Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3227/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/CM
Ședința publică din 10 februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantele reclamante P. M., D. M., D. A., J. M., L. S. și PILICI L., prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, împotriva sentinței civile nr. 1697 din 11 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata pârâtă GRĂDINIȚA CU O. NORMAL „ROBOȚEL”, cu sediul în C., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului, luând act că apelantele reclamante au solicitat judecata și în lipsă.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _, reclamantele P. M., D. M., D. A., J. M., L. S. și Pilici L., prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., au chemat în judecată Grădinița cu O. Normal „Roboțel”, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantelor așa cum acestea au rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 285/2010, respectiv a Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, începând cu data de 13.05.2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ de fiecare reclamantă.
În motivarea cererii, s-a invocat faptul că, prin O.G. nr. 15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 în care s-a reținut că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Cu privire la perioada 01.01._10 s-a arătat că, în luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic în conformitate cu această lege care prevedea că salarizarea trebuia să se mențină ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009.
În plus, la data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:
Sintagma „salariul avut” utilizată în cele două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul ai salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010. Acest mod de calcul a fost confirmat prin hotărâri judecătorești irevocabile și prin Decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție. În considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011, Curtea Constituțională statuează că: „prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009,astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții si salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu legea nr. 221/2008, și nu cu ordonanța de urgență a guvernului nr. 41/2009”, iar instanțele de judecată au fost ținute de aceste considerente în pronunțarea soluțiilor vizând încadrarea personalului didactic de la data de 1 ianuarie 2010.
Cu privire la perioada 01.01._11, situația este identică, art.1 din Legea nr.285/2010, stabilind că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr.221/2008.
Referitor la perioada ulterioară datei de 13.05.2011, s-a arătat că, la data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu ignorarea prevederile Legii. 221/2008, prin care, de la 01 octombrie 2008, se stabilise o majorare salariată de aprox. 34% și cu încălcarea principiului stabilit de Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010 care stabileau menținerea salariilor Ia nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
Reducerea salariilor s-a realizat intempestiv și în mod discriminatoriu - numai în sistemul de învățământ.
S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun” îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică”(cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un „drept de proprietate” în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acestuia, prin diminuarea operată intempestiv de lege, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană.
Mai mult decât atât, prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a fost încălcată și „speranța legitimă” a reclamantelor, întrucât, prin măsura dispusă, dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
Prin sentința civilă nr. 1697/11.07.2014, Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondată, reținând următoarele aspecte:
Reclamantele sunt angajate ale unității de învățământ pârâte așa cum rezultă din adeverinței nr. 186/24.04.2014 anexată cererii de chemare în judecată.
Sub aspect legislativ salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ a fost reglementată de dispozițiile OG nr. 15/2008, ale legii nr. 221/2008, ale legii nr. 330/2009, legea nr. 285/2010, Legea nr. 63/2011 care reglementează încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011, OG nr. 84 din 12 decembrie 2012, OG nr. 103 din 14 noiembrie 2013.
Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000 în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.
Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.Of.nr.804/2 decembrie 2008, instanța de contencios constituțional a statuat asupra neconcordanței OUG 136/2008 cu dispozițiile legii fundamentale.
În considerentele deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestui act normativ s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de executiv încalcă flagrant dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 41, art. 47 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6) din Legea fundamentală.
Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță - OUG nr. 151/2008, care avea aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct. 2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG. 15/2008.
Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 842/2 iunie 2009, a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008.
Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG. 15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG. 15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.
O asemenea abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art. 1 alin. (5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Ulterior, în anul 2010, salarizarea personalului din învățământ - ca și a întregului personal plătit din fonduri publice - a fost cea prevăzută de Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2009.
Potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Conform art.5 alin.6 din O.U.G. nr. 1/2009, ,,Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009 stabilite în conformitate cu prevederile4 Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009…”
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.”
Față de cele menționate mai sus, rezultă că în anul 2010 și subsecvent, începând cu 01.01.2011, salariile personalului didactic din învățământ trebuiau stabilite tot în raport de valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 până la data de 13.05.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
Având în vedere evoluția actelor normative incidente în materia salarizării personalului didactic sau auxiliar din învățământ, instanța a constatat că până la apariția legii nr. 63/2011 salariile acestuia au fost stabilite prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin legea nr.221/2008 preluat ulterior prin legea nr. 330/2009,OUG 1/2009, legea nr. 285/2010.
Odată cu . legii nr. 63/2011, respectiv 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se făcea conform art. 1 potrivit căruia „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
Instanța a constatat astfel, că Legea nr. 63/2011 a stabilit un algoritm propriu de calcul a drepturilor, fără a se mai face nicio raportare la cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru anul precedent astfel cum se prevedea în legislația anterioară.
Reclamantele au apreciat că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun” îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, că a fost încălcată „speranța legitimă”a reclamantelor, întrucât, prin măsura dispusă, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
În referire la acest aspect, instanța de fond a constatat că, soluționând excepția de neconstituționalitate a legii nr. 63/2011, Curtea Constituțională prin deciziile nr.291/2014 și nr.31/2013 a avut în vedere aceste aspecte.
De asemenea, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
La nivelul anului 2012 salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar potrivit căreia „În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Prin OG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare s-a reglementat modalitatea de calcul a salariilor personalului didactic și auxiliar din învățământ și s-a stabilit că „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
OG nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice reprezintă actul normativ care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 a stabilit că „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În raport de aspectele reținute, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantele prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. formulând următoarele critici:
Apelantele reclamante consideră că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea deoarece și după data de 13.05.2011, salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar, trebuie sa se raporteze la Legea nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008.
Instanța de fond nu a avut în vedere că reducerea salariilor s-a realizat intempestiv și în mod discriminatoriu - numai în sistemul de învățământ, că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun” îmbracă, în situația de față natura unui drept patrimonial, iar dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un „drept de proprietate” în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale.
Reducerea cuantumului acestuia, prin diminuarea operată intempestiv de lege, echivalează cu o expropriere care contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană fiind încălcată și „speranța legitimă” a reclamantelor întrucât prin măsura dispusă, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
În susținerea apelului se invocă atât practica judiciară a instanțelor din România (prin care s-a stabilit că, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamantele beneficiau până la . noii legi) cât și jurisprudența Curții Europene (prin care s-a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv si licit să le dobândească).
Apelantele consideră că refuzul Statului de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art. 1 din Protocolul 1 si art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generate ale dreptului internațional.
În aceste condiții, apelantele apreciază că prin neacordarea efectivă după data de 13.05.2011 a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008, a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 si art. 20 din Constituția României și a art. 4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Pentru aceste motive se solicită ca, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, să se dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantele din prezenta cauză, au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 13.05.2011, astfel cum au fost stabilite prin O.G. nr.15/2008 care a reglementat creșterile salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, acest act normativ fiind aprobat cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.
În drept, reclamantele își întemeiază acțiunea pe dispozițiile O.G. nr. 15/2008, art. I din articolul unic din Legea nr. 221/2008, art. 3 alin. 1 lit. c), art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5(1), art. 6 (1) din OUG 1/2010, și art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Se invocă de asemenea, Decizia nr. 877/28.06.2011, prin care Curtea Constituțională a stabilit că: „prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009,astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții si salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu legea nr. 221/2008, și nu cu ordonanța de urgentă a guvernului nr. 41/2009”.
Însă, așa cum menționează chiar reclamantele, instanțele de judecată au ținut cont de aceste decizii în pronunțarea soluțiilor vizând încadrarea personalului didactic de la data de 1 ianuarie 2010 și au obligat unitățile școlare la plata drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ, calculate potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008 și Legii nr. 221/2008 astfel că toate motivele invocate de reclamante cu privire la salarizarea acestei categorii de salariați, până la data de 13.05.2011 sunt lipsite de interes.
Ceea ce interesează în cauza de față este, dacă reclamantele puteau beneficia de prevederile O.G. nr. 15/2008 și ale Legii nr. 221/2008, după data de 13.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin care s-a stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel că majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu mai puteau fi aplicate.
Ulterior, în conformitate cu art. II – art. 1 al. 3 din OUG nr. 80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic și nedidactic stabilit în conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au menținut și pentru anul 2012.
Potrivit art.1 al.3 din OUG nr.19/2012, acest cuantum al veniturilor a fost majorat în anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.
De asemenea, conform art.1 din OUG nr. 84/2012, acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit în baza Legii nr. 63/2011 a fost menținut în plată în anul 2013.
În anul 2014, același cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ în baza Legii nr. 63/2011, cu majorările prevăzute de OUG nr.19/2012, a fost menținut potrivit art.1 al.3.
Așadar, din 13.05.2011 a intervenit o reglementare nouă în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ ceea ce înseamnă că vechile reglementari nu mai pot constitui temei legal al cererii de față.
Curtea Constituțională în Decizia nr.553 din 15 octombrie 2014 a stabilit că „dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, art. II art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și art. 1 alin. (3) și (4) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituționale”.
În legătură cu această decizie a Curții Constituționale, apelantele reclamante nu a formulat nicio apărare deși era relevantă pentru drepturile în litigiu.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, „în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar”. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
În referire la cele statuate prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, și Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, (la care reclamantele fac referire în motivarea cererii) Curtea a constatat că nu au incidență în cauză, deoarece situațiile avute în vedere cu prilejul pronunțării acestor decizii sunt diferite.
Aceasta deoarece, în Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituționalitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, situație ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, așa cum este cazul Legii nr. 63/2011. De asemenea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituționale atât timp cât îndeplineau condițiile art. 53 din Constituție, între altele referindu-se și la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcție de condițiile economice și sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, așa cum a procedat prin dispozițiile Legii nr. 63/2011.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. II art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 1 alin. (3) și (4) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, Curtea a constatat că aceasta este identică celei formulate cu privire la dispozițiile Legii nr.63/2011, astfel că sunt aplicabile considerentele reținute deja.”
În legătură cu jurisprudența Curții Europene, este de observat de asemenea, că reclamantele nu analizează decizii care au legătură cu speța cum ar fi decizia din 6 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative și că o creanță nu poate fi considerată ca o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern inclusiv dacă a fost recunoscută printr-o jurisprudență constantă a instanțelor ceea ce nu este cazul. Curtea a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică, iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
Ca urmare, drepturile pretinse de reclamante nu intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1697 din 11 iulie 2014 va fi respins că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantele reclamante P. M., D. M., D. A., J. M., L. S. și PILICI L., prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13, împotriva sentinței civile nr. 1697 din 11 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă GRĂDINIȚA CU O. NORMAL „ROBOȚEL”, cu sediul în C., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond R.I.S.
Tehnored.dec.jud.apel M.B./17.02.2015/4 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 70/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 184/2015.... → |
|---|
