Acţiune în constatare. Decizia nr. 2859/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2859/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 6303/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2859/2014
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător M. C. – Președinte Instanță
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanta G. I., cu domiciliul în C., .. 19, ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., Calea București, nr. 80, județul D., având ca obiect „acțiune în constatare”, reținută în fond pentru rejudecare în urma anulării sentinței civile nr. 5896/24.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, prin decizia civilă nr. 137 din data de 23.01.2014, a Curții de Apel C., în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru reclamanta G. I., avocat P. G., lipsind pârâta ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei, precizează că, este prezent martorul propus A. M., în vederea audierii.
Instanța, procedează la ascultarea martorului propus de reclamantă A. M., sub prestare de jurământ, a cărui declarație este atașată la dosar, fila 75, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat P. G., pentru reclamantă, susține oral motivele invocate în acțiune, în raport de care, solicită admiterea acesteia și să se constate că în perioada 23.10.1982 – 01.04.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% și obligarea pârâtei să elibereze a adeverință în acest sens, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 25.03.2013 reclamanta G. I. a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să constate ca activitatea desfășurată în perioada 23.10._01 se încadrează în grupa a II a de muncă, în conformitatea cu prevederile pct. 69, 79 și pct. 160 din Anexa nr. 2 la Ordinul 50/1990.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a lucrat în cadrul unității pârâte în funcția de vopsitor Divizia Mașini Electrice Rotative în perioada 23.10.1982 – 01.01.1990, iar în perioada 08.08._01 în funcția de pregătitor–distribuitor.
Reclamanta a arătat că în perioada menționată a lucrat în atelierul vopsitorie desfășurând operații de degresare chimică a aparatelor electrice al transformatoarelor cu solvenți organici și soluții alcaline, diluant tricloretilena, azbest.
Pârâta . nu a depus întâmpinare și acte în apărare.
Prin sentința civilă nr. 5896 din 24.09.2013 a Tribunalului D. – Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale, instanța a respins cererea formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte . funcția de vopsitor Divizia Masini Electrice Rotative în perioada 23.10.1982 – 01.01.1990 iar in perioada 08.08._01 în funcția de pregătitor – distribuitor așa cum rezulta din carnetul de munca .
În această calitate a îndeplinit sarcinile prevăzute în contractul individual de muncă și în fișa postului.
Potrivit Ordinului 50/1990 unitățile angajatoare aveau obligația de a lua toate măsurile pentru normalizarea condițiilor de muncă, astfel că nivelul noxelor existente la locurile de muncă să nu depășească nivelul admis prevăzut în normele republicane de protecția muncii.
Numai în situația în care, nivelul noxelor existente la locurile de muncă depășeau nivelul maxim admis, prevăzute în Normele republicane de protecție a muncii, unele locuri de muncă se încadrau în grupele a I-a și a II-a de muncă (art. 4).
Existența noxelor la locurile de muncă s-au constatat prin determinări efectuate de Ministerul Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților.
Determinările respective (art. 5) - trebuiau efectuate în prezența inspectorilor de stat teritoriali pentru protecția muncii, care trebuiau să constate că până la data efectuării determinărilor de noxe s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor de muncă și că toate instituțiile de protecția muncii funcționează normal.
Potrivit art. 6 - după ce s-au efectuat determinările de noxe, confirmate de I.T.M., unitățile angajatoare și sindicatele libere din unități, nominalizau locurile de muncă și persoanele care se încadrau în grupele I-a și a II-a de muncă.
Conform art. 8 - perioada de timp, în care o persoană avea ca sarcină să lucreze integral sau o parte din programul de muncă care se încadrau în grupa a I-a și a II-a de muncă se stabileau prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu care reveneau fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că locul de muncă unde a desfășurat activitatea a fost încadrat în grupa a II-a de muncă conform art. 7 coroborat cu art. 4 și 5 din Ordinul 50/1990, si nu poate prin asimilare sa constate ca activitatea desfășurata de reclamanta se încadrează în grupa a II a de munca potrivit Ordinul 50/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. I..
Prin decizia civilă nr. 137 din 23.01.2014 Curtea de Apel C. a admis apelul declarat de reclamanta G. I. împotriva sentinței civile nr. 5896/24.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în C., Calea București nr. 80, județul D..
A anulat sentința nr.5896/24.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. și a reținut cauza pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Prima instanță a soluționat cauza la primul termen de judecată din data de 24.09.2013, când ambele părți au lipsit de la dezbateri, iar din actele dosarului rezultă că nici una dintre ele nu solicitase ca judecarea cauzei să se facă și în lipsă.
Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, judecătorul va suspenda judecata când nici una dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei; cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.
Aceste dispoziții, reglementând un caz de suspendare obligatorie a judecății, au un caracter imperativ, astfel încât nesocotirea lor este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate în urma judecării cauzei în lipsa părților, nulitate ce va opera în condițiile art. 175 alin. 1 NCPC.
Potrivit acestor prevederi, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
În acest sens, va reține Curtea că, prin soluționarea cauzei fără a se ține seama de dispozițiile imperative ale art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, a fost nerespectat în primul rând principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 NCPC, în condițiile în care aceste prevederi legale au în vedere tocmai prezumarea intenției părților de a nu mai continua procesul în caz de neprezentare.
Implicit, s-a adus astfel atingere și principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, care consacră pentru părți posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Pentru aceste considerente, a reține Curtea că soluționarea cauzei pe fond, cu nerespectarea dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, atrage incidența dispozițiilor art. 480 alin. 6 NCPC, potrivit cărora, atunci când constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. 5, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre rejudecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.
Este adevărat că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, prin faptul că prima instanță nu a motivat corespunzător hotărârea și nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate în cauză, a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Contrar susținerilor acesteia, dispozițiile art. 480 alin. 3 NCPC prevăd posibilitatea anulării hotărârii și trimiterii cauzei pentru rejudecare doar în situația în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori atunci când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
Textul noului Cod de procedură civilă face referire expres la judecata fondului, astfel încât nu poate avea în vedere ipoteza necercetării corespunzătoare a fondului prin pretinsa nemotivare și omisiunea pronunțării asupra probelor solicitate în cauză.
Ori, prin sentința apelată, prima instanță a judecat cauza pe fond, nu pe excepție, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 480 alin. 3 CCPC pentru a se putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 6 NCPC, Curtea a admite apelul, a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza pentru rejudecare, arătând totodată că constatarea nulității hotărârii pentru considerentele arătate face de prisos analizarea celorlalte critici formulate prin motivele de apel, ele urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării cauzei.
În rejudecare, a fost administrată proba cu acte și proba testimonială, fiind audiat martorul A. M..
Analizând actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte . funcția de vopsitor la fabrica Aparataj, Secția Înaltă Tensiune, atelier trafo – rășini, în perioada 13.10.1982 – 01.07.1990, iar in perioada 01.07 1990 – 01.05.2003 în funcția de pregătitor – distribuitor, la fabrica MER,,în cadrul căreia a lucrat succesiv la Secția Mecano – Energetic,la Secția Mecanica Arhiva desene și la Biroul Aprovizionare.
În această calitate a îndeplinit sarcinile prevăzute în contractul individual de muncă.
Potrivit alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. II.
Potrivit alin. 3, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
În acest sens, ordinul a stabilit prin alin. 1, 2 si 3 modalitatea de stabilire si încadrare în grupele de munca.
În consecință, dacă prin alineatele 1 si 2 s-au prevăzut în mod expres locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale beneficiare de grupe de munca, încadrarea salariaților realizându-se ca urmare a regăsirii acestora în una din situațiile cuprinse în anexe, prin alineatul 3 s-a prevăzut posibilitatea ca alți salariați, care nu se regăsesc expres în una din situațiile din anexe, să fie beneficiare a unei grupe de munca, prin asimilare, ca urmare a prestării efective a muncii în una din situațiile cuprinse în anexe.
Aceasta asimilare se realizează indiferent de numărul salariaților si de categoria profesionala din care fac parte.
În concluzie, încadrarea în grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute în anexe.
De asemenea, potrivit pct. 6. din Ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
La unitatea angajatoare s-a urmat procedura de încadrare în grupa a II a de muncă, iar din cuprinsul Tabelului cu personalul încadrat în grupele I și II de muncă, rezultă că meseria de vopsitor, din cadrul Diviziei Mașini Electrice Rotative, Diviziei Echipamente Complexe, Fabrica Scule Dispozitive și Verificatoare, dar și la Secția Vopsitoriei din cadrul Diviziei Aparataj Electric (conform Situației locurilor de muncă pe categorii de personal care beneficiază de grupa I și II a de muncă), a fost încadrată în grupa a II – a de muncă.
Pârâta a arătat că nu se justifică încadrarea în grupă de muncă deoarece, deși reclamanta a fost încadrată ca vopsitor, a practicat numai meseria de lăcătuș, invocând în acest sens o cerere, nedatată, prin care reclamanta a solicitat schimbarea meseriei în lăcătuș, arătând că „profesează această meserie în acest atelier din anul 1982”.
Existența acestei cereri nu este însă suficientă pentru a înlătura mențiunile din contractul individual de muncă al reclamantei și din carnetul de muncă al acesteia, unde reclamanta apare încadrată ca și vopsitor, în condițiile în care, pentru corectarea eventualelor erori privind mențiunile efectuate în carnetul de muncă al reclamantei, pârâta trebuia să opereze corectarea acestora în mod corespunzător.
În consecință, cererea reclamantei privind constatarea că activitatea desfășurată ca vopsitor se încadrează în grupa a II –a de muncă este întemeiată, fiind incidente dispozițiile pct. 160 din Anexa nr. II la Ordinul nr. 50/1990: „personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele (…).
Chiar dacă reclamanta, potrivit carnetului de muncă, a desfășurat această activitate în perioada 13.10.1982 – 01.07.1990, prin cererea de chemare în judecată aceasta a făcut referire doar la perioada 23.10.1982 – 01.01.1990, astfel încât, cu respectarea limitelor investirii și a principiului disponibilității, Curtea va admite cererea aferentă perioadei menționate în cererea introductivă.
Referitor la activitatea desfășurată de reclamantă ca primitor – distribuitor, din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile de încadrare în grupa a II a de muncă fiedirect ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute în anexe.
După cum s-a arătat mai sus, la unitatea angajatoare s-a urmat procedura de încadrare în grupa a II a de muncă, însă meseria de primitor - distribuitor, nu a fost nominalizată întrucât nu se regăsește în anexele Ordinului nr.50/1990.
Simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
Hotărârile judecătorești date în favoarea altor salariați nu impun acordarea grupei de muncă II în mod automat, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, probatoriul administrat putând fi distinct.
Față de aceste considerente, apreciind întemeiată doar cererea referitoare la activitatea desfășurată de reclamantă în calitate de vopsitor, Curtea va admite în parte acțiunea și va constata că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 23.10.1982 – 01.01.1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, urmând a fi obligată pârâta să emită adeverință în acest sens
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta G. I., domiciliată în mun. C., .. 19, ., apt. 11, jud. D., în contradictoriu cu pârâta . sediul în mun. C., Calea București, nr. 80, jud. D..
Constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 23.10.1982 – 01.01.1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
Obligă pârâta să emită adeverință în acest sens.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2014
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. S. O. |
17.07.2016
Red.Jud.M.C.Ț.
6 ex.
D.S. 08 Iulie 2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 255/2014.... → |
|---|
