Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 554/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 554/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 554/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.554/CM
Ședința publică din data de 03 Noiembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S.C. D. M. HEAVY INDUSTRIES S.A., cu sediul în municipiul M., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 1103 din 27.05.2015, pronunțate de Tribunalul C.-secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., cu domiciliul în localitatea N.-V., ., județ C. și domiciliul procesual ales la cabinet de avocat E. M. T. situat în municipiul C., ., etaj 2, județul C., având ca obiect – contestație decizi de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. F. pentru apelanta pârâtă S.C. D. M. Heavy Industries S.A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 depusă la dosar la fila 6 și avocat T. E. M. pentru intimatul reclamant Tudoralcu N. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.155 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii, după care;
Întrebate fiind, părțile prin apărători arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul asupra apelului.
Curtea, reținând că nu mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul apelantei pârâte solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În mod greșit, instanța de fond deși reține că reclamantul nu a dovedit că materialele sustrase din unitate au fost deșeuri sau au fost sustrase fără intenție, respectiv că au fost uitate în șalopetă, raportat strict la valoarea prejudiciului de 6,7 USD și comparând cifra de afaceri a societății a anulat decizia de sancționare reținând că sancțiunea este deosebit de gravă și atunci o diminuează.
Învederează că societatea apelantă a introdus în Regulamentul de ordine interioară această reglementare, respectiv de desfacere a contractului individual de muncă în caz de sustragere sau de favorizare a sustragerii, pentru că se confruntă cu o multitudine de astfel de cazuri și apreciază că acest regulament trebuie respectat de toate părțile, societate și salariați în egală măsură.
Având cuvântul, apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea apelului formulat de către pârâtă, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, raportat inclusiv la jurisprudența instanțelor de judecată potrivit cu care în aprecierea unei eventuale fapte disciplinare trebuie să fie avute în vedere dispozițiile Codului Muncii în ceea ce privește, inclusiv gravitatea faptei.
Într-adevăr nu s-a făcut dovada faptului că acele obiecte care au creat un prejudiciu, modic chiar raportat la cifra de afaceri a societății, au fost uitate de către reclamantul intimat în șalopetă, însă astfel de lucruri de mai întâmplă. Astfel de obiecte pot fi uitate în buzunarele șalopetei pentru că sunt folosite în timpul lucrului, șalopetă care este dusă eventual în afara șantierului pentru a fi curățată.
Din punctul de vedere al intimatului reclamant în momentul în care s-a emis această sancțiune, cu desfacerea contractului individual de muncă, angajatorul nu avut în vedere nici gravitatea abaterii disciplinare, nici comportarea generală în muncă a salariatului care nu mai fusese sancționat și nici faptul că acesta avea o anumită vechime în societate. Prin urmare, nu au fost respectate criteriile de individualizare a gravității sancțiunii.
În concluzie, hotărârea tribunalului este perfect legală și temeinică. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta . Industries SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 1103/27.05.2015, Tribunalul C., secția I civilă, a admis în parte cererea formulată la 6.04.2015 de reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâta . Industries SA și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 278/24.02.2015, a înlocuit sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pentru 3 luni, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută și a obligat pârâta plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile cuvenite și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând de la 25.02.2015 până la reintegrarea sa efectivă.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de sudor, iar prin decizia nr. 2781/24.02.2015 a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, începând cu data de 25.02.2015.
În concret, s-a reținut că la data de 06.02.2015, reclamantul a fost depistat la controlul efectuat de către reprezentanții firmei de pază la poarta nr.2 a societății, având ascunse în geanta personală o chingă cu lungimea de 6,7 m și o reducție-piesă de racordare furtun, bunuri provenite din incinta unității.
Prin contestația de față, reclamantul a recunoscut situația de fapt stabilită de unitatea pârâtă, o atitudine similară având și în fața comisiei de cercetare disciplinară. Ceea ce a criticat reclamantul a fost sancțiunea disciplinară aplicată de pârâtă și care, potrivit susținerilor sale, nu respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Față de aceste limite ale învestirii sale prin cererea dedusă judecății, instanța a reținut deci că societatea pârâtă a exercitat în mod corect prerogativa disciplinară, urmând a verifica în concret dacă sancțiunea aplicată este justificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare. Cum instanța este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse de angajator, ea are și posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată salariatului, aplicând o sancțiune mai ușoară, prin reaprecierea criteriilor impuse de lege. În acest sens, prin Decizia în interesul legii nr. 11/2013, s-a stabilit cu putere obligatorie pentru instanțe, că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii, instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.”
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, în sensul că dispozițiile art. 7.6.5. din Regulamentul de Ordine Interioară, califică de plano, drept abateri grave ce justifică desfacerea contractului individual de muncă sustragerea, favorizarea sau tăinuirea sustragerii de bunuri aparținând unității sau salariaților acesteia, astfel încât intervenția instanței de judecată nu mai este posibilă.
O asemenea dispoziție regulamentară nu poate fi interpretată în sensul că, odată constatată existența abaterii disciplinare calificată ca atare de text, sancțiunea care intervine în mod automat și invariabil este cea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Această concluzie ar conferi caracter absolut prerogativei disciplinare exercitate de angajator și ar lăsa loc arbitrariului în aplicarea sancțiunii disciplinare, din moment ce s-ar permite ignorarea criteriilor de individualizare expres și cumulativ prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că existența unui text în cuprinsul Regulamentului intern al unității, prin care se reglementează abaterile disciplinare ce justifică desfacerea contractului individual de muncă, nu determină excluderea din sfera controlului judecătoresc a deciziilor emise pentru aducerea la îndeplinire a acestei dispoziții interne. Precalificarea abaterii disciplinare ca fiind una deosebit de gravă, astfel cum a pretins pârâta prin întâmpinare, presupune nesocotirea totală a criteriilor de individualizare a sancțiunii disciplinare, care trebuie analizate în fiecare caz în parte și care vizează împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
Față de cele expuse, se va proceda la verificarea legalității deciziei de concediere, doar în ceea ce privește modul de individualizare a sancțiunii în raport de criteriile expres stabilite de legiuitor, cu privire la o abatere disciplinară a cărei săvârșire nu a fost contestată de reclamant.
În acest context, trebuie subliniat că reclamantul a recunoscut împrejurarea că la data de 06.02.2015 a luat chinga cu intenția de a și-o însuși, deși o asemenea acțiune era interzisă prin Regulamentul intern. Apărările reclamantului, în sensul că obiectul menționat era în realitate un deșeu, nu au fost dovedite prin probele administrate, după cum nu a fost probată nici lipsa intenției de însușire a reducției de la aparatul de sudură, găsită de asemenea în geanta personală a reclamantului, într-unul dintre buzunarele salopetei.
În consecință, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei denotă o anumită conduită morală a reclamantului ce se impune a fi sancționată, astfel încât acesta să conștientizeze obligația de loialitate față de angajator, precum și îndatoririle ce îi revin în legătură cu bunul deținut în comodat.
Cu toate acestea, legat tot de aplicarea criteriilor de individualizare a sancțiunii, trebuie precizat că valoarea prejudiciului material suferit prin fapta reclamantului constituie un reper important în stabilirea sancțiunii aplicabile. Potrivit art. 250 lit. c Codul muncii, consecințele abaterii disciplinare constituie elemente de care trebuie să se țină seama la aprecierea gravității acesteia, în cazul prejudiciilor materiale fiind astfel importantă valoarea pagubei suferite de angajator.
Contrar susținerilor pârâtei, este excesiv a se aprecia că orice atingere, oricât de neînsemnată, adusă patrimoniului său, determină în mod automat desfacerea contractului individual de muncă al salariatului, în realitate, o asemenea aplicare nediferențiată a dispozițiilor interne fiind izvorul unei conduite discreționare și care anihilează în final orice drept de apărare al celui sancționat. O atare concluzie, nu presupune înlăturarea răspunderii disciplinare, astfel cum înțelege pârâta, ci doar atenuarea acesteia, în raport de anumite criterii legale obligatoriu de respectat.
Or, în cazul de față, potrivit mențiunilor din cuprinsul notei de constatare anexată deciziei de concediere-înscris depus la fila 21 din dosar, fapta reclamantului a cauzat societății pârâte un prejudiciu în valoare de 26,26 lei, echivalentul a 6,7 USD, indiscutabil de importanță scăzută în comparație cu valoarea capitalului social și cifra de afaceri a unității, ca și față de reperele generale de apreciere ale unui prejudiciul material.
Nu în ultimul rând, pentru individualizarea sancțiunii se va ține seama și de circumstanțele personale ale reclamantului, cu privire la care pârâta a recunoscut că nu a mai fost subiect al unor cercetări disciplinare anterioare, nefiindu-i aplicate alte sancțiuni.
Pentru toate aceste motive, instanța a reținut că prin raportare la circumstanțele concrete ale speței, corespondentul punitiv al acesteia trebuie să se regăsească într-o sancțiunea mai ușoară decât cea a desfacerii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, astfel că va proceda la reindividualizarea sancțiunii, admițând cererea reclamantului, concentrată doar asupra cererii de înlocuire a sancțiunii.
Având în vedere și prevederile art. 248 Codul muncii, care enumeră sancțiunile disciplinare aplicabile în ordine gravității lor, urmează a se dispune înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază al reclamantului cu 10% pentru 3 luni. Interesul pârâtei în realizarea rolului preventiv al sancțiunii disciplinare, în vederea descurajării unor fapte similare, poate fi realizat și prin aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe, dar care se înscrie în antecedența disciplinară a salariatului și produce efecte directe în privința drepturilor bănești acordate acestuia.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta . Industries SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță s-a raportat la valoarea prejudiciului de 6,7 USD, adică 26,26 lei, precum și la cifra de afaceri a societății, înlăturând aplicabilitatea art. 7.6.5 din Regulamentul de ordine interioară. Instanța s-a pronunțat plus petita, anulând dispozițiile din Regulament, care nu prevede o limită inferioară a prejudiciului. Raportarea prejudiciului la cifra de afaceri este discriminatorie, întrucât dreptul de proprietate este garantat tuturor subiecților de drept. Apelanta a sancționat întotdeauna, ca urmare a dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară, obligatorii și pentru salariați și pentru angajator, orice caz de sustragere sau favorizare a sustragerii cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Din moment ce aceste fapte sunt pedepsite de lege ca infracțiuni este cert că există un pericol social concret indiferent de valoarea prejudiciului.
Prin concluzii orale, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Prima instanță a stabilit în mod corect că aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă nu poate fi justificată pe baza unei prevederi din regulamentul intern prin care această sancțiune este stabilită în abstract, pentru orice faptă de sustragere sau de favorizare a sustragerii, indiferent de prejudiciul produs.
Totodată, instanța nu s-a pronunțat plus petita, adică asupra a ceva ce nu s-a cerut, întrucât nu a anulat prevederea respectivă din regulamentul intern, ci a analizat-o pe cale incidentală, în cadrul cercetării fondului cauzei care privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, strict în ceea ce privește aplicarea ei în speță.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2013, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că „instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară”. S-a stabilit de asemenea, în motivarea acestei soluții, că „procedând la înlocuirea sancțiunii, instanța nu dă altceva sau mai mult decât s-a cerut, ci restabilește echilibrul între conduita culpabilă a salariatului și sancțiunea disproporționată aplicată de angajator”.
Ca urmare, cercetând dacă în cauză s-a păstrat acest echilibru, instanța este obligată să facă o analiză completă a situației de fapt, neputându-se eschiva de la aceasta raportându-se exclusiv la o prevedere din regulamentul intern care tinde să-i limiteze prerogativa de cercetare sub aspectul discutat. Indiferent de inserarea unei prevederi contrare în regulamentul intern, instanța trebuie să analizeze în concret, cu titlu efectiv, raportul de proporționalitate dintre faptă și sancțiunea aplicată, în vederea respectării liberului acces la justiție al salariatului sancționat care, contestând măsura de sancționare, are dreptul la o analiză efectivă a pretențiilor sale, vizând în cauză chiar individualizarea sancțiunii.
Așa fiind, dacă instanța ar fi refuzat să țină cont de particularitățile abaterii disciplinare pe motiv că nu poate reindividualiza sancțiunea, întrucât acest lucru s-a interzis prin regulamentul intern, ar fi încălcat liberul acces la justiție al reclamantului. Nu este posibil ca prin acte unilaterale sau bilaterale ale părților raporturilor juridice de muncă să se limiteze posibilitatea instanței de a face o analiză efectivă a situației de fapt, respectiv să se limiteze liberul acces la justiție al salariatului.
2. Sub un alt aspect, judecata cauzei a implicat și cercetarea valabilității prevederii din regulamentul intern prin care sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a fost prescrisă cu titlu absolut pentru toate cazurile de sustragere sau de favorizare a sustragerii. Instanța nu a anulat prevederea în cauză, ci a analizat valabilitatea ei pe cale incidentală, prin aceasta pronunțându-se exact asupra a ceea ce s-a cerut, adică reindividualizarea sancțiunii. Dacă pronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut implică în mod necesar verificarea valabilității unui act juridic, instanța este obligată să procedeze la această verificare, pe cale incidentală, spre a determina dacă acesta este sau nu aplicabil speței.
Or o prevedere prin care sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este prescrisă pentru toate faptele descrise în abstract încalcă art. 61 lit. a) C. Mc., care prevede aplicarea sancțiunii menționate doar în cazul unei abateri grave ori al unor abateri repetate. Stabilirea caracterului grav al unei abateri nu se poate face altfel decât în concret, în funcție de împrejurările cauzei, angajatorul neputându-se prevala de imposibilitatea realizării unei analize concrete a gravității faptei doar pentru că și-a impus singur aceasta prin regulamentul intern și cu atât mai mult neputând împiedica instanța de judecată să cerceteze cauza în mod efectiv.
Este adevărat că furtul și delapidarea sunt sancționate de legea penală, însă fapta aflată în discuție în cauza de față este analizată numai din perspectiva efectelor ei asupra raporturilor de muncă, fără relevanță asupra unei posibile sancțiuni penale care s-ar putea aplica apelantului. De asemenea, nu este contestată calificarea faptei ca abatere disciplinară, ci doar caracterul ei grav în sensul art. 61 lit. a) C. Mc., spre a verifica dacă din această perspectivă se justifică aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare.
3. Curtea admite că referirea primei instanțe la cifra de afaceri a apelantei nu este pertinentă, întrucât este cel puțin discutabil că starea materială a victimei unei sustrageri ar avea vreo importanță asupra gravității abaterii, cu atât mai mult cu cât cifra de afaceri nu desemnează atât starea materială, cât suma veniturilor din exploatare, fără vreo referire și la cheltuieli ori la datorii.
Rămâne prin urmare ca analiza gravității abaterii să se facă doar prin raportare la dimensiunea prejudiciului, care însă, indiferent de situația materială a ambelor părți, este una foarte mică, respectiv de 26,26 lei.
Este necontestat că, pentru fapta de sustragere săvârșită în cauză, în mod întru totul justificat a fost antrenată răspunderea disciplinară a apelantului. Totuși, cuantumul foarte mic al prejudiciului nu susține posibilitatea ca această abatere să poată fi considerată drept gravă în sensul art. 61 lit. a) C. Mc., mai ales că bunurile sustrase (o chingă și o reducție de la paratul de sudură) au fost recuperate cu ocazia constatării săvârșirii faptei.
Prerogativa disciplinară a angajatorului se exercită, ca toate drepturile subiective, în condițiile art. 15 C. civ., potrivit căruia „niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori într-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credințe”. Învestită fiind cu soluționarea unei contestații, instanța de judecată nu poate valida exercitarea excesivă a prerogativei disciplinare, prin aplicarea unei sancțiuni disproporționate cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de către salariat.
Ca urmare, concluzia primei instanțe că este necesară reindividualizarea sancțiunii aplicate apelantului se dovedește corectă, exclusiv prin raportare la cuantumul foarte mic al prejudiciului, precum și la faptul că acesta a fost recuperat. Această soluție se impune și în contextul în care nu a fost vorba în cauză nici despre abateri repetate, întrucât apelantul nu fusese anterior sancționat disciplinar.
Constatând astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. D. M. HEAVY INDUSTRIES S.A., cu sediul în municipiul M., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 1103 din 27.05.2015, pronunțate de Tribunalul C.-secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., cu domiciliul în localitatea N.-V., ., județ C. și domiciliul procesual ales la cabinet de avocat E. M. T. situat în municipiul C., ., etaj 2, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.11.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.Codă
Red.dec.- jud.M.S.S./27.11.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 543/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 318/2015.... → |
|---|
