Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 403/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 403/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 5661/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.403/CM
Ședința publică din 21 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, cu sediul în București, Șoseaua Olteniței nr. 35-37, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 1737 din 01 august 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect suspendare decizie pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. T., cu domiciliul procesual ales în C., .. 1B, la Societatea Civilă de Avocați „H. și Asociații”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul reclamant S. T., domnii avocați H. I. și I. A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 3542 din 29 septembrie 2014 depuse la dosar, lipsind apelanta pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Dl.avocat H. I. depune la dosar împuternicirea avocațială ./_ – nr.3486/16.05.2014 și fișa dosar de pe Portalul ÎCCJ, prin care face dovada imposibilității prezentării pentru termenul din 14.10.2014.
Apărătorii intimatului reclamant susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile apărătorilor intimatului reclamant, declară dezbaterile încheiate constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Avocat I. A., având cuvântul cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea apelului, invocată prin întâmpinare, susține că este o excepție procesuală de fond.
H.G. nr. 615/2014 produce efecte de la 30.08.2014, în sensul că s-a reorganizat întreaga Agenție, s-au desființat toate agențiile locale și s-au făcut 18 dezmembrăminte, ca atare delegarea reclamantului care trebuia să-și producă efecte din iulie, dacă nu intervenea suspendarea, trebuia să se producă la o entitate ce nu mai exista, ca urmare a reorganizării.
Conform pct.6 din anexa la HG – rezultă că filiala D. nu mai există, creându-se o filială D. - J. ce a înglobat mai multe filiale, respectiv – D. - M. – Gorj. Această procedură de reorganizare este în curs de lucru și trebuie să se numească directorii la aceste noi filiale. la Filiala D.-J. nu este numit director, ca atare nu mai există interes în promovarea apelului și apreciază că ar trebui să se respingă apelul pe excepția procesuală de fond invocată.
Dacă se va aprecia că nu se poate admite această excepție, și instanța se va pronunța pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea ordonanței președințiale.
Apărările pârâtei nu pot fi avute în vedere; de plano și de principiu se susține că nu există nici o măsură de vătămare față de măsura de delegare pentru o perioadă de 60 de zile a reclamantului de la C. la D.. Această susținere nu poate fi primită, orice act ce vizează dreptul muncii trebuie să fie întocmit în condiții de legalitate, salariatul nu a fost întrebat, trebuia să se ia o decizia clară și cu o anumită motivare. Nu se poate susține că delegarea nu produce nici un efect asupra salariatului.
O altă susținere a pârâtei – că instanța nu poate cenzura nici un act al directorului ANIF pentru că s-ar impieta dreptul de conducere al acestuia, apreciază că instanța poate cenzura orice act, nici un act nu poate scăpa de efectul legii.
Instanța de fond a reținut corect că sunt întrunite condițiile pentru ordonanță președințială, existând urgență raportat la durata de 60 de zile în care își producea efectele decizia, dacă nu s-ar fi produs suspendarea.
Referitor la aparență – se încearcă o anumită apărare cu privire la comunicarea ordinului, ordinul de numire este din 10 iulie 2014, orice act ce incumba directorului trebuia semnat de directorul B., decizia de delegare a reclamantului era din 11.07.2014 și era semnată de directorul adjunct, motiv pentru care apreciază că încalcă dispozițiile art. 13 din HG nr.1223/2011.
În consecință solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
D-nul avocat H. I. având cuvântul susține că în ce îl privește pe reclamant acesta este o persoană în vârstă de 61 de ani, este specialist în îmbunătățiri funciare, cu 38 de ani de muncă și nu se poate ca o asemenea decizie – de delegare de la C. la D., să nu aibă un efect asupra sa și să nu-i producă o vătămare.
Apreciază că ceea ce i se întâmplă clientului său este un procedeu care se întâmplă în toate instituțiile importate din România, unde specialiștii sunt înlăturați pentru a fi aduse alte persoane, pe criterii politice.
Susține că se știa la nivelul agenției că se va adopta alt regulament de funcționare, că se vor înființa alte funcții, posturi, deci s-a dorit înlăturarea reclamantului și revolta sa este justificată.
Solicită admiterea excepției lipsei de interes în promovarea apelului și respingerea apelului ca vădit nefondat.
CURTEA :
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 1737/1.08.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 24.07.2014 de reclamantul S. T. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și a dispus, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea provizorie a deciziei nr. 164/11.07.2014 emisă de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, până la soluționarea definitivă a contestației formulată împotriva acestei decizii, ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului C., secția I civilă.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 996 alin. (1) N.C.P.C., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Instanța învestită cu soluționarea unei cereri de ordonanță președințială trebuie să realizeze un examen sumar al litigiului pentru a verifica de partea cui se află aparența dreptului, în măsura în care sunt îndeplinite și celelalte două condiții de admisibilitate, respectiv urgența și caracterul vremelnic al măsurii.
Noua reglementare a ordonanței președințiale prevede exemplificativ situațiile în care se poate apela la procedura ordonanței președințiale (art. 1045-1048 N.C.P.C., în noul cod civil în materie de garanții, raporturi de vecinătate, posibilitatea suspendării actelor contestate emise de organele persoanelor juridice ș.a.m.d.), fiind evidentă voința legiuitorului de a încuraja extinderea domeniului de aplicare a instituției, sub rezerva unei dispoziții legale care să prevadă altfel.
Or, examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma condițiilor restrictive enunțate de art. 996 alin. (1) N.C.P.C., instanța este datoare sa stabilească dacă, într-adevăr, în raport cu circumstanțele cauzei și cu natura dreptului substanțial dedus judecății, măsura a cărei luare se solicită are un caracter urgent, iar efectele sale sunt vremelnice.
Litigiile având ca obiect contestarea măsurilor unilaterale dispuse de angajator cu privire la contractele individuale de muncă ale salariaților săi necesită, într-adevăr, o soluționare urgentă prin prisma celerității cu care trebuie soluționate astfel de litigii, instanța fiind datoare să dispună toate măsurile necesare pentru a preveni producerea oricărui prejudiciu salariatului, sub aspect pecuniar sau moral.
Reclamantul a făcut dovada existenței litigiului pe fond (fila nr. 48), iar suspendarea efectelor deciziei are caracter provizoriu, până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe fondul cauzei.
Cererea are caracter urgent, întrucât delegarea a fost dispusă pe o durată de 60 de zile, iar după expirarea acestui termen și înainte de soluționarea litigiului pe fond aceasta își va fi produs deja efectele, consolidând și alte raporturi juridice care stau la baza emiterii acesteia sau aflate într-o strânsă legătură.
Dreptul la un proces echitabil este indisolubil legat de dreptul de acces la un tribunal, în aplicarea art. 6 C.E.D.O., iar epuizarea efectelor delegării înainte de a da reclamantului posibilitatea de a prezenta toate argumentele în baza cărora solicită instanței de fond anularea măsurii echivalează cu o îngrădire a liberului acces la justiție.
Acțiunea tinde la suspendarea provizorie a efectelor măsurii de delegare, astfel că nu se poate susține că măsura prejudecă fondul, ci doar preîntâmpină producerea unor prejudicii pecuniare și morale ale căror consecințe nu vor mai putea fi înlăturate integral, în ipoteza admiterii acțiunii de fond.
Aparența dreptului este în favoarea reclamantului, care a fost numit director la F.I.F. C. în baza unui concurs, ocazie cu care s-au verificat aptitudinile profesionale ale reclamantului. La expirarea perioadei de probă s-a emis o decizie prin care s-a dispus definitivarea reclamantului pe acest post, conform deciziei A.N.I.F. nr. 17/17.01.2014.
În schimb, astfel cum însăși pârâta recunoaște, decizia nr. 164/11.07.2014 a fost emisă sub semnătura directorului adjunct al A.N.I.F., deși la aceeași dată fusese numit un director general la A.N.I.F., împrejurare care ridică un semn de întrebare asupra conformității deciziei menționate cu art. 13 al. 2 din H.G. nr. 1223/2011.
Instanța a constatat că abia trei zile mai târziu, respectiv la data de 14.07.2014, tot directorul general adjunct al pârâtei a emis o altă decizie sub nr. 166, prin care a dispus unilateral încetarea exercitării atribuțiilor postului de director la F.I.F. D. a numitului N. D..
Având în vedere că examenul sumar al înscrisurilor depuse la dosar relevă că aparența dreptului este în favoarea reclamantului, văzând art. 996 al. 1 N.C.P.C. instanța a admis cererea și a dispus suspendarea provizorie a deciziei nr. 164/11.07.2014 emisă de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acestei decizii, care face obiectul dosarului nr._ aflat tot pe rolul Tribunalului C., secția I civilă.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, întrucât intimatul urmează să beneficieze, ca urmare a delegării, de drepturile prevăzute în contractul individual de muncă, la finalul celor 60 de zile revenind în funcția de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare C..
Prin sentința apelată se creează un precedent periculos, prin aceea că o instanță de judecată poate cenzura actele administrative emise de conducerea unei instituții publice menite să asigure buna desfășurare a activității. Delegarea personalului unei instituții publice nu poate face obiectul unei acțiuni în justiție fără ca aceasta să nu aducă atingere actului de conducere prin care este reglementată competența conducerii agenției.
Decizia nr. 164/11.07.2014 a fost semnată de directorul general adjunct pentru că acesta a îndeplinit în perioada 8.04 – 11.07.2014 atribuțiile directorului general. Ordinul de numire a directorului general a fost comunicat după semnarea deciziei, decizia având număr de înregistrare din 11.07.2014 pentru că înregistrarea este ulterioară semnării acesteia.
Soluționarea cauzelor cu referire la toate căile de atac presupune o perioadă mai îndelungată de timp, iar măsura suspendării deciziei rămâne fără obiect în condițiile în care agenția este în proces de reorganizare, potrivit HG nr. 615/2014.
2. Prin întâmpinare, intimatul reclamant a invocat excepția lipsei de interes a apelului, arătând că începând de la 30.08.2014 nu mai există Filiala de Îmbunătățiri Funciare D., aceasta fiind înglobată în Filiala de Îmbunătățiri Funciare D.-J., procesul de reorganizare nefiind încheiat. De asemenea, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost depuse la dosar ordinele nr. 502/3.04.2014 și 1101/10.07.2014, deciziile nr. 204 și 205/20.08.2014.
III. Analiza apelului:
1. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a apelului, se constată că apelanta este cea care a pierdut procesul în primă instanță, fiindu-i recunoscut dreptul de a exercita calea de atac a apelului, potrivit art. 999 alin. 1 C. proc. civ.
În proces, apelanta păstrează și calitatea de pârâtă dobândită prin chemarea sa în judecată în fața primei instanțe, caz în care, indiferent de situația de fapt dedusă judecății și de prevederile legale aplicabile pe fondul cauzei, acesteia nu-i poate fi negat dreptul de a se apăra împotriva cererii de chemare în judecată inclusiv prin exercitarea dreptului de apel.
Potrivit art. 245 C. proc. civ., „excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.”
Dintre aceste situații, excepția lipsei de interes vizează invocarea lipsei dreptului la acțiune, ceea ce în cazul unei căi de atac este valabil în cazul în care partea care o exercită a câștigat procesul, astfel încât nu poate obține niciun folos practic ca urmare a acelei căi de atac.
În cazul contrar în care partea a pierdut procesul, iar legea prevede o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești, această cale de atac poate fi exercitată în vederea verificării legalității și temeiniciei respectivei hotărâri din care decurge, direct sau indirect, o obligație stabilită în sarcina sa.
Raportat la datele speței, este în interesul apelantei pârâte să se verifice dacă suspendarea provizorie a executării deciziei de delegare s-a dispus în mod legal și temeinic, mai ales că, astfel cum a și recunoscut intimatul, procesul de reorganizare al apelantei nu este finalizat în momentul de față, deci funcțiile de director la Filialele de Îmbunătățiri Funciare D. și C. nu au fost deocamdată desființate.
Reducând această situație la absurd, dacă în urma reorganizării încă nefinalizate a apelantei postul de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare D. nu ar mai exista, în egală măsură nu ar mai exista nici cel de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare C., pe care intimatul îl ocupă în prezent. Or o asemenea concluzie nu ar corespunde realității.
În aceste condiții, excepția lipsei de interes a apelului va fi respinsă ca nefondată.
2. În procedura ordonanței președințiale, art. 996 alin. 1 C. proc. civ. impune instanței de judecată să se pronunțe în condițiile în care „în favoarea reclamantului există aparența de drept”, ceea ce presupune stabilirea situației de fapt pe baza unei analize sumare a probelor.
Prin decizia nr. 335/21.10.2013, intimatul a fost numit în funcția de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare C., ca urmare a promovării unui concurs, iar prin decizia nr. 17/17.01.2014 a fost definitivat în această funcție.
Prin decizia nr. 164/11.07.2014, apelanta a dispus delegarea intimatului, pentru 60 de zile începând de la 14.07.2014, la Filiala de Îmbunătățiri Funciare D., în baza art. 42-44 C. Mc.
Prin decizia nr. 166/14.07.2014, apelanta a dispus încetarea exercitării funcției de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare D. de către N. D..
Ambele decizii aparțin directorului general adjunct B. T., iar prin ordinul nr. 1101/10.07.2014 a fost numit directorul general B. F.-I., începând de la 10.07.2014.
3. Prima instanță a constat în mod corect că există semne de întrebare cu privire la conformitatea deciziei nr. 164/11.07.2014 cu art. 13 alin. 2 din HG nr. 1223/2011, potrivit căruia directorul general adjunct exercită atribuțiile directorului general doar când acesta in urmă nu și le poate îndeplini temporar, câtă vreme nu s-a lămurit de către apelantă în ce situație specială s-ar fi aflat la 11.07.2014 directorul general B. F.-I., care să poată fi calificată ca punându-l în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, odată ce fusese numit în funcție începând cu ziua anterioară.
Eventualitatea ca decizia să fi fost semnată de directorul general adjunct înainte de data numirii directorului general, adică într-o zi anterioară față de 10.07.2014, nu poate fi reținută, întrucât apelanta nu a afirmat decât că decizia întâi a fost semnată și apoi a fost înregistrată, fără a afirma măcar în ce zi ar fi fost semnată. Pe de altă parte, în lipsa unei alte date înscrise pe decizie, data semnării este aceeași cu data înregistrării. Ora comunicării prin fax la 11.07.2014 a ordinului de numire a directorului general este indiferentă, întrucât acesta exercita funcția din ziua anterioară și nu s-a invocat vreo situație obiectivă de imposibilitate a exercitării funcției la 11.07.2014.
De asemenea, prim instanță a reținut corect că decizia de încetare a exercitării funcției de director la Filiala de Îmbunătățiri Funciare D. de către N. D. a fost emisă la 3 zile după decizia de delegare a intimatului în această funcție, ceea ce înseamnă că, la data emiterii deciziei de delegare, funcția în care intimatul a fost delegat nu era vacantă.
Prin urmare, există dubii privind legalitatea deciziei de delegare, aparența dreptului fiind în favoarea intimatului.
3. În ceea ce privește urgența măsurii de suspendare a efectelor deciziei de delegare, aceasta rezultă tocmai din caracterul temporar al delegării. În lipsa suspendării acestor efecte, intimatul ar fi nevoit să se supună deciziei de delegare, caz în care soluționarea contestației acestuia împotriva respectivei decizii, care s-ar putea face în mod obiectiv numai ulterior expirării perioadei de delegare de 60 de zile, ar rămâne fără finalitate, accesul la justiție al intimatului fiind unul iluzoriu, iar nu efectiv.
În aceste condiții, dreptul intimatului care rezultă din necesitatea respectării condițiilor de legalitate la emiterea unei decizii de delegare face parte din categoria acelora care, în sensul art. 996 alin. C. proc. civ., „s-ar păgubi prin întârziere”, în lipsa suspendării efectelor deciziei de delegare aceste efecte urmând să se producă definitiv, fără posibilitatea unei restabiliri a situații anterioare în cazul în care decizia ar fi anulată în dosarul nr._ .
Nu s-ar putea ajunge la concluzia că drepturile intimatului nu ar fi afectate pentru că acesta beneficiază de aceleași drepturi și la Filiala de Îmbunătățiri Funciare D., întrucât nu se poate omite că modificarea chiar și temporară a locului muncii implică anumite inconveniente asupra persoanei salariatului, inclusiv asupra vieții private a acestuia, mai ales când distanța dintre locul său de muncă și cel la care este delegat este considerabilă, cum se întâmplă în speță (între C. și C. sunt peste 450 km pe șosea). Tocmai de aceea, nu poate fi neglijat dreptul salariatului ca măsura delegării să fie dispusă în deplină legalitate.
4. Vremelnicia măsurii suspendării efectelor deciziei de delegare rezultă cu evidență din dispozitivul sentinței apelate, aceasta producând efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ . Susținerea apelantei că aceasta ar urma să dureze o perioadă îndelungată nu poate fi reținută, nefiind aduse argumente în sprijinul existenței unui probatoriu foarte complex, care a necesita un timp îndelungat pentru administrare.
Faptul că apelanta se află în proces de reorganizare nu este de natură să lipsească intimatul de dreptul de a beneficia de suspendarea efectelor deciziei de delegare pe calea ordonanței președințiale, în condițiile în care urgența și vremelnicia acestei măsuri sunt întrunite, iar aparența dreptului se prezintă în favoarea sa.
Curtea nu poate accepta susținerea apelantei că delegarea personalului său nu poate face obiectul controlului judecătoresc, orice persoană beneficiind de liberul acces la justiție garantat de art. 21 din Constituție, în schimb apelanta nebeneficiind de imunitate de jurisdicție sub aspectul legalității actelor sale.
Constatând astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția lipsei de interes a apelului ca nefondată.
Respinge apelul civil declarat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, cu sediul în București, Șoseaua Olteniței nr. 35-37, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 1737 din 01 august 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect suspendare decizie pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. T., cu domiciliul procesual ales în C., .. 1B, la Societatea Civilă de Avocați „H. și Asociații”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
D. R.
Jud.fond .A.N.
Tehnored.dec.jud.M.DStănescu S.
23.10.2014 – 4 ex.
Emis 2 .
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 193/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 439/2014.... → |
|---|
