Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 318/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 319/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.318/CM
Ședința publică din 26 Mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., cu sediul în C., ..14 A, județul C., împotriva deciziei civile nr.93/17.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. P., cu domiciliul ales în C., . nr. 2B, ..A, . la avocat B. I. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoare d-na consilier juridic F. E. în baza delegația nr. B 6995/25.05.2015 depusă la dosar, iar pentru intimat se prezintă avocat B. I. C., conform împuternicirii avocațiale_/10.04.2014 – aflată la fila 4 dosar fond.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. cod pr.civilă.
Contestația este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, apreciind cauza în stare de judecată, motiv pentru care instanța luând act de susținerile acestora, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare de față.
Având cuvântul reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, cu consecința modificării hotărârii, în sensul respingerii contestației reclamantului. Precizează că în contestația depusă la dosar a expus pe larg motivele pentru care solicită admiterea acesteia.
Apărătorul intimatului solicită respingerea contestației formulată de contestatoare în principal să se constate nulitatea acesteia pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al RADET C. și în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată, întrucât nu este reclamat nici unul din motivele prevăzute de art. 503 alin. 2 cod pr.civilă, iar readministrarea probelor este inadmisibilă pe calea contestației în anulare. Totodată, solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar dovada în acest sens, respectiv factura nr. 640/20.05.2015.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâta R. A. de Distribuire a Energiei Termice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 58 din .03.2014 emisă de către pârâtă prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% și repunerea părților în situația anterioară prin plata sumelor reținute în baza acestei decizii, cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2367/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis cererea formulată de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâta RADET C., dispunându-se anularea deciziei nr. 58/11.03.2014 emisă de pârâta RADET C. și obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale reținute în baza deciziei nr.58/11.03.2014 și a sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta RADET C..
Apelanta pârâtă a criticat sentința apelată pentru următoarele motive: intimatul, convocat la cercetarea disciplinară, nu a dorit să lămurească faptele care îi sunt imputate prin referat. Dacă aceasta ar fi dat explicațiile solicitate, comisia putea să analizeze toate aspectele cauzei și să ia o hotărâre bazată atât pe acuzațiile din referat, cât și pe baza apărărilor și lămuririlor făcute de reclamant. Refuzul reclamantului de a da explicații și de a se apăra a condus la concluzia logică că acesta recunoaște cele arătate în referat. Reclamantul, conștient că cele arătate în referat sunt adevărate, a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, solicitare care nu a fost menționată de instanță în sentința apelată.
În situația în care reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriu, instanța a aprobat și proba cu martori, despre care pârâta nu a avut cunoștință și nu a putut formula întrebări. Reclamantul putea să îi prezinte pe cei doi martori în procedura cercetării disciplinare, astfel încât pe baza declarațiilor celor doi martori comisia să poată analiza în mod corect întreaga situație.
Prin decizia civilă nr. 93/17.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
1. Prin decizia dedusă judecății, intimatul a fost sancționat disciplinar întrucât ar fi comunicat salariatului Suleiman Demirel, la solicitarea acestuia, că la scara C a blocului 22 din C., . este montată o conductă de gaze care iese din pământ, că instalația de gaze interioară a blocului este realizată și lipsește doar cutia de branșament, informații care s-au dovedit ulterior a fi neadevărate, ceea ce ar fi afectat credibilitatea angajatorului în fața Poliției Locale a Municipiului C., unde acesta sesizase realizarea unor lucrări făcute la rețeaua de gaze fără avizul său.
Singura susținere în sensul celor arătate provine din referatul întocmit de salariatul Suleiman Demirel, care s-a referit la conținutul unei convorbiri telefonice purtate cu intimatul, în cuprinsul căreia i-ar fi fost comunicate informațiile mai sus menționate.
Faptul că reclamantul nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară nu constituie o recunoaștere a faptei care i se impută.
2. Este adevărat că, în condițiile art. 251 alin. 3 C. Mc., neprezentarea salariatului la convocarea făcută în vederea cercetării disciplinare fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, însă nici într-un asemenea caz sancționarea nu poate fi dispusă în mod netemeinic. Textul legal citat permite doar, din punctul de vedere al legalității sub aspect procedural, ca răspunderea disciplinară să fie angajată, în condițiile neprezentării salariatului la convocare, și în lipsa cercetării disciplinare prealabile, dar nu și în condițiile în care nu există probe privind săvârșirea abaterii disciplinare, cerința temeiniciei pe care o decizie de sancționare trebuie să o îndeplinească nefiind cu nimic atenuată.
Așadar, un angajator care alege să se prevaleze de neefectuarea cercetării disciplinare în condițiile art. 251 alin. 3 C. Mc. își asumă riscul anulării deciziei de sancționare în condițiile dovedirii netemeiniciei acesteia ca urmare a formulării de către salariat a contestației prevăzute de art. 252 alin. 5 C. Mc.
În speță, art. 251 alin. 3 C. Mc. nu este aplicabil, atât pentru că intimatul, chiar dacă nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară, s-a prezentat la convocarea făcută de aceasta, cât și pentru că apelanta nu s-a prevalat de acest articol, efectuând o cercetare disciplinară.
Chiar dacă art. 251 alin. 3 C. Mc. nu este aplicabil speței, considerentele de mai sus referitoare la modul său de aplicare sunt aplicabile pentru identitate de rațiune, în condițiile în care cercetarea disciplinară desfășurată de apelantă a fost incompletă.
În acest sens, curtea constată că prin chiar cererea de apel i se reproșează intimatului să nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară și nu a furnizat probele de care s-a prevalat ulterior în fața primei instanțe.
Totuși, atunci când un salariat este convocat pentru desfășurarea unei cercetări disciplinare prealabile, acesta are doar dreptul de a se apăra și de a aduce probe, nu și această obligație. Indiferent de conduita salariatului sub acest aspect, angajatorul își poate fundamenta decizia de sancționare disciplinară doar pe probe pe care este dator el însuși să le administreze, în lipsa acestora sau în prezența unor probe insuficiente ori neconcludente angajatorul neputând reproșa salariatului că și-a dovedit nevinovăția în fața instanței de judecată, neexistând niciun temei pentru înlăturarea acestor din urmă dovezi.
În concluzie, așa cum angajatorul care alege să se prevaleze de art. 251 alin. 3 C. Mc. își asumă posibilitatea ca salariatul să obțină în instanță anularea deciziei de sancționare datorită lipsei dovezilor de săvârșire a abaterii disciplinare, la fel și angajatorul care desfășoară o cercetare prealabilă formală sau insuficientă nu poate împiedica salariatul să-și dovedească nevinovăția în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă același salariat a refuzat să se apere în fața comisiei de cercetare disciplinară.
Această concluzie este firească nu numai din perspectiva principiului aflării adevărului, ci și pentru că nimic nu-l împiedică pe angajator să administreze în cursul cercetării disciplinare prealabile toate probele necesare, deci inclusiv să solicite declarații de la toți salariații care ar putea avea cunoștință despre săvârșirea faptei de care salariatul este acuzat.
3. În speță, singura probă administrată de comisia de cercetare disciplinară, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. B4707/11.03.2014, a fost referatul întocmit de salariatul Suleiman Demirel, la care s-a făcut referire mai sus. Se menționează în același proces-verbal că, având în vedere că salariatul M. P. nu a dorit să se pronunțe în scris cu privire la cele sesizate, „pentru stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor s-a luat hotărârea de a se solicita inițierea demersurilor legale pentru obținerea de la operatorul de telefonie RCS-RDS a înregistrărilor/transcrierilor convorbirilor telefonice purtate în data de 10.02.2014, interval orar 8.30 – 11.30 între Suleiman Demirel și M. P.”. Operatorul de telefonie a răspuns că nu este îndrituit să procedeze la înregistrarea și reținerea conținutului convorbirilor telefonice.
Altfel spus, comisia de cercetare a sesizat că se confruntă cu susținerea nedovedită în niciun fel a salariatului Suleiman Demirel în legătură cu conținutul unei convorbiri telefonice purtate cu intimatul, caz în care a considerat necesară „stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor”.
Cu toate acestea, comisia a adoptat o inițiativă absurdă, din start lipsită de orice finalitate, solicitând operatorului de telefonie înregistrarea și transcrierea convorbirilor telefonice purtate de cei doi salariați, în condițiile în care este de notorietate că niciun operator de telefonie mobilă nu înregistrează și nu transcrie conținutul unor convorbiri telefonice, asemenea operațiuni neputând fi desfășurate decât în condiții restrictive, în baza unei autorizări prealabile, de către autorități având atribuții de cercetare penală, respectiv în domeniul siguranței naționale.
Așa fiind, apelanta a angajat răspunderea disciplinară a intimatului bazându-se exclusiv pe referatul unui alt salariat în legătură cu conținutul unei convorbiri telefonice purtate de cei doi salariați, fără să existe nicio dovadă cu privire la acest conținut.
În condițiile în care acest conținut al convorbirii nu a fost confirmat de apelant în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar dubiul în acest sens a fost confirmat în fața instanței de fond, în mod corect prima instanță a reținut caracterul netemeinic al deciziei de sancționare contestate, a dispus anularea acesteia și restituirea sumelor reținute în baza ei.
4. Susținerea apelantei că prima instanță ar fi încuviințat și administrat proba cu 2 martori propusă de intimat nu este reală. La dosarul de fond au fost depuse, în cadrul probei cu înscrisuri, două note explicative date de Panozza D. și Vișănoaie I., la care este adevărat că instanța s-a referit în considerentele sentinței apelate, dar cu privire la care curtea reține că nu sunt în sine de natură nici să înlăture dubiul cu privire la convorbirea telefonică dintre intimat și salariatul Suleiman Demirel, nici să sporească acest dubiu, întrucât cele două persoane nu au declarat nimic referitor la conținutul acelei convorbiri telefonice.
Dubiul rezultă însă din susținerile contradictorii ale protagoniștilor acelei convorbiri, precum și din chiar cuprinsul deciziei de sancționare contestate și al procesului-verbal de cercetare disciplinară, în care s-a consemnat că era necesară „stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor”, dar nu s-a făcut nimic, cu excepția demersului absurd, lipsit din start de finalitate, de a solicita operatorului de telefonie înregistrarea și transcrierea convorbirilor telefonice.
Nu în ultimul rând, dubiul rezultă și din conținutul cererii de apel, în cuprinsul căruia apelanta critică fapta intimatului de a nu se fi apărat în cursul cercetării disciplinare prealabile, lăsând să se înțeleagă în mod logic că, în condițiile unei apărări precum cea formulată în fața instanței, comisia și ulterior angajatorul ar fi putut acționa altfel decât a făcut prin decizia de sancționare.
În consecință, această decizie se dovedește netemeinică, întrucât nu există dovezi certe ale săvârșirii de către intimat a abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat.
5. Faptul că intimatul a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment nu înseamnă că acesta ar fi recunoscut săvârșirea abaterii pentru care a fost sancționat. Cu titlu de principiu, părțile pot formula în procesul civil cereri subsidiare, pentru cazul în care cererea principală ar fi respinsă, ceea ce nu poate conduce la concluzia că formularea unor cereri subsidiare ar echivala cu recunoașterea caracterului neîntemeiat al celei principale. Cererile subsidiare reprezintă un mijloc procedural aflat la îndemâna părților pentru valorificarea drepturilor și intereselor lor legitime, în condițiile în care un proces civil trebuie să ofere, în măsura învestirii instanței, o rezolvare completă a situației litigioase, iar părțile nu sunt întotdeauna în măsură să anticipeze raționamentul care va fi urmat de către instanță. Astfel, partea poate susține în principal o anumită situație de fapt și/sau modalitate de aplicare a legii, precum și în subsidiar o alta, fără ca prin aceasta să își compromită șansele ca situația de fapt și/sau modalitatea de aplicare a legii susținute în principal să fie confirmate de către instanță.
Împotriva acestei soluții apelanta pârâtă a formulat contestație în anulare.
În motivarea contestației în anulare s-au expus următoarele motive: instanța de apel, în mod eronat a stabilit ca nu au existat probe, omițând sa cerceteze toate probabilitățile culpei angajatului, în condițiile în care Ing. Madularescu P., răspundea de zona menționata, ., . șefului ierarhic superior informații eronate, fără un suport corect și verificat, comunicând șefului superior ierarhic, telefonic, ca: "este montata conducta de gaze care iese din pământ, instalația interioara a blocului fiind realizata, lipsind doar cutia de branșament”; ulterior, aceste informații s-au dovedit a fi neadevărate, fapt care a afectat credibilitatea angajatorului in fata Politiei Locale a Municipiului Constanta, unde acesta sesizase realizarea unor lucrări făcute la rețeaua de gaze fără avizul sau; arăta ca decizia contestata a fost întemeiata in fapt si in drept de către intimata, in mod eronat iar Curtea de Apel nu a luat in calcul motivarea in fapt si in drept a Deciziei de sancționare, respectiv disp. art. 247 - 248 din Codul muncii si art. 66 pct.3 din Regulamentul de Ordine interioara; apreciază ca motivele de apel ale intimatei au fost întemeiate, acestea arătând si faptul ca, in conformitate cu disp. art. 247 Codul Muncii, angajatorul a fost îndreptățit sa facă aplicarea acestor dispoziții legale; totodată, RADET Constanta, a procedat la aplicarea sancțiunii prevăzute de disp. art.248 Codul Muncii alin. (1) lit. c), la emiterea Deciziei de sancționare nr. 58/11.03.2014, având in vedere si întrunirea criteriilor de stabilire a sancțiunii disciplinare, respectiv cele prevăzute de disp. art. 250 Codul Muncii; apreciază că instanța de apel a omis sa cerceteze aspectul mai sus menționat, in condițiile in care consideră că, pentru emiterea deciziei de sancționare s-au avut in calcul dispozițiile mai sus menționate, respectiv: împrejurările in care fapta a fost săvârșita - in timpul orelor de program; gradul de vinovăție a salariatului - comunicarea de date si informații false (nereale); consecințele abaterii disciplinare - afectarea credibilității RADET Constanta in fata Politiei Locale a Municipiului Constanta, unde acesta sesizase realizarea unor lucrări făcute la rețeaua de gaze fără avizul sau comportarea generala in serviciu a salariatului - salariatul a mai avut abateri disciplinare dovedite anterioare; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta; de asemenea, toate prevederile Codului Muncii ce privesc răspunderea disciplinara au fost coroborate cu disp. art. 66 pct.3 din Regulamentul de Ordine Interioara al RADET Constanta; în temeiul prevederilor art. 247, art. 248 (1) lit. c) si art. 252 (l) din Codul Muncii, coroborate cu art. 66 pct.3 din Regulamentul de Ordine Interioara al RADET Constanta si Procesul- verbal încheiat in data de 11.03.2014, conducerea RADET Constanta a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare prin Decizia de sancționare nr. 58/11.03.2014; procesul-verbal cuprinde motivele pentru care sancțiunea a fost aplicata, are consemnate faptele in totalitatea lor pentru care a fost sancționat; apreciază ca în mod greșit instanța a apreciat ca sunt incidente dispozițiile art.252 al.2 din Codul muncii, respectiv nulitatea absoluta a deciziei motivat de faptul ca deși au fost depuse la dosarul de fond probe cu înscrisuri, două note explicative date de Panozaz D. si Visanoaie I., la cere este adevărat ca instanța s-a referit in considerentele sentinței apelate, Curtea retine ca nu sunt în sine de natura nici sa înlăture dubiul cu privire la convorbirea telefonica dintre intimate si salariatul Suleiman Demirel, nici sa sporească acest dubiu, întrucât cele doua persoane nu au declarat nimic referitor la conținutul acelei convorbiri telefonice; deși instanța a reținut ca, în cercetarea disciplinara, Comisia s-a confruntat cu susținerea nedovedita a salariatului Suleiman Demirel în legătura cu convorbirile telefonice purtate cu intimatul, caz in care considera necesara "stabilirea veridicității afirmațiilor si elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor", aceasta motivare nu poate fi luată în considerare, fiind greșita, in condițiile in care probele administrate în cercetarea disciplinara au fost plauzibile si demonstrate.
Instanța de fond, nu a dat posibilitatea intimatei, RADET Constanta sa administreze proba testimoniala, insa reclamantul a administrat proba cu martori care nu a fost „reala”; la dosarul de fond au fost depuse doua note explicative date de Panozaz D. si Visanoaie I., note in care aceștia demontează cele afirmate si susținute de către contestator, in sensul ca ". racordat la gaze si s-a transmis telefonic cele constatate la fata locului...la circa o ora a venit Ing. Madularescu si a constatat același lucru."
In concluzie, solicita admiterea contestației in anulare formulate împotriva Deciziei Civile nr.93/17.02,2015, cu consecința admiterii contestației și modificării hotărârii, in sensul respingerii contestației intimatului, Madularescu P..
In drept, se invocă disp. art. 503, alin. ( 3 ), art. 634 alin.l cod pr.civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal constatarea nulității contestației în anulare, motivat de lipsa semnăturii reprezentantului contestatoarei și în subsidiar respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Nu au fost administrate probe.
Analizând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatorului și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.503 al.3 Cod.pr.civ.. raportat la prevederile art.503 al.2 pct.2 Cod.pr.civ., hotărârea instanței de apel poate fi atacată cu contestație în anulare dacă dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale
Din motivarea contestației în anulare rezultă că se invocă o eroare materială a instanței de apel cât și omisiunea de a cerceta anumite motive de apel.
Potrivit art.503 al.3 Cod.pr.civ., sunt aplicabile în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, doar dispozițiile art.503 al.2 pct.1,2 și 4 Cod.pr.civ. iar nu și pct.3 al aceluiași alineat care se referă la motivul de contestație în anulare privind omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de casare.
Ca urmare, nu vor fi analizate motivele contestației în anulare referitoare la pretinsa omisiune a instanței de apel de a analiza un motiv de apel.
În cauză, din motivarea contestației în anulare rezultă că în opinia contestatoarei eroarea materială a instanței de apel ar viza modul în care Curtea a analizat probatoriul și modul de interpretare și aplicare a prevederilor unor legi.
Or, susținerile contestatoarei privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de eroare materială iar o pretinsă eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește desființarea unei hotărâri definitive nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de apel a săvârșit greșeli materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale pretinse greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.6§1 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, în motivarea contestației în anulare, contestatoarea exprimă în realitate nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în apel urmărind o nouă judecare a apelului, o nouă apreciere a probatoriului prin prisma prevederilor legale aplicabile, ceea ce este inadmisibil, aceste nemulțumiri neputând fi încadrate nici în noțiunea de eroare materială.
Față de aceste considerente, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., cu sediul în C., ..14 A, județul C., împotriva deciziei civile nr.93/17.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. P., cu domiciliul ales în C., . nr. 2B, ..A, . la avocat B. I. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Tehnored.dec.jud.A. R.
26.06.2015 – 4 ex.
Emis 2 .
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 554/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 208/2015.... → |
|---|
