Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 339/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 339/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.339/CM
Ședința publică din 11 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul pârât M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în București, ..79 – 81, sector 1, împotriva sentinței civile nr.248/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G., domiciliată în G., ., ., ., județul G., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 26.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 09.11.2015 și respectiv 11.06.2015, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G., contestatoarea D. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA București, anularea Deciziei nr.396/12.12.2013, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei și plata salariilor începând cu 13.12.2013 iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul anulării măsurii excluderii din profesie și stabilirii de către instanță a uneia din sancțiunile reglementate la disp. art. 85 lit a,b sau c din Legea nr. 567/2004.
În motivarea contestației arată că a îndeplinit, începând cu data 13.07.2007, funcția de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial G., iar din 30 .10.2010 a ocupat funcția de grefier șef serviciu la DNA Serviciul Teritorial G..
Prin decizia contestată s-au reținut următoarele abateri în sarcina sa: întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor; atitudinile ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de judecători și procurori, față de colegi, avocați, experți, martori, justițiabili sau orice altă persoană cu care intră în relații; nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter; neglijența gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor; omisiunea gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii.
Contestatoarea apreciază că prin cercetarea prealabilă aplicării sancțiunii nu s-au analizat faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existența sau inexistența vinovăției. A considerat că i s-a încălcat dreptul fundamental la apărare și că procedura de cercetare disciplinară a fost viciată prin modul în care s-a realizat.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, în baza art. 196 NCPC, pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 194 NCPC, respectiv codul de identificare fiscală și reprezentantul legal al instituției pârâte.
A mai susținut că în lipsa unor documente doveditoare și a nominalizării martorilor, potrivit art.194 alin 1 lit. e teza a II a, coroborat cu art.150 NCPC și art.194 alin 1 lit. e teza V, contestația apare ca nedovedită, solicitând a fi respinsă contestația ca atare.
Pe fondul cauzei, a arătat că abaterile disciplinare, așa cum au fost reținute prin actul de constatare nr.1478/C/1182/VI-13/2013, întocmit de procurorii desemnați cu cercetarea prealabilă, au rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză și a documentelor furnizate de Serviciul Teritorial G., din cadrul direcției.
Declarațiile date de contestatoare pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, în legătură cu faptele reținute în sarcina sa nu au fost reținute, acestea fiind contrazise de situația de fapt stabilită ca urmare a declarațiilor martorilor audiați, a verificării documentelor anexate actului de constatare și a constatărilor membrilor comisiei de cercetare disciplinară.
Intimatul apreciază că faptele descrise se circumscriu abaterilor disciplinare prevăzute de disp. art 84 lit a,d,e,I și k din Legea nr 567/2004, raportat la art 120 alin 2 lit. a,d,e,h și j din Regulamentul de Ordine Interioară al Direcției Naționale Anticorupție și s-a optat pentru aplicarea sancțiunii excluderii din profesie, având în vedere multitudinea și gravitatea faptelor săvârșite de contestatoare, considerent pentru care solicită și respingerea celorlalte capete de cerere, respectiv reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale și individualizarea sancțiunii aplicate.
Intimata a formulat completări la întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., având în vedere disp. art 127 NCPC.
La termenul din 16.05.2014, instanța a luat act de faptul că intimata a renunțat la excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare.
Tribunalul G. a pronunțat sentința nr.879/29.05.2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G. și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului C. unde s-a dispus înregistrarea dosarului sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.248/06.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis contestația formulată de reclamanta D. G. în contradictoriu cu pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat începând cu data desfacerii C.I.M. și până la data efectivei reintegrări. S-a luat act că reclamanta nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Conform actului de constatare nr.1478/C/l 182/VI-13/2013 din data de 25.11.2013, întocmit de către comisia de cercetare disciplinară, în sarcina contestatoarei s-au reținut mai multe fapte, calificate de către angajator ca fiind abateri disciplinare.
Astfel, în urma controlului efectuat la data de 26.07.2013, au fost identificate 16 documente având caracter clasificat, din care 11 având datele de emitere și rezoluționare, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, care purtau viza pentru înregistrare a procurorului șef serviciu, însă nu erau înregistrate, sau nu erau arhivate, fie erau înregistrate, dar nu erau predate procurorului de caz și care erau depozitate în condiții improprii.
De asemenea, au fost 316 documente, din care peste 200 documente având datele de emitere, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, reprezentând adrese provenite de la diverse instituții, solicitări ale persoanelor pentru diverse comunicări de relații din dosarele penale sau plângeri cu caracter general din perioada 01.01._13, care fie nu au fost prezentate la mapa procurorului șef pentru a primi rezoluție în vederea înregistrării, fie nu au fost predate procurorilor după rezoluționare de către procurorul șef.
Comisia a mai reținut că în perioada 08 - 12.07.2013 au existat disensiuni și situații tensionate între D. G. și colega ei, grefiera B. M., atitudini necorespunzătoare față de P. G., procuror în carul Serviciului Teritorial G., constând în refuzul de a rezolva probleme de serviciu, o atitudine neconformă față de J. S., ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului Teritorial G..
Contestatoarea a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei de sancționare.
Sub aspectul legalității se invocă nerespectarea dreptului la apărare. Contestatoarea a susținut că i-au fost respinse, nemotivat, toate apărările si probele solicitate în faza cercetării disciplinare, faptul că nu s-a permis martorilor sa consemneze toate elementele care îi erau favorabile, aceștia fiind audiați punctual, strict pe referatele întocmite anterior de către membrii comisiei, la cererea procurorului sef.
Analizând conținutul deciziei contestate prin raportare la dispozițiile art.252 alin 2 din C.muncii, prima instanță a constatat că decizia nr.396/12.12.2013 este legal emisă, cuprinde formal toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar contestatoarea nu invocă inexistența uneia dintre aceste elemente ci desfășurarea cercetării disciplinare în condiții de inegalitate între părți.
Pentru a soluționa cauza pe fond, s-a analizat fiecare dintre abaterile disciplinare constatate prin decizia atacată.
1.Întârziere nejustificată în efectuarea lucrărilor.
Contestatoarea a susținut că volumul de activitate cu care se confrunta compartimentul grefă era cunoscut de întregul personal.
Adresele care conțineau note de redare a unor infracțiuni aveau caracter secret de serviciu și erau înregistrate în Registrul de secrete de serviciu, însă notele atașate acestor adrese nu aveau caracter clasificat și se atașau la dosarul penal, iar pentru operativitate, în momentul înaintării dosarelor la instanță pentru prelungirea autorizațiilor, adresele nu erau înregistrate și ștampilate, urmând a face aceste operațiuni ulterior.
Contestatoare a susținut că era obligată să îndeplinească și alte atribuții, care nu erau prevăzute în fișa postului, cum ar fi efectuarea de copii xerox, tehnoredactarea unor declarații, dar îndeplinea aceste sarcini, pentru a nu perturba activitatea procurorilor din cadrul serviciului.
Un alt motiv care a condus la blocarea activității în compartimentul grefă și a întârzierii lucrărilor, a fost acela ca, în urma demisiei unui procuror din cadrul serviciului, a existat un număr mare de dosare, lucrări penale și alte documente care au trebuit repartizate cu prioritate (această activitate durând o lună) și au fost solicitate diverse situații privind activitatea acestui procuror de către CSM, PICCJ, precum și DIICOT, structura centrală și S.T. G. și de D.N.A. structura centrală.
Contestatoarea a mai afirmat și faptul că se ocupa de întocmirea lunară a pontajului de prezență, în programul special instalat, activitate pe care o desfășura personal, deoarece celelalte două colege refuzau să facă acest lucru.
Din probele administrate în cauză nemijlocit de către instanță s-a ajuns la concluzia că situația de fapt relatată de către contestatoare este reala astfel că aceasta nu era singura vinovată de întârzierea în efectuarea lucrărilor în calitatea sa de șef, iar situația de fapt reținută, referitoare la volumul de muncă și necesitatea îndeplinirii atribuțiilor ce reveneau celorlalți colegi, reprezintă o justificare suficientă pentru constatarea netemeiniciei primei fapte reținute în sarcina contestatoarei.
2. Atitudini ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu
În cauză, referitor la această faptă, s-a reținut că angajatorul nu a indicat în mod concret, detaliat, modalitatea în care s-a comis, iar lipsa acestor mențiuni nu poate fi acoperită prin descrierea făcută în cuprinsul raportului de cercetare disciplinară. Singurele mențiuni făcute de angajator în cuprinsul deciziei nu reprezintă o descriere detaliată și explicită a faptei pe care a calificat-o ca fiind faptă de natură disciplinară, deoarece aceste mențiuni nu răspund exigentelor art. 252 din Codul muncii.
Cu toate acestea, din probele administrate în cauză instanța a constatat că exista o anumită stare tensionată, generată de atitudinea procurorului șef față de persoana contestatoarei, stare ce a avut ca efect chiar declanșarea unor demersuri judiciare de natură penală, însă această situație de fapt nu poate constitui o dovadă a temeiniciei susținerilor angajatorului, referitoare la faptul că salariata manifesta atitudini ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Aprecierea angajatorului asupra atitudinii manifestate de către salariată la locul de muncă, în condițiile în care acțiunile sau faptele acesteia au fost atât de grave încât să justifice excluderea din profesie, ar fi trebuie să se raporteze la întreaga activitate desfășurată de către contestatoare în cadrul serviciului din care făcea parte. O dovadă a faptului că angajatorul nu a făcut o asemenea evaluare o constituie și fișele de apreciere a activității grefierului D. G. din anii 2010 – 2012, potrivit cărora aceasta a primit calificativul de „foarte bine” și s-a constatat că a dat „dovadă de o bună pregătire profesională, desfășurând o activitate eficientă” și a dat „dovadă de o înaltă ținută morală”.
3. Nerespectarea confidențialității lucrărilor
Prin decizia de sancționare contestată s-a reținut că au fost identificate 16 documente având caracter clasificat, din care 11 documente cu acest caracter având datele de emitere și rezoluționare, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, care nu erau înregistrate, fie nu erau arhivate și care erau depozitate în condiții improprii, neavând justificare pentru întârzierea nerealizării activității.
Din descrierea acestei fapte, reținute de către angajator, rezultă că s-a avut în vedere numai motivarea existenței primei fapte de natură disciplinară, respectiv întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor, iar singura mențiune referitoare la cea de-a treia faptă privește numai condițiile de depozitare a documentelor.
Conform declarației martorului V. D., compartimentul grefă își desfășura activitatea într-un spațiu de aproximativ 18mp, în care existau 3 birouri și 5 sau 6 dulapuri care nu se puteau încuia și un copiator; nu exista un alt spațiu de depozitare a dosarelor, cu excepția subsolului clădirii.
Obligația și posibilitatea efectivă de a asigura un spațiu corespunzător pentru depozitarea documentelor, revin în exclusivitate angajatorului. Din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul s-a preocupat de acest aspect, context în care se constată că nu se poate imputa contestatoarei că, în calitatea sa de salariată, nu a depozitat în spații corespunzătoare documentele de serviciu, în vedere asigurării confidențialității acestora.
4. Neglijență gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor
Prin decizia de sancționare se menționează că „responsabilitatea primirii, verificării corespondenței, a prezentării acesteia procurorului șef serviciu și, ulterior, după rezoluționare, înregistrării lucrărilor în registrele unității conform aceleiași rezoluții și a nomenclatorului arhivistic, exactitatea și corectitudinea înregistrărilor, ținerea la zi a registrelor din cadrul grefei reveneau contestatoarei.” Aceste mențiuni reprezintă motivarea soluției de sancționare a salariatei pentru fapta reținută mai sus.
Din analiza acestei decizii, instanța a constatat că angajatorul nu a procedat la o veritabilă descriere a faptei, ci s-a limitat la enumerarea responsabilităților ce revin contestatoarei, în calitatea sa de grefier șef or, condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare, și nu din alte înscrisuri.
În acest sens, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.79 C. muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
5. Omisiune gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin.
Din analiza conținutului deciziei de sancționare disciplinară, instanța a constatat că motivarea angajatorului este aceeași ca și pentru fapta de la pct.4, împrejurarea în care și considerentele pentru care s-a constatat netemeinicia măsurii dispuse sunt identice.
Astfel, și în cazul acestei fapte de natură disciplinară, angajatorul nu a procedat la o veritabilă descriere a faptei, întrucât nu a indicat în mod concret care au fost atribuțiile pe care contestatoarea a omis a le îndeplini, în condițiile în care s-a reținut caracterul grav al acesteia, de natură a justifica aplicarea sancțiunii cu excluderea din profesie.
Pentru considerentele expuse, instanța a constat caracterul netemeinic al Deciziei nr.396/12.12.2013 si a admis contestația cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii acesteia, respectiv reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, în calitate de salariat, începând cu data desfacerii CIM și până la data efectivei reintegrări, în conformitate cu dispozițiile art.80 din codul muncii.
Instanța a luat act de faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție care a formulat următoarele critici:
Apreciază hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind vădit neîntemeiată și profund nelegală, motivarea instanței de fond fiind lipsită de orice argumentație față de situația de fapt existentă în cauză și expusă în întâmpinare și concluziile pe fond, practic întreaga motivare rezumându-se la faptul că decizia de sancționare contestată nu cuprinde întru-totul descrierea faptelor, fără ca acest fapt să conducă la anularea deciziei, dar să o facă nedovedită, după propria susținere a instanței.
Astfel, instanța de fond a ignorat/înlăturat cu totul toate declarațiile date în timpul cercetării prealabile (aspect inadmisibil în cazul unui atare litigiu), acestea fiind necesar a le corobora cu restul probelor din dosar, dând însă greutate declarațiilor martorilor audiați în instanță despre care subscrisa a precizat că erau în stare de vrăjmășie cu instituția pârâtă, în sensul precizat în art. 315 alin. 1, punctual 3 N.C.P.C.
De altfel, nicăieri în cuprinsul hotărârii nu este arătat motivul înlăturării susținerii subscrisei referitoare la starea de vrăjmășie, deși aceasta este dovedită cu acte deasupra oricărui dubiu.
În privința martorilor admiși și audiați de instanță, instanța de fond s-a rezumat să expună faptul că aceștia au fost audiați sub prestare de jurământ, așa încât buna lor credință este prezumată, motiv pentru care nici nu s-au mai făcut analiza cu privire la incidența prevederilor art. 315 alin. 1, punctul 3 N.C.P.C. care prevede că „Nu pot fi martori (.„) 3. Cei aflați în dușmănie sau în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna din părți", invocată de subscrisa.
Or, în nici o împrejurare similară prestarea de jurământ în fața instanței nu înlătură incidența art. 315 alin, 1, punctul 3 N.CP.C, altminteri această prevedere procedural civilă nu ar mai avea motive a se regăsi în cod.
Astfel, A. M. este fost procuror în cadrul Serviciului Teritorial G. al D.N.A., cercetată de D.I.I.C.O.T. cu privire la fapte săvârșite în calitatea acesteia de procuror D.N.A., și celălalt martor, V. D. M., fost ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului Teritorial G. a D.N.A. urma a fi cercetat disciplinar în aceeași perioadă cu contestatoarea D. G., demararea anchetei fiind sistată doar datorită plecării acestuia din cadrul D.N.A.
În aceste condiții, este cert că mărturiile ambilor martori audiați sunt părtinitoare și date sub imperiul stării de tensiune în care aceștia se aflau cu Direcția Națională Anticorupție și au solicitat înlăturarea lor, aspect față de care instanța nu s-a pronunțat expres.
Referitor la interogatoriu transmis către Direcția Națională Anticorupție, urmează ca acesta să fie avut în vedere doar în măsura în care se încadrează în prevederile art. 218 C.proc.civilă: „Se va putea încuviința chemarea la interogatoriu, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei, D.N.A, răspunzând acestuia în conformitate cu dispozițiile art.349 cod pr.civilă, raportat la art. 189 lit. e Cod pr.civilă, în aceste limite.
Consideră că a interpreta ca refuz de răspuns la interogatoriu ampla detaliere depusă de către Direcția Națională Anticorupție la dosar, așa cum a făcut instanța de fond, nu este altceva decât o vădită interpretare nelegală a textului de procedură civilă.
În privința punctelor 1, 4 și 5 din considerente, respectiv „întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor", “neglijență gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor" și „omisiune gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin", instanța de fond a înlăturat orice apărare a D.N.A. și a reținut în considerentele hotărârii faptul că decizia de sancționare contestată nu cuprinde întrutotul descrierea faptelor și fără ca acest fapt să conducă la anularea deciziei, o face a fi nedovedită, rezumându-și propriu zis motivarea doar pe susținerile contestatoarei și pe declarațiile martorilor despre care s-a arătat (și dovedit) cu acte că erau în stare de vrăjmășie cu subscrisa.
Instanța reține că întârzierile au fost datorate „demisiei unui procuror din cadrul serviciului", fără a se preciza în cuprinsul hotărârii care este data la care a plecat procurorul, de ce procuror este vorba și să raporteze la acest moment întârzierea respectivă.
Or, contestatoarei i s-au reținut întârzieri în redactarea lucrărilor (datând chiar și de aproape doi ani) în urma controlului efectuat de procurorul șef al Serviciului Teritorial G. la data de 26.07.2013, deși de la „demisia" procurorului din cadrul serviciului trecuseră mai puțin de patru luni.
Cu privire la cererea de suplimentare a numărului de grefieri precizează că nu există o atare solicitare înregistrată la Direcția Națională Anticorupție, iar contestatoarea nu a făcut dovada unei atare cereri ori a unui referat similar.
Referitor la referatele efectuate de contestatoare urmare a defectării copiatorului cu care era dotat Serviciul Teritorial G., reținute în considerente, menționează că instanța de fond a ignorat cu totul precizările efectuate de D.N.A. la întrebarea nr. 9 din interogatoriu.
Astfel, s-a arătat că în arhiva Serviciului investiții, achiziții și administrativ al D.N.A. s-au regăsit un număr de 4 referate ce au ca obiect copiatorul aflat în dotarea S.T. G., referate care au fost aprobate și în urma cărora a fost reparat respectivul copiator în aceeași zi sau în zilele imediat următoare, dovada fiind facturile de service aferente fiecărui referat.
Relativ la anterioarele evaluări ale contestatoarei, menționează că nu are importanță în speță faptul că aceasta a avut calificative maxime în anii anteriori, atât timp cât D.N.A. a făcut precizări conform cărora contestatoarei i s-a aplicat cea mai aspră sancțiune prevăzută de actele normative, tocmai având în vedere multitudinea și gravitatea faptelor constatate (multe din ele întinzându-se pe parcursul mai multor ani anteriori, fără să fi fost observate), iar că anterioarele evaluări nu o fac mai mult sau mai puțin vinovată în fața a atâtor deficiențe înregistrate, răspunderea disciplinară a acesteia fiind departe de orice îndoială, atât timp cât fantele au fost descoperite și constatate înainte de a fi prescrise sub aspectul consecințelor disciplinare.
În analizarea „atitudinii ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu" instanța face referire din nou la faptul că „angajatorul nu a indicat în mod concret și detaliat modalitatea în care s-a comis" or, apreciază că faptele au fost îndeajuns descrise în decizie, în limitele decenței pe care trebuie să îl aibă un act oficial.
De asemenea, toate faptele rezultă cu prisosință din cuprinsul cercetării disciplinare, pe care instanța de fond a ignorat-o în totalitate.
Ignorând cercetarea disciplinară, instanța a făcut însă trimitere în motivare, în sprijinul contestatoarei, la plângerea de hărțuire sexuală adresată de contestatoare parchetului, cu toate că D.N.A a depus în acest sens copie după Rezoluția procurorului 590/P/2013 din 11.12.2013 (prin urmare de mai bine de un an) prin neînceperea urmăririi penale în temeiul art.228 alin 6 CP. raportat la art. 10 alin. 1 lit.a cod penal, constatându-se că fapta nu există .
De altfel, realitatea este că „starea tensionată" din interiorul serviciului, reținută de instanță ca a fi urmare a atitudinii procurorului șef față de contestatoare, era întreținută de către contestatoare, ca dovadă că a avut conflicte cu mai toate persoanele din cadrul serviciului, după cum rezultă din declarațiile date în cursul cercetării disciplinare.
Cu privire la „nerespectarea confidențialității lucrărilor", instanța de fond a reținut că este vorba de „condiții de depozitare a documentelor"", or, în cauză este vorba de mai mult decât acest aspect, mai exact de nerespectarea regimului de depozitare a documentelor cu caracter clasificat, acesta presupunând o organizarea distinctă prin raportare la nivelul de secretizare și fiind imperios necesar a fi ținute sub cheie și sigiliu.
Prin raportare la nivelul de secretizare, respectiv secret de serviciu aparținea, în conformitate cu dispozițiile art. 111 lit. b), c) și e) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, doamnei D. G., în acel moment având funcția de grefier șef serviciu - faptele constituie abaterile disciplinare prevăzute dc art. 84 lit. a) și e) din Legea nr. 567/2004 rap. la art 120 alin. 2 lit. a) și e) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție și anume întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor si nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
În consecință, pentru toate motivele expuse pe larg, solicită admiterea apelului și respingerea contestației formulate de contestatoarea D. G. împotriva deciziei de sancționare nr. 396/12.12.2013 emisă de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat.
Începând cu 13.07.2007, contestatoarea D. G. a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial G., iar din 30.10.2010 a ocupat funcția de grefier șef serviciu la DNA Serviciul Teritorial G..
Prin decizia nr.396/12.12.2013 emisă de intimat s-a dispus excluderea din profesie a contestatoarei care ocupa funcția de grefier sef al Serviciului Teritorial G. din cadrul DNA- reținându-se următoarele abateri în sarcina sa: întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor; atitudinile ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de judecători și procurori, față de colegi, avocați, experți, martori, justițiabili sau orice altă persoană cu care intră în relații; nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter; neglijența gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor; omisiunea gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii.
Contestatoarea a invocat excepția nulității deciziei pentru nerespectarea dreptului la apărare arătând că, i-au fost respinse nemotivat toate apărările si probele solicitate în faza cercetării disciplinare, faptul că nu s-a permis martorilor sa consemneze toate elementele care îi erau favorabile, aceștia fiind audiați punctual, strict pe referatele întocmite anterior de către membrii comisiei, la cererea procurorului sef.
Analizând conținutul deciziei contestate prin raportare la dispozițiile art.252 alin 2 din Codul muncii, prima instanță a constatat că decizia nr.396/12.12.2013 este legal emisă, cuprinde formal toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar contestatoarea nu invocă inexistența uneia dintre aceste elemente ci desfășurarea cercetării disciplinare în condiții de inegalitate între părți.
Prin urmare, toate criticile apelantului referitoare la modul în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară sunt neavenite atâta vreme cât instanța de fond a valorificat toate probele efectuate în cadrul acestei cercetări iar cu privire la descrierea faptelor nu a reținut că decizia este anulabila.
În ceea ce privește fondul litigiului Curtea are în vedere că, în conflictele de muncă angajatorul trebuie să-și dovedească legalitatea și temeinicia măsurii luate, conform art. 272 din Codul muncii, lucru firesc de altfel deoarece majoritatea înscrisurilor și a altor mijloace de proba se afla în posesia acestuia.
Cu toate acestea, angajatul trebuie la rândul său, să propună probe care să combată poziția angajatorului și să-i susțină afirmațiile.
Prin urmare, nu este nimic nelegal în faptul că și în prezenta cauză, instanța a încuviințat și administrat probe neconsiderând că este suficient probatoriul administrat de intimat în faza cercetării disciplinare prealabile a contestatoarei.
Analizând fiecare abatere disciplinară reținută în sarcina contestatoarei prima instanță a constatat că se poate reține doar parțial culpa acesteia și că vinovat pentru marea parte a neregulilor din instituie este chiar angajatorul care nu s-a preocupat de asigurarea unui spațiu optim pentru depozitarea dosarelor, că exista o anumită stare tensionată, generată de atitudinea procurorului șef față de persoana contestatoarei, stare ce a avut ca efect chiar declanșarea unor demersuri judiciare de natură penală, ca era obligată să îndeplinească și alte atribuții, care nu erau prevăzute în fișa postului, cum ar fi efectuarea de copii xerox, tehnoredactarea unor declarații.
S-a apreciat astfel, că acțiunile sau faptele contestatoarei nu au fost atât de grave încât să justifice excluderea din profesie și că angajatorul ar fi trebuit să se raporteze la întreaga activitate desfășurată de către contestatoare în cadrul serviciului din care făcea parte.
Considerentele ce stau la baza acestei sentințe sunt însușite parțial și de instanța de control judiciar având în vedere întregul material probator și nu numai declarațiile celor doi martori audiați de instanță respectiv Aghentei M. și V. D. M. despre care apelantul afirma că se aflau în stare de dușmănie cu acesta.
Nu se poate reține că cei doi martori se aflau în „stare de dușmănie” în sensul art. 315 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă atâta vreme cât această stare nu a fost dovedită, ci numai prezumată de către intimat.
Instanța nu avea temei legal pentru a constata că martorul A. M. este în stare de dușmănie cu intimatul doar pentru că acesta este suspect într-un dosar penal, iar V. D. urma să fie cercetat disciplinar deoarece chiar apelantul intimat arată că martorul A. M. este suspect într-un dosar instrumentat de DIICOT și nicidecum de către instituția apelantă iar martorul V. D. este un fost ofițer de politie judiciară față de care s-a sistat ancheta datorită plecării din cadrul DNA.
Prin urmare, nu se poate stabili existența unei stări de dușmănie între cei doi martori și instituția apelantă și întrucât nu s-a dovedit că declarațiile acestora sunt subiective și părtinitoare, astfel că instanța poate să le valorifice în cadrul cercetării judecătorești la fel cum poate valorifica și restul declarațiilor date în cursul cercetării prealabile de către angajați ai instituției, fără a fi bănuiți de un subiectivism generat de raporturile de subordonare față de angajator.
Printre abaterile disciplinare reținute de către intimat în sarcina contestatoarei sunt și „întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor, neglijența gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor, omisiunea gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii” iar la acest capitol se indica faptul că au fost identificate un număr de 316 documente reprezentând adrese provenite de la diverse instituții, solicitări ale persoanelor pentru comunicarea de relații sau plângeri cu caracter general și pentru 41 dosare soluționate de procurori nu s-au făcut mențiunile necesare în registrul de evidență.
Prin urmare aceste lucrări nerezolvate vizau mai ales evidența unor adrese și completarea registrelor.
Cu toate acestea, chiar apelanta afirma că această stare de lucruri trena de multă vreme dar, la evaluarea profesională anuală a contestatoarei aceasta a primit numai calificativul „foarte bine” și s-a constatat că a dat „dovadă de o bună pregătire profesională, desfășurând o activitate eficientă” și a dat „dovadă de o înaltă ținută morală”.
Nu în ultimul rând, instanța are în vedere că acest control al arhivei s-a făcut în perioada în care contestatoarea se afla în concediu și fără că aceasta să aibă posibilitatea să ofere lămuriri cu privire la situația acelor documente.
Se mai precizează prin motivele de apel că anterior s-au întocmit 3 informări cu privire la activitatea compartimentului de grefa dar că „s-a menționat formal și lacunar că nu există deficiente”.
Însă o astfel de atitudine este de natură a scoate în evidență gravele deficiențe la nivel organizatoric și nicidecum nu poate constitui temei al sancționării unui salariat deoarece sarcina evaluării profesionale revine angajatorului iar dacă aceste deficiențe s-ar fi depistat la timp nu ar mai fi putut fi enumerate atât de multe documente nesoluționate, mai ales că parte din aceste documente datau din perioada în care contestatoarea primea calificativul - foarte bine.
De altfel, un control riguros s-a făcut abia cu ocazia cercetării desfășurate de către inspecția judiciară după cum arată chiar apelanta, ocazie cu care s-a constatat managementul defectuos al acestui serviciu, cercetarea rămânând fără obiect odată cu plecarea din cadrul DNA a persoanei vizate.
Astfel, prin hotărârea nr.5/14.01.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, s-au consemnat neregulile identificate la nivelul conducerii Serviciului Teritorial G. din cadrul DNA în special în activitatea de îndrumare și control a compartimentelor, planificarea activităților la toate compartimentele - nu numai cel de grefă, verificarea comportamentului și comunicării, pregătirea profesională, activitatea de urmărire penală și activitatea judiciară.
Instanța nu poate să nu ia în considerare numeroasele deficiențe identificate la nivelul instituției de către inspecția judiciară, dar și altele care rezultă din probatoriul administrat nemijlocit de către instanța de fond, deoarece acestea au legătură cu soluționarea prezentei cauze cum ar fi, lipsa unor spații adecvate de depozitare a dosarelor, problemele legate de funcționarea copiatorului (au fost 4 cereri pentru repararea acestuia) împrejurarea că grefierul șef serviciu împărțea același birou cu alte două grefiere deși acesta avea în sarcina sa înregistrarea și păstrarea dosarelor clasificate, faptul că pentru aceste dosare nu existau fișete separate, aspecte care nu pot conduce la concluzia că singura persoana responsabilă era contestatoarea.
Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză nu se impunea nici anularea deciziei de sancționare astfel cum a dispus prima instanță, dar nici menținerea sancțiunii aplicată de angajator, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă în baza cărora va admite apelul declarat de apelantul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA București și va înlocui sancțiunea excluderii din profesie a contestatoarei cu o altă sancțiune respectiv revocarea acesteia din funcția de conducere ocupată având în vedere că decizia de sancționare a vizat-o pe contestatoare în funcția de grefier șef.
Pentru a dispune astfel, instanța are în vedere și Decizia nr. 11/2013 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.
D. consecința, se dispune reintegrarea contestatoarei în funcția de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial G. și obligarea intimatului la plata despăgubirilor prevăzute de art. 80 alin.1 Codul muncii corespunzătoare funcției de execuție, începând cu data excluderii din profesie și până la dată reintegrării efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul civil formulat de apelantul pârât M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în București, ..79 – 81, sector 1, împotriva sentinței civile nr.248/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. G., domiciliată în G., ., ., ., județul G..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte contestația.
Dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare a excluderii din profesie aplicată prin decizia contestată cu sancțiunea disciplinară constând în revocarea din funcția de conducere ocupată.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcția de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial G..
Obligă pârâta către reclamantă la plata unor despăgubiri stabilite în conformitate cu art.80 al.1 din Codul Muncii raportat la drepturile salariale cuvenite reclamantei corespunzător unei funcții de execuție începând cu data excluderii din profesie până la data reintegrării efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 11.06.2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: R.I.S.
Red.dec.jud.M.B.
01.07.2015 – 5 ex.
Emis 2 .
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 329/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 648/2015.... → |
|---|
