Recalculare pensie. Decizia nr. 33/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 3987/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.33/AS

Ședința publică din data de 18 martie 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - M. S. S.

Judecător – J. Z.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S. T. – domiciliată în municipiul C., ..9, ., județul C., moștenitor al defunctului S. C., împotriva sentinței civile nr.3645 din data de 27 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect – recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată, învederează că apelanta reclamantă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.

CURTEA

Deliberând asupra apelului formulat de reclamanta S. T., constată următoarele:

I. Sentința apelată:

Prin sentința civilă nr. 3645/27.09.2013, Tribunalul C., secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea formulată la 10.04.2013 de reclamanta S. T. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. pentru lipsa calității procesuale active.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr._/25.03.2013, contestată în cauză, a fost emisă ca urmare a admiterii cererii de pensionare a solicitantului S. C., depusă la data de 27.09.2011.

Prin certificatul de deces nr._/28.11.2011, eliberat de Primăria municipiului C., se face dovada decesului lui S. C. la data de 26.11.2011, iar prin copia cărții de identitate a reclamantei (fila 5) se atestă că numele părintelui reclamantei este S. C..

În cauză reclamanta nu a depus înscrisuri pentru a face dovada calității de moștenitor al defunctului S. C.. Necesitatea depunerii unui certificat de constatare a calității de moștenitor se impune din perspectiva faptului că există posibilitatea ca reclamanta să nu fie succesoarea legală a defunctului, ori să nu fi acceptat în termenul legal moștenirea.

Raportat la această situație de fapt, tribunalul a constatat că reclamanta nu face dovada existenței unei identități cu titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, considerent pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale active, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S. T., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că are calitate procesuală activă, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor depus împreună cu cererea de apel.

Intimata pârâtă nu a formulat apărări cu privire la cererea de apel.

2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. 243/19.11.2013 eliberat de BNP O. N..

III. Analiza apelului:

Din certificatul de calitate de moștenitor nr. 243/19.11.2013 eliberat de BNP O. N., depus la dosar pentru prima dată în apel, rezultă că reclamanta are calitate de moștenitor al pensionarului decedat S. C..

Aceasta a învestit instanța de fond cu o cerere având ca obiect anularea unei decizii și a unei hotărâri cu privire la pensia defunctului, precum și obligarea pârâtei la plata unor sume de bani aferente perioadei 1.03.2003 – 1.10.2011.

Sub rezerva verificării subsecvente a fondului cauzei, precum și cu prioritate a celorlalte excepții procesuale invocate de pârâtă prin întâmpinare, drepturile deduse judecății, astfel cum sunt invocate de reclamantă, ar fi aparținut defunctului S. C., intrând în patrimoniul acestuia în timpul vieții, iar după deces au fost transmise către moștenitorii săi, între care se află și reclamanta.

Rezultă astfel că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, aceasta tinzând să valorifice drepturi proprii, pretins dobândite prin moștenire legală de la tatăl său, S. C.. În acest caz, sentința apelată se dovedește netemeinică, exclusiv pe baza probei cu înscrisuri administrate pentru prima dată în apel.

Reținând că sentința apelată a fost pronunțată de prima instanță fără a intra în cercetarea fondului, întrucât cererea cu care a fost învestită de reclamantă nu a fost analizată și soluționată, curtea constată că sunt incidente prevederile art. 480 alin. 3 C. proc. civ., referitoare la anularea hotărârii apelate, precum și la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât apelanta a solicitat expres acest lucru prin cererea de apel.

În consecință, curtea va admite apelul, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant S. T. – domiciliată în municipiul C., ..9, ., județul C., moștenitor al defunctului S. C., împotriva sentinței civile nr.3645 din data de 27 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C..

Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2014.

Președinte, Judecător,

M. S. S. J. Z.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – R.I.S.

Red.dec.Jud.M.S.S./5 ex.

Data. 24.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 33/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA