Acţiune în constatare. Decizia nr. 2097/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2097/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 10166/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2097/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. – Președinte Instanță
Judecător M. C. Ț.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta ., cu sediul în C., .. 80, județul D., împotriva sentinței civile nr. 7619 de la 02 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. I., cu domiciliul în C., ., ., având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant Ș. I., personal și asistat de avocat A. D., lipsind apelanta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatului reclamant, depune la dosar jurisprudență și un set de acte, respectiv un bilet de externare al intimatului din care rezultă că afecțiunea a fost produsă în urma unui accident la locul de muncă, și copia carnetului de muncă al unui coleg al intimatului.
Constatând ca actele depuse sunt acte ce reprezintă situații conexe cu cea a intimatului reclamant, consideră că nu este necesar ca acestea să fie comunicate apelantei și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază că nu se mai impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului și, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat A. D., pentru intimatul reclamant, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, conform motivelor expuse în întâmpinare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.7619 de la 02 decembrie 2013 a admis în parte cererea precizată de reclamantul Ș. I., domiciliat în C., str. ., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., .. 80, a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 26.07.1974 – 19.10.1976, 25.02.1978 – 29.09.1993, 01.04.1994 – 24.08.1997 și 24.12.1997 – 31.03.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160 și a obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că din declarația martorului C. D. reiese că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioada de timp specificată în aceleași condiții și loc de muncă. Îndeplineau sarcini și activități similare. Martorul, lăcătuș, a fost șeful echipei din care făcea parte și reclamantul, acesta din urmă ocupând funcția de strungar. De la polizarea pieselor și din alte procese tehnologice se degajau o . substanțe nocive, aflându-se în acest mediu închis toxic în procent de 100 % din programul de lucru, circumstanțe ce se regăsesc în ipotezele prevăzute de Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160. Primeau alimentație de protecție, pârâta recunoscând implicit că salariații munceau în condițiile menționate. Ventilatoarele, în schimb, nu funcționau.
Martorul a obținut recunoașterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, prin sentință judecătorească, depusă în copie la dosar, nr. 3467/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul D.. Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeași incintă și condiții de lucru, li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incumbă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă. Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin. În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Tribunalul a făcut aplicarea în acest sens și a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, instanța a admis în parte cererea precizată și a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 26.07.1974 – 19.10.1976, 25.02.1978 – 29.09.1993, 01.04.1994 – 24.08.1997 și 24.12.1997 – 31.03.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160.
În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), a obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Admiterea în parte se datorează faptului că reclamantul a solicitat constatarea pentru perioada începând cu data de 26.02.1974. Instanța a reținut data de început ca fiind 26.07.1974, după cum a reieșit din carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel .>solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond, să se respingă acțiunea.
În motivarea apelului a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, deoarece a fost dată cu aplicarea unei norme legale abrogate (Ordinul 50/1990 a fost abrogat în 2001).
S-a arătat că, deși s-a considerat că Ordinul 50/1990 produce efecte si după abrogare, instanța nu a ținut cont de actele depuse la dosar si nici nu a luat în considerare apărările făcute în întâmpinare.
Referitor la pretențiile formulate de reclamant apelanta a susținut că acesta, deși a lucrat ca strungar în atelierul mecanică până la 28 mai 1978 si în atelierul colectoare până la 30 martie 2001(ateliere ale Fabricii MER) activitate a prestată si locurile de muncă nu se încadrează în categoria celor enumerate în Ordinul 50/1990.
În final apelanta a reiterat critica referitoare la faptul că instanța a judecat cauza în baza unor norma abrogate încălcând astfel principiul aplicării în timp a Legii civile.
Apelul este nefondat.
Ordinul nr.50/1990 a suferi numeroase modificări si completări, iar pentru un ele categorii de personal, angajatorii au acordat pe acela administrativă grupe superioare de muncă chiar si în absenta unei enunțări în ordin.
În acest sens al principiului caracterului nelimitativ este si decizia nr.258 pronunțată de instanța supremă la data de 20 septembrie 2004, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990 numai la activitățile si funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a organului emitent sau a unui act normativ cu valoare juridică superioară.
În susținerea aceleiași argumentații trebuie reținut si principiul nediscriminării, principiu ce a fost avut în vedere si de către Curtea Constituțională a României care a precizat în considerentele deciziei nr.87/1999 faptul că nu există nicio rațiune pentru menținerea unui regim nediscriminatoriu în acordarea grupelor de muncă pentru persoanele care au activități în aceiași funcții, indiferent de perioadă.
Aplicând acest raționament juridic la speța de fată, si în considerarea întregului probatoriu administrat, Curtea constată că în mod corect, legal si temeinic prima instanță a stabilit că activitatea desfășurată de intimatul-reclamant se încadrează în categoria activităților specifice grupei a II-a de muncă si că timpul efectiv lucrat în aceste condiții a cuprins întregul program de lucru.
De altfel, situația a fost similară si pentru alți colegi de muncă ai reclamantului care, lucrând în aceleași condiții ca si acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în contradictoriu cu apelanta-pârâtă din speța de față.
De aceea considerentele hotărârii Tribunalului au făcut trimitere si la jurisprudența CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nicio justificare obiectivă si rezonabilă.
Cât privește critica formulată de apelantă de încălcare a principiului de aplicarea Legii civile în timp, aceasta este nefondată, întrucât demersul procesual al intimatului-reclamant vizează perioade de muncă ce au intrat sub incidența beneficiului Ordinului 50/1990 cu toate modificările la zi.
Așa fiind, în conformitate art. 480 Cod pr.civilă, Curtea va respinge apelul formulat de pârâta . nefondat și în temeiul art. 453 Cod pr.civilă va fi obligată apelanta la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta ., cu sediul în C., .. 80, județul D., împotriva sentinței civile nr. 7619 de la 02 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. I., cu domiciliul în C., ., ., ., județul D..
Obligă apelanta la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2014
Președinte, M. C. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, D. S. O. |
20.06.2014
Red.jud.M.C.
4 ex/AS
j.f.I.S.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 81/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
