Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 205/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 205/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 6671/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.205/CM
Ședința publică din 27 Mai 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant S. M. M., domiciliat în C., . nr.2, ..16, județul C., împotriva sentinței civile nr. 4637/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., . nr.71, ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant personal și asistat de dl. avocat N. C. care depune delegație de substituire pentru d-na avocat F. A. M. conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar ./_/28.01.2014, iar pentru intimata pârâtă se prezintă d-na avocat P. C. A., care depune la dosar împuternicirea avocațială ._/2014.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Apărătorul apelantului reclamant depune la dosar o copie de pe o contestație formulată într-un dosar comercial aflat pe rolul Tribunalului C., din care rezultă situația economică a societății (contemporană cu situația reclamantului) și care este total diferită față de cea din dosar. Comunică și apărătorului intimatei pârâte un exemplar de pe acest înscris.
Ambele părți susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile părților, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Având cuvântul apărătorului apelantului reclamant solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și rejudecând să se dispună admiterea contestației în sensul anulării deciziei de concediere, repunerea în funcția deținută anterior, obligarea societății la plata tuturor drepturilor cuvenite și despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: în ce privește motivația cu privire la legalitatea deciziei de concediere, referitor la respectarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a din codul muncii, legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt și în drept a deciziei de concediere, iar lipsa acestor mențiuni obligatorii atrage nulitatea absolută a deciziei emise.
Mențiunile făcute de către pârâtă în decizia de concediere au doar un caracter general, nefiind detaliate considerentele reale și concrete ce au stat la baza desființării postului ca urmare a măsurilor de reducere a cheltuielilor cu forța de muncă.
Potrivit disp. art. 65 codul muncii concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contactului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de către salariat din unul sau motive fără legătură cu persoana acestuia. În consecință, menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a situației de fapt se impune în vederea asigurării posibilității verificării îndeplinirii acestor cerințe și anume, ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și serioasă, fără a disimula realitatea, dar și pentru verificarea seriozității cauzei raportat la situația angajatorului și a angajatului.
Practica judiciară a reținut că desființarea locului de muncă este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Necesitatea reorganizării trebuie să rezulte din actele conducerii societății, fiind necesar a se demonstra că se impune aceasta, angajatorul având obligația de a prezenta măsuri organizatorice care să evidențieze necesitatea reducerii numărului salariaților pentru îmbunătățirea activității. Mai mult, angajatorul nu a luat nici o măsură cu privire la concedierea reclamantului, întrucât nu s-au făcut notificări către A.J.O.F.M.
Mai arată apărătorul că societatea pârâtă este o societate de investiții și nu una de profit, iar desființarea postului s-a motivat pe fondul restrângerii activității de dezvoltare a parcurilor eoliene. În atare situație, rezultă că în realitate, desființarea postului reclamantului nu s-a datorat dificultăților economice, ci ca urmare a realizării de investiții și nicidecum a pierderilor de profit.
Mai susține apărătorul că decizia contestată nu cuprinde nici durata preavizului, care de altfel nici nu i-a fost acordat reclamantului, deci lipsește un element impus obligatoriu de lege și care atrage nulitatea deciziei de concediere.
Pentru motivele mai sus expuse, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
În ce privește susținerile apărătorului apelantului reclamant, arată următoarele:
- referitor la înscrisurile depuse de apărătorul apelantului reclamant, arată că toate societățile sunt susținute de un fond de investiții din Luxemburg; societatea pârâtă avea un număr de 4 angajați, printre care se afla și reclamantul, în prezent având trei angajați (1 director general și 2 secretari);
- faptul că în decizia de concediere s-a menționat situația financiară a societății, este un lucru real;
- în ce privește preavizul – la fond s-a depus o adresă în care i se comunicat reclamantului perioada de preaviz, iar în decizia de concediere s-a făcut referire la adresa de înștiințare a reclamantului.
În replică apărătorul apelantului reclamant, arată că, în cuprinsul deciziei de concediere nu este prevăzută perioada de preaviz, iar în ce privește situația financiară – pierderile financiare nu pot constitui motiv de concediere, întrucât salariul reclamantului nu ar duce la redresarea societății, având în vedere că este o societate de investiții.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul S.-M. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. W. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr. 1/29.04.2013 și repunerea părților în situația anterioară, prin reintegrarea sa în funcția deținută și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și majorate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă.
Reclamantul a arătat că decizia contestată este nelegală, întrucât nu este motivată în fapt, nefiind descrisă situația de fapt care a determinat desființarea locului de muncă, pentru a nu fi afectată activitatea angajatorului. Totodată, decizia nu cuprinde nici o prevedere referitoare la desfacerea contractului individual de muncă din cauza desființării locului de muncă și nu face nici o referire la reorganizarea activității.
De asemenea, în decizie nu se menționează durata preavizului, de care de altfel nici nu a beneficiat, astfel că lipsește un alt element impus obligatoriu de art. 76 Codul muncii.
În ce privește temeinicia deciziei de concediere, reclamantul a învederat că desființarea postului ocupat nu are la bază o motivație reală și serioasă, pentru că tot ceea ce se reține ca fiind legat de activitatea specifică postului nu se poate susține și în realitate, iar concedierea sa ascunde numai motive care vin în contradicție cu temeiul indicat.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, desființarea postului fiind una reală, determinată de dificultățile economice cu care s-a confruntat societatea, în condițiile în care doar împrumuturile asociaților au acoperit costurile lunare. În plus, desființarea postului a fost efectivă, el nemairegăsindu-se în organigrama societății după data încetării contractului individual de muncă al reclamantului.
A precizat pârâta că preavizul a fost comunicat reclamantului la data de 29.03.2013, dovada de confirmare a primirii datând din data de 02.04.2013.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 02.09.2013, reclamantul a arătat că Hotărârea A. din 25.03.2013 este nulă, întrucât a fost emisă de persoane juridice care la acea dată nu figurau ca asociați ai pârâtei, unicul asociat fiind la acel moment societatea spaniolă Nereo Greencapital Sicar.
Prin sentința civilă nr.4637/18.12.2013 Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de director, iar prin decizia nr. 1/29.04.2013 s-a dispus concedierea sa în temeiul art. 65 Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat, pe fondul dificultăților economice cu care se confrunta unitatea.
Instanța a verificat mai întâi condițiile de formă impuse de art.76 Codul muncii, din perspectiva mențiunilor obligatorii ale deciziei și a apreciat că decizia este legală.
Dispozițiile art. 76 alin.1 lit. a Codul muncii, care prevăd ca un element obligatoriu al deciziei de concediere indicarea motivelor ce au determinat această măsură, nu impun însă în mod expres, sub sancțiunea nulității deciziei, obligația unității de a identifica motivul pentru care un anumit post a fost selectat spre a fi desființat, ci doar justificarea măsurii concedierii în sine.
Cum în cuprinsul deciziei contestate, pârâta a indicat ca motiv al concedierii desființarea postului ocupat de către reclamant, menționând că măsura a fost determinată de dificultățile economice cu care se confrunta unitatea, instanța a apreciat că au fost respectate condițiile de formă impuse de art. 76 alin.1 lit.a Codul muncii, decizia fiind motivată în fapt și în drept.
În ce privește indicarea duratei preavizului, potrivit art. 76 alin.1 lit. c Codul muncii, s-a făcut trimitere la doctrina și jurisprudența în materie, care stabilesc caracterului obligatoriu al acordării preavizului, astfel că valabilitatea concedierii depinde nu de condiția de formă a deciziei, care poate să indice sau nu termenul de preaviz, ci de respectarea propriu-zisă a acestui drept al salariatului, care se constituie într-o garanție a dreptului la muncă și a stabilității în muncă.
Examinând înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond a stabilit că prin adresa depusă la fila 24 din dosar, pârâta a adus la cunoștința reclamantului intenția de desființare a postului ocupat, comunicându-i perioada de preaviz acordată potrivit art. 75 Codul muncii, respectiv intervalul 28.03._13.Adresa de înștiințare a fost comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată, primirea acesteia fiind confirmată de reclamant sub semnătură la data de 02.04.2013.
În plus, chiar prin decizia de concediere nr. 1/29.04.2013, s-a făcut referire la data de început a termenului de preaviz, precum și la adresa de înștiințare a reclamantului cu privire la încetarea raporturilor de muncă, dovada de comunicare a duratei preavizului fiind anexată deciziei de concediere.
Analizând temeinicia deciziei de concediere instanța de fond a apreciat că cerințele art.65 alin.1 Codul Muncii sunt îndeplinite. Condiția de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Din analiza organigramei aflată la fila 23 din dosar, valabilă la data de 27.03.2013, rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului.
În ceea ce privește existența unei cauze reale și serioase care să fi avut drept consecință concedierea salariatului, instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art.65 alin.1 Codul Muncii se desprind mai multe condiții care definesc cauza reală și serioasă, condiții pe care instanța trebuie să le analizeze.
In cauza de față, s-a constatat că, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din data de 25.03.2013 s-a hotărât reorganizarea structurii interne, din necesitatea reducerii la maximum a cheltuielilor societății, măsura dispusă fiind aceea a eliminării din organigramă a postului de director. Prin decizia nr. 1/27.03.2013 a administratorului societății, a fost aprobată aducerea la îndeplinire a hotărârii A., începând cu data de 28.03.2013.
Din întreaga documentație depusă la dosar de către pârâtă, rezultă că desființarea postului ocupat de reclamant a fost cauza imediată a situației financiare a societății, determinată de scăderea nivelului veniturilor totale și implicit a cifrei de afaceri.
Deși reclamantul a susținut că pârâta a disimulat adevăratul motiv al concedierii, iar situația economică a constituit doar o justificare aparentă a măsurii dispuse, nu a propus probe prin care să dovedească o altă situație de fapt, câtă vreme prin înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă au fost probate condițiile economico-financiare nefavorabile cu care s-a confruntat unitatea.
Nu au fost reținute nici susținerile reclamantului referitoare la nevalabilitatea Hotărârii A. din data de 25.03.2013, ca urmare a nelegalei constituirii a adunării generale, întrucât din certificatul de informare emis de Oficiul Național al Comerțului și Rezoluția nr. 6804/12.02.2013 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., rezultă că modificarea structurii acționariatului a intervenit la data de 12.03.2013, anterior pronunțării hotărârii menționate.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că măsura concedierii dispusă prin decizia nr. 1/29.04.2013 se încadrează în condițiile impuse de art. 65 alin.1 Codul muncii, fiind din această perspectivă legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S.-M. M. care a formulat următoarele critici:
În ceea ce privește motivația avută în vedere de către instanța de fond cu privire la legalitatea deciziei de concediere contestată, referitor la respectarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a codul muncii, arată faptul că potrivit dispozițiilor legale enunțate, legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt și în drept a deciziei de concediere, iar lipsa acestor mențiuni obligatorii atrage nulitatea absolută a deciziei emise .
Dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a din codul muncii statuează în sarcina angajatorului obligativitatea de a însera în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive și date pe baza cărora salariatul față de care a fost dispusă măsura unilaterală a desființării locului său de muncă să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii concedierii.
Acest lucru se impune întrucât în lipsa evidențierii motivelor concrete și efective ce l-au condiționat pe angajator să dispună luarea măsurii desființării unui loc de muncă nu se poate stabili gravitatea situației de natură să justifice desființarea locului de muncă, nefiind de altfel posibil nici exercitarea controlului judecătoresc asupra temeiniciei măsurii.
Potrivit art. 65 din Codul muncii republicat, concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă „încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de către salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”.
În consecință, menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a situației de fapt, într-un mod explicit, precis și clar, se impune tocmai în vederea asigurării posibilității verificării îndeplinirii cerințelor art. 65 alin. 2 din codul muncii și anume, că desființarea locului de muncă să fie efectivă și serioasă, fără a disimula realitatea, dar și pentru verificarea seriozității cauzei raportat la situația angajatorului și a angajatului.
Practica judiciară a reținut că: „desființarea locului de muncă este serioasă, când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Necesitatea reorganizării trebuie să rezulte din actele conducerii societății fiind necesar a se demonstra că reorganizarea se impune din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Angajatorul are obligația de a prezenta strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidențieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaților pentru îmbunătățirea activității, orice dovezi din care să rezulte că păstrarea postului este imposibilă, ducând la pagube pentru angajator”.
Deciziei de concediere îi lipsește un element esențial și anume, aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au determinat concediere, mențiune obligatorie ce atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate, potrivit art. 78 din codul muncii, întrucât a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, constând în balanța contabilă de verificare și bilanțul prescurtat aferent anului 2012, instanța de fond a reținut faptul că desființarea postului a fost generată de situația financiară a societății determinată de scăderea nivelurilor veniturilor totale și implicit a cifrei de afaceri.
Însă, ceea ce a omis instanța de fond a cerceta este că societatea pârâtă este o societate de investiții și nu una de profit, aspect recunoscut implicit de pârâtă prin apărările formulate în cadrul întâmpinării, în care se motivează desființarea postului respectiv pe fondul restrângerii activității de dezvoltare a parcurilor eoliene.
Din acest punct de vedere solicită a se aprecia de instanță că în realitate, desființarea postului nu s-a datorat dificultăților economice parcurse de către societate în cursul anului 2013, cauza nefiind una reală și serioasă, măsura desființării locului de muncă încercând de fapt să ascundă o realitate care justifică intenția de a disimula realitatea, desființarea postului său fiind realizată ca urmare a realizării de investiții și nicidecum ca urmare a pierderilor de profit la nivelul perioadei aferente anilor 2012 – 2013.
În raport de disp. art. 79 codul muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Deși așa-zisa motivare inserată în cuprinsul deciziei de concediere vizează împrejurarea desființării locului său de muncă ca urmare a dificultăților economice și a reorganizării societății, pârâta își întemeiază apărările pe fondul schimbării realităților economice în cursul anului 2013 și a restrângerii activității de dezvoltare a parcurilor eoliene, cu privire la care, astfel cum s-a învederat descrie activitatea societății ca fiind una de investiții și nu de profit.
În realitate însă, niciodată nu s-a pus problema unei măsuri care să nu țină de persoana sa ca și salariat și că de fapt concedierea ascunde numai motive care vin în flagrantă contradicție cu temeiul concedierii.
Apreciază că motivația instanței din acest punct de vedere a fost dată fără realizarea unei corecte cercetări a legalității și temeiniciei deciziei de concediere, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 74 alin. 1 lit.a din codul muncii, în sensul că aceasta nu cuprinde motivele ce determină concedierea, astfel că în raport de disp. art. 76 din codul muncii, concedierea sa este lovită de nulitate.
De asemenea, decizia contestată nu cuprinde nici durata preavizului, care nici nu i-a fost acordat, astfel că lipsește un alt element impus obligatoriu de textul legal incident în cauză și care atrage nulitatea deciziei de concediere.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, având în vedere că angajatorul nu a respectat cerințele impuse de art. 76 alin. 1 lit. a codul muncii, măsura luată este una lipsită de fundament obiectiv.
Pentru motivele invocate se solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4637/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul C., modificarea în totalitate a sentinței civile apelate și rejudecând, să se dispună admiterea contestației formulate împotriva deciziei de concediere.
Prin întâmpinarea formulata de intimata S.C. S. W. S.R.L., s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât instanța de fond a analizat cauza sub toate aspectele și a dat o dezlegare corecta probelor administrate.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Prin motivele de apel formulate, apelantul reclamant nu face decât să reia criticile formulate împotriva deciziei de concediere astfel cum au fost redate și la instanța de fond considerând că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică în măsura în care a înlăturat aceste critici.
Or, probele administrate de reclamant nu puteau conduce la o alta soluție iar în apel nu s-au alte dovezi care să conducă la schimbarea sentinței atacate.
ART. 76 din Codul muncii dispune:
„Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.”
- În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea în fapt și în drept a deciziei de concediere, așa cum a reținut și instanța de fond, Curtea constată că dispozițiile art. 76 alin. 1 litera a) din Codul muncii au fost respectate întocmai, deoarece textul de lege mai sus enunțat nu prevede detalierea motivelor care au determinat concedierea, respectiv a situației concrete ce a dus la reorganizarea activității sau a cauzelor care au justificat desființarea postului, aceste elemente fiind analizate de judecător în cadrul contestației îndreptată împotriva deciziei.
În cuprinsul deciziei contestate, pârâta a indicat ca motiv al concedierii desființarea postului ocupat de către reclamant, menționând că măsura a fost determinată de dificultățile economice cu care se confrunta unitatea, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că au fost respectate condițiile de formă impuse de art. 76 alin.1 lit. a Codul muncii, decizia fiind motivată în fapt și în drept.
- Art. 76 alin.1 litera b) din Codul muncii dispune că decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.
În decizia de concediere nr. 1/29.04.2013 s-a mentionat în mod expres că: “preavizarea s-a realizat în dată de 29.03.2013 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a destinatarului din data de 02.04.2013”.
Conform art. L) din Contractul individual de muncă al reclamantului “perioada de preaviz în cazul concedierii este de 20 de zile calendaristice”.
Printr-o adresa comunicată reclamantului la 29.03.2014 prin scrisoare recomandată, pârâta a adus la cunoștința reclamantului intenția de desființare a postului ocupat, comunicându-i perioada de preaviz acordată potrivit art. 75 Codul muncii, respectiv intervalul 28.03._13, iar această adresă a fost primită de reclamant sub semnătură la data de 02.04.2013.
Cum aceste înscrisuri nu au fost declarate false, ele fac dovada deplină a îndeplinirii cerinței legale de la art. 76 alin.1 litera b) din Codul muncii.
- Și pe fondul cauzei, criticile apelantului sunt identice cu cele formulate la instanța de fond, neaducând nimic nou în plan probator.
Apelantul nu contestă faptul că postul său a fost desființat însă este convins că această măsură nu este justificată întrucât nu se impunea reducerea numarului salariaților.
Potrivit art. 65. alin.1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Condiția de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În raport de aceste prevederi legale, instanța de fond a verificat organigrama aflată la fila 23 din dosar, valabilă la data de 27.03.2013, din care rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din data de 25.03.2013 în care s-a luat măsura reorganizării structurii interne.
Prin decizia nr. 1/27.03.2013 a administratorului societății, a fost aprobată aducerea la îndeplinire a hotărârii A., începând cu data de 28.03.2013.
Instanța de fond a analizat și documentația depusă la dosar de către pârâtă referitoare la situația economică a societății, constatând că desființarea postului ocupat de reclamant a fost cauza imediată a situației financiare a societății, determinată de scăderea nivelului veniturilor totale și implicit a cifrei de afaceri.
O altă probă care să facă dovada unei alte situații de fapt nu a fost propusă, astfel că nu se poate constata că instanța nu a dat o interpretare corectă probelor administrate sau că le-a înlăturat pe cele propuse de reclamant.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4637/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul C., va fi respins că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantul reclamant S. M. M., domiciliat în C., . nr.2, ..16, județul C., împotriva sentinței civile nr. 4637/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., . nr.71, ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.C.
Red.dec.jud.M.B.
2 ex. – 18.06.2014
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 439/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 366/2014.... → |
|---|
