Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 54/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 54/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.54/CM
Ședința publică din data de 07 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte – R. A.
Judecător - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta pârâtă R. M. N. (fostă D. (T.)) – cu domiciliul în municipiul C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.763 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. R. ASTRA S.A. – cu sediul în municipiul București, ..3, ., având ca obiect – acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 august 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 august 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta D. (Trusca) M. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paratei la plata sumei de 4.275,30 lei reprezentând prejudiciul produs societății, dobânda legala de la data depunerii cererii de chemare in judecata si pana la achitarea efectiva a sumei datorate și cheltuieli de judecata.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâta a deținut in cadrul societății funcția de Inspector Asigurări, pe perioada cuprinsa intre 07.08.2007 si 01.05.2010 prin semnarea Contractului individual de munca inregistrat la ITM București sub nr.6646/03.09.2007. Contractul individual de munca a fost semnat inițial pe perioada determinata, indicându-se drept locul muncii Agenția ASTRA Drobeta T. S.. Ulterior, prin actul adițional nr. 2/31.01.2008 s-a modificat durata contractului pe perioada nedeterminata, iar prin actul adițional nr.3 / 07.07.2008 s-a modificat locul muncii la Sucursala Constanta.
Se susține că pârâta nu a înțeles sa-si îndeplinească obligațiile contractuale, arătându-se că în urma unui control intern derulat in luna noiembrie 2010 s-a constatat că suma totala de 7.504,95 lei, provenind din prime de asigurare încasate de intermediarii coordonați de parata, nu a mai fost depusa in conturile asigurătorului, creându-se astfel un prejudiciu.
Reclamanta învederează că în cazul nerespectării de către agenții coordonați a termenelor de depunere, pârâta avea obligația de înștiința în scris conducerea societății despre aceste aspecte.
În drept au fost invocate disp.art.254 Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare se arată că prin decizia nr.472/28.04.2010 a fost încetat raportul de muncă dintre părți, începând cu data de 01.05.2010. pârâta susține că nu se face vinovată de încălcarea obligațiilor de serviciu și nu este vinovată de producerea unui prejudiciu.
Prin sentința civilă nr.763 din data de 22 aprilie 2015, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4275,30 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat în patrimoniul societății ASTRA SA, sumă la care se va adăuga dobânda legală, aferentă perioadei cuprinse între data înregistrării cererii (27.06.2012) și data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a făcut dovada că pârâta a deținut în cadrul societății funcția de Inspector Asigurări, pe perioada cuprinsa intre 07.08.2007 si 01.05.2010, în baza CIM înregistrat la ITM București sub nr.6646/03.09.2007. Ulterior, prin actul adițional nr. 2/31.01.2008 s-a modificat durata contractului pe perioada nedeterminata, iar prin actul adițional nr.3/07.07.2008 s-a modificat locul muncii la Sucursala Constanta.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în cadrul societății reclamante a avut loc un audit în urma căruia s-a constatat faptul ca o parte din primele de asigurare emise în perioada iunie - septembrie 2010 de către agenții coordonați de parata nu au ajuns niciodată în conturile Asigurătorului. Au fost identificate 47 de polițe RCA si facultative emise de agenți ai fostei angajate D. M., care nu au depus primele de asigurare.
Prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a stabilit că în patrimoniul societății reclamante a fost creat un prejudiciu în sumă de 4275,30 lei, ca urmare a nedepunerii primelor de asigurare încasate de intermediarii de asigurări coordonați de pârâtă, documentele verificate vizând perioada 01.01.2010 – 31.08.2010.
Problema ce se impune a fi analizată în cauză este aceea a atribuțiilor de serviciu ce reveneau pârâtei în perioada în care a avut calitatea de salariată a societății reclamante. Ulterior stabilirii acestor atribuții se impune a se constata dacă pârâta a încălcat aceste atribuții și dacă o asemenea încălcare poate determina angajarea răspunderii sale patrimoniale.
Potrivit fisei postului, anexă a CIM, pârâta avea printre atribuțiile specifice postului următoarele: „Creează, dezvoltă si coordonează rețeaua de vânzări prin agenții de asigurare: recrutează, selectează si instruiește agenții, oferă agenților suportul necesar pentru îmbunătățirea rezultatelor pe toata durata colaborării;
Verifica si răspunde de aplicarea normelor interne de către intermediarii coordonați;
Tine evidenta documentelor specifice (polițe de asigurare, chitanțe si alte documente care reglementează procesul de vânzare), încheiate de intermediarii de asigurări coordonați.
Urmărește ca depunerea primelor de asigurare încasate de intermediarii în asigurări coordonați sa se desfășoare conform condițiilor si la termenele stabilite prin contractul de mandate, înștiințând in scris managerul direct despre situații de nerespectare a acestor prevederi;
Sesizează operativ conducerea agenției sau sucursalei despre problemele specifice activității sale.”
Pârâta nu a recunoscut, prin răspunsurile date la interogatoriu, ca are aceste atribuții, deși a semnat la momentul la care a luat la cunoștință de fișa postului.
Din declarația martorei T. M. rezultă că pârâtei îi revenea obligația de a verifica modalitatea în care agenții pe care îi coordona, emiteau polițele de asigurare și dacă acestea erau încasate, precum și obligația de a anunța superiorii despre aceste situații.
Această declarație se coroborează în parte și cu declarația martorei B. S. M., care a declarat că pârâta ținea evidența încasărilor făcute de agenții pe care îi coordona, precum și faptul că exista un sistem informatic, iar dacă polițele nu erau încasate se blocau conturile agenților și ale inspectorilor, într-un termen care varia între 3 și 5 zile. Celelalte afirmații din declarația martorei nu pot fi coroborate cu probele administrate.
Conform dispozițiilor art. 254 din codul muncii ” - (1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Din analiza dispozițiilor legale invocate, instanța a constatat că pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicita si personala a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul și vinovăția salariatului. Inexistenta sau nedovedirea chiar si a uneia dintre aceste cerințe face să nu poată fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului.
Analizând coroborat probele administrate, instanța a constatat că în cauză s-a făcut dovada faptului că: pârâta era angajata societății reclamante, care a suferit un prejudiciu constatat prin control intern derulat in luna noiembrie 2010 și, ulterior prin raportul de expertiză întocmit în cursul judecății. Paguba reclamantei se datorează faptei ilicite a pârâtei care nu si-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul că nu a urmărit ca depunerea primelor de asigurare, încasate de intermediarii în asigurări pe care îi coordona, sa se desfășoare conform condițiilor si la termenele stabilite prin contractul de mandat și nu a înștiințat în scris managerul direct, despre situațiile de nerespectare a acestor prevederi. În consecință, se constată că între fapta pârâtei si prejudiciul suferit de către societate este o legătura de cauzalitate.
Raportat la considerentele expuse, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată și a admis-o, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 4275,30 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat în patrimoniul societății ASTRA SA, la care se a adăugat dobânda legală, aferentă perioadei cuprinse între data înregistrării cererii (27.06.2012) și data plății efective.
Potrivit art.453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Constatând că pârâta este cea care a căzut în pretenții și existând și o cerere în acest sens, instanța a obligat la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, a arătat următoarele: consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că acoperirea prejudiciului cauzat în mod direct de agenții de asigurări prin nedepunerea primelor de asigurare îi incumbă în calitate de inspector asigurări; această apreciere este totalmente greșită, întrucât fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu a fost săvârșită de către pârâtă, ci de către agenții de asigurări care în calitatea lor de gestionari, erau răspunzători în mod direct pentru nedepunerea primelor de asigurare încasate în numele societății reclamante; pretinsa încălcare a obligației de serviciu a pârâtei privind verificarea agenților de asigurări pe care îi avea în subordine, nu a fost dovedită prin probatoriul administrat în cauză; astfel, solicită a se observa că potrivit depoziției martorei T. M. (propusă de reclamantă) „dovada plății era depusă de agenți la contabilitate, acest serviciu având obligația de a înregistra plățile efectuate”; martora T. M. a arătat faptul că „au fost situații când borderourile au fost încurcate de agenți și atunci sumele plătite nu erau evidențiate”; în ceea ce privește încasările efectuate după termen, martora reclamantei a arătat că, acestea ajungeau într-un cont colector al societății și ulterior erau repartizate pe polițe de contabilitate – fila 77 dosar fond; în egală măsură, din depoziția martorei B. S. care avea calitatea de director al sucursalei din Constanta, fiind șefa sa, rezultă că evidența ținută de societate era doar in calculatorul ei, ce putea fi accesat doar de aceasta; or, in condițiile in care martorul societății menționează ca singurii angajați care puteau verifica daca primele despăgubiri au fost depuse, erau cei din serviciul contabilitate iar directorul sucursalei a arătat ca nu a fost înștiințat de către contabilitate despre existența vreunor prime de asigurări nedepuse, este evident ca nu aveam cum sa verific îndeplinirea acestor aspecte de către agenții din subordinea sa; în ceea ce privește obligația de a înștiința in scris conducerea societății, despre neîndeplinirea corectă a obligațiilor de muncă ce reveneau agenților de asigurări, martora B. S. a arătat că, aceasta nu a fost pusă în practică nici odată - fila 78 dosar fond; în mod surprinzător, instanța a înlăturat din depozițiile martorilor aspectele mai sus evidențiate, deși acestea evidențiau care era practica folosita in societate in privința înștiințărilor. In egală măsură, afirmațiile martorilor nevalorificate de instanța dovedesc si împrejurarea ca, potrivit - sistemului informatic existent in societate, pârâta se afla în imposibilitate practică de a verifica efectuarea plaților, aceasta verificare putând fi efectuata de contabilitate; față de această situație de fapt, instanța de fond nu putea retine ca și-a încălcat obligația de serviciu privind verificarea agenților din rețeaua sa și cu atât mai puțin faptul ca, prejudiciul a fost cauzat societății din culpa pârâtei, câtă vreme, din probele administrate a rezultat ca nu avea posibilitatea practică de a verifica evidențele contabile ținute de societate, această îndatorire revenind contabilității si nu pârâtei; de altfel, la întrebarea nr.6 din interogatoriu reclamanta a recunoscut ca: „pentru prejudiciul rezultat din încasarea si nepredarea primelor de asigurare, sunt răspunzători in mod direct agenții de asigurare" si nu inspectorul de asigurări; împrejurarea că agenții de asigurare răspund direct pentru prejudiciile cauzate, in calitatea lor de gestionari, este recunoscuta si prin Cap.III, pct.12 din procesul - verbal din 03.12.2010 (prin care a fost constatat prejudiciul); mai mult, in Cap. IX, pct.19 din același raport se menționează ca primele nedepuse, se vor recupera de la agenții de asigurare, iar in Cap.IV lit. „c" se arata ca „pentru polițele neplătite de agenții aflați încă in societate, s-a procedat la recuperarea acestora de la agenți fie prin angajamente de plata, fie prin dosare de dauna; consideră că în mod surprinzător, toate aceste aspecte evidențiate de reclamanta cu privire la persoanele ce urmează a răspunde de producerea prejudiciului, precum si a modului in care acestea urmează sa răspundă, au fost înlăturate de instanța de fond, deși ele dovedeau cu prisosința atât nevinovăția pârâtei, cat si persoanele ce trebuie urmărite pentru recuperarea prejudiciului; din aceasta perspectivă, învederează faptul că, deși numiții C. M., Hirjau G., G. B. si M. M., sunt în continuare agenți de asigurare in cadrul reclamantei, aceștia nu au fost trași răspundere pentru neîndeplinirea obligației de a depune primele încasate în numele societății, astfel cum s-a dispus de către reclamanta prin procesul verbal de constatare a pagubei; consideră că este de neînțeles raționamentul in baza căruia instanța de fond a reținut că, persoanele care si-au încălcat obligațiile de serviciu si care au cauzat paguba in patrimoniul societății, sunt absolvite de răspunderea patrimonială, chiar dacă societatea arată că prejudiciul se va recupera de la acestea, constatând că singura persoană care trebuie să acopere neplata primelor de asigurare, este pârâta, deși ea „nu avea obligația de a încasa și depune primele de asigurare in contul societății si nici posibilitatea de a urmări dacă plățile au fost efectuate in termen de către agenți; practic, a fost mult mai ușor pentru instanța de fond să valorifice raportul de expertiza contabilă și să concluzioneze că, șeful ierarhic superior este răspunzător pentru pagubele pricinuite de agenți, decât să observe că prin probatoriul administrat, s-a dovedit inexistenta faptei ilicite; referitor la raportul de expertiză contabilă solicită a se observa că acesta este nelămuritor asupra existenței debitului, întrucât intre răspunsul la obiecțiuni si raportul de expertiză există contradicții evidente, pe care instanța de fond nu a înțeles să le clarifice prin efectuarea unei contraexpertize, cu privire la care nu s-a pronunțat. Astfel învederează faptul că, deși expertei i s-a pus in vedere să verifice ordinele de plată pentru plățile efectuate la poștă) prin răspunsul la obiecțiuni aceste nu sunt analizate de expertul contabil; potrivit celor prezentate de expert sumele plătite de agenți la poștă figurau plătite in evidența societății doar in condițiile in care borderourile cuprindeau toate elementele de identificare a polițelor; aceasta însemna că, dacă borderourile nu erau corect întocmite, sumele depuse de agenți la posta, in evidentele societății nu figurau încasate de către societate, deși pentru plățile efectuate Poșta Română emitea ordine de plată; or, faptul că în evidența internă a societății primele nu figurau plătite deoarece borderourile nu conțineau toate elementele de identificare a polițelor, nu poate forma convingerea expertului si nici a instanței ca, prejudiciul nu a fost stins, câtă vreme, dna expert arată in răspunsul la obiecțiuni că, în contul de încasări neclarificate sunt trecute sumele neclare care nu conțin suficiente elemente de identificare a plaților efectuate; dimpotrivă, aceste constatări ale expertului contabil susțin afirmațiile sale potrivit cărora primele de asigurare au fost plătite si se regăsesc in contul de neclarificate; mai mult decât atâta, experta arată că este surprinsă de faptul că i se solicită să verifice un cont în care ajung sume pentru depunerea cărora, nu s-au întocmit documente corecte si complete, motivând absolut halucinant că, o astfel de analiză nu se justifică în cazul plaților efectuate la poștă; în condițiile in care prin răspunsul la obiecțiuni, se arată că prejudiciul reclamat de societate este compus si din sumele plătite pe care societatea nu le-a evidențiat ca încasate, întrucât nu existau suficiente elemente pentru a se identifica polițele pentru care au fost depuse primele de asigurări, instanța nu putea retine nici măcar existenta prejudiciului, întrucât răspunsul la obiecțiuni infirma concluzia expertului privind existenta unui prejudiciu de 4275,30 lei; față de cele arătate, apreciază că instanța trebuia să procedeze la înlăturarea raportului de expertiza si sa retina ca, in persoana pârâtei nu sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale, aspect in raport de care nu poate să opereze angajarea răspunderii materiale pentru un prejudiciu in producerea căruia nu am nicio culpă, mai ales că răspunderea pârâtei este subsidiară răspunderii materiale ale agenților de asigurări și poate fi angrenată doar în măsura în care, aceștia din urmă în calitate de gestionari nu au acoperit integral paguba; învederează faptul că, instanța de fond nu a dorit să verifice dacă prejudiciul a fost acoperit prin reținerea garanțiilor de la agenții de asigurări, apreciind nerelevantă depunerea contractelor de garanție încheiate de agenți, a dovezii reținerii garanțiilor, a cererilor de reziliere a contractelor încheiate cu parata formulate de către E. Zebide, M. C. si Crocneanu D. precum si fișele de lichidare întocmite pentru acești agenți.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, sens în care a reiterat, în esență, susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată.
În acest sens a arătat că pârâta nu a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul verificării periodice a modului în care lucrau agenții de asigurări și a sumelor încasate iar reclamanta nu este singura în această situație, mai mulți inspectori fiind în situații similare însă o parte a prejudiciului a fost recuperat între timp.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta susține că pârâta se face vinovată de lipsa unor sume de bani încasate de la clienți care nu au mai fost regăsite în patrimoniul societății.
Dar, esențial în cauză este că sumele respective nu au fost încasate de la clienți în mod direct de apelanta pârâtă.
Aceste sume (prime de asigurare) erau încasate de la clienți de către agenții vânzări care, ulterior, ar fi trebuit să îi predea la casierie.
Reclamanta susține că prejudiciu este determinat de pârâtă pentru că aceasta avea obligația de a urmări încasarea și predarea sumelor încasate de către agenții care intermediau încheierea polițelor de asigurare.
Pârâta nu contestă atribuțiile sale de supraveghere și control însă contestă legătura de cauzalitate între faptele imputate ei și prejudiciul suportat de angajator.
Susținerile reclamantei nu pot fi primite întrucât exista în primul rând obligația agenților de vânzări de a preda sumele de bani încasate de la clienți cu titlu de prime de asigurări.
Reclamanta nu a dovedit, contrar art.272 din Codul Muncii, potrivit cu care sarcina probei îi revenea, că este imposibilă recuperarea de la agenții de vânzări a sumelor încasate de aceștia și nepredate la casierie societății, astfel încât prejudiciul nu este cert pentru a putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtei căreia i se impută lipsa de supraveghere și control a depunerii acestor sume iar nu propriu-zis însușirea acestora sau omisiunea de a le preda. De altfel, chiar intimata arată că o parte a prejudiciului generat de agenții de vânzări în situații similare a fost recuperat ceea ce arată tocmai faptul că reclamanta ar fi trebuit mai întâi să dovedească imposibilitatea recuperării prejudiciului generat de agenții de vânzări aflați sub controlul pârâtei.
Pe de altă parte, în mod cert nu se poate pune în aceste condiții problema unei culpe exclusive a pârâtei în generarea prejudiciului invocat de reclamantă ci, eventual a unei culpe concurente cu cea a agenților de vânzări, astfel încât, raportat la prevederile art.255 din Codul Muncii, nu poate fi obligată pârâta la repararea integrală a prejudiciului, iar reclamanta nu a dovedit măsura în care pârâta a contribuit la producerea pagubei și nici alte elemente de natură a putea determina limita în care aceasta ar putea fi obligată la plata unei despăgubiri din perspectiva acestui text legal.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
În conformitate cu art.274 Cod procedură civilă va fi obligată intimata reclamantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei (chitanța . nr.139/05.12.2013 – av.L. V. Baroul C.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă R. M. N. (fostă D. (T.)) – cu domiciliul în municipiul C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.763 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. R. ASTRA S.A. – cu sediul în municipiul București, ..3, ..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – R.I.S.
Red.dec.Jjud. A. R./05.11.2015
Tehnored.Gref.G.I./3 ex.
Data: 06.11.2015
| ← Contestaţie act. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 543/2015. Curtea... → |
|---|
