perioadei de preaviz, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susţinut că în perioada ce a precedat concedierea s-a aflat în concediu de odihnă, nefiind sub nici o formă informată asupra viitoarei sale concedieri.
Prin urmare, deşi în temeiul art. 272 Codul muncii, sarcina probei îi incumba pârâtei, din analiza coroborată a probelor administrate nu a rezultat că reclamanta a beneficiat de întreaga protecţie a drepturilor garantate de lege, într-un context în care respectarea efectivă a preavizului primează asupra elementelor de formă ale deciziei. Criticile reclamantei s-au reţinut că sunt deci fondate, fiind de natură a invalida măsura dispusă de societatea pârâtă.
Totodată, în ce priveşte temeinicia deciziei de concediere, instanţa a constatat că măsura concedierii nu se încadrează în condiţiile impuse de art. 65 alin. 1 Codul muncii, text indicat de pârâtă ca fiind temeiul legal al concedierii.
Astfel, potrivit art. 65. alin. 1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
Condiţia de legalitate impusă de alin. 2 al aceluiaşi articol este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Din analiza coroborată a organigramelor depuse la dosar, a rezultat că postul ocupat de reclamantă a fost suprimat din structura angajatorului, din totalul de 1063 posturi de casier, existente anterior concedierii, rămânând 1058.
În ceea ce priveşte existenţa unei cauze reale şi serioase care să fi avut drept consecinţă concedierea salariatului, instanţa a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 Codul Muncii se desprind mai multe condiţii care definesc cauza reală şi serioasă.
Astfel, în primul rând, cauza reală trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să fie reclamată de existenţa uneia dintre situaţiile expres menţionate în art. 65 Codul Muncii, respectiv: dificultăţi economice, transformări tehnologice, reorganizarea activităţii. În al doilea rând, cauza este serioasă dacă este precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existenţa unui alt motiv.
Revine aşadar instanţei de judecată rolul de a aprecia în fiecare caz concret, în funcţie de probatoriile administrate de părţi, îndeplinirea condiţiilor generic impuse de lege.
În cauza de faţă, s-a reţinut că pârâta a justificat desfiinţarea postului ocupat de reclamantă prin desfiinţarea chiar a punctului de lucru în cadrul căreia aceasta îşi desfăşura activitatea. Deşi această din urmă măsură a fost dispusă prin decizia nr. 21/25.09.2013 a administratorului unic al societăţii, pârâta nu s-a preocupat în a dovedi motivele reale ce au condus la desfiinţarea unui
număr de 4 puncte de lucru, amplasate în diverse oraşe, concomitent cu înfiinţarea altor 9 puncte de lucru. În acest context, s-a reţinut că pârâta a procedat la reorganizarea propriei activităţi, în vederea eficientizării acesteia, metodele concrete alese în acest sens fiind circumscrise atributului exclusiv al angajatorului, nesusceptibil de a fi cenzurat de instanţă.
Cu toate acestea, o asemenea reorganizare a activităţii, trebuie să coincidă cu adevăratul motiv al unei concedieri individuale, nefiind permis a fi invocată ca simplu pretext al îndepărtării din unitate a unui angajat faţă de care s-a intenţionat concedierea din motive personale.
Or, în cazul de faţă, cu o lună înainte de emiterea preavizului şi în condiţiile în care la nivel de unitate era cunoscută lipsa de profitabilitate a Agenţiei […] Constanţa, societatea pârâtă a efectuat o rocadă a angajatelor în funcţia de casier, dispunând ca reclamanta să îşi desfăşoare activitatea în cadrul punctului de lucru vizat spre desfiinţare. Chiar dacă în cuprinsul contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta nu s-a indicat în concret locul desfăşurării activităţii, o asemenea modificare a unui element esenţial al raportului de muncă trebuia justificată cel puţin prin prisma necesităţilor de personal ale angajatorului, aspect recunoscut de altfel şi de pârâtă prin notele scrise depuse la fila 78 din dosar.
Pârâta nu a indicat însă motivul pentru care prin dispoziţia nr. 522/02.08.2013 a managerului zonal s-a decis ca reclamanta să lucreze la Agenţia […] Constanţa, punct de lucru unde funcţiona o altă persoană angajată în funcţie de casieră şi care a preluat postul reclamantei în cadrul Agenţiei […]. Or, prin această schimbare a locului de muncă, reclamanta a fost adusă în situaţia de a suporta în mod cert consecinţele desfiinţării punctului de lucru, intenţia angajatorului fiind aceea de a o salva de la concediere pe angajata care ocupa funcţia de casier la Agenţia […] Constanţa anterior datei de 05.08.2013.
În concluzie, deşi desfiinţarea punctului de lucru este reală şi nu poate constitui obiect al analizei instanţei, ea a fost precedată de măsuri distincte ale pârâtei prin care reclamanta a fost selectată pentru concediere, în favoarea unei alte salariate care a fost menţinută în funcţie, prin simpla schimbare a locului de muncă.
Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că pârâta a disimulat adevăratul motiv al concedierii reclamantei, în condiţiile în care a determinat în mod unilateral situaţia personală a reclamantei ce a justificat în final concedierea.
Faţă de cele expuse, s-a reţinut că decizia de concediere contestată este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care s-a dispus anularea acesteia, reintegrarea reclamantei în funcţia anterior deţinută şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti cuvenite de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele: la data de 31.07.2012 între societatea pârâtă şi contestatoare a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr.
…/31.07.2012, conform căruia contestatoarea a devenit angajata societăţii, dobândind funcţia de casier; conform contractului, activitatea urma să fie desfăşurată la punctele de lucru ale societăţii de pe raza municipiului Constanţa; a arătat instanţei de fond faptul că societatea, forţată de împrejurările economice care au determinat măsura reducerii cheltuielilor în cadrul punctelor de lucru ale societăţii la data de 06.09.2013, a emis preavizul nr.1861 prin care a notificat contestatoarea în privinţa deciziei de acordare a preavizului de 20 de zile începând cu data de 09.09.2013; de asemenea, contestatoarea a fost înştiinţată cu privire la faptul că la finalul perioadei de preaviz urma să fie aplicată decizia de concediere a acesteia pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în temeiul prevederilor art. 65 din Legea nr. 53/2003; în urma încetării perioadei de preaviz, la data de 10.10.2013 a fost emisă decizia nr. […] privind concedierea contestatoarei în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii; astfel cum se poate constata din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi a deciziei nr. […]/10.10.2013, concedierea contestatoarei a fost realizată pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii; din decizia nr. […]/10.10.2013 şi din probatoriul administrat la instanţa de fond se poate constata faptul că prevederile art.65 din Codul Muncii au fost respectate iar dreptul la preaviz a fost acordat salariatei [...] în conformitate cu dispoziţiile legale; prin urmare, decizia de
concediere îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, astfel că nu subzistă nici un motiv de desfiinţare a acesteia; hotărârea instanţei de fond de admitere a contestaţiei formulate de salariata [...], se fundamentează pe două aspecte, şi anume: faptul că angajatei nu i-a fost adusă la cunoştinţă perioada de preaviz; faptul că decizia de concediere nr. […]/10.10.2013 este neîntemeiată dat fiind faptul că societatea ar fi disimulat adevăratul motiv al concedierii, selectând pentru concediere individuală pe contestatoarea [...] în favoarea unei alte salariate care a fost menţinută în funcţie; mai întâi, instanţa de fond a înlăturat în mod eronat toate aspectele juridice ce au vizat comunicarea de către societate a preavizului nr. 1861, preaviz conform căruia angajata a fost notificată de societate cu privire la acordarea preavizului de 20 de zile; cu privire la acest prim aspect, apelanta apreciază că, a respectat dispoziţiile legale prevăzute de Codul Muncii cu privire la comunicarea preavizului contestatoarei; mai apoi, referitor la netemeinicia deciziei de concediere nr. […]/10.10.2013, instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că măsura concedierii nu s-a încadrat în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 65 alin. 1 Codul Muncii, respectiv că nu ar fi îndeplinită în speţă cauza reală şi serioasă a concedierii; potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, concedierea contestatoarei a fost realizată pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului iar măsura a fost necesară în vederea reducerii cheltuielilor în cadrul punctelor de lucru ale societăţii; motivul care a determinat concedierea se regăseşte la art. 3 din decizia nr. […]/10.10.2013 şi constă în desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei, prin desfiinţarea punctului de lucru - Agenţia […] - din municipiul Constanţa, …, judeţul Constanţa.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, iar pe fond, rejudecând cauza să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea [...].
Intimata reclamantă [...] a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. În acest sens a arătat că instanţa de fond a apreciat corect motivele concedierii nelegale, restrângerea activităţii economice nefiind sustenabilă întrucât există la dosar probe scrise din care rezultă că s-au închis patru agenţii, printre care şi Agenţia […], şi s-au deschis alte nouă; concedierea s-a produs din motive personale şi punitive ca urmare a reclamaţiei pe care a adresat-o reclamanta I.T.M. Bucureşti în privinţa programului de lucru şi modul de plată a orelor suplimentare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, din perspectiva art.65 din Codul Muncii concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă este legală numai dacă desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă, nefiind suficientă îndeplinirea condiţiei efectivităţii desfiinţării locului de muncă.
Este adevărat că angajatorul are dreptul să îşi organizeze activitatea în modul apreciat adecvat scopului urmărit, conform art.40 al.1 lit.a) din Codul Muncii, ceea ce poate însemna şi desfiinţarea unor agenţii, puncte de lucru sau alte structuri de organizare şi înfiinţarea altora în funcţie de rezultatele economice ale acestora.
Dar, trebuie avut în vedere că, potrivit art.79 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Or, în decizia de concediere contestată, apelanta pârâtă nu a indicat nici un element care să explice care a fost cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamantă respectiv desfiinţarea agenţiei nr.504 din Constanţa.
Astfel, în decizia de concediere se arată atât la art.2, cât şi la art.3, că desfiinţarea locului de muncă se impunea din cauze reale şi serioase fără însă a se indica în concret care sunt aceste cauze, astfel încât reclamanta să poată formula critici cu privire la decizia contestată iar instanţa să poată verifica existenţa acestor cauze reale şi serioase.
Nici în decizia nr.21/25.09.2013 prin care s-a decis desfiinţarea agenţiei din Constanţa …, unde activa reclamanta, nu s-au indicat nici un fel de motive pentru această măsură.
Apelanta a invocat în întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi în apel faptul că desfiinţarea locului de muncă ar fi fost determinată de dificultăţi economice, lipsa de profitabilitate a respectivului punct de lucru şi necesitatea reorganizării structurii de agenţii pentru eficientizarea activităţii şi creşterea profitului.
Or, raportat la prevederile art.79 din Codul Muncii, aceste susţineri nu pot fi primite întrucât nu au fost indicate în decizia de concediere.
Oricum aceste susţineri nu au fost probate în nici un mod, contrar art.272 din Codul Muncii.
Ca urmare, în cauză nu s-a dovedit faptul că desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamantă a avut o cauză reală şi serioasă, nefiind deci îndeplinită condiţia prevăzută de art. 65 alin.2 din Codul Muncii ceea ce atrage nulitatea deciziei de concediere.
Întrucât intervine acest motiv de nulitate a deciziei de concediere nu mai este necesar a analiza existenţa altor motive de nulitate a deciziei de concediere şi nici considerentele instanţei de fond în legătură cu acestea ori criticile apelantei în referire la aceste considerente.
Rezultă astfel că soluţia pronunţată de Tribunalul Constanţa, de anulare a deciziei contestate este legală şi temeinică.
De asemenea, fiind anulată decizia de concediere, devin incidente prevederile art.80 din Codul Muncii.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
Decizia civilă nr. 422/CM/04.11.2014 Judecător redactor Răzvan Anghel
| ← Accident de muncă. Pretenţii privind drepturi de asigurare... | Concediere pentru desfiinţarea locului de muncă. Condiţii.... → |
|---|
