Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 44/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.44/CM
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelurilor civile formulate de apelantul reclamant și intimat R. I. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. L. cu sediul în municipiul G., ., ., ., apelanta pârâtă și intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.” S.A. – cu sediul în municipiul București, ..38, Sector 1 și apelanta pârâtă și intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.1073 din data de 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect – drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor formulate de reclamant și de pârâta S. C. Marfă SA, precum și de CNCF C. SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 1073/5.05.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins excepția prescripției extinctive și a admis în parte cererea formulată la 11.12.2013 de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtele CN C. SA și CN C. SA - Sucursala Muntenia-Dobrogea și a dispus obligarea acestora sa plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, ajutorul material de C. pe anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada decembrie 2010- 31 ianuarie 2011, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plații, precum si dobânda legala aferenta acestor drepturi. Totodată, tribunalul a respins restul pretențiilor ca nefondate.
Prin încheierea din 2.06.2014, tribunalul a dispuns îndreptarea erorii materiale din cuprinsul acestei sentințe în sensul indicării corecte a denumirii pârâtei S. C. Marfă SA în loc de C. SA.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia lipsei capacitatii de folosinta a S. C. Marfa SA-Sucursala Muntenia Dobrogea instanta a retinut că,potrivit art 13 alin 6 lit c din HG 582/1998 „Adunarea Generala a actionarilor hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, agenții și de alte subunități fără personalitate juridică;”
Prin urmare, persoana juridica dobindeste capacitate de folosinta de la data dobindirii personalitatii sale juridice.
Potrivit art 19 alin 2 din HG 582/1998 privind atributiile directorului general al C. Calatori „Directorul general poate delega din atribuțiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.F.R. Marfă.”
In cauza nu s-a facut dovada acestei delegari de competente.
Totodata, chiar daca s-ar retine ca a operat o delegare de competente in ceea ce priveste atributia de a incheia contracte de munca, acest lucru nu inseamna decit faptul ca directorul sucursalei actioneaza in numele directorului general care se degreveaza de executarea efectiva a atributiei respective, insa care raspunde in continuare de actele si faptele efectuate in numele sau de catre directorul regionalei.
Prin urmare, chiar daca contractul de munca ale reclamantei este incheiat de catre directorul sucursalei, acesta actioneaza ca un mandatar al directorului general, calitatea de angajator fiind astfel pastrata de S. C. Marfa SA.
In litigiul de fata persoana care are calitatea de angajator si capacitate de folosinta este S. C. Marfa SA, asfel ca instanta apreciaza ca pirita S. C. Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea nu are capacitate de folosinta fapt pentru care a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a acestui pirit.
F. de solutionarea exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a piritei instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a acesteia ca ramasa fara obiect si pe cale de consecinta va respinge actiunea formulata in contradictoriu cu pirita Sucursala Muntenia Dobrogea.
Cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune instanta a retinut urmatoarele pentru acordarea drepturilor banesti solicitate aferente anilor 2009.
Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial. Acest aspect rezulta fara echivoc din faptul ca dreptul la plata unui salariu de baza de incadrare dupa expirarea aunui an calendaristic este reglementat in capitolul II din CCM, capitol in care se reglementeaza sistemul de salarizare. Mai mult, partile au inteles sa denumeasca expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu suplimentar si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial neacordat, instanta a constatat ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii. Avindu-se in vedere ca dreptul la plata salariului suplimentar se naste la inceputul anului urmator celui pentru care se calculeaza, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantului la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 nu este prescris.
In ceea ce priveste ajutorul material ce urma sa se acorde cu ocazia sarbatorilor de Paste si C., premiul anual ce urma sa se acorde cu ocazia Zilei Ceferistului, instanta a apreciat ca dreptul la actiune nu s-a prescris.
Aceste drepturi au fost reglementate de catre parti in art 64 si 81 din ccm la nivel de unitate care arata „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia din fondurile angajatorului de urmatoarele: a) cu ocazia sarabatorilor de Paste si de C. se vor acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare,…Aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 b) pentru Ziua ceferistilor se va acorda o premiere stabilita de Consiliul de Administratie cu consultarea delegatilor alesi ai sndicatelor cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare…aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 ……art 81 incepind cu data de 1.01.2007 salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare” .
Asa cum rezulta din coroborarea art 159, 160 si 164 c. muncii drepturile salariale sint acele sume de bani constind in salariu de baza, indemnizatie, sporuri, alte adaosuri ce se cuvin salariatului ca o contraprestatie a muncii depuse in baza contractului individual de munca si care se plateasc lunar.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Prin urmare aceste drepturi nu au fost incluse la drepturile ce tin de salarizarea angajatului in capitolul II al ccm, ci au fost avute in vedere doar pentru ajutorarea salariatului.
Cu toate acestea, practica judecatoreasca si doctrina au apreciat ca aceste drepturi au natura salariala, fiind considerate de catre parti adaosuri la salariu, in sensul art 155 c.muncii si reprezinta o contraprestatie a muncii depuse de salariati, nu numai un ajutor material oferit din motive sociale de catre angajator.
Stabilindu-se deci ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata ca solicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 283 lit e din c.muncii ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii.
Prin urmare instanta a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.
Cum actiunea a fost introdusa la data de 11.12.2013, instanta a apreciat ca termenul de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c nu era implinit la data sesizarii instantei numai in ceea ce priveste ajutorul de Ziua Feroviarului aferent anului 2009 (acordat pe data de 23.04.2011), a celui de Paste aferent anului 2011 (acordat in aprilie 2011) precum si a tichetelor de masa datorate pe perioada aprilie decembrie 2010-8.07.2011, astfel ca instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune ca nefondata
Asupra fondului, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul piritei pina la data de 8.07.2011.
Potrivit dispozitiilor CCM la nivel de unitate reclamantul, in calitatea sa de salariat al piritei putea avea dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
Acest drept este expres stabilit si in art 30, din CCM-ul la nivel de grup de unitati pe perioada 2006-2008 si 2008-2010, care arata „Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Din acest articol rezulta clar ca acest salariu suplimentar era obligatoriu a fi acordat neprevazindu-se doar posibilitatea acordarii lui. In acest sens, in alin 3 din acelasi articol se arat a ca pentru plata salariului suplimentar se va constitui un fond aparte din veniturile realizate.
Din anexa 6 la contractul colectiv de munca rezulta criteriile care conditioneaza acordarea salariului suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
In aceasta anexa se arata la punctul 1 ca „salariul suplimentar se acorda pentru munca ireprosabila prestata in cursul anului calendaristic”, iar la punctul 2 se arata „de salariul suplimentar nu beneficiaza salariatii carora, in perioada aferenta acordarii acestuia li s-a aplicat una dintre urmatoarele sanctiuni: … salariatilor carora in cursul anului calendaristic respectiv li s-au aplicat repetat sau cumulat sanctiunile: B9 reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz a indemnizatiei de condicere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%.”
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forta obligatorie a contractului colectiv de munca pentru partile semnatare, contract care se impune intocmai ca si legea..
Executarea vizata de art 229 presupune aducerea la indeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate de parti.
Totodata, art 41 alin 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiiilor colective intre parti.
Instanta a inlaturat sustinerile piritei potrivit carora constituirea fondului necesar platii salariului suplimentar depinde de veinturile realizate, fiind deci conditionata acordarea acestui drept, aceasta sustinere nefiind intemeiata.
Astfel, din intregul cuprins al art 32 nu rezulta ca plata salariului este conditionata de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..personalul companiei va primi…”
De asemenea, alineatul 3 al aceluiasi articol arata modul in care sa constituie fondul necesar pentru acordarea acestui salariu fara a se face mentiuni de genul conditionalului optativ, aratindu-se „… fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar..”, deci nu se mentioneaza ca se poate constitui sau se constituie in functie de un anumit nivel al veniturilor sau daca se obtin venituri.
Prin urmare, chiar daca situatia economica a societatii pirite este una grea, nu se poate retine, din inscrisurile depuse, ca aceasta nu a realizat venituri, ci doar ca acestea nu a fost suficiente astfel ca societatea nu a avut profit si a inregsitrat pierderi.
Instanta nu a retinut apararile piritei conform carora nu a avut aprobat bugetul de venituri si chetuieli si ca nu a realizat suficiente venituri pentru a putea plati salariile suplimentare, acestea nefiind intemeiate.
Existenta sau inexistenta resurselor bugetare nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoasterii drepturilor salariale prevazute in contractul colectiv de munca. Pirita este obligata sa-si indeplineasca obligatia asumata odata cu semnarea acestui contract colectiv de munca la nivel de unitate.
F. de cele expuse, instanta a obligat pirita sa plateasca reclamantului salariul suplimetar aferent anilor 2008 si 2009.
In ceea ce priveste acordarea contravalorii bonurilor de masa instanta a retinut că, potrivit art 1 din legea 142/1998, „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Conform art 81 din CCM la nivel de grup de unitati „Incepand cu data de 01.01.2007 salariatii unitatile componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare”
Or dificultatile economice intimpinate de catre angajator nu sint suficiente pentru ca acesta sa se exonereze de plata unor drepturi la care era obligat potrivit legii si la care se obligase el insusi prin aprobarea in buget a acestor cheltuieli.
Instanta nu a retinut nici sustinerea piritei conform careia in anul 2011 plata primei de Paste si de C. a fost suspendata.
Astfel, in CCM la nivel de grup de unitati C. pe anul 2008 prelungit succesiv pina la 31 ianuarie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 si 4294/2010 se arata la art 71 „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare… pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare;.”
Din intregul cuprins al art 71 nu rezulta ca plata ajutoarelor este conditionata de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..salariatii vor mai beneficia … se va acorda o premiere…”
Potrivit art 133 din legea 62/2011, „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior. (art 238 c.muncii in forma in vigoare la data nasterii drepturilor reclamantului „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”)
Din cele expuse, rezulta ca, contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati este aplicabil pentru acele unitati care fac parte din asociatiile patronale si sindicale din ramura respectiva si care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispozitie mai favoarabila pentru salariati, instanta a apreciat ca aceasta (art 71 CCM la nivel de grup de unitati) se aplica cu prioritate fata de dispozitiile art 64 si 81 din CCM la nivel de unitate.
In ceea ce priveste prima de vacanta pentru anul 2010 instanta a constatat ca aceasta a fost platita reclamantului asa cum rezulta din statul de plata de la fila 18, cererea reclamantului fiind astfel nefondata.
Pentru cele expuse, avind in vedere dispozitiile art 64 si 81 din CCM la nivel de unitate mai sus citate si dispozitiile art 229 si 30 din legea 130/1996 si instanta a obligat pirita sa plateasca reclamantului prima de C. pe anul 2010, salariul suplimentar aferent anului 2010 si contravaloarea bonurilor de masa neeliberate pe perioada decembrie_11, drepturi banesti ce vor fi actualizate cu rata inflatiei din data platii si dobinda legala aferenta acestor drepturi.
In calitatea sa de salariat al piritei, reclamantul a avut in anul 2010 salariul de baza brut de 1431 lei.
Acest salariu s-a stabilit de catre pirita in baza Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, contract ce contine dispozitii similare cu cele din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati.
Potrivit art 12 si 13 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza pentru muncitorii calificati se stabilesc pe categorii de incadrare sau functii….Fiecarei categorii de incadrare sau functii îi corespund clase de salarizare conform anexei 2”.
Astfel, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantei s-a calculat prin incadrarea mai intîi a acesteia in clasa 35 de salarizare. Ulterior, avind in vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasa 35 de salarizare, anume cel de 2,770 ( conform anexei 1-fila 176) si cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 570 lei si, respectiv 600 lei, pirita, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamanta salariul de baza brut de 1579 lei ( 570 X 2,770) si ulterior de 1662 lei ( 600 X 2,770).
Reclamantul pretinde ca salariul sau de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, stabilit prin art 41 alin 3 contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Potrivit art 41 alin 1, 2 si 3 din ccm la nivel de ramura transporturi „ Se stabilesc urmatorii coeficienti minimi de ierarhizare pentru urmatoarele categorii de salariati: D. personal incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este 3. studii superioare ing – 2,0. Coeficientii minimi de ierarhizare de la alin 1 se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art 40 alin 3 lit a. Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 1.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei…”.
Din dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura citate mai sus instanta constata ca, algoritmul de calcul al salariului prevazut de acest contract consta in formula: salariul de baza brut = salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi X coeficient minim de ierarhizare.
In speta, salariul de baza brut al reclamantului, care se incadreaza in categoria muncitorilor calificati ( art 41 alin 1 lit A pct 2), ar fi avut cuantumul de 1400 lei ( 700 X 1,5 ) in masura in care pirita ar fi stabilit acest salariu in functie de dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.
Din cele expuse, instanta a constatat ca prin aplicarea dispozitiilor prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificati, pirita a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decit cel care rezulta din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi (1431 lei fata de 1050 lei).
Ceea ce doreste reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Se vrea astfel obtinerea unei formule de calcul care constanta in: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi (700 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare (2,191), deci combinarea dispozitiilor care reglementeaza aceiasi institutie – cea a salarizarii, din doua acte diferite - ccm la nivel de unitate si ccm la nivel de ramura.
In cauza, contractul colectiv de munca la nivel superior - cel de la nivel de ramura transporturi, prevede drepturi salariale mai mici decit cel de la nivel inferior- la nivel de unitate astfel ca, in mod corect, pirita a respectat si aplicat dispozitiile contractului colectiv de munca de la nivel de unitate.
Interpretarea reclamantului in sensul obtinerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un contract colectiv de munca (de ramura) si alte elemente din alt contract colectiv de munca (de unitate) in scopul obtinerii unui rezultat favorabil este profund eronata.
O regula de baza in interpretarea si aplicarea legii constituie interdictia crearii pe cale juridiciara a unei noi legi (lex tertia) prin combinarea unor dispozitii mai favorabile din mai multe legi.
Ca si in cazul dispozitiilor legale, si dispozitiile contractuale (care constituie legea partilor) nu se pot interpreta de asa maniera incit sa duca la obtinerea unei legi tertiare (lex tertia).
In masura in care in contractul colectiv de munca la nivel de unitate ar fi existat o lacuna in modul de stabilire a salariului de baza brut al salariatilor calificati, atunci aceasta lacuna ar fi putut fi acoperita cu dispozitii din contractul colectiv de munca de la nivel de ramura mai favorabile.
In speta insa, nu este vorba despre nici o lacuna in reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar, chiar daca diferit de cel prevazut in contractul colectiv de munca de la nivel de ramura.
Or, atita timp cit in formula de calcul a salariului de baza brut prevazuta de contractul la nivel de unitate se utilizeaza alte notiuni decit in cea prevazuta de contractul la nivel de ramura (clasa de salarizare si nu salariu minim de baza; coeficienti de ierarhizare corespunzatori clasei de salarizare si nu coeficienti minimi de ierarhizare pentru categorii de salariati) instanta apreciaza ca are aplicabilitate deplina contractul la nivel de unitate, acesta continind dispozitii mai favorabile reclamantei.
Instanta nu a retinut sustinerile piritei potrivit carora trebuia mai intîi sa se obtina anularea clauzelor privind salarizarea din contractul colectiv de munca la nivel unitate, aceasta nefiind intemeiata.
Asa cum am aratat mai sus, atita timp cit un contract colectiv de munca contine dispozitii mai favorabile atunci acesta se aplica cu prioritate fata de cel care are dispozitii mai putin favorabile, fara a fi insa necesar sa se constate nulitatea dispozitiilor mai putin favorabile.
Pentru motivele expuse, apreciind ca cererea reclamantului de acordare a diferentelor banesti rezultate din neaplicarea salariului de baza minim de 700 lei prevazut de CCM de ramura este nefondata, instanta a respins-o.
In ceea ce priveste prima de vacanta pentru anul 2010 instanta a constatat ca aceasta a fost platita reclamantului asa cum rezulta din statul de plata de la fila 18, cererea reclamantului fiind astfel nefondata.
II. Apelurile:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel CNCF C. SA, arătând că nu a fost parte în proces, astfel încât nu poate fi obligată la plata drepturilor pretinse de reclamant.
Curtea a invocat excepția lipsei calității procesuale active a CNCF C. SA în formularea apelului, având în vedere că această societate nu a fost parte în proces.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și reclamantul, solicitând schimbarea acesteia în parte în sensul admiterii cererii și cu privire la primele de Ziua Feroviarului și Paști aferente anului 2011, a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 31.01.2011 – 8.07.2011, a primei de vacanță pe anul 2010 stabilită în funcție de salariul minim – clasa 1 de salarizare de 700 lei, actualizate în funcție de rata inflației, a diferențelor salariale pentru perioada 1.12.2010 – 8.07.2011, precum și cu privire la cheltuielile de judecată la fond și apel.
În motivarea cererii de apel, reclamantul a arătat că, potrivit art. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, prelungit prin actele adiționale nr. 3704/20.06.2008 și 4294/28.12.2010, întrucât nu a existat o denunțare a acestuia cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia s-a prelungit cu 12 luni, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la primirea drepturilor solicitate și pentru anul 2011.
De asemenea, reclamanții au arătat că în contractele colective de muncă la nivel de unitate părțile au prevăzut că, în situația în care intervin reglementări legale mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contract, ele vor face parte de drept acesta, acesta fiind cazul HG nr. 1193/2010, 1125/2011 și 23/2011. Salariul minim brut pe țară prevăzut de aceste acte normative trebuia astfel înmulțit cu coeficientul de ierarhizare, în locul clasei 1 de salarizare, cum a procedat pârâta, diferența în minus la salariul brut fiind semnificativă. A fost încălcat astfel și art. 40 alin. 2 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit căruia angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, precum și art. 159, 164 și 38 C. Mc.
Intimata S. C. Marfă SA nu a formulat apărări față de cererea de apel.
3. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâta S. C. Marfă SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii ca prescrisă, respectiv nefondată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă apelanta pârâtă a criticat soluția de respingere a excepției prescripției extinctive întemeiate pe art. 268 alin. 1 lit. e) C. Mc., întrucât drepturile bănești solicitate nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabil art. 160 C. Mc., astfel că acestea nu constituie drepturi salariale. Acestea nu reprezintă o contraprestație a muncii și nu se plătesc o dată pe lună, ci anual.
De asemenea, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
4. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelurilor:
1. Curtea va respinge apelul CNCF C. SA ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât această societate nu a avut calitatea de parte în procesul finalizat prin sentința apelată. Or numai părțile unui litigiu pot declara apel.
În acest sens, se are în vedere că menționarea acestei societăți în dispozitivul sentinței apelate a fost urmarea unei erori materiale pe care tribunalul a îndreptat-o prin încheierea din 2.06.2014.
2. În ceea ce privește prescripția extinctivă, privind celelalte drepturi bănești deduse judecății, curtea are în vedere că, potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii. Faptul că primele nu se plătesc lunar nu înseamnă că nu au caracter salarial, ele integrându-se într-un sistem de remunerare a muncii prestate.
Prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către intimatul reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată, în lipsa cărora nu ar fi fost prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 11.12.2013, în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția prescripției extinctive în privința drepturilor salariale asupra cărora s-a pronunțat în fond, având în vedere că scadența acestora s-a situat după 11.12.2010.
3. În ceea ce privește durata contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aceasta a fost inițial prevăzută până la 24 de luni de la data înregistrării, adică până la 28.12.2008. Această durată a fost prelungită succesiv prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011.
Este adevărată susținerea apelantului reclamant că art. 4 din acest contract, după ce a prevăzut că se va aplica timp de 24 de luni de la data înregistrării, a menționat și că, dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni.
Această prevedere contractuală a avut în vedere situația în care, până la 28.11.2008, nici una dintre părți nu ar fi denunțat contractul, sub condiția logică ca părțile să nu convină expres prelungirea contractului printr-un act adițional. Este evident că soluția unei prelungiri a duratei contractului nu putea opera decât în lipsa manifestării de voință a părților cu privire la prelungire, întrucât în acest al doilea caz urma ca prelungirea să nu opereze de drept, ci potrivit voinței părților, care puteau prelungi durata contractului cu mai mult sau mai puțin de 12 luni, un acord de voință asupra prelungirii înlăturând posibilitatea ca prelungirea să aibă loc în același timp și de drept.
Pe de altă parte, prelungirea cu 12 luni a duratei contractului pentru cazul nedenunțării acestuia la finalul celor 24 de luni pentru care a fost încheiat a fost prevăzută la art. 4 strict în considerarea duratei inițial stabilite de 24 de luni, contractul putând avea în condițiile respective o durată de cel mult 36 de luni. În nici un caz art. 4 nu poate fi interpretat în sensul că prelungirea de drept a contractului ar putea să opereze și după cele 36 de luni, respectiv după prelungirea duratei contractului prin act adițional. Această concluzie se impune atât pentru că în caz contrar s-ar nesocoti voința partenerilor sociali de la momentul încheierii actelor adiționale, cât și pentru că prelungirea de drept prevăzută de art. 4 ar fi operat numai pentru încă 12 luni de la expirarea primelor 24 de luni și numai dacă, la expirarea primelor 24 de luni, părțile nu ar fi hotărât expres prelungirea prin act adițional.
În fapt, prelungirea duratei contractului nu a operat de drept în baza art. 4 din acesta, ci succesiv în baza celor două acte adiționale, până la 31.01.2011, dată la care nu a mai operat o nouă prelungire.
Ca urmare, drepturile salariale solicitate de apelantul reclamant ca fiind aferente anului 2011, având ca izvor contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar (primele de Ziua de Feroviarului și Paști, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 31.01.2011 – 8.07.2011) nu se cuvin acestuia, respectivul contract nemaifiind în vigoare.
4. În ceea ce privește diferențele salariale solicitate pentru perioada 1.01.2011 – 8.07.2011, se reține că, potrivit contractelor colective de muncă aplicabile succesiv la nivelul angajatorului pârât, salariile se stabilesc în funcție de felul posturilor ocupate, cărora le corespunde câte o clasă de salarizare căreia îi este alocat un coeficient de ierarhizare. Astfel, salariul se calculează ca produs între coeficientul de salarizare specific postului ocupat de salariat (aferent clasei de salarizare care îi este aplicabilă) și suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
Această din urmă sumă a fost prevăzută, alături de diverșii coeficienți de ierarhizare, prin contractele colective de muncă aplicabile succesiv, astfel încât fiecărei clase de salarizare îi corespunde un nivel diferit al salariului brut, de asemenea prevăzut în contractele colective de muncă.
Potrivit art. 164 alin. 1 teza I și alin. 3 teza I C. Mc., salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din analiza acestor prevederi legale se reține că legiuitorul a impus angajatorilor plata, pentru programul normal de lucru, a unui salariu cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, ceea ce presupune compararea salariului brut primit de salariat cu salariul minim brut pe țară.
Așadar, salariul minim brut pe țară nu este un element de calcul al salariului brut primit de salariații din economia națională, ci este doar un element de comparație cu acel salariu brut, care nu poate fi mai mic decât cel minim.
Nu există niciun temei pentru a considera că nivelul salariului minim brut pe țară s-ar compara, la nivel angajatorului pârât, cu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, în alte cazuri decât al acelor salariați care sunt încadrați la clasa 1 de salarizare, deci al căror salariu brut ar echivala cu acea sumă.
În cazul salariaților încadrați la alte clase de salarizare, al căror salariu brut este mai mare decât suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare datorită aplicării coeficientului de ierarhizare, ceea ce nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară este salariul brut (rezultat din înmulțirea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare specific postului ocupat), iar nu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
HG nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013, care au prevăzut succesiv nivelul salariului minim brut pe țară de 670 lei de la 1.01.2011, 700 lei de la 1.01.2012, 750 lei de la 1.02.2013 și 800 lei de la 1.07.2013, nu constituie reglementări mai favorabile în sensul art. 2 alin. 6 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, invocat de apelant, câtă vreme salariul brut este cel puțin egal cu acest nivel, în perioada aplicabilă.
Aceste acte normative nu au modificat suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, întrucât aceasta nu reprezintă în sistemul de salarizare practicat la nivelul angajatorului pârât decât un element de calcul al salariului brut, iar prin contractele colective de muncă nu s-a prevăzut raportarea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare la salariul minim brut pe țară.
Potrivit extrasului din carnetul de muncă depuse la dosarul de fond, apelantul reclamant a fost încadra la clasa de salarizare 30, cu salariul de bază de 1.431 lei, mai mare decât salariul minim brut pe țară, astfel încât nivelul minimal al salariului brut, a cărui garantare în plată a revenit angajatorului potrivit art. 164 alin. 3 C. Mc., coroborat cu cele trei hotărâri ale guvernului, a fost respectat.
Ca urmare, apelantul reclamant nu este îndreptățit la primirea unor diferențe de drepturi salariale pentru perioada 1.01.2011 – 8.07.2011.
5. În ceea ce privește însă diferențele salariale aferente perioadei 1-31.12.2010, acestea sunt guvernate de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, a cărui valabilitate a încetat la 31.12.2010.
În această perioadă, apelantul reclamant a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficientul de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv s-au determinat prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 a fost mai mare decât cel stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2 din legea nr. 130/1996, potrivit căruia „contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”, precum și art. 30 alin. 1 din același act normativ, care prevede că „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară) produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
În același sens, art. 238 C. Mc., în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, a prevăzut: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Sintetizând, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat în favoarea angajatului drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.
În speță, pârâta nu a aplicat art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru munca prestată în perioada 1-31.12.2010, astfel încât drepturile acestuia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
În consecință, curtea va reforma sub acest aspect sentința apelată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferențele salariale rezultate din aplicarea unui salariu de bază brut negociat de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, pentru perioada 1-31.12.2010, actualizate în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, de la scadență până la data plății efective.
6. În ceea ce privește fondul cererii având ca obiect salariul suplimentar, ajutorul material de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.12.2010, curtea are în vedere că, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, art. 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010, aceste articole vizând, între altele, salariul suplimentar, prima de C. și tichetele de masă.
Rezultă astfel că, deși aceste drepturi salariale au fost prevăzute în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă, anterior scadenței părțile dialogului social au convenit ca ele să nu se acorde, astfel încât creanțele avându-le ca obiect nu s-au născut în patrimoniul salariaților.
Actul adițional menționat a dovedit intenția partenerilor sociali în sensul neaplicării drepturilor salariale respective, astfel că, deși contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care prevedea aceleași drepturi, nu a făcut obiectul unei modificări exprese, se impune interpretarea că această modificare a operat implicit. În caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă ca, deși partenerii sociali au convenit în mod explicit asupra întinderii drepturilor și obligațiilor lor prin actul adițional menționat, acesta să nu se aplice, deși este rodul acordului lor de voințe.
Ca urmare, cu privire la aceste drepturi salariale, sentința apelată va fi reformată în sensul respingerii ca nefondată a cererii avându-le ca obiect.
7. În ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.01.2011, admisă de prima instanță, curtea constată că acesta este întemeiată, dispoziția din sentința apelată sub acest aspect fiind legală și temeinică și urmând a fi menținută.
Astfel, contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar, inclusiv art. 81 în baza căruia pârâta a datorat salariaților tichete de masă până la 21.04.2010, a fost prelungit prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011.
Cum actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a prevăzut neacordarea unor drepturi salariale, între care și tichetele de masă, numai pentru anul 2010, rezultă că pentru perioada următoare, în limitele în care contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a mai aflat în vigoare, art. 81 din acest din urmă contract și-a reluat efectele.
Astfel, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă și al valorii nominale a acestora, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.
8. În ceea ce privește prima de vacanță aferentă anului 2010, prima instanță a reținut corect din ștatul de plată depus la dosarul de fond, necontestat de apelantul reclamant nici prin cererea sa de apel, că acesta a încasat respectiva primă în luna mai 2010.
Cum aferent acelei luni reclamantul nu a beneficiat de un salariu de bază minim de 700 lei, beneficiu care prin hotărârea de față i-a fost recunoscut abia pentru luna decembrie 2010, nu există temei pentru a i se recunoaște același beneficiu aferent primei de vacanță încasate în luna mai 2010, care s-a calculat în funcție de salariul și implicit de salariul minim de care beneficia reclamantul la acea dată.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelurile formulate în cauză de pârâta S. C. Marfă SA și de reclamantul R. I. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâta S. C. Marfă SA să plătească reclamantului diferențele salariale rezultate din aplicarea unui salariu de bază brut negociat de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, pentru perioada 1-31.12.2010, actualizate în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, de la scadență până la data plății efective. Totodată, va respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.12.2010, ca nefondată, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMNELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă și intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.” S.A. – cu sediul în municipiul București, ..38, Sector 1 împotriva sentinței civile nr.1073 din data de 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă și intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, și apelul civil formulat de apelantul reclamant și intimat R. I. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. L. cu sediul în municipiul G., ., ., ., județul G., împotriva sentinței civile nr.1073 din data de 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate din aplicarea unui salariu de bază brut negociat de 700 lei prevăzut de art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, pentru perioada 01.-31.12.2010, actualizate în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, la data plății efective.
Respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.-31.12.2010, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.
Red.dec.Jud.M.S.S./6 ex.
Data: 02.02.2015
Emis 3 comunuicări/04.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 39/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 82/2015.... → |
|---|
