Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 133/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 1618/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.133/CM
Ședința publică din data de 08 aprilie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. B.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S.C. „T. PUBLIC” S.A. – cu sediul în municipiul Tulcea, ..7, județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.3995 din data de 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. T. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . prin Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul S.C. „T. Public” S.A. Tulcea – cu sediul ales în municipiul Tulcea, . (la sediul Cartel Alfa), având ca obiect contestație decizie de concediere - disjuns din dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a depus la dosarul cauzei note scrise, solicită judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr._ (ca urmare a disjungerii din dosarul civil nr._ ), reclamantul C. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., anularea deciziei nr.150/14.03.2013 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor cuvenite de la data concedierii până la reintegrare.
În subsidiar, reclamantul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicata de pârâta.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a detinut funcția de conducator auto la societatea pârâta și în data de 18.02.2013 a aflat de la colegii săi că pârâta intenționează sa externalizeze posturile de șofer din unitate astfel că mai multi angajați au solicitat Sindicatului sa discute cu conducerea societății despre acest aspect și s-au retras de pe traseu. Ulterior, după ce li s-a comunicat că nu vor fi disponibilizati, acestia au încetat protestul.
La protest au participat 2/3 din angajați și nu numai șoferi însă, numai 28 dintre acestia au fost cercetați disciplinar.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a reprezentarii reclamantului de către Sindicatul Liber al Salariatilor din . Tulcea iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii că nefondată având în vedere că prin retragerea de pe traseu șoferii au perturbat grav serviciul de transport public în comun și au produs prejudicii societății.
Prin sentința civilă nr. 3995/21.10.2013, Tribunalul Tulcea, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a reprezentarii reclamantului de către Sindicatul Liber al Salariatilor din . Tulcea și a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta ..
A dispus anularea în parte a deciziei nr. 150/14.03.2013 și anume numai sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, în sensul că a înlocuit sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art. 61 lit. a) și art. 248 alin.1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 cu sancțiunea “avertisment scris” prevăzută de art. 248 alin.1 lit. a) din Codul muncii
A obligat pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii prin decizia contestată, precum și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, aferente perioadei de la data concedierii acestuia și până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Între reclamant și societatea pârâtă au fost stabilite raporturi de muncă în baza unui contract individual de muncă.
Prin Decizia nr. 150 din 14.03.2013, s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de muncă, conform prevederilor art. 61 lit. a) și ale art. 248 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii.
În sarcina reclamantului s-a reținut faptul că, în data de 18.02.2013, deși era programat să efectueze mai multe curse, acesta nu a efectuat decât 1,5, faptă sesizată prin referatele nr. 365/18.03.2013, întocmit de d-na M. E. - șef cabinet și sub nr. 366/18.02.2013, întocmit de d-na M. D. S. - șef secție exploatare - mentenanță.
Analizând referatul nr. 365/18.02.2013, tribunalul a constatat că, prin acesta șeful de cabinet M. E. aducea la cunoștință conducerii societății împrejurarea că, la data de 18.02.2013 a fost sunată în mod repetat de cetățeni ai orașului Tulcea, care reclamau că nu există nici un autobuz pe traseu, astfel că a solicitat relații serviciului exploatare, fiind astfel informată că, începând cu ora 10.09 mașinile au început să se retragă, deși erau programate până la ora 14.00 în cursă, iar până la ora 13.08 s-au retras toate mașinile.
Prin referatul nr. 366/18.02.2013, M. D. șeful secției exploatare -mentenanță, a adus la cunoștința societății împrejurarea că, la data de 18.02.2013 a constatat că, o . conducători auto, printre care și contestatorul, s-au retras din traseu, fără a anunța defecțiuni tehnice, iar cei din programul PM s-au prezentat cu întârziere, încălcând astfel programul stabilit prin foaia de parcurs, fișa postului și regulamentul de ordine interioară.
În urma cercetării disciplinare efectuate în cauză, comisia de disciplină a constatat că, faptele reclamantului îndeplinesc condițiile de existență a abaterilor disciplinare prevăzute la art. 28 alin.1 lit.a) în principal și la art. 28 lit.d) și e), ca abateri rezultante, din regulamentul intern, adică încălcarea obligației prevăzute de art. 17 alin.1 pct.1), subminarea activității societății prin prejudiciul material și de imagine creat și refuzul nejustificat de executare a obligațiilor, sarcinilor și responsabilităților stabilite prin lege, contractul colectiv și individual de muncă, regulamentul intern și a ordinelor și dispozițiilor de serviciu primite de la conducătorii ierarhici.
De asemenea, comisia de disciplină a apreciat că, în accepțiunea dispozițiilor art. 29 alin. (6) ROI, abaterea principală cât și cele de rezultat, sunt calificate ca fiind abateri grave.
Analizând articolul publicat în ziarul Delta din data de 18.02.2013, aflat în copie la dosar și intitulat „Conducerea STP merge pe varianta externalizării: scoate la licitație posturile de șofer”, tribunalul a reținut că într-adevăr prin acesta directorul societății confirma variantele de lucru la nivel de societate, nominalizate de primarul municipiului, inclusiv aceea a externalizării posturilor de șoferi din cadrul societății.
Prin urmare, acesta avea cunoștință despre faptul că postul de șofer al reclamantului urma să fie externalizat și conform prevederilor art. 40 alin. 2 lit. a) din Codul muncii și avea obligația să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă.
De asemenea, în lumina prevederilor art. 40 alin. 2 lit. e) din Codul muncii, acesta avea obligația ca și reprezentant al societății, să se consulte cu sindicatul sau după caz, cu reprezentanții salariaților, în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și obligațiile acestora.
Directiva 2002/14/CE stabilește cadrul general relativ la informarea și consultarea lucrătorilor în U.E. pe parcursul executării contractului de muncă.
Informarea și consultarea lucrătorilor în timp util, constituie o condiție prealabilă a reușitei proceselor de restructurare și de adaptare a întreprinderilor la noile modalități de organizare a muncii.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 din Codul muncii a fost adoptată Legea 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților, lege care reglementează cadrul general de stabilire a cerințelor minime ale dreptului la informare și consultare a angajaților din societățile din România cu cel puțin 20 de angajați.
Așadar, obligația de informare și consultare care revine angajatorului, potrivit Codului muncii și Legii nr. 467/2006, constituie o formă principală în care se manifestă buna sa credință în raporturile cu salariații săi. Aceasta este o garanție a asigurării păcii sociale, a participării consultative a salariaților la deciziile majore care le pot afecta statutul profesional.
Societatea nu a înțeles să-și informeze salariații cu privire la modificările ce urmau să aibă loc în modalitatea de derulare a activității acesteia și, implicit în raporturile lor de muncă în sensul externalizării posturilor de șofer din cadrul societății, încălcând astfel legislația în materia sus-menționată, aceștia aflând din presa locală despre aceste modificări și recurgând la gestul extrem al organizării protestului spontan neautorizat din data de 18.02.2013.
Neefectuarea unui număr de curse de către un șofer de autobuz este o abatere disciplinară însă instanța de fond a avut în vedere că această abatere a fost săvârșită tocmai ca efect al nerespectării obligației societății de informare a salariaților și de consultare cu sindicatul, cu privire la o problemă extrem de sensibilă în contextul actual, respectiv a externalizării posturilor ocupate de salariații protestatari printre care s-a aflat și contestatorul, impune a se verifica dacă sancțiunea aplicată acestuia a fost corect individualizată.
Potrivit prevederilor art. 250 din Codul muncii angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, având în vedere: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare.
Văzând împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, împrejurări analizate în debutul examinării contestației, în contextul în care aceasta a fost săvârșită ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligației de informare a salariaților, a refuzului constant, vehement al conducerii societății de a-i informa pe salariații săi despre măsura externalizării posturilor lor chiar și după ce aceștia au aflat din presă despre această măsură ce îi privea în mod direct, tribunalul a considerat că fapta imputată reclamantului nu a reprezentat o abatere suficient de gravă pentru a atrage cea mai drastică sancțiune disciplinară, respectiv concedierea acestuia.
Analizând împrejurările de fapt în care abaterea a fost comisă, a consecințelor ei, tribunalul a apreciat că se impune reindividualizarea sancțiunii dispuse inițial și înlocuirea acesteia cu sancțiunea „avertisment scris”, contestația fiind admisă în parte.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta ., solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că nu se impunea informarea salariaților întrucât părțile nu se aflau în situația negocierilor colective, iar conducerea pârâtei nu luase nici o decizie relativă la modificarea condițiilor de muncă ori a elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă. Numai o simplă informație de presă referitoare la intențiile de viitor ale conducerii societății nu era un motiv temeinic care să-l determine pe reclamant să întrerupă intempestiv, voluntar și neautorizat programul de lucru. Tribunalul nu a ținut cont de gravitatea faptei reclamantului, care constituie un temei suficient pentru concedierea disciplinară și nu s-a făcut dovada că sindicatul sau reprezentanții salariaților ar fi fost interesați de informațiile prevăzute de Legea nr. 467/2006. Totodată, instanța de fond a obligat pârâta la reînființarea unor posturi peste voința consiliului de administrație, posturi care au fost desființate, ceea ce este de natură să influențeze negativ organizarea și funcționarea societății pârâte.
Prin întâmpinare, intimatul pârât, prin Sindicatul Liber al Salariaților din ., a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Chiar daca instanța de fond nu a negat existenta abaterii disciplinare, aceasta avea posibilitatea sa verifice legalitatea deciziei și din perspectiva respectării raportului de proporționalitate dintre fapta săvârșită și sancțiunea aplicată.
În acest sens sunt și dispozițiile din decizia data în interesul legii nr. 11/10.06.2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:
„ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.”
Prin urmare, în urma analizării împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta instanța de fond a apreciat că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de munca nu este justificată deoarece abaterea nu este din cele mai grave.
Astfel, neefectuarea unor curse, a avut loc în contextul apariției în ziua respectivă a unui articol în presa locală prin care publicul a fost informat în legătură cu două posibile soluții la problemele economice ale societății pârâte, respectiv desființarea unor trasee și scoaterea la licitație a serviciilor de conducere auto, articole în care au fost redate chiar declarațiile directorului societății.
Așa cum a reținut și instanța de fond, societatea pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 467/2006, privind informarea reprezentanților angajaților, cu privire la deciziile luate și care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă.
De altfel, nici din motivele de apel formulate, nu rezultă că pârâta a întreprins o asemenea informare, astfel încât salariații au aflat despre perspectiva desființării posturilor pe care le ocupau dintr-un articol de presă din care rezulta că informația provine de la primarul localității și de la directorul societății pârâte.
Prin urmare, abaterea disciplinară a fost săvârșită de reclamant în contextul încălcării obligației de informare mai sus menționată de către angajator, precum și al unei comunicări deficitare a acestuia cu salariații, pe care a preferat să-i anunțe despre perspectiva concedierii lor prin intermediul presei locale.
Într-un asemenea context, atitudinea reclamantului nu era pe deplin nejustificata și nici nu s-a dovedit că prin fapta sa a produs perturbări grave activității pârâtei, astfel că pentru abaterea constând în neefectuarea unor curse din traseu, sancțiunea avertismentului era suficientă.
În conformitate cu dispozițiile art. 80 alin. 2 Codul muncii, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și aplicarea acestor dispoziții nu este condiționată de măsura luată de apelantă înainte de soluționarea contestației, prin care a desființat postul ocupat de reclamant.
Decizia nr. 5/23.07.2013 a consiliului de administrație de desființare a unor posturi a fost comunicata instanței de fond în cursul soluționării litigiului ceea ce nu putea influenta soluția dată deoarece instanța era investită cu analiza legalității și temeiniciei unei decizii unilaterale a paratei emisă anterior celei de reorganizare a activității.
Altfel spus, până la soluționarea irevocabila a litigiului, apelanta nu putea emite o noua organigrama deoarece menținerea postului ocupat de reclamant depindea de soluția instanței și nu invers.
Prin urmare, reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii este posibilă, angajatorul fiind obligat să întreprindă toate operațiunile tehnico-administrative necesare în acest scop.
Constatând astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art.480 alin.1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă S.C. „T. PUBLIC” S.A. – cu sediul în municipiul Tulcea, ..7, județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.3995 din data de 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ - având ca obiect contestație decizie de concediere - disjuns din dosar_, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. T. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . prin Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul S.C. „T. Public” S.A. Tulcea – cu sediul ales în municipiul Tulcea, . (la sediul Cartel Alfa), ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 aprilie 2014.
Președinte, Judecător,
R. A. M. B.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – Ș. R.
Red. dec.jud. M. B./4 ex.
Data: 07.05.2014
Emis 2 comunicări/16.05.2014
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 265/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 08-04-2014,... → |
|---|
