Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 29/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 29/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 29/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 29/AS

Ședința publică din data de 26 Ianuarie 2016

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE - M. S. S.

Judecător – J. Z.

Grefier M. G.

Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în municipiul C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 533 din 11 martie 2015, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație decizie de pensionare, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. R., domiciliat în municipiul C., ., ..B, apt.42 și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „M. A.” situat în municipiul C., ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat A. M. pentru intimatul reclamant V. R., în baza împuternicirii avocațiale nr. 804(_)/31.08.2015 depusă la fila 13 dosar apel, lipsind apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii C..

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 157 din Legea nr.263/2010, iar apelanta a solicitat judecata cauzei și în lipsă conform art. 411 alin.2) C.pr.civ.

Totodată, învederează că, la data de 04.01.2016, apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii C. a depus la dosar precizările și copia contestației formulată de către intimat și înregistrată sub nr. 710C/23.07.2014, precum și adresa nr. 9965/07.09.2014 emisă de casa de pensii prin care a fost soluționată contestația anterior menționată (filele 24 – 28 dosar apel), după care;

După referatul grefierului de ședință, apărătorul intimatului reclamant V. R. arată că a luat cunoștință de la dosar de conținutul precizărilor formulate de către C. Județesnă de Pensii C. și susține că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul asupra apelului.

Curtea, reținând că nu mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de soluționat, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri și pune în vedere apărătorului intimatului reclamant ca în concluziile orale să precizeze și obiectul deciziei de pensie contestată.

Apărătorul intimatului reclamant V. R., având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de pârâtă și să se constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a dispus în mod corect, pe baza probatoriului administrat în cauză, anularea deciziei emise în data de 20.06.2014 de către C. Județeană de Pensii C., cu obligarea pârâtei apelante la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, cu valorificarea mențiunilor din cele două adeverințe care au fost depuse de către parte și care nu au fost avute în vedere atunci când s-a emis decizia pentru pensie anticipată. Este vorba despre o perioadă cuprinsă între 01.09.1981 – 01.09.1982, perioadă lucrată în grupa a doua de muncă și care nu a fost avută în vedere, menționându-se în decizia de pensionare pentru pensia anticipată că se vor avea în vedere aceste adeverințe și se vor fructifica la emiterea deciziei definitive de pensionare pentru limită de vârstă.

Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.

CURTEA

Deliberând asupra apelului formulat de pârâta C. Județeană de Pensii C., constată următoarele:

I. Sentința apelată:

Prin sentința civilă nr. 533/11.03.2015, Tribunalul C., secția I civilă, a admis în parte cererea formulată la 14.10.2014 de reclamantul V. R. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., a anulat decizia nr._/20.06.2014, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de acordarea a pensiei pentru limită de vârstă cu fructificarea mențiunilor din adeverințele nr. 6829/6.12.2010 de . și nr. 284/8.08.2011 emisă de ., precum și cu valorificarea perioadei 1.09.1981-1.09.1982 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, și a respins celelalte pretenții ca nefondate.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a beneficiat de pensie anticipată parțial acordată prin decizia nr._/12.03.2013.

Prin decizia nr._/20.06.2014 a fost admisă cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, stabilindu-i-se reclamantului o pensie în cuantum de 1410 lei calculându-i-se un număr total de puncte de 53,_ și un punctaj mediu anual de 1,_ .

Decizia a fost contestată de reclamant la Comisia Centrală de Contestații, pârâta necontestând acest fapt, fără a primi răspuns.

Pe calea prezentei acțiuni reclamantul critică nevalorificarea unor sporuri atestate de adeverințe.

În ceea ce privește sporul de muncă peste program și orele suplimentare acestea sunt atestate de următoarele adeverințe: nr. 6829/6.12.2010 de .(fila 111) adeverință în care se precizează că s-a reținut și virat CAS conform legislației, adeverința nr.284/8.08.2011 emisă de . (fila 116) atestă că reclamantul a beneficiat de 25% spor la salariul lunar pentru personalul de execuție care lucrează peste programul normal de lucru unitatea virând CAS.

În pofida acestor mențiuni și fără respectarea principiului contributivității, principiu de bază ce trebuie avut în vedere la stabilirea pensiei, pârâta nu a fructificat aceste mențiuni.

Adeverința nr.436/10.08.2011 (fila118) emisă de . atestă sumele plătite ca ore suplimentare dar fără precizarea virării sau reținerii contribuției de asigurări sociale, astfel încât în mod corect a fost cenzurată de către pârâta C. Județeană de Pensii C..

În ceea ce privește încadrarea în grupa de muncă, instanța a reținut că adeverințele nr.6830/16.12.2010 emisă de . atestă încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă în perioada 05.07._78, nr.3987/11.08.2011 emisă de . atestă încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă în perioada 01.09._83, nr.706/9.08.2011 emisă de . atestă încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă în perioada 09.02._88, nr.3098/9.08.2011 emisă de . atestă încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă în perioada 01.01._88 nr.283/8.08.2011 emisă de . care atestă încadrarea în grupa a II a de muncă în perioada 1.09.1988-1.01.1991, nr.942/04.03.2011 emisă de GLOBAL INSOLVENCY atestă încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă în perioada 01.01._95.

Din datele privitoare la activitatea în muncă rezultă că pârâta a fructificat aceste mențiuni cu excepția perioadei 1.09.1981-1.09.1982 deși aceasta era atestată de adeverința nr. nr.3987/11.08.2011 emisă de .. Prin urmare atât timp cât dispozițiile art.165 din legea nr.263/2010 permit utilizarea datelor înscrise în adeverințe apare ca nejustificată omisiunea pârâtei de a fructifica această perioadă ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.

În ceea ce privește aspectele ce vizează necontestarea deciziei de acordarea pensiei de acordare a pensiei anticipate parțial cu efecte și asupra deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, instanța a reținut caracterul nefondat al acestei susțineri având în vedere că reclamantul formulează critici referitoare la decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă și nu vizează contestarea deciziei nr._/12.03.2013 de acordare a pensiei anticipate.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis în parte contestația, a anulat decizia nr._/20.06.2014, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de acordarea a pensiei pentru limită de vârstă cu fructificarea mențiunilor din adeverințele nr. nr.829/6.12.201 de . și nr. 284/8.08.2011 emisă de ., precum și cu valorificarea perioadei 1.09.1981-1.09.1982 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.

Capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată a fost respins ca nefondat având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada efectuării acestora.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că solicitările din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au nicio legătură cu decizia contestată, adeverințele nr. 6829/6.12.2010 și nr. 284/8.08.2011 stând la baza deciziei nr._/12.03.2013, pe care intimatul nu a contestat-o.

2. Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că apelul vizează aspecte care nu au fost discutate în fața primei instanțe. În cuprinsul deciziei din 12.03.2013, „apelanta face vorbire despre nefructificarea sporului peste programul normal de lucru, ca perioadă de stagiu din anul 2011 se va fructifica la momentul depunerii unei adeverințe, iar pentru intervalul 1,09,1981 – 10.09.1082. Ulterior, intimatul-reclamant a depus adeverințele ce atestă efectuarea orelor peste program și sporul de muncă, dovezi ce nu au fost avute în vedere de către C. Județeană de Pensii C. la emiterea deciziei de pensie definitivă”.

2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost depuse contestația nr. 710C/23.07.2014, adresa apelantei nr. 9965/7.09.2014.

III. Analiza apelului:

1. Potrivit deciziei intimatei nr._/12.03.2013, intimatul a beneficiat de pensie anticipată parțială, această decizie nefiind contestată.

Ulterior, începând de la 3.06.2014, prin decizia nr._/20.06.2014, s-a acordat acestuia pensie pentru limită de vârstă, potrivit art. 67 din Legea nr. 263/2010, care prevede că, „la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pensia anticipată parțială se transformă în pensie pentru limită de vârstă si se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 65 alin. 4 si prin adăugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate parțiale. Transformarea pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă, în condițiile prevăzute la alin. 1 se face din oficiu”.

Așadar, decizia nr._/20.06.2014, contestată în prezenta cauză, a fost emisă în aplicarea art. 67 din Legea nr. 263/2010, fiind vorba despre o decizie de transformare a pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă.

2. Cu titlu de principiu, la analiza legalității și temeiniciei unei decizii de pensie este necesar să se țină cont de obiectul acelei decizii, fără a se putea aduce împotriva ei argumente care sunt îndreptate în realitate împotriva unor decizii anterioare.

Așa fiind, o decizie de recalculare a pensiei sub aspectul unui stagiu de cotizare suplimentar nu poate fi contestată pentru modul în care a fost valorificat restul stagiului de cotizare prin decizii emise anterior. O decizie de punere în executare a unei hotărâri judecătorești nu poate fi contestată pentru motive care sunt străine acelei executări. O decizie de revizuire din oficiu a pensiei nu poate fi contestată decât sub aspectul revizuirii respective, nu și sub aspectele cu privire la care pensionarul susține că ar mai fi trebuit revizuită, fără să fi formulat el însuși cerere de revizuire pe cale administrativă. O decizie de transformare a unei pensii într-o pensie din altă categorie nu poate fi contestată pentru modul în care a fost calculată pensia inițială, chiar dacă modul de calcul respectiv este preluat în noua decizie, câtă vreme pensionarul nu a formulat în prealabil pe cale administrativă o cerere de revizuire, care să fi fost sau să fi trebuit să fie soluționată prin aceeași decizie.

Cu ocazia transformării pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, pârâta era obligată doar să elimine procentul de diminuare specific pensiei anticipate parțiale, să adauge perioadele asimilate și stagiile noi, nu însă și să calculeze din nou pensia reclamantului. Decizia de transformare nu poate fi contestată pentru motive care țin de legalitatea și temeinicia deciziilor anterioare, ci doar pentru motive care țin de operațiunea de transformare, astfel că împotriva acestei decizii nu pot fi aduse critici care țin în realitate de modul în care au fost emise deciziile de pensie anterioare, privind pensia anticipată parțială.

3. Caracterul definitiv al deciziilor emise anterior nu înseamnă decât că acestea nu mai pot fi contestate, nu însă și că pensia astfel stabilită nu ar putea face obiectul revizuirii și, pentru identitate de rațiune, al recalculării, chiar pe baza înscrisurilor deja depuse la dosarul administrativ de pensie.

Astfel, imposibilitatea formulării unor critici vizează exclusiv calea contestației, datorită decăderii din dreptul de a formula aceste critici ca urmare a neformulării lor în termenul legal, dar art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 permite pensionarului să formuleze oricând cerere de revizuire a pensiei, pe cale administrativă. Singura rezervă care se admite în această privință este autoritatea lucrului judecat. În cazul soluționării nefavorabile a unei cereri de revizuire (sau recalculare), decizia astfel emisă va putea fi contestată potrivit art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, iar doar în cazul nesoluționării unei cereri de revizuire (sau recalculare) formulate pe cale administrativă, criticile respective ar putea fi deduse direct instanței de judecată în condițiile art. 153 lit. f) din aceeași lege.

4. În speță nu s-a făcut însă dovada că reclamantul a adresat pârâtei o cerere de revizuire, sub aspectul valorificării adeverințelor nr. 6829/6.12.2010 și 284/8.08.2011 și al grupei a II-a de muncă în perioada 1.09.1981 – 1.09.1982.

Aceste aspecte nu au făcut obiectul deciziei contestate, care a avut ca obiect doar transformarea din oficiu a pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă. Ele ar putea face oricând obiectul unei cereri de revizuire, în măsura în care reclamantul ar decide să adreseze casei teritoriale de pensii o astfel de cerere. În cazul nesoluționării ei de către casa teritorială de pensii, cererea de revizuire ar putea fi adresată direct instanței de judecată, iar în cazul soluționării ei nefavorabile prin decizie a casei teritoriale de pensii, această decizie poate fi contestată. Cum însă aspectele invocate de reclamant în prezenta cauză nu au legătură, după cum în mod corect s-a arătat prin cererea de apel, cu decizia contestată, nu există temei pentru anularea acesteia. De asemenea, pentru că nu s-a adresat în prealabil casei teritoriale de pensii, potrivit art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, nu există temei la acest moment pentru a se revizui pensia reclamantului prin obligarea apelantei să emită o decizie în modalitatea prescrisă de prima instanță.

5. Nu este adevărat că motivele de apel nu au fost invocate și în primă instanță, așa cum a susținut intimatul, întrucât prin notele scrise din 14.01.2015 pârâta a arătat primei instanțe că decizia contestată a vizat transformarea din oficiu a pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă, respectiv că reclamantul nu a contestat decizia nr._/12.03.2013. Or obiectul diferit al deciziei contestate, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, ar fi trebuit să fie observat de prima instanță, mai ales în condițiile în care pârâta a făcut apărări bazate pe obiectul deciziei contestate.

În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., reținând nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, curtea va admite apelul formulat în cauză și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge contestația ca nefondată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite apelul formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în municipiul C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 533 din 11 martie 2015, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. R., domiciliat în municipiul C., ., ..B, apt.42 și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „M. A.” situat în municipiul C., ., ., ..

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge contestația ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.

Președinte, Judecător,

M. S.-S. J. Z.

Grefier,

M. G.

Jud. fond –D.I.F.

Red.dec.-jud.M.S.S./19.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 29/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA