Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 439/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 5716/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.439/CM
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul reclamant DÎRLOAICA I. – domiciliat în localitatea Năvodari, ., ., . civile nr.137 din data de 24 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „R. R.” S.A. – cu sediul în localitatea Năvodari, ., Pavilion Administrativ, județul C., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05 noiembrie 2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, astfel cum a fost precizată (fila 24), reclamantul D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. R. SA constatarea nulității absolute a ordinului nr.98/2.04.2001 și a clauzei din contractul individual de muncă privind introducerea sporurilor în salariul de bază, cu consecința desființării tuturor actelor subsecvente efectuate ca urmare a introducerii acestei clauze în contract, inclusiv modificarea carnetului de muncă, precum și obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru perioada 1.02._11.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând cu data de 01.02.2001a fost inclus în salariu sporul pentru muncă grea și sporul pentru muncă periculoasă, iar sporul de vechime a fost eliminat în mod ilicit, salariații crezând că sporul de vechime a fost inclus în salariu. Astfel această prevedere este lovită de nulitate absolută fiind vorba despre o eroare obstacol constând în eroarea asupra naturii actului. De asemenea cauza convenției este una ilicită și imorală.
În drept au fost invocate dispozițiilor art.948 și următoarele Cod civil, O.G. nr.9/2000, OG nr.13/2011, Decretul nr.167/1958.
În susținerea cererii au fost depuse în copie înscrisuri (filele 7-19).
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 35-40) prin care a solicita respingerea cererii ca tardivă pe fondul intervenirii prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile pretinse, iar pe fondul cauzei, respingerea ambelor capete de cerere, motivat de faptul că reclamantul a beneficiat de plata sporului de vechime în cuantumul pretins.
În susținerea întâmpinării au fost depuse înscrisuri în copie (filele 41-62).
Prin răspunsul la întâmpinare formulat (filele 70-73) reclamantul a arătat că nulitatea absolută este imprescriptibilă.
Prin precizările depuse de pârâtă la termenul din 2.12.2013 acesta a invocat excepția inadmisibilității cererii privind petitul doi al acțiunii.
La termenul de judecată din data de 23.09.2013 instanța a respins ca neîntemeiată excepția de conexitate invocată de pârâtă, pentru considerentele arătate în încheiere.
La termenul de judecată din data de 20.01.2013, concluzionând cu privire la toate excepțiile invocate, pârâta a precizat că pentru primul capăt de cerere susține excepția lipsei de interes iar pentru al doilea capăt de cerere excepția prescripției extinctive.
La același termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii privind constatarea nulității absolute a ordinului nr.98/2.04.2001 și a clauzei din contractul individual de muncă privind introducerea sporurilor în salariul de bază și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta urmând a fi soluționată cu prioritate.
Prin sentința civilă nr.137 din data de 24 ianuarie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis excepția inadmisibilității cererii.
A respins cererea formulată de reclamantul Dîrloaica I., în contradictoriu cu pârâta S.C. R. R. S.A., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunțat această hotărâre prima instanță a reținut următoarele și a analizat excepția invocată, apreciind că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte începând cu data de 1 martie 1990, conform contractului individual de muncă (filele 41,42) până la data de 28.02.2011, când efectele acestuia au încetat conform decizieinr.33/22.02.2011 (fila 62).
Prin Ordinul nr.98/2001 (fila 32) societatea pârâtă a dispus modificarea salariilor personalului angajat. În acest context a fost întocmit înscrisul intitulat Ghidul angajatului (fila 84) privind noul sistem de salarizare, comunicat și semnat de reclamant, din care rezultă că sporul de vechime, precum și alte sporuri, au fost incluse în salariul brut.
Cererea reclamantului vizează în principal constatarea nulității absolute a ordinului menționat și a clauzei din contractul de muncă privind introducerea sporurilor în salariul de bază.
Instanța a apreciat că ordinul nr.98/2001 fiind un act prealabil modificării CIM acesta se analizează, sub aspectul legalității, odată cu contractul individual de muncă/actul adițional.
Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă. In cazul contractelor cu executare succesivă, aplicarea principiului tempus regit actum, pentru succesiunea legilor civile în timp, are ca efect faptul că fiecare dintre prestațiile succesive executate și fiecare dintre obligațiile asumate în cadrul contractului sunt guvernate de reglementările în vigoare la momentul executării, obligațiile reciproce executându-se succesiv (în timp). Prin urmare, chiar dacă un contract cu executare succesivă este guvernat de o lege, efectele, respectiv executarea prestațiilor succesive pot fi guvernate de o altă lege, în funcție de legea în vigoare la fiecare dintre aceste momente. În speță, chiar dacă contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat sub imperiul Legii nr.10/1972, drepturile și obligațiile născute după luna martie 2003 nu pot fi guvernate de legea abrogată, ci de prevederile Legii nr.53/2003.
În acest context, instanța a reținut că la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecata (11.06.2013), contractul individual de munca al reclamantului vizat prin solicitarea de constatare a nulității absolute a unor clauze, nu se mai afla în ființa si nu mai producea nici un fel de consecințe juridice. Acest contract a încetat în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b din Codul muncii, urmare a acordului părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003, constatarea nulității unui contract individual de munca ori a unor clauze ale acestuia poate fi solicitata doar pe durata existentei respectivului contract.
Astfel, s-a constatat că primul capăt de cerere a fost formulat în afara intervalului de timp stabilit în mod imperativ prin textul legal precizat, motiv pentru care excepția inadmisibilității acestei cereri urmează a fi admisă cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă.
Instanța a apreciat că nu se mai impune analiza cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime având în vedere modul de soluționare al capătului principal de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul Dîrloaica I. pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Consideră că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului.
La solicitarea instanței de fond, prin precizările depuse la dosarul cauzei, fila 24, a arătat faptul că cererea privind obligarea R. R. S.A. la plata drepturilor salariale, drepturi reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru perioada 01 ianuarie 2001 – 28 februarie 2011, este unul din capetele de cerere, iar cererea privind constatarea nulității absolute a Ordinului nr.98/02.04.2001 este un capăt de cerere distinct. Instanța de fond a soluționat procesul fără a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere.
De altfel, cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârâtă, aceasta a invocat excepția de prescripție doar pentru perioada februarie 2001 – iunie 2010, eventuala prescriere a dreptului material la acțiune neafectând perioada iunie 2010 – februarie 2011.
Instanța de fond, în mod greșit și-a întemeiat soluția pe art.268 alin.1 lit.”d” din Legea nr.53/2003 cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a ordinului nr.98/02.04.2001.
Mai mult, in stanța de fond a refuzat să analizeze cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime, în conformitate cu art.268 alin.1 lit.”c”, care prevede faptul că: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașteri dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Deși, în expunerea situației de fapt reținută de către instanța de fond, se arată că s-au formulat două capete de cerere, instanța de fond a refuzat să se pronunțe pe capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, apreciind că nu se mai impune analiza acestui capăt de cerere.
Sentința civilă nr.137/24.01.2014 este nelegală, încălcând art.15 al.2 din Constituția României, care precizează că: „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”, prin aceasta asigurându-se însăși stabilitatea drepturilor legal câștigate până la un moment dat.
Legea se aplică situațiilor născute numai după adoptarea ei, exercitându-și acțiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivității legii noi.
Un act normativ nu se poate aplica decât pentru situați viitoare, ce iau naștere ulterior intrării în vigoare a acestuia, acționând în timp din momentul intrării în vigoare și până în momentul intrării sale în vigoare și se bucură de prezumția de constituționalitate. Orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare.
În speța de față, în ceea ce privește capătul de cerere (acesta fiind un capăt de cerere distinct) privind constatarea nulității absolute a ordinului nr.98/02.04.2001 emis de Directorul General al R. R. S.A., este aplicabil Codul muncii din anul 1972, iar nu codul muncii din anul 2003, act normativ ce a intrat în vigoare la 2 ani după emiterea actului a cărei nulitate absolută se solicită a se constata.
În condițiile în care Contractul individual de muncă s-a derulat sub imperiul Codului muncii din anul 1972 și al Codului muncii din anul 2003, se impune o analiză a cauzei, raportată la aplicabilitatea celor două acte normative anterior enunțate, asupra raporturilor de muncă derulate în perioada februarie 2001 – februarie 2011. Nu se poate pretinde că legislația muncii în vigoare la data emiterii Ordinului nr.98/02.04.2001, nu produce efecte juridice asupra acestui act.
Actul a cărei nulitate absolută se solicită (Ordinul nr.98, emis de către Directorul General) nu este o clauză a Contractului individual de muncă și nici a Contractului colectiv de muncă, nefiindu-i aplicabile prevederile art.268, lit.d) din Codul muncii. Acest act unilateral al angajatorului este abuziv și ilicit, încălcând norme imperative ale legii, norme de interes general, acestea fiind motivele pentru care a solicitat constatarea nulității absolute. Ordinul nr.98/02.04.2001 încalcă flagrant legislația muncii, iar dacă nu respectă legea, nici nu poate beneficia de protecția ei.
Art.268 lit5.d) prevede că: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi cumulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Or, în situația dedusă judecății este vorba de un act unilateral al angajatorului, iar nu de o clauză contractuală, așa cum în mod expres prevede dispoziția legală anterior menționată, invocată în susținerea excepției de inadmisibilitate. Prin acest act unilateral au fost anihilate o parte din prevederile Contractului colectiv de muncă.
O clauză a unui contract este consemnată în acel contract, iar pentru a putea fi consemnată, este nevoie de acordul părților, neputând fi confundată cu un act unilateral al părții contractante. Motivul pentru care s-a solicitat nulitatea absolută a actului este reprezentat de încălcarea actelor normative ce guvernează derularea contractelor civile, în speța de față fiind vorba de încălcarea unor norme imperative aplicabile contractelor de muncă.
Ordinul nr.98/02.04.2011 produce efecte retroactive, începând data de 01.02.2001, așa cum rezultă din înscrierea făcută în carnetul de muncă la poziția 57. Potrivit acestei modificări: „S-a stabilit salariul conform modificării din Contractul colectiv de muncă/2001, sporuri incluse în salariu. Din Contractul colectiv de muncă, art.48, rezultă faptul că nu toate sporurile au fost incluse în salariu, angajatorul obligându-se să plătească în mod separat sporul de vechime. Cu privire la plata sporului de vechime Curtea de Apel C. s-a pronunțat în dosarul nr._, iar prin decizia nr.273/22.04.2013 a menținut sentința civilă nr.5619/29.10.2013, în sensul obligării societăților din cadrul Grupului R. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime.
În susținerea primului capăt de cerere, referitor la nulitatea absolută a ordinului nr.98/02.04.2001, arăt că angajatorul a încălcat următoarele dispoziții legale cu caracter permanent:
- art.948 Cod civil. În prezenta speță avem de-a face cu lipsa totală a
consimțământului, iar nu cu vicierea acestuia. Înscrisurile anexate la prezenta acțiune demonstrează inexistența intenției de a renunța la sporul de vechime. Motivul pentru care nu a putut fi modificat Contractul colectiv de muncă a fost tocmai lipsa consimțământului salariaților, acest spor fiind prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și după introducerea celorlalte sporuri în salariul de bază.
Consimțământul constituie, în conformitate cu prevederile art.948 Cod civil, un element esențial de fond, a cărui lipsă duce la nulitatea absolută a actului juridic respectiv.
- art.966 și art.968 Cod civil, că ne aflăm în prezența unui caz tipic de cauză ilicită și imorală, acela când o parte contractantă dintr-un contract sinalagmatic (angajatorul), urmărește să obțină contraprestația prin muncă de la cealaltă parte (angajatul), prin care acesta din urmă se obliga să presteze muncă în schimbul salariului, angajatorul cunoscând că nu va executa în totalitate obiectul contractului, astfel cum acesta a fost stipulat de către părți, respectiv includerea în salariu a tuturor sporurilor.
Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri.
- art.88 din Codul muncii republicat la data de 12 noiembrie 1997: „În scopul asigurării stabilității cadrelor, persoanele încadrate în muncă beneficiază de sporuri la retribuție în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeași unitate”.
- art.8 alin.3 și 4 din Legea n r.130/1996: (3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
- art.(4) Prevederile legale ale contractelor colective de muncă au un caracter minimal pentru părțile contractante.
- art.25, alin.3 din Legea nr.130/1196: (3( Contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării. Părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară zilei de înregistrare a contractului.
- art.30 din Legea 130/1996 – (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
(2) Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
- art.19, lit.c din Codul muncii în vigoare la 01.02.2001, contractul de muncă poată să înceteze sau să fie modificat doar în cazurile prevăzute de lege.
Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților (art.41, alin.1 Codul muncii).
Dispozițiile legale imperative mai sus menționate ocrotesc interese publice importante, respectiv interesele tuturor salariaților din România.
Având în vedere faptul că pârâta a încălcat mai multe norme legale imperative, încălcarea lor deschide calea acțiunii în constatarea nulității absolute, acțiune care este imprescriptibilă. Eliminarea sporului de vechime a fost făcută cu încălcarea normelor legale atât sub aspectul procedural, cât și sub aspect formal având în vedere dispozițiile prevăzute de Codul civil (art.948, 954, 966, 968) Codul muncii, Legea nr.130/1996, Legea 130/1999, conform cărora modificarea contractului individual de muncă, dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută. Or, normele legale încălcate au fost instituite tocmai pentru a ocroti interesul general al tuturor salariaților. Există, cu alte cuvinte un interes publică ca angajatorii să respecte legislația muncii, iar modificarea unilaterală a Contractului individual de muncă să nu-și producă efectele.
Fraudarea legii fiscale prin prejudicierea bugetului de stat cu sumele reprezentând impozitele aferente drepturilor salariale cuvenite cu titlu de spor de vechime, conduce inevitabil la constatarea nulității absolute actului juridic astfel încheiat. Actul prin care s-a eliminat sporul de vechime nu poate produce vreun efect valabil, neavând nici un moment o valabilitate juridică.
Nulitatea absolută este imprescriptibilă, actul nul nu poate deveni valabil, oricât timp ar trece de la constituirea sa, deoarece nu se poate admite că ceea ce este oprit de lege, să devină valabil prin trecerea timpului.
În susținerea capătului de cerere nr.3, arată că: „Potrivit principiului „restabilirii situației anterioare”, angajatorul R. R. S.A. este obligat la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de 28 februarie 2011, ca urmare a constatării nulității absolute a Ordinului nr.98/02.04.2001.
În subsidiar, cu privire la plata sporului de vechime pentru perioada iunie 2010 – februarie 2011 arată că încercările angajatorului de a demonstra faptul că a plătit sporul de vechime sunt confuze.
În răspunsul la interogatoriu, la întrebarea nr.3, angajatorul susține faptul că sporul de vechime i-a fost plătit distinct și ulterior, până la încetarea contractului de muncă. Având în vedere faptul că potrivit carnetului de muncă, ultimul său salariu a fost de 3458 lei, solicită instanței să-i pună în vedere angajatorului să facă dovada plății sporului de vechime în cuantum de 25%, respectiv plata sumei de 864.5 lei/lună.
Răspunsul la întrebarea nr.2 și răspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriu sunt contradictorii. În răspunsul la întrebarea nr.2 pârâta susține că sporul nu a mai fost nominalizat distinct, iar în răspunsul la întrebarea nr.3 pârâta susține faptul că sporul de vechime a fost plătit distinct și ulterior.
Ca urmare a încheierii actului adițional nr.5624/30.03.2001, prin care s-a modificat Contractul colectiv de muncă, s-a trecut la includerea în salariu a sporurilor pentru condiții deosebite de muncă (sporul pentru muncă grea și sporul pentru condiții periculoase) prevăzute la art.48 alin.2. Totodată, au fost incluse în salariul de bază, sumele prevăzute în CM cu titlu de ajutor ajutoare sociale (contravaloare a 60 de litri de carburant, o încărcătură de butelie, etc.).
Actul adițional nr.5624/30.03.2001 nu face vorbire de includerea în salariu ba sporului de vechime. În carnetul de muncă se face mențiunea „stabilit salariul conform negocierii Contractului colectiv de muncă/2001, sporuri incluse în salariu”. Au fost incluse în salariu doar sporurile despre care se face vorbire în actul adițional nr.5624/30.03.2001, iar sporul de vechime se regăsește în continuare în Contractul colectiv de muncă la art.48. Despre sporul de vechime se face vorbire la art.73 din Contractul colectiv de muncă.
Ulterior, prin Ordinul nr.98/02.04.2001 salariile au fost modificate, iar sporul de vechime nu se mai regăsește printre drepturile salariale, ca entitate separată, așa cum prevede Contractul colectiv de muncă.
Până la data de 28.02.2911, dată la care au încetat raporturile de muncă cu S.C. R. R. S.A., nu există nici un act înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă C., din care să rezulte faptul că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a admis apelul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea astfel cum a fost precizată (fila 24 dosar fond) reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului nr.98/02.04.2001 emis de Directorul General al R. R. S.A., constatarea nulității absolute a clauzei din Contractul individual de muncă privind introducerea sporurilor în salariul de bază, desființarea tuturor actelor subsecvente efectuate ca urmare a introducerii acestei clauze în contract, inclusiv modificarea din contractul de muncă, obligarea pârâtului R. R. S.A. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru perioada 01 februarie 2001 – 28 februarie 2011.
Prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă raportat la dispozițiile art.268 al.1 lit.”d” din Legea nr.53/2003 potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulități unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Totodată, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analiza cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime având în vedere modul de soluționare al capătului principal de cerere.
În mod greșit prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă.
Orice salariat se poate adresa instanței pentru constatarea nulității unor clauze din Contractul individual de muncă și pentru plata unor drepturi salariale.
Inadmisibilitatea acțiunii vizează încălcarea unor norme de drept imperativ privind neîndeplinirea culpabilă a unei proceduri prealabile din partea reclamantului.
Cum prin normele de dreptul muncii nu se prevede obligativitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă.
În plus, prin cererea formulată s-a solicitat și anularea ordinului nr.98/02.04.2001 emis de directorul general al R. R. S.A. și plata sporului de vechime ori dispozițiile art.268 al.1 lit.”d” din Codul muncii se referă la constatarea nulității contractului colectiv de muncă, iar prima instanță a respins și aceste cereri ca inadmisibile.
Având în vedere faptul că în mod greșit prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă potrivit art.480 al.2 și 3 Cod procedură civilă Curtea a anulat sentința apelată și a trimis cauza la Tribunalul C. spre rejudecare solicitând-se acest lucru în mod expres de către intimatul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant DÎRLOAICA I. – domiciliat în localitatea Năvodari, ., ., . civile nr.137 din data de 24 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „R. R.” S.A. – cu sediul în localitatea Năvodari, ., Pavilion Administrativ, județul C., județul C..
Anulează sentința apelată și trimite cauza la Tribunalul C. spre rejudecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.I.
Red.dec.jud.J.Z./04.12.2014
Tehnored.Gref.G.I./7 ex.
Data: 05.12.2014
Emis 2 cvomunicări/10.12.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 403/2014. Curtea de... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 205/2014. Curtea... → |
|---|
