Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 133/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 144/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 133/CM
Ședința publică din data de 3 Martie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă F. L., domiciliată în orașul Babadag, ., ., etaj 1, apt.3, județul Tulcea și cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1688 din 22.09.2014, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, .. 120, județ Tulcea, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat F. A.-M. pentru apelanta reclamantă F. L., în baza împuternicirii avocațiale nr. 117/6.12.2014 depusă la fila 13 dosar apel, lipsind intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru conform art. 270 din Codul Muncii.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorul apelantei reclamante depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată, respectiv chitanța . nr.105 din 18.12.2014 pentru suma de 1200 lei reprezentând onorariu de avocat.
Curtea acordă cuvântul asupra probatoriilor indicate în cererea de apel.
Având cuvântul, apelanta reclamantă F. L. prin apărătorul ales susține că în probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu martorul nominalizat prin cererea de apel.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri învederează că nu există înscrisuri noi, decât cele deja administrate și aflate la dosar.
Prin administrarea probei testimoniale se dorește a se dovedi situația de fapt, în sensul că la momentul respectiv reclamanta apelantă nu se afla în stare de ebrietate la locul de muncă, iar acest aspect poate fi detaliat de către martorul indicat în cererea de apel. Această probă a fost solicitată și la instanța de fond, însă instanța a reținut că declarația martorului audiat a fost neconcludentă.
La solicitarea instanței, apărătorul apelantei reclamante precizează că martorul indicat spre audiere nu este coleg de muncă cu reclamanta, nu a fost cu aceasta la serviciu în ziua respectivă și nici nu a asistat la eveniment, însă este persoana care practic o ajută având în vedere că aceasta are probleme de sănătate, existând la dosar înscrisuri din care rezultă problemele sale de sănătate și este în permanență alături de ea. Nu a fost la serviciu în ziua respectivă și nici nu a asistat la eveniment, dar din câte a înțeles este mai toată ziua în preajma apelantei.
Deliberând cu privire la proba cu martori solicitată de către apelanta reclamantă, instanța urmează a o respinge. Instanța apreciază că s-au administrat suficiente probatorii cu privire la situația de fapt fiind audiat un martor la instanța de fond, martor care a însoțit-o pe contestatoare în ziua în care aceasta a fost adusă la serviciu și care a relevat aspecte referitoare la starea în care aceasta se afla.
Întrebat fiind, apărătorul apelantei reclamante precizează că nu mai are alte cererii de formulat sau probe de propus apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea reținând că nu mai sunt alte cererii de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, apărătorul apelantei reclamante F. L. solicită admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii în tot a contestației așa cum a fost formulată și precizată și să se dispună anularea deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior desfacerii contractului individual de muncă, precum și obligarea intimatei la plata despăgubirilor aferente și a cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Prin contestația adresată Tribunalului Tulcea, s-a solicitat anularea dispoziției nr. 71 din 22.01.2014 emisă de către intimata pârâtă, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În susținerea contestației, apelanta a invocat faptul că în mod greșit i s-a desfăcut contractul de muncă întrucât nu existau motive temeinice care să conducă la acest lucru. S-a mai arată că la data de 26.12.2013 apelanta nu a consumat băuturi alcoolice, acest aspect fiind dovedit cu martorul audiat la instanța de fond și cu înscrisuri, la dosar existând suficiente acte medicale din care rezultă starea precară de sănătate a apelantei, astfel că nu se poate reține că aceasta putea să consume alcool în situația în care urma un tratament foarte dur. Solicită a se reține, de asemenea, că la Comisia de disciplină apelanta reclamantă a fost convocată chiar în ziua în care a fost înregistrat raportul întocmit de către directorul societății, aspect ce contravine dispozițiilor art.251 din Codul Muncii. Astfel că, la data de 15.01.2014, ora 10,00, apelanta a fost convocată la sediul societății (fila 20 dosar apel) și tot la această dată a fost înregistrată de către pârâta intimată nota explicativă dată, prin constrângere, de către reclamantă, aceasta fiind forțată să dea această notă explicativă după dictare. De asemenea, tot la 15.01.2014 a fost înregistrat și raportul de control întocmit la 26.12.2013. Consideră că atâta timp cât nu exista nota explicativă dată de către apelantă, conducătorul unității nu ar fi putut să înregistreze raportul.
Cu privire la reținerea instanței potrivit cu care ”se face vinovată reclamanta că s-a reținut în sarcina sa fapta”, solicită a se avea în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 272 din C.M. sarcina probei revine angajatorului. Or, intimata pârâtă nu a administrat nici un mijloc de probă. Astfel că, în fața instanței nu a fost chemată apelanta la interogatoriu, nu a fost audiat nici un martor propus de pârâtă, ba mai mult starea de ebrietate nu a fost stabilită printr-o probă științifică. Starea de ebrietate a fost stabilită conform constatărilor personale ale organului de control și în atare situație există o doză de subiectivism.
Pentru aceste considerente și pentru cele invocate în cererea de apel, solicită admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, atât cele de la fond, cât și cele din apel.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată:
La data de 24.01.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr._, contestația formulată de contestatoarea F. L., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, împotriva dispoziției nr. 71/22.01.2014, cu solicitarea de anulare a măsurii dispusă de intimată și repunerea sa în situația anterior avută.
În motivare, contestatoarea a arătat că este de profesie asistent medical principal și îndeplinește această funcție din anul 1993 la unitatea din Babadag pendinte de Direcția G. și Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea.
A mai arătat contestatoarea că pe întreaga perioada de timp, activitatea pe care a desfășurat-o a fost notată cu calificative "BINE" si "FOARTE BINE" si nu a mai fost sancționată disciplinar până in prezent, și, cu toate acestea, la data 22.01.2014 s-a dispus prin decizia nr. 71 desfacerea disciplinara a contractului de munca pentru o pretinsa " ...se afla sub influenta alcoolului...".
Consideră contestatoarea că decizia privind sistarea raportului juridic de munca este netemeinică și nelegală, întrucât datorită stării sale de sănătate precară îi este interzis și nici nu obișnuiește să consume niciun fel de băuturi alcoolice.
A mai învederat contestatoarea că la data respectivă și-a administrat doza de "endoxan" și de "xanax" prescrise de medicul curant, care i-a creat o stare de debusolare și care a fost catalogată ca "fiind aflată sub influența alcoolului".
A mai arătat contestatoarea că in cele 27 zile de la pretinsa faptă ce se susține că a fost săvârșită la data de 26.12.2013, a prestat serviciul in mod continuu la unitatea din Babadag îndeplinindu-și în mod conștiincios sarcinile de serviciu. La data de 15.01.2014 a fost convocată la sediul unității unde i s-a cerut să facă o recunoaștere a pretinsei fapte sub pretextul că nu i se va întâmpla absolut nimic, pentru ca în final, să se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
A mai susținut contestatoarea că măsura dispusă contravine dispozițiilor articolului 248 din codul muncii întrucât nu s-au avut în vedere prevederile art. 250 din același cod literele a-e respectiv, împrejurarea in care pretinsa faptă ar fi fost săvârșită, pretinsa vinovăție a sa, lipsa consecințelor pretinsei fapte, comportarea generală la serviciu, precum și lipsa a altor sancțiuni suferite de ea anterior datei indicate.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.266 si urmatoarele din Codul Muncii.
În probatoriu, a depus un set de înscrisuri privitoare la starea de sănătate și dispoziția nr.71/22.01.2014 emisă de intimată.
La termenul de judecată din data de 01.07.2014, contestatoarea, prin apărătorul ales, a depus o cerere completatoare prin care a invocat excepția nulității dispoziției atacate întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 250 lit. a și b, art. 252 alin. 2 lit. a și c din Codul Muncii.
Prin aceeași cerere completatoare, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata unei unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 23.01.2014 și până la data reintegrării efective, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a depus întâmpinare atât la cererea principală cât și la cererea completatoare, prin care a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea contestației ca nefondată, și respingerea excepției nulității ca neîntemeiată.
Intimata a arătat că s-au avut în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta și gradul de vinovăție în săvârșirea acesteia, și că, prin nota explicativă, contestatoarea a descris cum a ajuns să se prezinte la serviciu în stare de ebrietate.
A mai învederat intimata că gradul de vinovăție a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 61 lit. (a) din Codul muncii: Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Arată intimata că în dispoziția de sancționare nr. 71/22.01.2014 este cuprinsă descrierea faptei, martore ale evenimentului au fost infirmiera V. P. și infirmiera Ciuculeț N., care au dat câte o declarație și contestatoarea a recunoscut că se afla la serviciu în stare de ebrietate, astfel că nu au fost motive de a înlătura apărările formulate de salariat, pentru că salariata a declarat adevărul și nu a fost în contradicție cu susținerea conducerii, recunoscându-și fapta.
Pe fondul cauzei, intimata a mai arătat că dispoziția de sancționare nr. 71/22.01.2014 nu are la bază doar Raportul de control înregistrat la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea cu nr. 814/15.01.2014 și la Complexul de Servicii Sociale cu Funcțiuni Multiple „D.” Babadag cu nr. 772/26.12.2013. ci și celelalte înscrisuri depuse în probatoriu.
Intimata a învederat că, contestatoarea nu precizează cine, unde, când și cum i s-a impus să declare că a consumat alcool acasă, cât despre motivul
celui/celor care i-au impus, acela de a nu-1 supăra pe domnul Director general, este unul ridicol. Raportul de control a fost înregistrat la data de 15.01.2014, data efectuării cercetării disciplinare, pentru a fi atașat ca probă la dosar mai înainte de a se începe cercetarea disciplinară.
Deși în cererea de chemare în judecată inițială contestatoarea susținea că nu a mai fost niciodată sancționată, în cererea completatoare contestatoarea revine, și în fața evidențelor recunoaște că a mai fost sancționată.
A mai susținut intimata că niciodată nu a existat un salariat sancționat care să se fi plâns că membrii Comisiei ( 3-5 persoane) i-ar fi cerut să declare altceva decât adevărul și, ca exemplu, în anul 2012 au fost aplicate salariaților instituției 80 de sancțiuni disciplinare. Susținerile salariatei, cum că membrii comisiei ar putea să-i ceară unei persoane chemate în vederea cercetării disciplinare să scrie după dictare ce vor aceștia, pe motiv că altfel se supără ei sau supără pe un altul și că salariații se mai și conformează celor cerute, vă rugăm să le apreciați ca fiind fanteziste.
Prin decizia civilă nr. 1688/22.09.2014 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată excepția nulității dispoziției nr. 71/22.01.2014 emisă de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea. A respins ca nefondată contestația formulată de F. L. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele:
În fapt, între pârâtă, în calitate de angajator și reclamantă, în calitate de salariat, pe funcția de asistent medical, s-au derulat relații cu un conținut specific raporturilor juridice de dreptul muncii, până la emiterea de către pârâtă a dispoziției nr. 71/22.01.2014 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a reclamantei (fila 5-6).
Anterior emiterii acestei decizii, o comisie cu caracter disciplinar, constituită prin dispoziția nr. 28/14.01.2014, a întocmit raportul nr. 1114/20.01.2014 privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, cu un conținut de 2 pagini, fiind propusă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a reclamantei, în baza art. 248 alin.1 lit. e Codul muncii, ca urmare a comiterii de către aceasta a unei abateri calificate ca fiind grave, constând în introducerea a 1,5 litri de țuică în Complexul de Servicii Sociale cu Funcțiuni Multiple „D.” Babadag și aflarea în stare de ebrietate în timpul serviciului, reclamanta nefiind aptă pentru a distribui tratamentul asistaților, prin punerea în pericol a vieții acestora (fila 63-64).
La baza cercetării disciplinare a reclamantei a stat sesizarea înregistrată de către șeful complexului, dna D. M., care prin referatul nr._/30.12.2013 a constatat personal că reclamanta se afla în stare de ebrietate la 26.12.2013, orele 20:15, în tura 19-7 (fila 65), coroborat cu raportul de control nr. 814/15.01.2014 al directorul general din cadrul DGASPC Tulcea (fia 39 verso) și nota explicativă nr. 879/15.01.2014 semnată de reclamantă, prin care aceasta a recunoscut că a consumat alcool înainte de a se prezenta la servici, iar sticla de 1,5 litri țuică o cumpărase pentru acasă (fila 38).
Reclamanta a fost convocată de către comisia de disciplină pentru data de 15.01.2014 în vederea realizării cercetării disciplinare, fiind prezentă în fața comisiei pentru a-și efectua apărarea, prilej cu care a dat nota explicativă mai sus menționată.
Din ansamblul probelor administrate a rezultat că reclamanta a comis fapta care i-a fost reținută în sarcină, nefiind concludentă declarația martorului H. E., dată în fața instanței la 15.09.2014, întrucât acesta nu s-a aflat la serviciul reclamantei, la ora constatării abaterii, iar faptul că aceasta nu se afla în stare de ebrietate în jurul orelor 18:00, când martorul a transportat-o la locul de muncă, nu dovedește că două ore mai târziu, la orele 20:15, reclamanta nu s-ar fi aflat în stare de ebrietate, conform constatărilor personale ale organului de control, care se coroborează cu recunoașterea reclamantei din nota explicativă.
Deși existența afecțiunilor medicale oncologice ale reclamantei nu poate fi contestată, fiind probată prin documentele depuse (fila 19-27), acestea nu sunt de natură a avea un rol exonerator de răspundere disciplinară, putând constitui, cel mult, o circumstanță atenuantă, care însă în speță nu ar putea fi reținută în beneficiul reclamantei, ținând cont că faptele săvârșite au avut un caracter repetat, reclamanta fiind sancționată anterior, pentru fapte similare sau având cauze asemănătoare, comise în mai 2004 (potrivit procesului verbal încheiat la 7.05.2004 – fila 43), octombrie 2006 (a se vedea dispoziția nr. 3417/6.11.2006), ianuarie 2011 (dispoziția 1056/17.02.2011), mai 2011 (a se vedea nota explicativă - fila 40), octombrie 2012 (conform raportului disciplinar_/14.11.2012 – fila 41).
Prin urmare, raportat la gravitatea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantei (concediere), nu se poate reține reaua credință a pârâtei, întrucât aceasta i-a acordat salariatei numeroase șanse de îndreptare, dozând în mod obiectiv și rezonabil sancțiunile ce au fost stabilite, pornind de la mai multe avertismente (fila 48, 50) și continuând cu retrogradare (fila 49), reducerea salariului pe o durată de o lună cu 5% (fila 46, 47), respectiv reducerea salariului pe o durată de 3 luni cu 10% (fila 44, 45).
Din cele arătate mai sus rezultă că pentru menținerea unui climat de securitate la locul de muncă al reclamantei a fost necesară concedierea acesteia, în scopul protejării intereselor persoanelor asistate, pentru a se evita apariția situațiilor de pericol, raportat la conduita de servici a reclamantei.
În drept, nu există temeiuri valide pentru anularea cercetării disciplinare a reclamantei pentru vicii de formă, această procedură fiind efectuată cu respectarea dreptului la apărare al angajatei, garantat de art. 251 alin. 4 Codul muncii, potrivit dovezilor mai sus enunțate.
De altfel, decizia de sancționare cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de lege, inclusiv descrierea faptelor reținute în sarcina reclamantei, iar starea de ebrietate a fost constatată personal de către dna D. M., șefa complexului la data respectivă, fără a avea vreo relevanță că organele de poliție chemate la fața locului nu au efectuat testarea pentru stabilirea alcoolemiei, întrucât în speță nu s-a pus problema comiterii vreunei infracțiuni de către reclamantă, pentru a fi necesară administrarea probelor de către organele de cercetare penală.
Pe fondul raportului juridic de drept substanțial dintre părți, nu există niciun dubiu rezonabil că faptele de conduită ale angajatei reclamante (starea de ebrietate și introducerea de băuturi alcoolice în incinta locului de muncă) întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare cu caracter suficient de grav, de natură a perturba activitatea pârâtei.
Împrejurarea că raportul de control întocmit de către directorul societății a fost înregistrat ulterior, la 15.01.2013, data convocării reclamantei la comisia disciplinară, nu constituie un motiv de nulitate al acestui document, cât timp nu s-a dovedit că ar avea un conținut ce nu ar corespunde cu realitatea și nu există elemente probatorii extrinseci, de natură a arunca o suspiciune în ceea ce privește corectitudinea și probitatea organului de control ce a efectuat constatarea.
În speță, starea de sănătate a reclamantei și situația personală a acesteia nu pot constitui un motiv suficient pentru încălcarea gravă și repetată a îndatoririlor de serviciu, fiind întrunite criteriile instituite de art. 250, raportat la art. 248 alin. 1 lit. e Codul Muncii.
Ca atare, reclamanta nu a dovedit existența unor motive valide, susceptibile a conduce la desființarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă, fiind evident că orice altă sancțiune nu ar fi avut caracter eficient, creând premisele repetării comportamentului mai sus arătat.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a declarat apel, susținând în esență următoarele :
Prin contestația adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr._, în contradictoriu cu Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, a solicitat anularea dispoziției nr. 71/22.01.2014 pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
A invocat excepția nulității dispoziției atacate întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 250 lit.a) și b) și art. 252 alin.2 lit.a) și c) din Codul muncii.
În susținerea contestației a invocat că în mod greșit i s-a desfăcut contractul de muncă, deși nu existau motive care să conducă la desfacerea acestuia, în temeiul art. 61 lit.a) din Codul muncii.
A motivat contestația în sensul că la data de 26.12.2013 nu a consumat băuturi alcoolice, dovedind cu martorul H. E., care a confirmat susținerile sale, iar excepția invocată, a motivat-o în sensul că decizia nr.71/22.01.2014 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 250 lit.a) și b) din Codul muncii și ale art. 252 alin.2 lit.a) și c) din același cod, în sensul că în cuprinsul acesteia nu se menționează împrejurarea în care pretinsa faptă ar fi fost săvârșită, gradul de vinovăție, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile.
A precizat în contestație că la comisia de disciplină a fost convocată chiar în ziua în care a fost înregistrat raportul întocmit de către directorul societății, ceea ce contravine dispozițiilor prevăzute în art. 251 din Codul muncii.
Din comentariul codului muncii, Ed. A V-a, revăzută și adăugită, E.. „Universul Juridic” București 2014, autor prof.univ.dr. A., se constată că textul art. 251 din Codul muncii „dă satisfacție cunoscutului principiu al dreptului la apărare (…). Convocarea trebuie făcută cu câteva zile înainte de data „întrevederii”, într-un termen rezonabil, ce ar trebui prevăzut în regulamentul intern. Se dă astfel posibilitatea celui învinuit să-și pregătească apărarea”, ceea ce în cauza de față nu s-a respectat, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Cu privire la reținerea instanței, potrivit cu care se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, contestatoarea solicită să se aibă în vedere că, potrivit art. 272 Codul muncii „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”.
În speță, sarcina intimatei era să facă dovada stării de ebrietate în care se găsea la locul de muncă la data de 26.12.2013 la ora 2015.
Intimata nu a făcut această dovadă printr-o probă științifică, ci prin constatările personale ale organului de control, deși la fața locului au fost chemați doi lucrători de poliție.
Așadar, în situația în care starea sa de ebrietate a fost stabilită conform constatărilor personale ale organului de control, există o doză de subiectivism în această apreciere, atât timp cât nu s-a apelat la o probă științifică, și acest lucru, cu atât mai mult cu cât nu s-a opus la efectuarea acestei testări.
Consideră apelanta că intimata nu a făcut dovada stării sale de ebrietate și că, așa cum a susținut la judecarea fondului cauzei, i s-a cerut să recunoască pretinsa faptă sub pretextul că nu i se va întâmpla absolut nimic.
Apreciază că dispoziția nr. 71/22.01.2014 este nelegală, întrucât criteriile care au stat la baza concedierii, respectiv sancțiunile disciplinare ce i-au fost aplicate în perioada mai 2004 – 14 noiembrie 2012, nu mai subzistă, deoarece a intervenit radierea de drept a acestora, prin trecerea unui timp mai mare de 12 luni de la data ultimei sancțiuni.
Potrivit art. 248 alin.3 din Codul muncii modificat prin legea nr. 40/2011, „Sancțiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. Radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă”.
Art. 250 din Codul muncii enumeră criteriile legale de individualizare a sancțiunii disciplinare. Ținându-se seama că aceste sancțiuni sunt prevăzute de lege în mod gradat, de la cea mai blândă la cea mai severă, urmează ca la alegerea uneia dintre ele, pentru a corespunde abaterii săvârșite, trebuie să se recurgă la criteriile enumerate.
Așadar, în situația în care la mai mult de 12 luni de la momentul sancționării disciplinare a unul salariat angajatorul dorește să aplice o altă sancțiune, oricare ar fi aceasta din urmă, nu poate fi individualizată și în raport de existența primei sancțiuni, întrucât cu privire la aceasta a intervenit radierea.
Astfel, consideră apelanta că sancțiunea concedierii sale este mult prea gravă, având în vedere că la data aplicării acesteia nu mai avea alte abateri săvârșite, cele anterioare fiind radiate, conform art. 248 alin.3 din Codul muncii.
În raport de considerentele expuse mai sus, apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 480 alin.2 Cod procedură civilă solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și să se dispună admiterea contestației, cu consecința anulării dispoziției nr. 71/22.01.2014 emisă de către intimată, reintegrarea sa în funcția avută anterior, precum și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale ce i se cuvin, începând cu data de 23.01.2014 și până la data reîncadrării sale în muncă.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 71/22.01.2014 emisă de direcția G. de Asistență și Protecția Copilului Tulcea s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei F. L. din funcția de asistent medical, conform prevederilor art. 248 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
Prin decizia de sancționare disciplinară este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, fiind respectate prevederile art. 252 alin.2 lit.a) Codul muncii.
În ceea ce privește motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată, pârâta nu avea ce motive să insereze în decizie atâta timp cât salariata a recunoscut că a consumat alcool înainte de a veni la serviciu, aspect consemnat în decizie.
Împrejurarea că raportul de control întocmit de către directorul societății a fost înregistrat la 15.01.2014, data convocării reclamantei la comisia disciplinară nu constituie un motiv de nulitate a deciziei de sancționare disciplinară.
Salariata a fost convocată în scris pentru efectuarea cercetării disciplinare încă din data de 08.01.2014, când a primit și semnat personal primirea acesteia.
Convocarea salariatei la comisia de disciplină s-a făcut pentru ședința din data de 15.01.2014 când salariata a luat la cunoștință de ora, locul și motivul convocării.
Aceasta s-a prezentat la cercetarea disciplinară având posibilitatea să se apere în legătură cu fapta care a fost reținută în sarcina sa.
În motivarea deciziei s-a reținut că în data de 26.12.2013, în tura 1900-700, orele 2015, în urma unui control efectuat în Centru s-a constatat că asistentul medical F. L. se afla sub influența alcoolului.
În mod corect prima instanță a reținut faptul că reclamanta se face vinovată de abaterea reținută prin decizia de sancționare disciplinară.
Din referatul nr._/30.12.2013 întocmit de d-na D. M. în calitate de șef Centru, precum și din raportul de control nr. 814/15.01.2014 întocmit de directorul general din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția copilului Tulcea, Teodosie M. G., a reieșit faptul că în data de 26.12.2013, în tura 1900-700, la ora 2015, reclamanta era în stare avansată de ebrietate, ceea ce a dus la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu și anume neadministrarea tratamentului medicamentos.
Prin nota explicativă înregistrată sub nr. 879/15.01.2014, reclamanta a recunoscut că a consumat alcool înainte de a veni la serviciu. Astfel, aceasta a declarat că lucrând în prima zi de C., a doua zi a avut musafiri, cu care a stat la masă și a consumat alcool. Până la ora 1900 probabil nu i-a trecut efectul. S-a prezentat la serviciu încă sub influența lui, urmând să-și facă o cafea și să-și efectueze serviciul.
În mod corect prima instanță a înlăturat declarația martorului H. E., prieten de familie cu reclamanta, care a adus-o și a luat-o de la serviciu în data de 26.12.2013, întrucât aceasta nu se corobora cu referatul și raportul de control prin care s-a constatat abaterea, precum și cu nota explicativă a reclamantei prin care aceasta a recunoscut săvârșirea abaterii.
Reclamanta nu a administrat probatorii din care să rezulte că a dat nota explicativă fiindcă s-ar fi făcut presiuni asupra sa.
Starea de ebrietate spre deosebire de alcoolemie nu se stabilește prin mijloace științifice ci cu orice mijloc de probă, astfel că nu intra în atribuțiile polițiștilor întocmirea unui proces-verbal de constatare.
Pe parcursul derulării raporturilor de muncă reclamanta a mai săvârșit abateri disciplinare pentru care i s-au aplicat sancțiuni mai ușoare.
Este adevărat că pentru o parte dintre aceste sancțiuni disciplinare a intervenit radierea, potrivit art. 248 alin.3 din Codul muncii, însă nu pentru toate.
Astfel, prin dispoziția nr. 1198/01.10.2013 i s-a aplicat reclamantei reducerea salariului de bază de o lună cu 10%, conform prevederilor art. 248 alin.1 lit.c) din Legea nr. 53/2003.
Pentru această sancțiune disciplinară nu a intervenit radierea, astfel încât să poată fi considerată inexistentă.
Existența afecțiunilor medicale ale reclamantei nu pot fi contestate, fiind dovedite cu documentele depuse la dosar, dar acestea nu constituie un motiv pentru înlăturarea vinovăției reclamantei.
Având în vedere că starea de ebrietate este o abatere cu un caracter suficient de grav, starea de pericol la care au fost supuse persoanele asistate, precum și faptul că reclamantei i s-a mai aplicat anterior o sancțiune disciplinată, în mod corect pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.1 cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă F. L., domiciliată în orașul Babadag, ., ., etaj 1, apt.3, județul Tulcea și cu domiciliul procesual ales în C., ., ..B, etaj 1, ., împotriva sentinței civile nr.1688 din 22.09.2014, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, .. 120, județ Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.03.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond –D.N.G.
Red.dec.- jud. J.Z./24.03.2015
Dact.gref.M.C. 26.03.2015/4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 152/2015.... → |
|---|
