Acţiune în constatare. Decizia nr. 4378/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4378/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 3255/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr.4378
Ședința publică de la 17 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- S. P.
Judecător- M. L.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea apelului declarat de reclamanta M. (T.) A., cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Tg.J., ..34, județul G., împotriva sentinței civile nr.1860 din 25 august 2014, pronunțată de T. G.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. G., cu sediul în Tg.-J., ..34, județul G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 394 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1860 din 25.08.2014, pronunțată de T. G., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. A., cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Tg.J., din Tg.J., .. 34, județul G., în contradictoriu cu pârâtul T. G., cu sediul în Tg.J., .. 34, județul G..
Pentru a se pronunța astfel, T. a constatat următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat să se constate că perioada cuprinsă între 07.06._85, 16.06._97, perioadă în care a desfășurat activitatea de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești și perioada 27.01._86 în care a desfășurat activitatea de dactilograf în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești, constituie vechime în specialitate juridică, așa cum aceasta este prevăzută în cazul funcțiilor de specialitate cuprinse de art. 93 alin 1 din Leg. nr. 567/2004.
În conformitate cu prevederile art.93 alin.1 din Legea nr.567/2004:
„(1) Constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 3, precum și perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale și fostelor notariate de stat, funcția de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, șef de cabinet, funcționar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.”
Potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr.567/2004: „Grefierii cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate juridică, pentru perioada în care desfășoară această activitate”.
Prin urmare, constituie vechime în specialitate juridică doar activitatea desfășurată de grefierii cu studii superioare juridice.
În speță, însă în perioadele în litigiu, reclamanta nu a desfășurat activitate ca grefier cu studii superioare juridice, conform dispozițiilor legale menționate, ci a desfășurat activitate de arhivar - registrator în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești în perioada 07.06._85 (pozițiile 6 și 7, fila 10 din carnetul de muncă), precum și activitate de dactilograf în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești în perioada 27.01._86(pozițiile 9 și 10, fila 10 din carnetul de muncă) .
Așadar, activitatea desfășurată de reclamantă în perioadele în litigiu, respectiv arhivar – registrator și dactilograf ,constituie vechime în specialitatea de personal auxiliar al instanțelor judecătorești, conform prevederilor art. 93 alin.1 din Legea nr. 567/2004, ci nu vechime în specialitate juridică.
Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea, ca fiind neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari a fost conformă cu prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. (T.) A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Învederează că prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului G. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 93 alin 1 din Leg. nr. 567/2004, să i se reconstituie vechimea în specialitate aferentă pentru perioadele cuprinse între 07.06._85, 16.06._97, perioade în care a desfășurat activitatea de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești și perioada 27.01._86, în care a desfășurat activitate de dactilograf în cadrul Judecătoriei Tg-Cărbunești, ca fiind vechime în specialitate așa cum aceasta este prevăzută în cazul funcțiilor de specialitate.
A solicitat să îi fie reconstituită vechime în specialitate în conformitate cu prevederile disp. Art. 93 alin. 1 din Leg. 567/2004 și nu pe prevederile disp. art. 70 din Leg. 567/2004, după cum în mod eronat a reținut instanța de judecată.
Susține că, pârâtul T. G., a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, potrivit carnetului de muncă . nr._, reclamanta a fost încadrată în perioadele mai sus menționate la J. Tg-Cărbunești și T. G., în funcțiile de arhivar registrator, respectiv dactilograf, cu precizarea că Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, prevede expres în art. 93 categoriile de funcții care se înscriu în categoriile funcțiilor recunoscute de lege ca vechime în specialitate pentru personalul auxiliar, funcții din care fac parte și funcțiile de arhivar registrator și dactilograf îndeplinite de către reclamantă („constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 3, precum și perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentele și fostelor notariate de stat, funcția de: impiegat, secretar, secretar adjunct, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, curier, referent, stenodactilograf, șef de cabinet, funcționar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.”).
Consideră că nu poate fi primită motivarea de genul că”decât grefierii cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate judiciară pentru perioada în care desfășoară această activitate”, întrucât această mențiune nu se regăsește în Legea nr.567/2004.
Apelul declarat de reclamantă se privește ca fiind nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, sunt neîntemeiate susținerile apelantei potrivit cărora prin cererea de chemare în judecată ar fi solicitat pârâtului să i se recunoască ca fiind vechime în specialitate perioadele în care și-a desfășurat activitatea în calitate de grefier arhivar și dactilograf în cadrul Judecătoriei Tg.-Cărbunești, în condițiile în care analizând acțiunea acesteia se constată faptul că a solicitat să i se recunoască că activitatea desfășurată în perioadele respective reprezintă vechime în specialitate juridică.
În acest sens, chiar dacă cererea introductivă la instanță nu a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii nr.567/2004, în mod corespunzător T. G. a interpretat-o în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.70 din Legea nr.567/2004 și nu pe dispozițiile art.93 alin.1 din aceeași lege.
Potrivit acestor dispoziții legale -„ constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcțiile prevăzute la art.3, precum și perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale și fostelor notariate de stat, funcția de: impegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar registrator, curier ,referent, stenodactilograf, șef de cabinet, funcționar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician (art.93 alin.1 din Legea nr.567/2004) precum și faptul că „ grefierii cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate juridică pentru perioadă desfășoară această activitate”(art.70 din legea nr.567/2004).
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă faptul că doar activitatea desfășurată de grefierii cu studii superioare juridice constituie vechime în specialitate juridică.
Or, în condițiile în care reclamanta în perioadele solicitate nu a desfășurat activitate ca grefier cu studii superioare juridice, în mod legal T. G. ,i-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Față de cele arătate și în bata dispozițiilor art.480 C. pr.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta M. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M. (T.) A., cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Tg.J., ..34, județul G., împotriva sentinței civile nr.1860 din 25 august 2014, pronunțată de T. G.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. G., cu sediul în Tg.-J., ..34, județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
S. P. M. L.
Grefier,
F. I.
Red.jud.S.P.
03.12..2014
Tehn.F.I./4ex
Jud.fond.A.B.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3412/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








