Contestaţie act. Decizia nr. 615/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 615/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 615/CM
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - M. B.
JUDECĂTOR - J. Z.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1077 din 26 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație act, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. S.-A., cu domiciliul procesual ales în C., .. 32-34, . Societatea Civilă de Avocați „A. A. și C. G.”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata reclamantă S. S.-A., avocat R. G., în substituire pentru avocat C. F., în baza delegației de substituire F.N. din 24 noiembrie 2015 pe care o depune la dosar, lipsind apelantul pârât S. Județean de Urgență Tulcea.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei reclamante S. S.-A. depune la dosar factura nr. 654 din 22 septembrie 2015 și chitanța nr. 670 din 02 octombrie 2015, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, în cuantum de 1860 lei și întrebat fiind, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația apărătorului intimatei reclamante S. S.-A., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei reclamante S. S.-A., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În mod corect prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă și reținând culpa procesuală a pârâtului, a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Nu există nici un argument juridic de natură a fundamenta solicitarea pârâtului de respingere a cererii referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care dispozițiile art. 454 din Noul Cod de procedură civilă nu sunt incidente în cauză. Pârâtul nu a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantei ci dimpotrivă a solicitat respingerea contestației. Faptul că ulterior în cuprinsul întâmpinării a arătat că, într-adevăr art. 2 din decizia contestată are un rol pur informativ, nu echivalează cu recunoașterea pretențiilor.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 20 martie 2015 și înregistrată sub nr._, contestatoarea a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 872/14.11.2014, care nu i-a fost comunicată, în ceea ce privește clauza nr. 2, în care se prevede că aceasta s-ar fi obligat să achite intimatului cheltuielile ocazionate cu pregătirea sa profesională pe perioada pregătirii în rezidențiat, fiind realmente o decizie de imputație, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii, potrivit căreia „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin cererea adresată Tribunalului Tulcea ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul instanței, intimatul a solicitat obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidențiat, în concret s-a solicitat plata sumei de 135.022 lei reprezentând în opinia intimatului cheltuieli ocazionate cu pregătirea sa profesională pe perioada rezidențiatului.
A mai arătat contestatoarea că formularea este destul de vagă, nearătându-se în mod concret ce cheltuieli se pretind a fi restituite, lămurirea fiind în „nota de calcul a venitului brut din perioada 01.01._13”, deci este vorba de venituri salariale încasate pe perioada rezidențiatului, iar ca bază legală a fost indicat Codul muncii și O.G. nr. 12/2008 ce reglementează materia rezidențiatului pe post.
A mai susținut contestatoarea că, cu această ocazie a aflat despre decizia de încetare a raporturilor de muncă, care cuprindea, nelegal și o decizie de imputație la art. 2.
S-a precizat că, potrivit dispozițiile art. 270 alin. 1 din Codul Muncii salariații răspund patrimonial, doar în temeiul răspunderii civile contractuale, deci doar potrivit dreptului civil, iar în atare situație, intimatul nu era îndrituit de lege să emită decizie de imputare în sarcina sa (camuflată într-o decizie de încetare a raporturilor de muncă), ci trebuia să se adreseze instanței cu o acțiune în pretenții contractuale, astfel că nu s-a respectat legea.
A mai menționat contestatoarea că în clauza nr. 2 se prevede că ea și-ar fi asumat obligația să restituie cheltuielile de pregătire profesională, fiind deci un act juridic unilateral care prevede un pretins „angajament de plată”, fără să existe dovada acestui angajament.
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că contestația este lipsită de obiect, întrucât art. 2 din decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei, are un caracter pur informativ, unitatea sanitară nu deținea și nici nu deține un titlu executoriu pentru recuperarea sumei menționate în decizie, aceasta informând pur și simplu fosta angajată despre obligația restituirii cheltuielilor efectuate de statul român pentru pregătirea sa în rezidențiatul pe post.
A mai susținut intimatul că nu a reținut și nici nu avea de unde să rețină/impute vreo sumă de bani, nici măcar parțial, având în vedere faptul că S. S. A. nu mai este salariata unității, iar dacă ar fi emis decizia în timp ce contestatoarea era încă angajată sau ar fi reținut/imputat suma ce a încasat-o contestatoarea o data cu lichidarea, atunci contestația ar fi fost întemeiată.
A mai arătat intimatul că prevederile art. 2 din decizia contestată nu au decât rolul de a informa fosta angajată despre o obligație de plată care va fi stabilită în viitor - lucru necontestabil la data emiterii acestei decizii.
A mai susținut intimatul că nu a emis niciun act care să poate produce efecte de imputație, în stadiul și în forma emisă, art. 2 din decizia contestată neavând decât caracterul unui titlu informativ.
Intimatul a mai menționat că sintagma „are obligația să restituie” s-a folosit într-un mod peiorativ în decizie, în fapt, fosta angajată - S. S. a fost anunțată/avertizată că după desfacerea contractului individual de muncă, avându-se în vedere circumstanțele, i se va solicita spre restituire suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post, conform actului adițional la Contractul individual de muncă.
A mai susținut intimatul că la momentul emiterii deciziei nici nu se putea acționa în alt mod, decât informând fosta angajată că, deși legea nu permite angajatorului să oblige/să rețină un angajat să rămână să desfășoare activitatea în cadrul structurilor acestuia așa cum s-a angajat în scris, există o clauză contractuală și prevederi legale care îl obligă să lucreze o anumită perioadă de timp (minimă), în caz contrar urmând să suporte contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post.
A mai arătat că pentru recuperarea sumei amintite la art. 2 din decizia nr. 872/14.11.2014, contestată în acest dosar, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal din perioada rezidențiatului pe post, conform actului adițional la Contractul individual de muncă, unitatea sanitară a acționat în judecată contestatoarea, cererea făcând obiectul dosarului nr._ .
A mai precizat că la data de 23 februarie 2015, a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat numai restituirea sumelor acordate cu titlu de burse de studiu - având în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/16.02.2015, prin care s-a dispus că sumele acordate ca drepturi salariale în perioada rezidențiatului nu se pot solicita spre restituire, astfel că a solicitat ca în baza art. 139 Cod procedură civilă să se dispună conexarea acestui dosar la dosarul nr._, solicitarea fiind reținută ca fondată de către instanța de fond, având în vedere obiectul comun al celor două dosare, respectiv restituirea sumelor acordate pentru pregătirea profesională a medicilor în perioada rezidențiatului, având în vedere că există aceleași părți, iar prin conexarea celor două dosare va fi posibilă o mai bună administrare a cauzei și a probelor.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea contestației depuse întrucât unitatea sanitară nu a reținut/imputat nicio sumă de bani contestatoarei și nici nu poate reține/imputa suma datorată, întrucât aceasta nu mai este salariata sa.
Totodată, intimatul a mai arătat că art. 2 din decizia contestată nu produce efecte juridice, acest articol din decizie având un conținut care nu este imperativ, informând doar contestatoarea (fosta salariată) despre un debit ce se creează odată cu demisia sa de pe post.
Intimatul a mai precizat că art. 2 din Decizia nr._ are un caracter informativ, ceea ce înseamnă că poate fi ignorat de către contestatoare fără a fi necesar ca o instanță de judecată să se pronunțe într-un anumit fel.
Prin sentința civilă nr. 1077 din 26 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins excepția lipsei de obiect a contestației, ca nefondată. S-a admis contestația formulată de contestatoarea S. S. A., în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență Tulcea. S-a anulat decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de S. Județean de Urgență Tulcea, numai în ceea ce privește art. 2, privind obligarea contestatoarei la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal, pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008, ca netemeinică și nelegală. A fost obligat intimatul să-i plătească contestatoarei suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei de obiect a contestației.
Prin cererea înregistrată sub nr. 337 din 23 februarie 2015, intimatul s-a adresat Tribunalului Tulcea, solicitând obligarea contestatoarei la restituirea sumelor acordate pentru pregătirea profesională, în timpul rezidențiatului, în cuantum de 135.022 lei.
Această cerere a făcut obiectul dosarului nr._ .
La data de 18 martie 2015, intimatul a depus la dosarul mai sus menționat, o cerere de renunțare la judecată, în conformitate cu prevederile art. 406 Cod procedură civilă, instanța pronunțându-se în acest sens prin sentința civilă nr. 523 din 01.04.2015.
Prin art. 2 din Decizia nr. 872/I/14.11.2014, emisă de intimat, s-a stipulat obligația contestatoarei de a restitui intimatului cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la Contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008.
Instanța a apreciat că, chiar dacă, intimatul a renunțat la judecată în dosarul nr._, nu poate îngrădi dreptul contestatoarei de a contesta decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de intimat, solicitând anularea parțială a acesteia, numai în ceea ce privește clauza 2, în condițiile în care nu acest înscris a fost contestat în dosarul nr._ .
Pe de altă parte, instanța nu a reținut nici apărările intimatei, conform cu care art. 2 din Decizia nr. 872/I/14.11.2014 ar avea un caracter pur informativ și nu ar dispune în sensul trasării obligației contestatoarei de a restitui intimatului cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat.
S-a observat că intimatul uzitează sintagma „are obligația să restituie”, dispunând așadar în acest sens, ea având caracterul unei decizii de imputație și nu al unei decizii de informare a contestatoarei.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei de obiect a contestației ca nefondată.
Pe fondul contestației.
Prin art. 2 al Deciziei nr. 872/I/14.11.2014, intimatul a decis că S. S. A. are obligația să restituie Spitalului Județean Tulcea cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la Contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008.
Instanța a apreciat că, prin conținutul său, acest articol din decizia nr. 872/14.11.2014, emisă de intimat, are menirea de a pune în sarcina contestatoarei obligația plății unei sume de bani ce reprezintă contravaloarea unor cheltuieli făcute de intimat cu contestatoarea, în mod necuvenit, solicitându-i-se acesteia să le restituie, având așadar, în mod indubitabil, caracterul unei imputații în sarcina contestatoarei.
Instanța a reținut însă că, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Este înlăturată astfel răspunderea materială reglementată anterior de vechiul cod al muncii prin art. 102 – 110.
Numai în cadrul răspunderii patrimoniale, salariatul care a produs o pagubă angajatorului, va fi obligat să acopere acel prejudiciu, reîntregind astfel patrimoniul afectat al angajatorului, în situația îndeplinirii tuturor condițiilor specifice acestui tip de răspundere.
Pe cale de consecință, instanța a admis contestația, anulând decizia nr. 872/I/14.11.2014 emisă de S. Județean de Urgență Tulcea, numai în ceea ce privește art. 2, privind obligarea contestatoarei la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal, pe perioada pregătirii în rezidențiat, conform Actului adițional nr. 816/11.12.2008 la contractul individual de muncă nr. 5080/01.01.2008, ca netemeinică și nelegală.
Având în vedere că, în cauză, contestatoarea a făcut cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat, reținând prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a obligat intimatul la plata către contestatoare a sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâtul S. Județean de Urgență Tulcea, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Sentința este criticabilă în privința acordării cheltuielilor de judecată, respectiv a cuantumului excesiv al acestora - raportat la efortul depus de către contestatoare.
Mai mult, S. Județean de Urgență Tulcea, prin întâmpinarea depusă la dosar, a precizat cu claritate, încă de la primul termen de judecată, faptul că art. 2 din Decizia nr. 872/I/14.11.2014, atacată în instanță, are un rol pur informativ - nefiind menit să producă efecte juridice ci să atragă atenția asupra unui anumit fapt - recunoscând astfel că acest articol este anulabil, fiind aplicabile prevederile art. 454 Cod procedură civilă privind exonerarea de la plată a pârâtului.
Așadar, consideră că, în cel mai bun caz, instanța de fond a trebuit doar să constate cele menționate de pârât, nefiind necesară abordarea în contradictoriu a speței sau administrarea de probe.
Deși au solicitat prin cerere, în subsidiar, să fie respinsă solicitarea pentru cheltuieli de judecată ori să se dispună cenzurarea cuantumului acestora, conform prevederilor art. 451 Cod procedură civilă, instanța de fond nu a analizat cererea pârâtului și a acordat cheltuieli de judecată excesive - în cuantum de 2.200 lei, într-un dosar în care pârâtul a recunoscut lipsa de utilitate a art. 2 din decizia nr. 872/I/14.11.2014 ce se cerea anulat - cheltuieli vădit disproporționate față de valoarea cauzei (neevaluabilă în bani) și complexitatea activității desfășurate de către apărător.
În concluzie, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței civile nr. nr. 1077 din 26.06.2015, pronunțată în dosarul nr._ în sensul respingerii/cenzurării cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a admis apelul ca fondat pentru următoarele considerente:
Apelanta pârâtă a înțeles să critice hotărârea doar din prisma acordării cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă faptul că instanța are posibilitatea micșorării onorariilor cuvenite avocaților, ori de câte ori constată că ele sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, cu munca depusă de avocat, ținând seama de circumstanțele fiecărei cauze.
Având în vedere că soluționarea cauzei s-a desfășurat pe parcursul unui singur termen de judecată, precum și munca întreprinsă de avocat, Curtea a apreciat că onorariul de 2.200 lei este prea mare raportat la complexitatea cauzei fapt pentru care a dispus reducerea acestuia la 1.000 lei.
Măsura luată de Curte de reducere a cheltuielilor de judecată nu va afecta relația client-avocat și contractul de asistență juridică încheiat între aceștia, astfel cum se prevede prin dispozițiile legale invocate mai sus.
Curtea Europeană învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. (S. P. c. României, Hot. din 2 iunie 2004).
Solicitarea apelantei de exonerare totală de plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută de Curte întrucât pârâtul nu a recunoscut pretențiile reclamantei la primul termen de judecată, astfel cum susține în mod eronat.
Prin întâmpinare nu a fost de acord cu anularea deciziei de imputație ci a invocat excepții iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul formulat și a modificat în parte sentința apelată conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul pârât S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., împotriva sentinței civile nr. 1077 din 26 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. S.-A., cu domiciliul procesual ales în C., .. 32-34, . Societatea Civilă de Avocați „A. A. și C. G.”.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă intimatul la 1.000 lei cheltuieli de judecată în cuantum redus conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. B. J. Z.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond D.N.G.
Red.dec.jud.apel J.Z./21.12.2015
Tehnored.gref.M.D./31.12.2015/5 exp.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 517/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 54/2015.... → |
|---|
