Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 532/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 13/CM
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Ședința publică din 16 februarie 2015
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – G. L.
GREFIER - G. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul M. N., cu domiciliul în loc. N. B., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 529/10.03.2014 și a deciziei civile nr. 183 CM/10.06.2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. C. T. S.R.L., cu domiciliul în loc. C., .. 52, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că la 13.02.2015 contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare .
Instanța constată că, urmare discuțiilor preliminare purtate cu partea contestatoare la termenul din 8.12.2014, au fost depuse la dosar note de ședință cu privire la excepția invocată pe chestiunea formulării tardivității și pe chestiuni de fond ale căii de atac.
Curtea, socotindu-se lămurită, rămâne în pronunțare asupra excepțiilor preliminare și asupra fondului contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 10 septembrie 2014 contestatorul M. N. în contradictoriu cu . a solicitat ca, pe calea contestației în anulare, să se dispună anularea sentinței civile nr. 529 din 10 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. și a deciziei civile nr.183/CM din 10 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C..
Și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ., cu motivarea că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că suplimentul la raportul de expertiză, anexele, tabelele și concluziile sunt greșite și contrar probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a omis din greșeală să se cerceteze motivele de casare cu privire la obiecțiunile la suplimentul de expertiză și actualizarea veniturilor cu actualul salariu minim pe economie.
Contestatorul precizează că s-a omis discutarea și admiterea înscrisurilor noi în recurs.
Pentru cele relatate a solicitat admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată.
În ședința de judecată din data de 8 decembrie 2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității contestației în anulare și a inadmisibilității formulării contestației în anulare, cu privire la sentința civilă nr. 529 din 10 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C..
În baza art. 137 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În referire la excepțiile invocate, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția tardivității contestației în anulare;
Potrivit art. 319 al. ultim -Împotriva hotărârilor definitive care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
În speță, contestatorului i s-a comunicat hotărârea instanței de recurs la data de 26 august 2014 și a formulat contestație în anulare la data de 10 septembrie 2014, în termenul de 15 zile de la comunicare, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus menționate.
În atare situație, Curtea constată că a fost formulată în termen.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestației în anulare, împotriva sentinței civile nr. 529 din 10 martie 2014 –pronunțată de Tribunalul C., Curtea constată că prin contestația în anulare pronunțată, contestatorul a urmărit anularea hotărârii din recurs iar în urma rejudecării recursului să fie desființată hotărârea instanței de fond și să procedeze la o nouă judecată în fond.
Pentru cele invocate, Curtea va respinge și această excepție invocată.
Pe fondul cauzei, analizând contestația în anulare formulată, Curtea constată că este nefondată pentru următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze prima hotărâre hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Primul motiv prevăzut de art.318 C.pr.civ. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Prin „greșeală materială” ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 C.pr.civ. se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o urmărește instanța, cum ar fi de pildă anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se regăsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, ori respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac.
Textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau insuficient timbrat, iar pentru aceste situații nu este necesară reexaminarea fondului sau o apreciere a probelor .
În speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă legată de aspecte formale ale judecății în recurs ci critică modul de apreciere al probelor în sensul că suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză este contrar probelor administrate în cauză, care este o problemă de judecată și de apreciere a instanței de recurs.
A doilea motiv al contestației în anulare -omisiunea cercetării unui motiv de recurs- reglementat de art. 318 teza a II-a C.pr.civ. presupune omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele de recurs invocate în cerere de recurent, iar nu argumentate de fapt și de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care se sprijină.
Instanța de recurs este în drept să grupeze argumente folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de recurs este întemeiat chiar dacă nu a răspuns întemeiat la toate argumentele recursului.
În cauză se reține că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de către recurent.
Prin acest motiv al contestației în anulare contestatorul urmărește o rejudecare a cauzei.
Cererea de anulare a raportului de expertiză care constituie motiv de contestație în anulare, că instanța a omis a analiza acest motiv este nefondată, având în vedere că instanța de recurs a analizat aceste motive.
În legătură cu omisiunea instanței de recurs de a analiza înscrisurile noi pe care recurentul le-a depus în recurs și care nu se coroborează cu suplimentul la raportul de expertiză, Curtea constată că acest motiv nu se încadrează în texul de lege invocat, câtă vreme nu se indică motivul de casare sau modificare, nesoluționat de instanță.
Acest din urmă aspect este rezolvat de instanța de recurs când constată că suplimentul la raportul de expertiză și proba testimonială reprezintă temeiul de stabilire a orelor suplimentare.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M. N., cu domiciliul în loc. N. B., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 529/10.03.2014 și a deciziei civile nr. 183 CM/10.06.2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. C. T. S.R.L., cu domiciliul în loc. C., .. 52, având ca obiect drepturi bănești, ca nefondată.
Obligă contestatorul către intimată la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. Vanghelița T. G. L.
Grefier,
G. C.
Red. dec.jud. V. T. 11.03.2015
Dact. gref. G.C. -12.03.2015
Ex-2-
← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 232/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 173/2015.... → |
---|