Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 208/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.208/CM

Ședința publică din data de 31 Martie 2015

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE J. Z.

Judecător M. S.-S.

Grefier M. G.

Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 1799 DIN 14.08.2014, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimat reclamant U. V., domiciliat în localitatea Medgidia, ..2, ., apt.23, județul C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod proc. civilă.

Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 Codul Muncii.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată învederează că apelanta pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 411 C.pr.civ., după care;

Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

CURTEA

Deliberând asupra apelului formulat de pârâta SNTFM CFR Marfă SA, constată următoarele:

I. Sentința apelată:

1. Prin sentința civilă nr. 1799/14.08.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins ca nefondată excepția conexității în raport cu dosarul nr._ al Tribunalului C., secția I civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente intervalului 01.03._10 inclusiv, a respins ca prescrisă acțiunea pentru pretențiile aferente intervalului 01.03._10 inclusiv, a luat act că reclamantul renunță la judecată în limita pretențiilor aferente intervalului iunie 2010-februarie 2013 și a admis în parte acțiunea formulată la 20.03.2014 de reclamantul U. V. în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfă SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 115,50 lei, reprezentând alocație de hrană neacordată pe luna mai 2010, la care se adaugă actualizarea cu rata inflației până la data plății efective. Totodată, tribunalul a respins ca nefondate restul pretențiilor reclamantului.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

1. Excepția conexității a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că în dosarul nr._ s-a pronunțat sentința civilă nr. 4556/09.12.2013, iar în temeiul art. 139 C. pr. civilă conexarea cauzelor se poate realiza numai în fața primei instanțe, cu condiția ca acestea să fie în curs de judecată;

2. Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Acțiunea fiind înregistrată la instanță în data de 20.03.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente intervalului 01.03._10 inclusiv. Pe cale de consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea pentru pretențiile aferente intervalului 01.03._10 inclusiv.

3. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. până la data de 31.01.2008, când, urmare reorganizării societății pârâte prin divizare, raporturile de muncă între părți au încetat la data de 31.01.2008.

Începând cu data de 01.02.2008, reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu S.C. T.M.C. CFR F.-Boat S.A.

Prin hotărârea A.G.A. nr. 3/30.01.2012 s-a aprobat fuziunea C.F.R. Marfă S.A. în calitate de societate absorbantă cu S.C. Întreținere Reparații Vagoane S.A. și S.C. Transport Maritim și de Coastă CFR F.-Boat S.A., iar prin decizia civilă nr. 1180/08.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind fuziunea prin absorbție a S.C. IRV S.A și S.C. T.M.C. CFR F.-Boat S.A. de către pârâtă.

Prin urmare, S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. a preluat drepturile și obligațiile fostului angajator în raporturile cu reclamanții, derivând din contractele de muncă încheiate cu aceștia.

Potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 185/1994, modificată prin H.G. nr. 217/2005, alocația de hrană servește numai pentru aprovizionarea cu alimente necesare pregătirii hranei în comun la bordul navei și nu se poate achita în numerar echipajului.

H.G nr.185 din 22 aprilie 1994 astfel cum a fost modificata prin HG nr.217/2005, prevede că: ”Personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe navele aparținând instituțiilor publice și regiilor autonome beneficiază de alocație de hrană zilnică, în cuantumurile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Conform anexei nr.2 la HG nr.185/1994, act normativ care nu a fost modificat: ”alocația de hrană servește numai pentru aprovizionarea cu alimente necesare pregătirii hranei in comun la bordul navei si nu se poate achita in numerar echipajului. Se exceptează personalul îmbarcat pe navele care nu au normat post de bucătar si cel de pe navele la care temporar nu exista condiții de pregătit hrana caldă la bord”.

Așadar, doar cu titlul de excepție, dacă navele nu au normat post de bucătar ori în situațiile în care temporar nu există condiții de pregătit hrană caldă la bord, alocația de hrană trebuie să fie achitată personalului îmbarcat.

Prin hotărârea A.G.A. nr. 7/17.06.2009 a fost mandatat directorul societății să parcurgă pașii necesari în vederea trecerii în conservare a navelor ferry-boat și a mijloacelor fixe ce intră în dotarea acestora, începând cu data de 01.06.2009.

În aceste condiții, directorul S.C. TMC CFR F.-Boat S.A. a dispus ca în cazul navelor aflate în conservare serviciul de gardă să fie organizat în ture și să fie efectuat de două persoane (un timonier și un motorist) din echipajul de siguranță, pentru fiecare navă.

Modalitatea de calcul a drepturilor de alocație de hrană cuvenite personalului ambarcat pe nave aflate în conservare are în vedere H.G. nr. 185/1994, modificată prin H.G. nr. 217/24.03.2005, la Anexa 1, unde s-a stabilit cuantumul alocației de hrană zilnică, respectiv 16,5 lei.

Pentru un serviciu la bordul navei efectuat în tură (12 h), alocația de hrană cuvenită pe tura respectivă este de 16,5 lei. Când serviciul la bordul navei s-a realizat în program obișnuit de 8 h/zi, alocația de hrană pentru acea zi se reduce cu 50% și este de 8,25 lei/zi.

În cauză nu s-a mai administrat proba cu expertiză judiciar-contabilă, având în vedere că nu s-au contestat sumele evidențiate în centralizatoarele de calcul a suplimentului de hrană.

De vreme ce s-a dispus ca în cazul navelor aflate în conservare serviciul de gardă să fie organizat în ture și să fie efectuat de două persoane (un timonier și un motorist) din echipajul de siguranță, pentru fiecare navă, este evident că pe perioada conservării navelor „Eforie” și „M.” nu au fost normate posturi distincte de bucătari, brutari și ospătari pentru pregătirea și servirea hranei calde la bordul navelor și nici nu se pune problema existenței condițiilor necesare efectuării acestei activități, având în vedere că în parcul rece agregatele navei sunt oprite, pregătite și lăsate în conservare, iar nava este alimentată cu strictul de energie electrică.

Rezultă astfel că reclamantul s-a aflat în situația de excepție prevăzută conform Anexei 2 din H.G. nr. 217/2005, potrivit căreia în situațiile în care navele nu au normat postul de bucătar ori nu există condiții pentru prepararea hranei calde la bord, alocația de hrană se achită personalului îmbarcat.

Pârâta nu a făcut dovada că la nivelul navelor pe care s-a aflat îmbarcat reclamantul este configurat și normat postul de bucătar în cadrul echipajului de siguranță și nici că au existat condiții de pregătire a hranei la bordul navei după data intrării acesteia în conservare (în parcul rece) pentru a înlătura situația de excepție pretinsă de salariat care îl îndreptățește la alocarea hranei în formă bănească.

Instanța ia act că centralizatoarele lunare a drepturilor de hrană anexate la dosar sunt vizate de comandantul de navă, iar reclamantul figurează între persoanele îndreptățite la acordarea acestor drepturi, motiv pentru care instanța reține că reclamantul a prestat efectiv activitate la bordul acestora.

De altfel, pârâta a avut posibilitatea să efectueze verificări a propriilor evidențe și nu a fost contestat situația de fapt expusă de reclamant.

Cu toate acestea, instanța a constatat că centralizatorul anexat de reclamant la fila nr. 5 face referire la drepturi de alocație de hrană neacordate numai pe luna mai 2010 (fila nr. 5), în vreme ce pentru lunile martie-aprilie 2010 nu există mențiuni cu privire la debite restante.

Pe acest considerent, instanța a respins ca nefondată acțiunea pe capătul de cerere privind plata alocației de hrană aferente lunilor martie-aprilie 2010.

Art. 8 din Codul muncii dispune că „relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni sau omisiuni potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.

Libertatea contractuală se prelungește și dincolo de momentul încheierii contractului, în domeniul executării contractului, creditorului recunoscându-i-se dreptul de a pretinde de la debitorul său executarea în natură sau prin echivalent a prestației neexecutate, din culpă sau executată în mod defectuos.

Din acest punct de vedere este angajata răspunderea civilă contractuală, ca formă a răspunderii civile, potrivit căreia fapta ilicită păgubitoare care o generează, constă în nerespectarea obligației asumate contractual de către debitor și are ca finalitate repararea în natură sau prin echivalent a prejudiciului cauzat astfel creditorului.

De lege lata, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul (art. 253 din C. muncii).

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 115,50 lei, actualizată cu rata inflației la data plății efective, reprezentând alocație de hrană neacordată aferentă lunii mai 2010.

4. Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor bănești datorate actualizate cu rata inflației la data plății efective, instanța reține că un creditor poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

Instanța a luat act că reclamantul renunță la judecata acțiunii pe capătul de cerere privind pretențiile aferente intervalului iunie 2010-februarie 2013.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SNTFM CFR Marfă SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că în perioada aflată în discuție au existat normate posturi de bucătari pe navele Eforie și M., în vederea pregătirii și servicii hranei calde la bordul navelor, existând și condițiile necesare desfășurării acestor activități.

De asemenea, personalul a fost „delegat/detașat” în afara navelor, pentru efectuarea unor servicii de pază.

Intimatul reclamant nu a formulat apărări privind cererea de apel.

2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

Din schemele de normare și statele de funcții depuse la dosarul de fond curtea reține că la bordul navei unde intimatul și-a desfășurat activitatea nu a existat și un bucătar.

Totodată, potrivit contractului individual de muncă nr. 3015/25.07.2012, intimatul a fost angajat în postul de timonier maritim și nu există dovezi în sensul că, în luna mai 2010, acesta nu ar fi lucrat la bordul unei nave, potrivit felului muncii astfel stabilit. De altfel, apelanta nu a fost în măsură să precizeze unde concret ar fi fost „delegat/detașat” intimatul și nici că acesta ar fi avut contractul individual de muncă suspendat, astfel că o astfel de susținere nu poate fi primită.

De altfel, apelanta nu a fost în măsură să precizeze unde concret ar fi fost „delegat/detașat” intimatul, astfel că o astfel de susținere nu poate fi primită.

Constatând în consecință, raportat la motivele de apel invocate în cauză, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 1799 DIN 14.08.2014, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimat reclamant U. V., domiciliat în localitatea Medgidia, ..2, ., apt.23, județul C., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.

Președinte, Judecător,

J. Z. M. S.-S.

Grefier,

M. G.

Jud. fond – A.N.

Red.dec.- jud..M.S.S./22.04.2015

3 comunicări/27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA