Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 570/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 4532/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 570/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Grefier G. Ț.
**************
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTERȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., împotriva sentinței civile nr.5414 din 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul M. –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. "T."- REGIONALA C.F. C. IN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT, intimații reclamanți R. C., Z. I. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA având ca obiect drepturi bănești perioada 01.01._10.
La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la ordine au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 NCPC, după care:
Conform prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară instanța lasă cauza pentru strigarea la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare la sfârșitul ședinței a răspuns avocat Gătejescu A. F. pentru intimatul reclamant S. "T." - REGIONALA C.F. C. IN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT lipsind: celelalte părți.
Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra apelului.
Avocat Gătejescu A. F. pentru intimatul reclamant S. "T." - REGIONALA C.F. C. IN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT solicită respingerea apelului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată
CURTEA:
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.5414 de la 22.11.2013 a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, acțiune formulată de S. "T." - REGIONALA C.F. C. IN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT reclamanți R. C. și Z. I. cu domiciliul în C., .-7, jud. D. și pe pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTERȚINERE ȘI REPARAȚII CF C. cu sediul în C., ., jud. D., a respins petitul privind obligarea pârâtelor la eliberarea de adeverință și a obligat pârâtele să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 21.03._10, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective și dobânda legală aferentă sumelor datorate începând cu data pronunțării și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții membrii de sindicat, în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social sunt angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la pârâta S. C. regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. – Punct de lucru St. Dr. Tr. S. Mărfuri Divizia T. și respectiv St. Plopșoru Divizia T., având funcția de IDM I și respectiv P. barieră conform mențiunilor din carnetul de muncă și a adeverințelor emise de pârâtă.
Prin acțiunea precizată dedusă judecății formulată în numele membrilor de sindicat de reclamantul S. T.-Regionala CF C. în baza art.28 din Legea dialogului social nr.62/2011 solicită obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 21.03._10, diferențe actualizate cu aplicarea indicelui de inflație și plata dobânzii legale aferente. Față de cele solicitate, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. art.41 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse între 1 si 2.
La alin. 2 al aceluiași articol s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplică la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.40 alin. 3 lit. a).”
Potrivit art. 41 al.3 lit.a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei….”
În art. 41 alin. 3 lit. b s-a prevăzut că „ părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.41 al.3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 al 1 din prezentul contract de muncă.”
Din interpretarea dispozițiilor anterior citate rezultă că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008 -2010 s-au stabilit atât coeficienții minimi de ierarhizare, cât și salariul de bază minim brut, precum și faptul că acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplică la salariul de bază minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 lit.b, în negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează să pornească in stabilirea drepturilor de la cele 2 valori minime stabilite prin contractul de muncă la nivel de ramură.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie să plece de la aceste valori în sens crescător.
În cauză s-a constatat că pârâtele nu au respectat dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008 -2010, deși acordarea drepturilor prevăzute din acest contract era imperativă pentru angajator.
În acest sens s-a reținut că potrivit art.3 al.1, 2 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 „Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora; contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.”
În al.3 al aceluiași articol, s-a prevăzut că „în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse”.
Din interpretarea prevederilor art.3 al.3 din CCM rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu este condiționată de preluarea acestora în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, deoarece potrivit dispozițiilor CCM unic – art.3 al.3 - prevederile contractului încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit art.238 al.1 Codul muncii, în forma în vigoare în perioada în litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Art.40 alin.2 lit.c Codul muncii prevede că angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar potrivit art.236 alin.4 Codul muncii, (în forma în vigoare în perioada în litigiu), contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De asemenea, potrivit art.241 Codul muncii (în redactarea în vigoare în perioada în litigiu), clauzele contractului colectiv se aplică tuturor salariaților încadrați în unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Având în vedere dispozițiile citate din Codul muncii rezultă că dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010 erau obligatorii pentru pârâte.
Așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008 -2010 erau obligatorii pentru pârâtă, iar în raport de dispozițiile art. 238 al.1,3 Codul muncii (forma în vigoare în perioada în litigiu) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților având un caracter minimal.
Or, în speță, pârâtele nu au respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare și nu au acordat reclamanților drepturile salariale solicitate încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c, precum și prevederile art.236 alin.4 Codul muncii.
În acest fel au produs reclamanților un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Față de considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea astfel cum a fost precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte, în sensul că, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 21.03.2010 – 31.12.2010.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța a obligat pârâtele și la actualizarea sumei cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și la dobânda legală aferentă sumelor datorate începând cu data pronunțării și până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la eliberarea unor adeverințe în care să se menționeze drepturile salariale astfel cum au rezultat în urma recalculării raportat la valoarea salariului de bază minim de 700 lei pe perioada 21.03._10 instanța l-a respins, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că s-au adresat cu cerere scrisă la pârâte solicitând eliberarea unor astfel de adeverințe iar pârâtele ar fi refuzat eliberarea acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta C. Națională de Căi ferate CFR SA – S. C. Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. (fostă S. Regionala CF C.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că, urmare a negocierilor anuale și a lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CN CF CFR SA nu au înțeles să folosească drept sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei, respectiv 600 lei pentru salariul minim de bază, iar anexele nr.1 la CCM la nivel de unitate au fost însușite de sindicatul al căror membrii erau reclamanții.
S-a arătat că membrii de sindicat au participat la negocieri și nu au solicitat preluarea art.43 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi, și de asemenea nu au solicitat să se constate nulitatea vreunei clauze contractuale cu care salariații au fost de acord.
Apelanta a invocat dispozițiile art.236 alin.4 din Codul Muncii, și a arătat că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de ramură nu pot negocia drepturi de natură salarială fără nici un fel de limită.
S-a precizat că aceleași federații sindicale care au semnat CCM la nivel de ramură transporturi au negociat și semnat și CCM la nivel CN CF CFR SA, convenindu-se să se acorde salariul minim brut–clasa I de salarizare de 570 lei pentru perioada 01.02.2009 – 31.03.2010, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04.2010–31.12.2010.
S-a apreciat că doar dacă la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că CN CF CFR SA a avut încheiat CCM pe perioada 2009-2010.
Apelanta critică sentința și sub aspectul soluționării cererii privind acordarea dobânzii legale, susținând că între părți nu s-au stabilit raporturi juridice de natură civilă și că dobânda legală nu se aplică în cazul obligațiilor rezultate din contractele de muncă.
În drept, s-au invocat prevederile art.466 din Codul de procedură civilă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a dispozițiilor legale incidente, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Conform art. 41(1) al Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008–2010 nr. 722/2008, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b):
„ părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
In consecința, prin contract colectiv la nivel de ramura s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum si salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată ca acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), in negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează sa pornească in stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de munca la nivel de ramura.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie sa plece de la aceste valori in sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități, salariul de bază minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unității parate, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de alta parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare in mod crescător in raport de clasa de ierarhizare, insa aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramură.
Potrivit art. 11(1) din Legea 130/1996 în vigoare în perioada în litigiu, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, in redactarea din perioada in litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din C. Muncii, in cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40(2) din C. Muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
Potrivit art. 236(4) din Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
In raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că pârâta nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Nu pot fi reținute motivele de apel potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă efectul obligatoriu al contractelor colective de muncă de nivel superior și caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte față de cele de nivel inferior.
Nu se pot reține nici motivele de apel potrivit cu care cererile ar trebui formulate pe durata existenței contractului de muncă, în cazul în care se solicită constatarea nulității, deoarece prezenta cauză nu are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de muncă, ci plata unor drepturi salariale stabilite în baza unui contract colectiv de muncă.
Este adevărat că unitatea a stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul său alte valori, mai mici, ale clasei I de salarizare și pe care angajatorul le-a pus în aplicare ca urmare a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Curtea constată însă că alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referință, potrivit art. 11(1) din Legea 130/1996, cât și principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de muncă, care determină interdicția prevăzută de art. 247 din Codul Muncii.
In consecință, în situația existenței unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorită celor două principii, angajatorul are obligația să aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Prin urmare în mod temeinic a reținut instanța că angajatorul trebuia să aplice, în mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramură, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Din acesta perspectivă, Curtea reține considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cu care: „Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.”
In ceea ce privește susținerea că respectarea modului de calcul a salariului brut potrivit dispozițiilor contractului colectiv la nivel de unitate conduce la un cuantum mai mare decât cel potrivit calculului la nivel de ramură, Curtea reține că în calculul prezentat valoarea salariului brut mai mare rezultă din aplicarea unor coeficienți de ierarhizare negociați cu valoare mai mare, aferenți claselor de salarizare stabilite la nivel de unitate.
În ceea ce privește critica privind aplicarea dispozițiilor privind dobânda legală, curtea o găsește de asemenea nefondată, deoarece instanța de fond nu a obligat pârâta la plata de daune-interese sub forma dobânzii legale, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, care menționează doar plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Noul Cod pr.civlă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTERȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.5414 din 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul M. –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. "T." - REGIONALA C.F. C., cu sediul în C., .-7, județul D., in numele membrilor de sindicat, intimații reclamanți R. C., Z. I. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Obligă apelanta către intimații reclamanții R. C. și Z. I. la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, G. Ț. |
07.03.2014
Red.jud.A.M.
5 ex/AS
j.f.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
