Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1435/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.293/CM
Ședința publică din 13 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-au luat în examinare apelurile formulate de:
- apelantul reclamant B. A., cu domiciliul ales în C.,
., etaj2, județul C. la Cabinet avocat E. M. T. și,
- apelanta pârâtă . INDUSTRIES SA, cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2790/10.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie sancționare.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința de judecată din 28 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2015, când a dat următoarea soluție.
CURTEA :
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată cu nr._ pe rolul Tribunalului C. reclamantul B. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta D. M. HEAVY INDUSTRIES SA.ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea deciziei nr.66/21.01.2014 privind schimbarea funcției, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de schimbare a postului, obligarea la plata diferenței dintre drepturile salariale obținute în prezent și toate drepturile de care ar fi beneficiat aferente funcției din care a fost schimbat și obligarea pârâtei la plata sumei de_ euro echivalent în lei la data plății reprezentând prejudiciu moral,cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a menționat că este angajatul societății pârâte în funcția de mașinist la mașini mobile pentru transporturi interioare, în urma deciziei unilaterale de modificare a contractului individual de muncă luată de angajator,anterior ocupând funcția de maistru.
Reclamantul a susținut că în data de 19.11.2013 în calitatea sa de maistru a adus la cunoștința societății, că angajatul Agiomer Aivar –Lider G. și superiorul său ierarhic are la adresa sa un comportament neadecvat la locul de muncă, în sensul că îl umilește și îl jignește în repetate rânduri totul culminând cu amenințări cu corecții fizice. A susținut că în urma acestor sesizări respectiv în data de 13.12.2013 a fost sancționat disciplinar cu 5% pe timp de o lună pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu,sancțiune pe care nu a contestat-o în speranța că superiorul ierarhic va înceta să-l mai jignească. Ulterior în data de 21.01.2014 i-a fost înmânată decizia contestată prin care i s-a modificat contractul individual de muncă în sensul schimbării de funcție și de salariu. S-a menționat de reclamant că nu a semnat nici un act adițional la contractul individual de muncă prin care să-și exprime acordul și din această perspectivă decizia emisă de societatea pârâtă este unilaterală,emisă cu încălcarea legii . Referitor la daunele morale solicitate reclamantul consideră că este îndreptățit la acestea datorită următoarelor considerente-în permanență a fost supus de către șeful ierarhic superior la umilințe, amenințări,jigniri care i-au instaurat la locul de muncă un climat insuportabil. Chiar și în contextul în care a sesizat conducerea societății aceasta audiind două persoane care au declarat contradictoriu,reclamantul a fost nemulțumit de măsurile luate de societate. A afirmat că stresul și umilințele la care a fost supus i-au lezat demnitatea și i-au provocat afecțiuni medicale .A considerat că a fost hărțuit moral cu toate consecințele nefaste care decurg din aceasta respectiv afectarea sănătății fizice și psihice și susține că având în vedere caracterul lor continuu, s-a urmărit eliminarea sa din societate. În susținerea sa solicită administrarea probei testimoniale și a probei cu înscrisuri materializate prin documentația care a stat la baza cercetării disciplinare,cât și interogatoriul pârâtei. Prin întâmpinare societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate motivat de faptul că reclamantul și-a dat acordul la modificarea contractului individual de muncă,el fiind și inițiatorul procedural al modificării felului muncii sale ,respectiv prin semnarea cereri nr.158/17.01.2014.S-a precizat că reclamantul a semnat în acest sens și fișa postului. S-a menționat că se speculează o greșeală a sistemului electronic care din motive necunoscute nu a mai imprimat denumirea completă de decizie – act adițional la contractul individual de muncă. Societatea pârâtă consideră în conformitate cu interpretarea actelor juridice că problema dedusă dezlegării de către instanță este dacă reclamantul și-a dat sau nu acordul. În opinia societății se consideră că eroarea sistemului electronic de imprimare nu constituie lipsă de consimțământ atâta timp cât se poate proba că reclamantul a consimțit la schimbarea funcției și salariului. Pârâta a mai specificat că a dovedit indulgență cu salariatul reclamant, care a fost sancționat pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu și pentru prezența la serviciu sub influența alcoolului în decurs de 2 luni în condițiile în care îi putea desface contractul de muncă disciplinar. Referitor la daunele morale solicitate pârâta a considerat că acestea sunt nefondate din perspectiva faptului că de la sesizarea reclamantului cu privire la comportamentul inadecvat al superiorului său ierarhic au demarat o anchetă administrativă care a avut ca finalitate retrogradarea din funcție a numitului Agiomer Aivar. Pârâta consideră raportat la solicitările reclamantului inexistența unei culpe în sarcina sa care să genereze un prejudiciu între cele două să existe și o legătură de cauzalitate. A susținut pârâta că din punctul ei de vedere a întreprins măsurile legale care se impuneau în urma sesizării reclamantului și nu înțelege ce i se poate imputa. În dovedire a solicitat administrarea probei testimoniale, înscrisuri și interogatoriu.
Prin sentința civilă nr. 2790/10.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul D. M. HEAVY INDUSTRIES SA, s-a dispus anularea deciziei nr. 66 din data de 21.01.2014, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 66 din data de 21.01.2014 și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale obținute în prezent și drepturile salariale și toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aferente funcției din care a fost schimbat, actualizate până la data plății efective. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele .
Instanța analizând materialul probator administrat în cauză a reținut că reclamantul a contestat decizia nr.66/21.01.014 privind schimbarea funcției ,a solicitat repunerea în situația anterioară emiterii deciziei contestate ,plata diferențelor salariale ,plata daunelor morale în cuantum de 20.000 euro reprezentând prejudiciu moral,cu cheltuieli de judecată. Instanța a luat act că reclamantul a solicitat modificarea acțiunii principale în sensul că înțelege să adauge la capătul de cerere privind acordarea de daune morale hărțuirea și amenințările primite din partea d-lui C. I.,senior manager în cadrul companiei pârâte.
Analizând decizia contestată înregistrată cu nr.66/21.01.2014 privind schimbare organizare funcțională,meserie,salariu instanța reține că angajatul reclamant nu a semnat decizia contestată. Necomunicarea deciziei unilaterale a modificării contractului individual de muncă nu echivalează cu inexistența sau ineficacitatea deciziei ,ci doar are semnificația posibilității de a ataca în instanță decizia unilaterală. În acest context instanța va analiza decizia contestată numai din perspectiva existenței consimțământului cu privire la modificarea contractului individual de muncă. Instanța a avut în vedere dispozițiile dec.nr.637/2007 a Curții Constituționale potrivit cu care –Contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului,ci o convenție bilaterală,exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă,angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat respectiv prin acordul ambelor părți. Aplicabil speței deduse judecății este faptul că dacă la încheierea contractului individual de muncă nu au existat obiecțiuni, prin modificările aduse prin decizia contestată - funcției și salarizării - reclamantul a considerat că au fost operate fără consimțământul său,fără ași exprima acordul. Instanța nu poate reține susținerile pârâtei referitor la faptul că reclamantul a solicitat prin cerere schimbarea funcției și salarizării sau că prin semnarea fișei postului de mașinist este suplinită lipsa acordului. În opinia instanței modificarea contractului individual de muncă astfel cum este prevăzută la art.41 din Codul Muncii –poate fi efectuată numai prin acordul părților și s-a constatat lipsa acordului reclamantului.
Instanța nu a reținut în speța dedusă judecății aplicabilitatea art. 41 alin.2 potrivit cu care – cu titlu de excepție ,modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile prevăzute de prezentul cod. Cu privire la faptul că pârâta a depus la dosarul cauzei deciziile de sancționare primite de reclamant anterior modificării funcției și salarizării nu fac altceva decât să întărească opinia instanței că asupra reclamantului au fost făcute presiuni în condițiile în care s-a sugerat că i se putea desface disciplinar contractul individual de muncă. Potrivit art.1204 C. Civ. - consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, iar potrivit art.1206 C.civ.- consimțământul este viciat când este dat din eroare surprins prin dol sau smuls prin violență. În acest context instanța a apreciat din administrarea probei cu înscrisuri ,proba cu interogatorii și declarația martorului Hagineanu V. că reclamantul nu și-a dat acordul pentru modificarea contractului individual de muncă, societatea omițând să scrie act adițional la contractul individual de muncă. Pentru aceste considerente instanța a dispus anularea deciziei nr.66 din data de 21.01.2014. De asemenea instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și anulate, fără a exista modificări în ceea ce privește clauzele contractului individual de muncă. În acest context instanța având în vedere repunerea în situația anterioară a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale obținute în prezent și drepturile salariale aferente funcției din care a fost schimbat ,actualizate până la data plății efective.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea daunelor morale către reclamant în cuantum de 20.000 euro instanța l-a respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente: Reclamantul și-a motivat pretențiile pe faptul că șeful ierarhic direct numitul Agiomer Aivar are la adresa sa un comportament neadecvat materializat prin jigniri și amenințări cu sancțiuni și chiar cu corecții fizice. A pretins reclamantul că acest comportament s-a întins pe durata a peste un an de zile și i-a creat la locul de muncă un climat impropriu desfășurării unei activități normale. A susținut că această veritabilă hărțuire la locul de muncă i-a periclitat și sănătatea, fără a proba însă această susținere. Ulterior și-a completat acest capăt de cerere și prin faptul că a fost șicanat și amenințat de șeful ierarhic comun reclamantului și lui Agiomer Aivar. În urma materialului probator administrat în cauză respectiv înscrisuri ,interogatoriu și martori instanța a reținut că reclamantul a sesizat societatea pârâtă în data de 19.11.2013 astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 11 din dosar. În acest sens au fost audiați și 2 martori și anume A. Nerva și C. I.. Din declarația martorului A. Nervan s-a reținut faptul că reclamantul a avut o stare conflictuală cu numitul Agiomer Aivar și s-au susținut afirmațiile reclamantului în sensul că martorul și reclamantul până în anul 2012 au beneficiat „ de atenția sporită a numitului Agiomer Aivar care îi jignea și amenința în repetate rânduri. Din declarația martorului C. I. șef de departament și superior ierarhic reclamantului și numitului Agiomer Aivar, instanța a reținut că martorul cunoștea de conflictul declanșat între cei doi subalterni, pe care a încercat să-l medieze în sensul unei atitudini împăciuitoare față de cei doi, pe care îi trimitea să se împace, după cum a susținut în declarație . Martorul a cunoscut și faptul că și numitul Agiomer Aivar a fost retrogradat din funcție urmare a sesizării reclamantului. Referitor la schimbarea din funcție a reclamantului martorul a apreciat că a dovedit înțelegere față de situația acestuia în sensul că surprins sub influența băuturilor alcoolice și pasibil de desfacerea contractului individual de muncă a acceptat în schimbul clemenței să își schimbe funcția .Martorul a recunoscut că a avut inițiativa schimbării locului de muncă al reclamantului pentru considerentele expuse mai sus. În acest context instanța nu a tăgăduit faptul că reclamantul a fost șicanat la locul de muncă,dar în situația dată nu se poate reține culpa societății pârâte în producerea prejudiciului moral. Oficial conducerea pârâtei a fost sesizată la data de 19.11.2013,s-a efectuat anchetă administrativă și s-au luat o . măsuri cum ar fi schimbarea din funcție a reclamantului și schimbarea din funcție a numitului Agiomer Aivar. Din această perspectivă instanța nu poate reține culpa societății pârâte în sensul că l-ar fi hărțuit la locul de muncă pe reclamant. Instanța a fost învestită să soluționeze solicitările reclamantului din perspectiva nulității deciziei de modificare a funcției și salarizării și de acordare a dunelor morale sub aspectele invocate de reclamant și nu să soluționeze justețea și legalitatea măsurilor luate de societate ca urmare a anchetei administrative demarate. Instanța reține că societatea i-a mutat pe cei doi în secții diferite,pe funcții diferite și că din această perspectivă nu i se poate stabili societății pârâte nici o culpă în contextul în care ancheta s-a derulat cu celeritate.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta . Industries SA cât și reclamantul B. A..
În motivarea apelului său, pârâta . Industries SA a invocat următoarele: reclamantul, văzând ca decizia este semnata de acesta si necontestându-si semnătura, a modificat oral apărările in timpul procesului, aspecte învederate instanței in sensul de a nu tine cont de modificările verbale făcute la momentul judecării cauzei; astfel, in încheierea din data de 27.10.2014 când s-a judecat cauza si care face corp comun cu sentința apelata "apărătorul reclamantului solicita instanței sa aibă in vedere ca acordul d-lui B. A. este viciat, intenția de schimbare a locului de munca nu aparține acestuia "; dar, instanța nu fusese investita cu un astfel de motiv de nelegalitate constând in vicierea acordului (nu s-au propus si administrat probe pe aceasta critica de nelegalitate) ci pe lipsa de acord; există o contradicție grava in considerente: instanța retine pe de o parte ca nu exista acord pentru ca mai apoi sa trimită la texte vizând consimțământul viciat, neinvocat de reclamant decât la ultimul termen de judecata in concluziile orale; menționează ca in primul capăt de cerere, privind anularea decizie nr. 66/21.01.2014, se invoca faptul ca salariatul nu a fost informat si nu si-a dat acordul sub forma încheierii unui act adițional la CIM privind modificarea felului muncii si a salariului; aceasta fiind critica de nelegalitate, instanța nu poate sa extindă cercetarea la alte critici antamate prin concluziile orale ale apărătorului respectiv vicierea consimțământului sau ale completului de judecata anterior care a solicitat probatorii suplimentare pe cauza acestei decizii respectiv cauza reorganizării, întrucât probatoriile administrate in cauza sunt raportate, la motivele de nelegalitate invocate prin cerere; daca s-ar admite contrariul, ar însemna ca instanța investita cu un motiv de nelegalitate cercetează in realitate un alt motiv de nelegalitate invocat de partea adversa si pentru care nu s-au formulat apărări sau probe pentru ca excedau obiectului procesului.
Cu privire la existenta sau nu a acordului reclamantului la modificarea felului muncii si a salariului solicită a se avea în vedere următoarele:
- reclamantul recunoaște la interogatoriu, întrebarea nr. 1 ca semnătura de pe cererea înregistrata sub nr. 158/17.01.2014 prin care acesta personal in calitate de titular solicita modificarea funcției si salariului este a sa;
- aceasta cerere semnata de reclamant a fost doar aprobata de societate prin raportul din 20.01.2014 privind schimbare meserie si organizație funcționala, sens in care s-a emis decizia contestata;
- în acest context in speța nu se discută despre o decizie unilaterala de modificare a funcției si a salariului ci despre un acord intre cele două părți care valorează act adițional la CIM - indiferent cum este denumita forma acestui acord, decizie semnata de ambele parți sau act adițional la CIM;
- în același context, al acordului de voința al ambelor părți, nu se mai pot invoca, mai ales in forma aleasa de partea adversa adică oral, la termenul de judecata pe fond a pricinii, alte motive de nelegalitate care nu au făcut obiectul probațiunii, ca de exemplu constrângerea/violenta (a se vedea răspunsul la interogatoriu întrebările 5 si 6).
- în realitate, așa cum arata martorul C., acest salariat a fost protejat si acum încearcă sa profite de aceasta protecție în sensul ca acesta a fost surprins băut la locul de munca si riscând desfacerea CIM (după ce mai fusese sancționat anterior cu decizia 3453/13.12.2013), a solicitat personal modificarea CIM prin cererea 158/17.01.2014, după care, fiind sancționat doar cu 10 % pe trei luni prin decizia 85/22.01.2014, contesta existenta acordului la modificarea CIM dar fără sa conteste semnătura de pe respectiva cerere;
- apreciază ca instanța nu poate cenzura pe aceasta cale daca in speța a avut loc sau nu o reorganizare, pentru simplu fapt ca excede criticilor de nelegalitate invocate de parte si pentru care s-au făcut probatorii in aceasta cauza.
- în condițiile in care aceasta decizie, care prin însăși denumirea sa este un act unilateral, s-a dovedit a fi bilaterala existând semnăturile ambelor părți atât pe decizie cat si pe cererea premergătoare, atunci ea este din punct de vedere juridic un act adițional (indiferent de denumirea data de parti) caz in care nu au nici un fel de relevanta la speța motivele care au generat încheierea acestui act adițional: un act adițional se încheie pe baza acordului dintre cele doua parti, si nu trebuie sa fie motivat.
D. in subsidiar, daca se va înlatura acest raționament si se va trece la analiza motivelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, atunci solicită a se observa ca măsura modificării CIM a avut ca motiv atat o reorganizare efectiva si necontestata demonstrata cu organigramele depuse la dosar chiar daca in substratul acestei reorganizări au stat mai multe motive: conflictul dintre reclamant cu maistrul Agiomer Aivar, consemnat in raportul depus in traducere la ultimul termen de judecata si motivul consumului de alcool care nu a fost antamat (exista declarația martorului C.) pentru protecția salariatului
- și martorul Hagineagu arata ca "l-am informat in ce consta schimbarea locului de munca si salarizarea si a semnat decizia in fata mea, acesta a spus ca știe despre ce este vorba de la organizație (de la martorul C. ) ".
În speța exista atât o informare a salariatului cat si un acord al acestuia la modificarea CIM astfel ca orice alte critici fata de cele invocate in acțiune exced prezentei cauze.
In concluzie,conform regulilor de interpretare a actelor juridice, ceea ce contează in speța este daca reclamantul și-a dat sau nu acordul.
În motivarea apelului său, reclamantul B. A. a arătat următoarele: cu privire la hărțuirea morala la locul de munca are în vedere un comportament „iritațional”, repetat, fata de un angajat sau grup de angajați, constituind un risc pentru sănătate si securitate; hărțuirea morala la locul de munca poate sa implice o exercitare greșita a unei funcții sau abuz de funcție, fata de care persoanele vizate pot întâmpina dificultăți in a se apară, hartuirea morala poate implica atât agresiuni verbale si fizice, cat si acțiuni cat si acțiuni mai subtile, precum discreditarea activității unui coleg de munca sau izolarea sociala a acestuia; pentru victimele hărțuirii morale consecințele pot fi semnificative; simptomele fizice, mentale si psihosomatice sunt bine cunoscute, de exemplu: stres, depresie, scădere a stimei de sine, sentimente autoculpabilizare, fobii, tulburări de somn, afecțiuni digestive si musculoscheletice; aceste simptome sunt similare cu cele de stres posttraumatic, care apar după diferite experiențe traumatizante precum calamități sau agresiuni; simptomele hărțuirii morale se pot menține mai mulți ani după producerea incidentului; alte consecințe pot fi izolarea sociala, probleme familiale si economice cauzate de absentele de la locul de muncă sau de pierderea locului de munca; în ultimul an a fost supus unui calvar, fiind sistematic hărțuit moral, iar demnitatea i-a fost călcată in picioare prin acțiuni repetate; se invocă art. 8 alin. 1 din Codul muncii și art. 39 alin. (1) din Codul muncii; consideră că în temeiul acestui text de lege, angajatorul este obligat să ia toate măsurile pentru ca prin acțiunile sale salariații să nu fie afectați psihic de mediul in care lucrează; în acest context, trebuie să intre și protecția psihică a salariatului împotriva abuzurilor angajatorilor printr-o . măsuri aparent neutre, dar in realitate, având în vedere caracterul lor, urmăresc un singur scop: eliminarea salariatului incomod; toate acțiunile șefului ierarhic de hărțuire reprezintă încălcări ale legislației muncii precum și a regulamentului de ordine interioara al societății parate; deși instanța nu tăgăduiește faptul ca a reieșit din probe aceea ca martorul A. Nervan si reclamantul B. A. au beneficiat de „atenția sporita" a numitului Agiomer Aivar in sensul ca îi jignea și ii amenința in nenumărate rânduri precum si faptul ca martorul C. I. a arătat ca avea cunoștință despre „conflictul" dintre cele doua parti, instanța a înțeles sa nu oblige societatea la plata de daune morale; consideră că având în vedere faptul ca intre reclamant si Agiomer-Aivar nu putea exista un conflict, in condițiile in care părțile se aflau . subordonare ierarhica, Agiomer Aivar având ascendentul moral prin prisma funcției deținute, faptul ca acest asa-zis conflict a ajuns si la cunoștința sefului ierarhic ale celor doi care i-a îndrumat sa meargă sa se împace, aceasta fiind singura măsura de aplanare dispusa, faptul ca Agiomer Aivar era in fapt si in drept, prin funcția de conducere deținuta un reprezentant al angajatorului in relația cu angajatul subaltern, solicitarea de obligare la plata de daune morale este susținuta atat din punct de vedere legal cât si faptic; din punctul de vedere al reclamantului, societatea era reprezentata de către superiorul ierarhic, iar in relația cu acesta a suferit o perioada de cel puțin un an de hărțuire psihica, societatea fiind răspunzătoare pentru daunele cauzate acestuia cel puțin prin prisma prevederilor art. 253 din Legea nr. 53/_ privind Codul Muncii, ca prevedere speciala daca nu si întemeiat pe dispozițiile răspunderii civile delictuale in general, respectiv in virtutea art. 1373 Cod Civil; astfel, consideră că lunga perioada de timp in care B. A. a fost supus umilirii, degradării, amenințărilor inclusiv cu atingeri ale integrității corporale reprezintă fapta delictuala a lui Agiomer Aivar, fiind indeplinite condițiile prevăzute inclusiv de norma generala; instanța a trecut ușor peste faptul ca reclamantul s-a adresat mai întâi șefului ierarhic al șefului sau ierarhic chiar pe parcursul perioadei de timp in care a fost hărțuit, însă acesta, tot reprezentant al conducerii societății în virtutea funcției deținute a ales doar să îi împace, în condițiile în care nu exista această posibilitate; mai mult decât atât, după masurile administrative luate de societate (schimbarea unilaterala muncii fata de reclamant si retrogradarea superiorului sau din poziția de grup lider in maistru), persoana care a avut de suferit din punct de vedere moral a fost tot reclamantul, condițiile în care superiorul său a fost retrogradat formal în exact aceeași poziție pe care a deținut-o reclamantul păstrând în fapt aceleași atribuții de conducere.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Apelanta pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant, sens în care a reiterat, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 - 480 Cod.pr.civ., Curtea constată următoarele:
§1. Cu privire la apelul formulat de pârâtă:
Contrar susținerilor reclamantului, în cauză, se constată că este vorba de o modificare a contractului individual de muncă care a avut loc prin acordul părților potrivit art.41 din Codul Muncii.
Astfel, reclamantul a semnat un formular intitulat „cerere nominalizare/revocare în/din poziția de maistru " în care se indică modificarea funcției din maistru în mașinist.
In formularul folosit, este inclusă o rubrică intitulată „aprobare loc nou de muncă" ce este semnată de reclamant în dreptul mențiunii „titular post" alături de conducătorul departamentului și cel al diviziei. În înscrisul respectiv este indicat reclamantul în calitate de salariat cu privire la care va opera modificarea locului de muncă.
Acest înscris este înregistrat sub nr. 158 și este datat 17.01.2014 fiind anterior deciziei contestate (emise la 21.01.2014).
Reclamantul a recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului (la întrebarea nr.1) ca semnătura de pe cererea înregistrata sub nr. 158/17.01.2014 este a sa.
Prevederile art.41 al.l din Codul Muncii impun pentru modificarea contractului individual de muncă acordul părților și, față de dispozițiile art. 16 al.l din Codul Muncii, rezultă că acest acord trebuie să îmbrace forma scrisă.
Dar, conținutul concret al înscrisului nu este unul standard, fiind suficient ca din cuprinsul acestuia să rezulte existența acordului angajatului.
Pârâta a folosit un formular propriu redactat potrivit propriei modalități de organizare a circuitului intern al documentelor, fiind îndreptățită să procedeze în acest mod de prevederile art.40 al.l lit.a) din Codul Muncii.
Voința reclamantului manifestată prin acest înscris, concordă cu voința angajatorului manifestată prin decizia contestată.
Așadar, indiferent de motivația părților pentru încheierea acestui act adițional, sau motivația angajatorului pentru a propune o astfel de modificare a contractului individual de muncă, ceea ce este esențial este că reclamantul a fost de acord cu această modificare a contractului individual de muncă.
Reclamantul nu a invocat nici un motiv pentru anularea acestui act juridic din perspectiva condițiilor sale de validitate, prin cererea de chemare în judecată, în interiorul termenului prevăzut de art.268 al.1 lit.a) din Codul Muncii, făcând referire la o presupusă constrângere pentru semnarea cererii de schimbare a locului de muncă abia în expunerea tezei probatorii cu ocazia solicitării administrării probei cu martori astfel cum este consemnat în încheierea din 05.05.2014 și apoi prin concluzii orale la termenul din 27.10.2014.
Martorii C. I. și Ablaim Nervan, propuși de reclamant pentru a dovedi vicierea consimțământului său, nu au oferit elemente care să ducă la această concluzie.
Astfel, martorul Ablaim N. a arătat că a auzit de la reclamant că „i s-ar fi schimbat locul de muncă” fără a putea preciza o cauză cunoscută.
Martorul C. I. a declarat că, dimpotrivă, reclamantul a fost de acord cu modificarea felului muncii ca urmare a faptului că fusese surprins sub influența băuturilor alcoolice și după ce i s-a explicat că nu mai poate avea o funcție cu atribuții de conducere pentru a se evita sancționarea sa disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă.
Ca urmare, decizia contestată nu constituie o decizie de modificare unilaterală a contractului individual de muncă contrară art.41 din contractul colectiv de muncă față de acceptul reclamantului.
În condițiile în care decizia contestată este legală, nu se poate reține existența unei fapte ilicite de natură a atrage acordarea de despăgubiri pentru un eventual prejudiciu determinat de modificarea locului de muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va schimba în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
§2. Cu privire la apelul formulat de reclamant:
Potrivit art.27 (4) din OG nr. 137/2000, persoana care se adresează instanței invocând existența unui tratament discriminatoriu va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumata existenta unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.
În cauză, însă, reclamantul nu a prezentat fapte pe baza cărora să se poată prezuma existența unui tratament discriminatoriu.
Astfel, reclamantul susține că ar fi fost supus unui tratament discriminatoriu, hărțuit la locul de muncă, prin aceea că a fost sancționat disciplinar deși nu a contestat decizia de sancționare astfel încât aceasta se bucură de prezumția de legalitate.
Reclamantul mai susține că un superior al său era cel care îl supunea la acest tratament într-o perioadă semnificativă de timp însă a sesizat conducerea societății abia la 19.11.2013 și nu a învederat motive care l-au împiedicat să formuleze o astfel de sesizare.
Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba de o răspundere a societății în calitate de comitent pentru Agiomer A. întrucât o astfel de răspundere poate să intervină numai dacă este atrasă răspunderea delictuală pentru fapta proprie a prepusului. Or, angajatul Agiomer A. nu este parte în proces și nu s-a stabilit vreo răspundere a acestuia.
Angajatorul ar putea răspunde numai pentru fapta proprie în măsura în care a permis la locul de muncă existența unei situații discriminatorii căreia să îi fie supus reclamantul.
Or, astfel cum corect a reținut și prima instanță, după ce angajatorul a fost informat în mod formal, acesta a luat măsuri atât pentru stingerea stării conflictuale dintre reclamant și angajatul Agiomer A., în sensul unei împăcări, cât și măsuri de reorganizare a activității, angajatul Agiomer A. fiind schimbat din funcție.
Or, angajatorul nu poate fi responsabil pentru orice stare conflictuală ivită la locul de muncă între angajați în condițiile în care, odată sesizată problema, depune diligente pentru a stinge conflictul existent.
Pe de altă parte, reclamantul nu a explicat care ar fi în opinia sa motivul discriminării respectiv criteriul discriminatoriu, din probele administrate rezultând că era vorba în realitate de un conflict personal cu angajatul Agiomer A. De asemenea, din ansamblul probator rezultă și faptul că reclamantul a tolerat acest comportament fară a informa conducerea societății, cea care era în drept să ia măsurile adecvate, susținerile sale privind discuții cu alți angajați nefiind relevante.
De asemenea, reținând că decizia de modificare a funcției a fost legală, astfel cum s-a arătat în considerentele privind apelul pârâtei, bazată pe acordul părților, reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru pretinse prejudicii rezultate din această modificare a contractului individual de muncă întrucât nu există o faptă ilicită.
In sfârșit, aspectele referitoare la situații ulterioare sesizării instanței nu pot fi avute în vedere întrucât nu au făcut obiectul judecății în primă instanță, efectul devolutiv al apelului fiind limitat la ceea ce s-a solicitat în cererea de chemare în judecată potrivit art.478 Cod.pr.civ..
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de apelanta pârâta . INDUSTRIES SA, cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2790/10.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul reclamant B. A., cu domiciliul ales în C., ., etaj2, județul C. la Cabinet avocat E. M. T..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.
Menține restul sentinței apelate.
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant B. A., cu domiciliul ales în C., ., etaj 2, județul C. la Cabinet avocat E. M. T., împotriva sentinței civile nr. 2790/10.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta pârâtă . INDUSTRIES SA, cu sediul în M., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: C.B.
Tehnored. jud.A. R.
12.06.2015 – 5 ex.
Emis 2 .
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 15/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 314/2015.... → |
|---|
