Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 309/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 309/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 6677/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.309/CM
Ședința publică din data de 16 Septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. B.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr.4407 din 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M., domiciliată în comuna C., ., județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civilă.
Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere și faptul că apelantul a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cerere înregistrată la 17.07.2013, reclamantul M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă: salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, cuvenit în baza art. 30 din contratul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; primele de Paști, Ziua Feroviarului și C. pentru anul 2010, cuvenite în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din iunie 2010 până la data 31.01.2011, cuvenite în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora va fi obligată prin prezenta hotărâre, de la scadență până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că drepturile salariale menționate nu au fost achitate.
Prin întâmpinare înregistrată la 14.08.2013, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a invocat excepția prescripției extinctive în baza art. 268 lit. e), d) și c) C. Mc. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând că drepturile deduse judecății nu se acordă în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actele adiționale încheiate ulterior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului, în condițiile în care a înregistrat pierderi. Reclamantul nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele.
Totodată, la termenul din 7.10.2013, pârâta a invocat excepția autorității lucrului judecat în ceea ce privește cererea referitoare la tichetele de masă, în raport cu sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 a Tribunalului C..
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar contractul individual de muncă al reclamantului, extras din carnetul de muncă al acesteia, contractele colective de muncă la nivel de unitate și de grup de unități, sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 a Tribunalului C..
Prin sentința civilă nr.4407 din 28.11.2013 a Tribunalului C.a fost admisă excepția autorității lucrului judecat în ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă, actualizată în funcție de rata inflației.
S-a respins cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă, actualizată în funcție de rata inflației, întrucât există autoritate de lucru judecat.
S-a admis excepția prescripției extinctive privind cererea având ca obiect prima de Ziua Feroviarului și ajutorul material de Paști aferente anului 2010.
S-a respins cererea având ca obiect prima de Ziua Feroviarului și ajutorul material de Paști aferente anului 2010 ca prescrisă.
S-a respins excepția prescripției extinctive a cererii având ca obiect restul pretențiilor deduse judecății, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material de C. aferent anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora a fost obligată prin prezenta hotărâre, de la scadență până la plata efectivă.
S-a respins cererea privind dobânda legală aferentă contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.06.2010 – 31.01.2011 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada dedusă judecății, potrivit contractului individual de muncă și carnetului de muncă depuse la dosar.
În baza art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
În dosarul nr._/118/2012 al Tribunalului C. reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă neeliberate din luna aprilie 2009.
Prin sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 a Tribunalului C., instanța a obligat pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 1.04.2009 – 21.04.2010, actualizată cu indicele de inflație la momentul plății, și a respins restul pretențiilor ca nefondate.
Astfel, instanța a admis în parte cererea referitoare la tichetele de masă, care viza perioada de la 1.04.2009 la zi, adică până la 26.10.2012 când a fost pronunțată sentința, respectiv admițând cererea pentru perioada 1.04.2009 – 21.04.2010 și respingând-o ca nefondată pentru rest. De asemenea, instanța s-a pronunțat și asupra actualizării cu rata inflației, în sensul admiterii pentru perioada 1.04.2009 – 21.04.2010 și respingerii pentru restul perioadei.
În cauza de față, cererea referitoare la tichetele de masă privește perioada iunie 2010 – 31.01.2011, ambele limite ale intervalului fiind mai restrânse decât cele din dosarul nr._/118/2012. În ambele dosare temeiul acțiunii a fost reprezentat de art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Astfel, există identitate de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni, cu excepția cererii privind dobânda legală, care a fost dedusă judecății doar în cauza de față.
Potrivit art. 431 alin. 1 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Această prevedere legală consacră efectul negativ al autorității lucrului judecat, spre care se tinde, pe calea excepției autorității lucrului judecat, la respingerea unei a doua cereri identice.
Deși nu este irevocabilă, sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 beneficiază de autoritate de lucru judecat întrucât, în raport cu prevederile legale în baza cărora a fost pronunțată (vechiul cod de procedură civilă), aceasta este definitivă și executorie, neputând exista litispendență între cele două dosare câtă vreme primul este deja în faza căii extraordinare de atac a recursului.
Ca urmare, în baza art. 431 alin. 1 C. proc. civ., instanța a admis admite excepția autorității lucrului judecat în ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă, actualizată în funcție de rata inflației, și a respins această cerere întrucât există autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește dobânda legală, este aplicabil art. 431 alin. 2 C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, fiind astfel consacrat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.
Astfel, prin sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 pârâta a fost obligată să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1.04.2009 – 21.04.2010 și cererea referitoare la restul perioadei a fost respinsă ca nefondată, astfel că fondul acestor probleme nu mai poate fi supus unei noi judecăți. Așa fiind, în baza art. 431 alin. 2 C. proc. civ., instanța a respins cererea privind dobânda legală aferentă contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.06.2010 – 31.01.2011 ca neîntemeiată, reținând că însăși cererea referitoare la aceste tichete de masă a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 5608/26.10.2012, astfel că o sumă nedatorată nu poate produce dobânzi.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, instanța are în vedere că, potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În sprijinul aplicării termenului de 6 luni, pârâta a susținut că prestațiile solicitate de reclamanți nu reprezintă drepturi salariale.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, dar nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
Sub rezerva verificării fondului drepturilor deduse judecății, prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. Caracterul condiționat sau necondiționat al unor drepturi nu înseamnă, cum a susținut pârâta, că ar fi altceva decât drepturi, însăși condiția fiind o modalitate a obligațiilor, cărora implicit le corespund drepturi și nu altceva.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 2.07.2013, instanța va admite excepția prescripției extinctive pentru cererea având ca obiect prima de Ziua Feroviarului (23 aprilie) și ajutorul material de Paști aferente anului 2010, pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri. În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect prima de Ziua Feroviarului (23 aprilie) și ajutorul material de Paști aferente anului 2010 ca prescrisă.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției extinctive a cererii având ca obiect restul pretențiilor deduse judecății, ca neîntemeiată, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nefiind împlinit în cazul acestora.
Se are în vedere că salariul suplimentar aferent anului 2010 se plătește în funcție de salariul de bază din luna decembrie a anului respectiv, deci era scadent la sfârșitul anului 2011, iar prima de C. pentru anul 2010 nu putea fi scadentă anterior zilei de 27.12.2010, termenul de prescripție de 3 ani nefiind împlinit.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cerința nestabilirii unui nivel inferior al drepturilor în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior constituie o cerință de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 142 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 și anterior potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legii nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată. Dacă art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cele două reglementări sunt similare, în sensul că cea de-a doua enumeră expres ambele modalități de invocare a nulității, în vreme ce a doua nu distinge între ele, deci le admite la rândul ei pe ambele.
Invocarea nulității „pe cale de excepție” constituie fie opțiunea reclamantului de a se rezuma, în argumentarea pretențiilor sale, la susținerea incidenței nulității exclusiv în cadrul motivării acțiunii sale, fără a formula o acțiune în nulitate, fie opțiunea pârâtului de a se apăra împotriva pretențiilor reclamantului în aceleași condiții, fără a formula o cerere reconvențională în nulitate.
Invocarea de către reclamant a nulității „pe cale de excepție” nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității sau în anulare, ci constituie numai o motivare a pretențiilor sale, prin invocarea prevederilor legale imperative încălcate la încheierea contractului, obiectivul urmărit fiind înlăturarea efectelor acestuia.
În concluzie, invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la un nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă prin care sunt prevăzute drepturi la un nivel inferior în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.
Potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din analiza acestui text se constată că acesta stabilește un drept necondiționat, formularea imperativă „vor primi” excluzând ipoteza existenței vreunei condiții și făcând ca dreptul în cauză să fie cuvenit salariaților indiferent de preferința angajatorului ori de rezultatele financiare ale acestuia.
În acest sens, ori de câte ori prevederea contractuală este clară și imperativă, nu există nici un temei de a-i condiționa aplicabilitatea de aspecte care puteau fi prevăzute, dar nu au fost evitate, numai astfel dându-se eficiență voinței concordante a partenerilor sociali.
În condiții de neconcordanță, după cum s-a arătat între contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și respectiv de grup de unități, se acordă eficiență, potrivit textelor de lege anterior citate, contractului de nivel superior, deci celui la nivel de grup de unități.
Munca reclamantului în anul 2010 se apreciază ca ireproșabilă în sensul prevederii citate, întrucât angajatorul nu a dovedit că a fost sancționat sau că a obținut rezultate slabe în activitate. Sarcina evaluării activității profesionale a personalului revine angajatorului, lipsa acestei evaluări neputând fi interpretată în defavoarea salariaților.
Astfel, în baza art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
Din formularea „după expirarea acestuia” din art. 30 alin. 1 rezultă că scadența salariului suplimentar a fost la 31 decembrie a anului următor celui pentru care trebuia acordat.
În cazul salariului suplimentar aferent anului 2010, din prevederea contractuală în temeiul căreia acesta se va plăti pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul anului, după expirarea acestuia, rezultă că dreptul salarial a luat naștere imediat după încheierea anului calendaristic, deci la 1.01.2011 (dată la care contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități se afla încă în vigoare), dar a devenit scadent abia la 31.12.2011, prevederea contractuală interpretându-se, în ceea ce privește termenul de plată, în baza art. 983 C. civ. vechi, în favoarea celui care se obligă.
Potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Din analiza acestui text se constată că acesta stabilește de asemenea un drept necondiționat, formulările imperative „vor mai beneficia” și „se va acorda” excluzând ipoteza existenței vreunei condiții și făcând ca drepturile respective să fie cuvenite salariaților în egală măsură ca și salariul suplimentar, considerentele de mai sus privitoare la acest drept salarial fiind pe deplin valabile și în cazul ajutoarelor de Paști, C. și Ziua Feroviarului.
În cazul ajutorului de Ziua Feroviarului, este de menționat că, potrivit prevederii contractuale, consiliul de administrație are posibilitatea doar să aprobe cuantumul acestuia, nu și să refuze acordarea lui, formularea „se va acorda” fiind imperativă și necondiționată.
Prin urmare, în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului ajutorul material de C. aferent anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
Scadența coincide cu a treia zi de C..
În baza art. 2 din OG nr. 13/2011 coroborat cu art. 1535 C. civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora a fost obligată prin prezenta hotărâre, de la scadență până la plata efectivă.
Împotriva sentinței civile nr. 4407 din 28.11.2013, în termen legal a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” SA.
În motivarea apelului, se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelată în mod greșit a fost antrenată răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Munca în vigoare în perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
„l) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata informa scrisa intre angajator sau organizația le o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca.
2.Negocierea colectiva la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului in care angajatorul are ai puțin de 21 de salariați.
3.La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere;
4.Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si în considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauză.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii marea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit.e) C.muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective încheiate la nivel de angajator.
În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate e 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca re altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.268 alin.l lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin 1 și 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de Paști și C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.30, 64 alin. l si 2 si art. 74 sa nu se aplice în anul 2010.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
Urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând sa se constate ca CCM 2007/2008, 2009/2010 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„Pentru munca depusa in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Muncă, aceasta clauză NU are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut ce salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
In mod similar, prin interpretarea greșita a Contractelor Colective de Munca ale CFR Marfa SA si a: Legii nr.142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrana sub forma tichetelor de masa, schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, dispozițiilor cu privire la alocația zilnica de hrana, obligând parata la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tichetelor de masa.
În condițiile art.l alin.l din Legea nr. 142/1998, salariații ....pot primi o alocație de hrana acordata sub forma tichetelor de masa…”. Aceste tichete de masa se pot acorda in limita prevederilor bugetului societății, in conformitate cu dispozițiile art.l alin.2 din același act normativ, conform căruia "tichetele de masa se acorda in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, ...”.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicită desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de procedurăcivila.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar și prima de C. pe anul 2010:
În conformitate cu prevederile art. 236 alin 1 din codul muncii, „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Prin alin 4 din același articol de prevede: „contractele colective muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Astfel, prin actul adițional menționat s-a modificat art. 30 alin 1 din contractul colectiv de muncă prin care era reglementat salariul suplimentar, prevăzându-se faptul că acesta nu se acordă pe anul 2010.
Prin același act adițional s-a modificat art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care era reglementat ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C., prevăzându-se faptul că acest ajutor nu se acordă pe anul 2010.
Părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile semnatare că prevederile menționate mai sus să nu se aplice pe anul 2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă acestea sunt intitulate ajutoare sau premii.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot i formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Dispozițiile cuprinse în art. 268 alin 1 lit.c din Codul muncii reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce vizează alte drepturi decât cele salariale.
În ceea ce privește cererea apelantei pentru întoarcerea executării silite, Curtea de asemenea a respins-o ca nefondată, deoarece pârâta nu a făcut dovada punerii în executare a sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr.4407 din 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M., domiciliată în comuna C., ., județ C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge ca nefondate cererile având ca obiect primă de C. 2010, salariu suplimentar 2010 și plata inflației și a dobânzii legale.
Menține restul dispozițiilor
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. B.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – M.S.-S.
Red.dec.apel.- J.Z./01.10.2014
Thred. gref.G.M./02.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 181/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 82/2014.... → |
|---|
