Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 27-05-2015, Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 323/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DERCIZIA CIVILĂ NR.323/CM
Ședința publică din data de 27 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.2450 din data de 13.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant U. S. – domiciliat în municipiul Medgidia, L.T.O. Hriciu nr.10, ., . și intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – SUCURSALA C. - cu sediul în municipiul C., . nr.2, județul C., având ca obiect – contestație decizie concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27 mai 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta S. C. Marfă SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2450/13.10.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 7.11.2013 de reclamantul U. S. în contradictoriu cu pârâta S. C. Marfă SA și S. C. Marfă SA – Sucursala C., dispunând anularea dispoziției nr. CZ2.3/949 din data de 15.10.2013, obligarea pârâtelor la reintegrarea efectivă a reclamantului pe funcția și postul ocupate la momentul concedierii, precum și la plata către reclamant a despăgubirilor prevăzute de art. 80 alin. 1 Codul muncii. De asemenea, tribunalul a obligat pârâtele să plătească cheltuieli de judecată de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă, reclamantul fiind angajat ca mecanic locomotivă.
Prin dispoziția nr.CZ2.3/949/15.10.2013 emisă de pârâta S. C. MARFĂ S.A. s-a decis că începând cu data de 15.10.2013 încetează contractul individual de muncă al reclamantului.
Faptele reținute au fost redate pe larg în dispoziția contestată în principal imputându-i-se reclamantului că în datele de 28/29.06.2013, 29/30.06.2013, 30.06.2013, 5/6.07.2013, 19/20.07.2013, 20.07.2013, 22.07.2013, 30/31.07.2013, 02/03.08.2013 și în alte zile în care a efectuat serviciu ca mecanic sau ca mecanic ajutor cu C. V. a înregistrat consumuri de motorină comparate cu consumul real cu circa 200-350 kg mai mari decât cel normal (consumuri ale motorului diesel cuprinse între 824-1004,9 kg pentru același tip de tren).
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant și raportat la disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementează caracterul obligatoriu al cercetării disciplinare prealabil aplicării unei sancțiuni disciplinare cu excepția avertismentului.
Potrivit art. 252 alin. 2 CM, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În decizia de sancționare a fost expusă situația de fapt reținută de comisia de cercetare disciplinară, dar și apărările formulate de salariat, în acest ultim sens arătându-se că “salariații prezenți au recunoscut că își cunosc atribuțiile … precum și faptul că sunt gestionari ai cantității de motorină pe care o iau în primire în rezervorul locomotivei deservite și au obligația să o folosească înmod eficient în timpul serviciului și nu pot explica cum în urma efectuării însoțirilor de către organele de control canitiățile de combustibil au fost mult mai mici decât în perioada monitorizată de organelle de cerectare penală în perioada în care sustrăgeau și vindeau motorină, instașația ICL neînregistând aceste acțiuni”.
Instanța a reținut că, sub aspect formal, și celelalte exigențe legale au fost respectate, împrejurare în care se va trece la analiza temeiniciei sancțiunii aplicate.
Conform disp. art.247 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care a cesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Reclamantul, alături de alți angajați ai societății pârâte au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, formându-se dosarul penal nr._/212/2013, fiind condamnați în primă instanță, apelul fiind încă pe rolul instanței de control judiciar.
Astfel cum reiese și din dosarul de cercetare disciplinară întocmit de către pârâtă, sancțiunea desfacerii contractului de muncă a fost aplicată în baza faptelor reținute în cadrul dosarului penal întocmit, cercetarea disciplinară realizându-se pornind de la constatările Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
În cauză, față de faptele ce au fost reținute în sarcina contestatorului, instanța nu poate reține că sunt imputabile reclamantului, atâta vreme cât acesta nu a fost condamnat definitiv, până la finalul procesului penal beneficiind de prezumția de vinovăție. Aceasta ar fi iluzorie dacă, deși nu există o condamnare definitivă, cel acuzat ar suferi deja consecințele unei eventuale condamnări, prin calificarea faptelor drept abateri disciplinare pentru care angajatorul să fie îndrituit a aplica o sancțiune disciplinară. De altfel, potrivit art. 52 alin. 1 lit. b, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Prin urmare, în aceste cazuri legea acordă dreptul angajatorului să suspende contractul individual de muncă al salariatului până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, având în vedere prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta. În consecință, instanța apreciază că în aceste cazuri, angajatorul ar putea lua doar această măsură, a suspendării contractului individual de muncă, nu și măsura mult mai drastică a desfacerii contractului individual de muncă, înainte de stabilirea vinovăției salariatului în cauză în procesul penal, printr-o hotărâre definitivă.
În consecință, pentru netemeinicie, reclamantul nefăcându-se vinovat de faptele reținute în sarcina sa, până în momentul pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, instanța a anulat decizia atacată.
Potrivit art. 80 alin. 1 și 2 C. Mc., în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Ca urmare, în baza acestui text legal și ca urmare a anulării deciziei nr. CZ2.3/949 din data de 15.10.2013 emisă de pârât, instanța a obligat pârâtele la reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii.
În baza art. 453 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1000 de lei, reprezentând onorariu de avocat.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S. C. Marfă SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că dovezile au fost greșit administrate și nu s-a avut în vedere recunoașterea culpei de către reclamant. Apelanta a susținut excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia-Dobrogea și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond a reiterat constatările din decizia de concediere. Din probele administrate a rezultat că sustragerea de motorină s-a efectuat prin violarea sigiliilor de la instalația de alimentare cu combustibil și colectarea acesteia în saci de plastic introduși în saci de rafie, care erau livrați din mers contra unor sume de bani. Metoda de sustragere a fost demonstrată de mecanicul de locomotivă E. V., care a fost însoțit de doi membri ai comisiei de cercetare penală la conducerea a două trenuri. Această metodă a fost folosită și de reclamantul din prezenta cauză, în perioada în care trenul circula în pantă și când exista și locomotivă împingătoare. Comisia de cercetare disciplinară a concluzionat că în urma însoțirii trenurilor și a ordinului de serviciu nr. CZ1/2896/25.09.2013, prin care a stabilit consumurile limită pe tip de tren și poziție a locomotivei în tren, salariații cercetați au săvârșit abateri disciplinare grave cu caracter penal, punând în pericol siguranța circulației feroviare. Totodată, apelanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară prin întoarcerea executării și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând prezumția de nevinovăție, față de care angajatorul putea dispune doar suspendarea contractului individual de muncă potrivit art. 52 alin. 1 lit. b) C. Mc. Prin declarația de recunoaștere a vinovăției a încercat să-și asigure un drept referitor la o eventuală pedeapsă care i-ar putea fi aplicată în procesul penal, dar această declarație nu are caracter irevocabil.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost depuse la dosar ordinul de plată nr. 65/13.02.2015, actul adițional nr. A3.3/1540/30.10.2014, încheierea nr. 312/30.04.2015 a Judecătoriei C., sentința penală nr. 262/25.03.2014 a Judecătoriei C., adresa din 11.05.2015 a Biroului Executări penale al Judecătoriei C..
III. Analiza apelului:
1. Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a Sucursalei Muntenia-Dobrogea, curtea constată că soluția primei instanțe este corectă, întrucât art. 56 alin. 2 C. proc. civ. prevede că pot sta în judecată și entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, or pârâta menționată întrunește aceste condiții.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași sucursale, curtea de apel are în vedere că actul adițional nr. CZ.2.1.3/617/8.05.2012 a fost încheiat cu Sucursala Muntenia-Dobrogea, care este prin urmare parte în contractul individual de muncă, astfel că există identitate între această pârâtă și emitentul actului juridic dedus judecății, parte în raportul juridic litigios, în sensul art. 36 C. proc. civ.
Faptul că sucursala a fost menționată în sentința apelată sub denumirea de Sucursala C. nu conduce la altă concluzie, sentința nefiind apelată sub acest aspect.
2. Prin dispoziția de sancțiune contestată, intimatul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând de la 15.10.2013. Descrierea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, cuprinsă în dispoziție, conține referiri explicite la cuprinsul unui rechizitoriu prin care mai mulți mecanici de locomotivă, printre care și intimatul, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În ceea ce privește strict situația intimatului, în decizie se arată următoarele: „Conform rechizitoriului la dosarul penal, a documentelor ICL; IVMS și foilor de parcurs, mecanicul de locomotivă C. V., în datele de 28/29.06.2013, 29/30.06.2013, 30.06.2013, 5/6.07.2013, 19/20.07.2013, 20.07.2013, 22.07.2013, 30/31.07.2013, 2/3.08.2013 și în alte zile în care a efectuat serviciu ca mecanic sau ca mecanic ajutor cu U. S., D. V. și R. C. a înregistrat consumuri de motorină comparate cu consumul real cu circa 200-350 kg mai mari decât cel normal”. „Conform rechizitoriului la dosarul penal, a documentelor ICL; IVMS și foilor de parcurs, mecanicul de locomotivă U. S., în datele de 18/19.03.2013, 19.03.2013, 22.03.2013, 29.04.2013, 17.05.2013, 23/24.05.2013, 26.05.2013, 1.06.2013, 3/4.06.2013, 6.06.2013, 29/30.06.2013, 30.06.2013 și în alte zile în care a efectuat serviciu ca mecanic sau ca mecanic ajutor cu T. D. și C. V. a înregistrat consumuri de motorină comparate cu consumul real cu circa 200-350 kg mai mari decât cel normal”. „Comparând cantitățile de combustibil consumate de locomotive în perioada de însoțire a trenurilor pe secția Medgidia . Tulcea Mărfuri retur (18.08-6.09.2013), s-a apreciat o medie de circa 200 l/locomotivă/tren diferență consumată în plus, respectiv sustrasă”.
În cuprinsul dispoziției de concediere au fost preluate concluziile din rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. 6676/P/2013 cu privire la metoda de sustragere a motorinei, arătându-se că aceasta se efectua prin violarea sigiliilor de la instalația de alimentare cu combustibil și colectarea acesteia în saci din plastic introduși în saci de rafie, sacii având o cantitate de aproximativ 45 de litri de motorină fiecare. Metoda a constat în desigilarea instalației de combustibil, folosirea unei instalații artizanale cu un furtun introdus în orificiul de aerisire a filtrelor fine de motorină concomitent cu scoaterea din circuit a siguranței fuzibile nr. 144 de 40A a excitației separate a generatorului principal, urmată de turarea motorului Diesel la turația nominală, la circulația în pantă. Urmare a turării motorului când trenul circula în pante, motorina era pompată o parte în saci și o parte la pompele de injecție a motorului Diesel asigurând funcționarea motorului, locomotiva fiind inactivă, cu EMT scoase din funcțiune, înregistrarea ICL în acest caz fiind conformă cu înregistrarea ICL a locomotivei în sarcină. Ulterior după colectarea motorinei și livrarea acesteia în parcurs se sigila instalați de alimentare și se introducea siguranța nr. 144 în circuit, locomotiva fiind din nou activă.
3. Prin sentința penală nr. 262/25.03.2014 a Judecătoriei C., intimatul și alte persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în modalitatea mai sus descrisă, ca urmare a recunoașterii vinovăției în fața instanței penale.
Prin decizia penală nr. 656/15.10.2014 a Curții de Apel C. a fost desființată sentința penală menționată, iar cauza a fost trimisă primei instanțe pentru soluționarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Este necontestat că desființarea sentinței de condamnare în primă instanță a vizat întreaga cauză, inclusiv pe intimat.
După retrimiterea dosarului la Judecătoria C., prin încheierea nr. 312/30.04.2015 s-a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria C., reținându-se că descrierea faptelor pentru care au fost trmiși în judecată inculpații nu permite identificarea acuzației în materie penală pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, fiind necesar ca elementele constitutive ale infracțiunilor să fie individualizate în mod explicit. Prejudiciul urmează a fi identificat printr-un cuantum pe care fiecare inculpat l-ar fi cauzat, în opinia Parchetului.
4. Referirea primei instanțe la prezumția de nevinovăție de care beneficiază intimatul este pertinentă, dar se impun următoarele precizări și nuanțări.
Prezumția de nevinovăție de care beneficiază intimatul în procesul penal se extinde și în cadrul unor proceduri civile sau administrative paralele sau ulterioare în raport cu procesul penal, astfel încât nici în cadrul acelor proceduri persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu fie considerată vinovată de săvârșirea acestora, câtă vreme nu a fost condamnat definitiv.
Aceasta nu înseamnă însă că, asupra unor fapte cu conținut material identic sau aflate în legătură cu cele care fac obiectul unui proces penal, nu s-ar putea face cercetări în cadrul unor proceduri civile sau administrative, implicit și disciplinare, desfășurate în paralel sau ulterior procesului penal.
În acest sens, se reține că prin hotărârea din 17.12.2013 în cauza Nikolova și Vandova contra Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „nu este scopul și nici efectul prevederii art. 6 par. 2 să împiedice autoritățile învestite cu prerogativă disciplinară să aplice sancțiuni unui funcționar public pentru fapte de care a fost acuzat în cadrul unui proces penal, dacă faptele au fost stabilite în mod corespunzător. Totuși, dacă o hotărâre națională privind sancțiuni disciplinare conține o declarație de imputare a răspunderii penale împotriva celui în cauză, acest lucru ar ridica o problemă din perspectiva art. 6 par. 2 din Convenție” (par. 99).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza respectivă, în care cercetarea administrativă avusese loc în paralel cu cea penală vizând fapte de corupție săvârșite de un funcționar public, că reclamanta „nu a fost concediată disciplinar pentru că a săvârșit o infracțiune, ci pentru fapte care, deși conțineau toate componentele unor infracțiuni, constituiau abateri de ordin profesional. Faptele au fost stabilite în mod corespunzător în fața instanțelor administrative, care nu și-au bazat hotărârile pe concluziile formulate în cadrul procesului penal, iar [reclamanta] a avut ocazia să conteste veridicitatea acuzațiilor (par. 100).
Într-o altă cauză s-a stabilit că „faptul că o instanță civilă se bazează pe documente obținute în cadrul unei proceduri penale nu poate ridica, în sine, o problemă în sensul art. 6 par. 1 din Convenție” (cauza T. contra României, par. 38).
Analiza probelor trebuie însă să fie efectivă, precum și subsumată obiectului cauzei, fără a se face aprecieri asupra vinovăției penale, ci doar asupra încălcării sau nu a obligațiilor de serviciu.
În concluzie, desfășurarea unui proces penal nu constituie un impediment pentru derularea unei proceduri disciplinare și sancționarea salariatului care a săvârșit o abatere disciplinară, însă aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu poate fi susținută pe baza acuzațiilor din procesul penal, în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare. Săvârșirea unei abateri disciplinare, chiar dacă din punct de vedere material faptele sunt aceleași cu cele pentru care are loc cercetarea penală, trebuie să reiasă cu certitudine din probele administrate în procedura disciplinară, fără ca rechizitoriul sau o hotărâre judecătorească de condamnare nedefinitivă să constituie probe.
5. În situația dedusă judecății, procesul penal este în curs, cu particularitatea că, subsecvent unor declarații de recunoaștere a vinovăției raportat la acuzațiile aduse prin rechizitoriu, inclusiv din partea intimatului din prezenta cauză, sentința de condamnare în primă instanță a fost desființată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea soluționării ei potrivit procedurii de drept comun (deci nu potrivit procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, potrivit art. 374 C. proc. pen.).
În condițiile în care instanța penală, prin hotărâre definitivă, a înlăturat consecințele declarației de recunoaștere a vinovăției, iar din încheierea pronunțată ulterior de Judecătoria C. rezultă că faptele nu au fost descrise corespunzător în rechizitoriul raportat la care s-a făcut declarația de recunoaștere a vinovăției, această declarație, înlăturată din procesul penal, nu poate sta la baza reținerii vinovăției intimatului nici în cauza de față.
6. Din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă că intimatul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa.
Deși dispoziția de concediere nu este întru totul explicită în acest sens, nici nu se referă suficient de particular la faptele intimatului, separat de faptele celorlalți salariați cercetați, se poate reține fără îndoială din ansamblul acestui act juridic că angajatorul reproșează salariatului delapidarea unei cantități neprecizate de motorină ca urmare a sustragerii ei printr-un procedeu tehnic improvizat, constând în turarea excesivă, în anumite condiții de traseu, a motorului locomotivei, astfel încât o parte din motorina pompată să se scurgă într-un recipient.
Prin urmare, abaterea disciplinară nu constă în manevrarea greșită a locomotivei, astfel încât aceasta să înregistreze un consum real, dar excesiv. Dimpotrivă, abaterea constă în delapidarea motorinei în modalitatea descrisă mai sus.
7. Din dispoziția de concediere contestată rezultă că apelanta a constatat că mai mulți mecanici de locomotivă au înregistrat consumuri de motorină mai mari decât cele considerate ca fiind justificate, iar metoda de sustragere a fost demonstrată de mecanicul E. V..
Spre deosebire de acesta, intimatul a arătat în cursul cercetării disciplinare că nu cunoaște metoda de sustragere a motorinei descrisă de angajator și a susținut că nu a sustras motorină. Același lucru l-a susținut șși în fața instanței, inclusiv prin răspunsul la interogatoriu.
În principiu, faptul că un mecanic ar fi sustras motorină nu generează o prezumție că toți cei care au înregistrat consumuri considerate excesive au făcut același lucru.
Angajatorul s-a limitat să efectueze însoțirile de tren din perioada 19.08.2013 – 6.09.2013, consemnate în raportul nr. E1/793/25.09.2013, ocazie cu care a determinat consumul mediu de combustibil, din procesele-verbale anexate rezultând că au fost utilizate locomotiva LDE 1077. Lăsând la o parte caracterul neindependent al acelor constatări, nu se poate pierde din vedere că din decizia de concediere rezultă că intimatul a lucrat și pe locomotivele 1113, 1383, 296, 1327 și 1402.
Cu toate acestea, nu rezultă că s-ar fi verificat și consumul acestor locomotive, prin raportare la datele la care s-a pretins că s-ar fi înregistrat consumuri excesive. Mai mult decât atât, din decizia de concediere nu reiese care este cantitatea de motorină pretins consumată în plus, respectiv sustrasă, în cazul fiecărui traseu în parte, cu indicarea locomotivei utilizate, caz în care nu se poate constata în mod valabil nici măcar câtă motorină s-ar fi înregistrat ca fiind consumată în plus din vina intimatului.
Această lipsă a menționării unor date concrete nu este o simplă imprecizie în exprimare, ci este de natură să afecteze credibilitatea faptelor reținute în sarcina intimatului, atâta timp cât acestea nu au fost descrise în concret. Pentru o situație asemănătoare în care faptele nu au fost concret descrise, în procesul penal a fost desființată hotărârea de condamnare pronunțată în primă instanță, iar ulterior cauza a fost restituită parchetului pentru refacerea neregularităților actului de sesizare.
Așa cum în procesul penal o persoană nu poate fi condamnată dacă nu se cunoaște în concret ceea ce a săvârșit, nici în procesul civil nu s-ar putea reține vinovăția salariatului în privința unor fapte de natură disciplinară având un conținut material similar celor cercetate penal, în prezența unor vicii similare privind descrierea faptelor, fără de care nu rezultă de ce anume fapte concrete este acuzat salariatul.
8. În ceea ce privește fapta imputată în mod particular intimatului, de sustragere a motorinei la datele indicate în dispoziția de concediere, în cauza de față nu s-a administrat nicio probă care să poată fundamenta concluzia că intimatul a făcut acest lucru, deși existența acestor probe ar fi trebuit să rezulte din dispoziție, potrivit art. 272 și art. 79 C. Mc.
Astfel, lăsând pentru moment la o parte că apelanta nu a fost în măsură să precizeze câtă motorină ar fi fost sustrasă de intimat cu ocazia fiecărei curse menționate în dispoziția de concediere, din nicio probă nu rezultă că acesta ar fi practicat metoda de sustragere descrisă în această dispoziție la datele acolo arătate.
În aceste condiții, soluția primei instanțe prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată se dovedește corectă, caz în care nu se pune problema întoarcerii executării sentinței apelate, solicitată de către apelantă.
Constatând astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.2450 din data de 13.10.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant U. S. – domiciliat în municipiul Medgidia, L.T.O. Hriciu nr.10, ., . și intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – SUCURSALA C. - cu sediul în municipiul C., . nr.2, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – C.B.
Red.dec.Jud.M.S.S./5 ex.
Data: 05.06.2015
Emis 3 comunicări/11.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 208/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 209/2015.... → |
|---|
