Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2875/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2875/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 1994/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2875/2014
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător M. C. – Președinte Instanță
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimatul S. DE AMBULANȚĂ O., cu sediul în Slatina, .. 1A, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1496/23.09.2013, în contradictoriu cu intimatul contestator B. T. Nicușor, cu domiciliul în Slatina, .. 13, ., având ca obiect „contestație decizie de concediere”
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat I. D., pentru intimatul contestator, lipsind apelantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, reprezentanta intimatului contestator depune la dosar practică judiciară, respectiv decizia nr. 313 din 05 februarie 2014 ..
Instanța, în baza art. 258 NCPC încuviințează proba cu acte solicitată de apelantul intimat și intimatul contestator, ia act de înscrisurile depuse de aceștia, și apreciind că nu se mai impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat I. D., pentru intimatul contestator, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului O., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul O. prin sentința civilă nr.1496 de la 23.09.2013 a admis contestația formulată de contestatorul B. T. Nicușor domiciliat în Slatina, .. 13, ., ., județul O., în contradictoriu cu intimat S. de Ambulanță O., cu sediul în Slatina, .. 1A, județul O. și a constatat nulă decizia nr.164/14.02.2013, emisă de S. de Ambulanță O..
Pentru a se pronunța astfel instan ța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul este salariat al Serviciului de Ambulanță O. în funcția de ambulanțier, iar prin decizia nr.164/14.02.2013 a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, reținându-se în sarcina sa neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit art. 247 C.Muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele sau dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
În temeiul art. 252 C. Muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute decizia cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale mai sus menționate și materialul probator administrat în cauză, instanța reține că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor de temeinice.
O primă cauză de nelegalitate invocată este aceea a nedescrierii în concret a faptei, critică față de care instanța a reținut următoarele:
Descrierea faptei trebuie să fie făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv și regulamentul.
În ciuda acestui fapt analizând cuprinsul deciziei contestate instanța a constatat că intimata a reținut că ambulanțierul a încălcat fișa postului pentru nerespectarea integrală a timpului de lucru, fiindu-i interzis folosirea ambulanței în scop personal sau alte destinații.
Din cele mai sus expuse se poate constata cu ușurință că angajatorul nu a menționat în mod concret care este fapta săvârșită de contestator, împrejurările săvârșirii acesteia, prin localizarea în timp și spațiu, decizia de sancționare necuprinzând data săvârșirii și nici locul în care s-a produs o eventuală faptă pentru a fi sancționat.
Descrierea efectuată de angajator are caracter generic, instanța neputând reține susținerile intimatei din întâmpinare (pag.2) în sensul că descrierea faptei reiese din actele care au stat la baza emiterii deciziei, respectiv referatul de sesizare a faptei, precum și raportul procedurii disciplinare, întrucât ne aflăm domeniul relațiilor reglementate de Codul Muncii și nu codul civil (invocat de intimat), iar condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută imperativ de lege și trebuie să rezulte din decizia de concediere și nu din alte înscrisuri. În acest sens sunt de reținut și dispoz. art. 79 C.Muncii potrivit cu care în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept, decât cele precizate în decizia de sancționare, în speță intimata înțelegând să suplinească prin întâmpinare această condiție a descrierii faptei.
Mai mult decât atât în decizie nu este menționată nici data săvârșirii faptei condiție strâns legată de cea de descrierea faptei, având în vedere că numai în raport de aceasta instanța poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile Codului Muncii cu privire la termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare a salariatului, iar suplinirea acestei nereguli, prin întâmpinare sau alte înscrisuri anterioare emiterii deciziei ca referatul de sesizare sau altele ulterioare efectuării cercetării disciplinare nu este posibilă pentru aceleași considerente ca și cele expuse la descrierea faptei, fiind respinse susținerile intimatei din întâmpinare prin care în opinia sa toate acestea rezultă din înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
O altă critică de nelegalitate a deciziei de sancționare vizează motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetării disciplinare, față de care s-a reținut următoarele:
Din analiza cuprinsului deciziei contestate s-a constatat că în decizie nu au fost menționare motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, cerință pe care intimata a încercat să o suplinească prin întâmpinare prin care a precizat că petentul contestator a recunoscut fapta pentru care a fost sancționat ori pentru aceleași considerente ca și cele evocate la lipsa descrierii faptei și a menționării datei, instanța nu a putut acorda relevanță acestora având în vedere că justificarea respingerii apărărilor s-a precizat printr-un act ulterior emiterii deciziei, aspect nepermis de legiuitor potrivit art. 79 C. Muncii.
O altă critică de nelegalitate vizează menționarea temeiului în drept al aplicării sancțiunii, față de care s-a reținut următoarele:
Observând decizia contestată s-a reținut că angajatorul a menționat ca temei în drept dispozițiile art. 248 alin. 1 C. Muncii.
Această cerință pe care trebuie să o îndeplinească decizia de sancționare vizează precizarea dispozițiilor din C.Muncii sau din legea specială, care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare disciplinară.
Însă nu trebuie să confundăm temeiul legal cu indicarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Prin prisma celor mai sus expuse s-a constatat că această critică este neîntemeiată, trimiterea angajatorului la dispozițiile art. 248 alin. 1 C. Muncii prin care se reglementează răspunderea disciplinară este tocmai elementul reglementat de legiuitor în dispozițiile art. 252 C. Muncii, aspect pentru care instanța constată că apărarea intimatului expresă prin întâmpinare sub acest aspect este întemeiată.
Având în vedere cele mai sus pe larg expuse și concluzionând instanța a constatat că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută necuprinzând elementele prevăzute expres, prin dispozițiile art. 252 C.Muncii referitoare la descrierea faptei și a datei săvârșirii acesteia, precum și lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, motiv pentru care nu s-a mai impus analizarea temeiniciei sancțiunii aplicate și pentru care instanța a admis contestația și a constatat nulă decizia nr.164/14.02.2013, emisă de S. de Ambulanță O..
Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2013 contestatorul B. T. Nicușor, a solicitat completarea sentinței civile nr.1496/23.09.2013 în sensul soluționării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
În motivarea cererii a arătat că deși au fost solicitate cheltuielile de judecată, fiind depusă la dosar chitanța 168/26.03.2013 reprezentând contravaloare onorariu avocat în cuantum de 500 lei, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 444 și urm. NCPC.
Prin sentința civilă nr.89 de la 03 februarie 2014 a admis cererea formulată de contestatorul B. T. Nicușor, cu domiciliul în localitatea Slatina, .. 13, ., ., județul O., în contradictoriu cu intimatul S. de Ambulanță O., cu sediul în localitatea Slatina, .. 1A, județul O. și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1496/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în sensul că a obligat intimata către contestator la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.1496/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a admis contestația formulată de contestatorul B. T. Nicușor și s-a constat nulă decizia nr. 164/14.02.2013 emisă de S. de Ambulanță O..
Observând practicaua sentinței mai sus menționate instanța a constatat că reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 444 NCPC “Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Cum soluționarea capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată a intrat sub incidența dispozițiilor mai sus menționate instanța a constatat că aceasta este întemeiată și în consecință a fost admită.
În ceea ce privește cererea privind plata cheltuielilor instanța a constatat următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. 451 alin 1 NCPC „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului
Potrivit art. 452 NCPC partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Analizând actele dosarului mandatarul avocat al contestatorului a depus chitanța privind plata onorariului de avocat în cuantum de 500 lei (fila 110 din dosar) la data închiderii dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2013, aspect consemnat și în practicaua sentinței.
Având vedere că petentul contestator a făcut dovada avansării cheltuielilor de judecată, în condițiile statuate prin dispozițiile art.452NCPC instanța în temeiul art. 451 NCPC a fost obligată pârâta către contestator la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul S. de Ambulanță O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că o primă cauză de nelegalitate invocată este aceea a nedescrierii în concret a faptei.
Descrierea faptei trebuie să fie făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin cont5ractuil individual de muncă, contractul colectiv și Regulamentul.
A arătat că la data de 14.02.2012 angajatorul a emis decizia nr.164 privind sancționarea salariatului B. T. Nicușor, cu reducerea salariului de bază cu 10 % pe o perioadă de 3 luni,
Prin al doilea motiv s-a arătat că instanța de fond a admis contestația fără a se pronunța asupra cererilor contestatoarei privind administrarea probelor, ci doar a interpretat dispozițiile art.252 Codul muncii, în condițiile în care contestatoarea a invocat numai excepția nulității absolute a deciziei de sancționare.
Apelantul a arătat că au fost încălcate de către contestator, cu vinovăție, prevederile din fișa postului, iar omisiunea apelantului de a preciza momentul producerii faptei nu duce automat la nulitatea deciziei de sancționare.
S-a mai invocat împrejurarea că nu a fost contestată pe fond decizia de sancționare, ci au fost invocate doar trei excepții privind nulitatea deciziei de concediere.
Intimatul contestator a depus la 23.04.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
A anexat acesteia copie de pe decizia de sancționare și extras de pe portalul instanțelor.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
La admiterea contestației și constatarea nulității deciziei de sancționare, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, în conformitate cu care, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, reținând că în decizia contestată nu a fost menționată data săvârșirii abaterii disciplinare și nu se poate identifica în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită de către contestator, prin care a încălcat normale legale, și cu atât mai puțin circumstanțele producerii acesteia.
Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că decizia de sancționare nr.164 din 14.02.2013, nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, fiind menționate doar dispozițiile legale încălcate de către salariat și obligațiile generale ale salariaților și asistenților medicali.
În privința lipsei datei săvârșirii abaterii disciplinare, Curtea apreciază că acest element este esențial pentru individualizarea faptei și conduce și el la reținerea dispozițiilor art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, în funcție de această dată stabilindu-se eventuala prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, iar art.252 alin.1 Codul muncii prevede în mod expres că decizia de sancționare se emite în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
De altfel, prin motivele de apel, apelantul nici nu a contestat incidența dispozițiilor art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, respectiv că nu a fost descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, ci a invocat motive care vizează temeinicia deciziei de sancționare și împrejurarea că intimata contestatoare a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa.
Or, în condițiile în care prin contestația formulată la instanța de fond, contestatoarea a formulat critici care vizează atât nulitatea absolută a deciziei de sancționare, cât și netemeinicia acestei decizii, în mod corect instanța de fond a analizat în primul rând excepția privind nulitatea absolută a deciziei de sancționare, făcând aplicarea corectă a dispoz.art.248 alin.1 cod procedură civilă.
Conform dispoz.art.248 alin.1 cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În raport de dispozițiile legale invocate, instanța era obligată să se pronunțe asupra excepțiilor de procedură, ori de fond, iar în situația în care constata întemeiată una dintre aceste excepții, nu mai putea, în mod legal, să analizeze susținerile părților privind temeinicia deciziei de sancționare.
Instanța de fond a procedat în mod corect când, analizând cu prioritate excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, din perspectiva analizei incidenței art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, nu a mai analizat temeinicia deciziei de sancționare, respectiv săvârșirea de către contestatoare a abaterii disciplinare reținută în sarcina sa.
Obligația întocmirii deciziei de sancționare cu respectarea, în primul rând, a cerințelor de formă prevăzute de art.252 alin.2 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, revine semnatarilor deciziei de sancționare, instanțele neputând fi făcute responsabile pentru faptul că, în respectarea dispozițiilor legale, respectiv a art.248 alin.1 cod procedură civilă, au obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură aplicabile și nu mai pot analiza temeinicia faptelor săvârșite de către salariați( în cazul în care constată incidența acestor excepții).
În privința susținerii apelantului că a fost recunoscută de către contestator săvârșirea abaterii disciplinare și că acesta a declarat că nu va formula acțiune în instanță pentru contestarea deciziei de sancționare, Curtea menționează în primul rând că eventuala vinovăție a salariatului, chiar recunoscută de acesta în procedura cercetării disciplinare, nu poate avea ca efect înlăturarea excepțiilor privind nulitatea absolută a deciziei de sancționare, atâta timp cât aceste excepții au fost invocate prin contestația formulată, iar instanța de fond era obligată să se pronunțe cu prioritate asupra acestor excepții, așa cum de altfel s-a și procedat în mod corect în cauză.
Pe de altă parte, declarația pe proprie răspundere din 15.02.2013, invocată prin motivele de apel, cuprinde angajamentul general al contestatorului de a respecta regulamentul de ordine interioară, procedurile interne și fișa postului, de a nu periclita buna desfășurare a activității de urgență în cadrul Serviciului de ambulanță, în condițiile legale.
Această declarație nu face vreo referire la fapta din 12.02.2013, nu cuprinde nicio recunoaștere a vinovăției legată de respectiva faptă, și în nici un caz nu are valoarea unei renunțări a contestatorului la dreptul de a contesta în instanță decizia de sancționare, dreptul de petiționare fiind recunoscut oricărui cetățean, prin Constituția României.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art.453 cod procedură civilă, va fi obligat apelantul-intimat la 450 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de intimatul S. DE AMBULANȚĂ O., cu sediul în Slatina, .. 1A, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1496/23.09.2013, în contradictoriu cu intimatul contestator B. T. Nicușor, cu domiciliul în Slatina, .. 13, ., ., județul O..
Obligă apelanta la 450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul contestator.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2014
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.M.C.
4 ex/AS
j.f.A.C.Tițoiu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
