Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1435/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1435/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1498/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1435
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul revizuient C. M. împotriva sentinței civile nr. 1050 din 02.07.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul revizuient C. M. și avocat R. M., pentru intimata Telekom România Communications SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen și că intimata a depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._ din 08.10.2013, după care;
Instanța, având în vedere că intimata și-a schimbat denumirea potrivit certificatului de înmatriculare atașat la dosarul cauzei, aceasta se va concepta sub noua titulatură, respectiv aceea de Telekom România Communications SA în loc de ..
Recurentul revizuient C. M. a depus practică judiciară, respectiv sentința nr. 1123 din 11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ și fișa extrasă de pe site-ul Judecătoriei Sectorului 1 București cu soluția pronunțată în dosarul_ .
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Recurentul revizuient C. M., având în vedere prevederile art. 2 din Decretul 167/1958 și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei civile nr. 1202/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
A susținut că directorul general nu avea competența de a delega toate atribuțiile sale ci numai anumite prerogative dar încălcând dispozițiile art. 1535, 1537 și 1546 cod civil a emis decizia nr. 74/30.06.2009 în baza căreia o persoană terță a emis decizia 45/28.04.2010 care este nulă de drept
A arătat că această decizie nu îndeplinește condițiile legale de emitere conform art. 252(1) și art. 263 alin. 1 Codul muncii, nefiind emisă și semnată de angajator, conducătorul unității ci de o terță persoană care nu avea calitatea de angajator și nu avea dreptul de a emite decizii conform pct. 5 din Anexa la Hotărârea nr. 2 a Consiliului de Administrație al R. din 07.02.2007.
Recurentul revizuient C. M. a depus concluzii scrise.
Avocat R. M., pentru intimata Telekom România Communications SA., a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la practica judiciară depusă de partea adversă a precizat că nu este relevantă în soluționarea recursului de față.
A susținut că instanța de fond a reținut în mod corect că înscrisul invocat în susținerea cererii de revizuire, respectiv Anexa la Hotărârea nr. 2 a Consiliului de Administrație al R. din 07.02.2007 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. 5 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția I Civilă la nr._, revizuentul C. M. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1202 din 25.10.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ pe care o consideră nelegală.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 c.p.c., în sensul că s-au găsit documente noi ce atestă că decizia nr. 45/28.04.2010 nu întrunește condițiile legale de emitere conform art. 252 (1) și art. 263 alin. 1 Codul muncii, aceea că nu este emisă și semnată de angajator, conducătorul unității, reprezentantul legal înregistrat la Registrul Comerțului conform legii nr. 31/1990 care avea autoritate a să ia o astfel de decizie, ci de o terță persoană care nu avea calitatea de angajator și nu avea dreptul de a emite decizii conform document nou „ANEXA” punctul 5, drept care nu poate fi delegat.
Se arată că prin decizia nr. 45 din 28.04.2010 revizuientul – contestator a fost sancționat cu desfacerea contractului de muncă, conform art. 264 alin. 1 lit. f din Codul Muncii.
Prin sentința nr. 1202/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul O. a fost respinsă contestația revizuientului, sentința rămasă definitivă prin decizia 2290/2011 pronunțată de Curtea de Apel C..
Documentul nou găsit conform prevederilor art. 322 pct.5 c.p.c., la data de 17.03.2014 cu prilejul participării sale la ședința publică privind apelul în dosarul nr._ și intrat în posesia sa în data de 18.03.2014 este „ANEXA” la hotărârea nr. 2 a consiliului de administrație al R. din data de 07.02.2007, depusă în dosar, alta față de cea depusă în data de 29.04.2013, dar cu același nume .
Așa cum este prevăzut în hotărârea nr. 2 din 7 februarie 2007 autoritățile pe care le putea delega sunt strict limitate la cele prevăzute în „ANEXA” dreptul de a emite decizii conform pct.5 din anexă nu poate fi delegat.
În temeiul art. 327 alin. 1 c.p. c., a solicitat admiterea cererii și schimbarea încadrării sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulată împotriva deciziei de sancționare.
Revizuientul a precizat că înscrisul prezentat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct.5 c.p.c., în sensul că este un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea, înscrisul nu a putut fi produs în timpul procesului fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, iar înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant în sensul că dacă ar fi fost cunoscut la data judecării cauzei soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.
A depus la dosar anexa la hotărârea nr. 2 din 7.02-.2007 a Consiliului de administrație al . din 04.04.2012 depusă la dosarul penal nr. 244/P/2012, decizia directorului general al .. 74/30.06.2009, extras din Regulamentul intern, decizia nr. 45 din 28.04.2010 emisă de Directorul general al .>
Tribunalul O. - Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 1050 din 02.07.2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C. M., în contradictoriu cu intimata ., împotriva sentinței civile nr. 1202/25.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1202/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ s-a respins contestația formulată de contestatorul revizuient împotriva deciziei nr. 45/28.04.2010 emisă de intimata . ce a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului conform deciziei nr. 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C..
Potrivit dispozițiilor art. 322 al. 1 din cod pr civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri ( pct.1 – 10/3 cod pr civilă).
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că poate constitui obiect al unei cereri de revizuire o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs numai în măsura în care evocă fondul, adică dacă prin această hotărâre instanța de recurs a rezolvat fondul cauzei.
S-a decis în practica judiciară și în doctrină că hotărârile date de instanța de recurs, prin care s-a respins recursul nu îndeplinesc condițiile evocării fondului.
Raportând aceste dispoziții legale la cauza dedusă judecății s-a reținut că prin respingerea recursului, in stanța de recurs nu a evocat fondul, adică nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care a fost stabilită de către instanța de fond și nici nu a apreciat că în cauză față de împrejurările de fapt reținute, ar fi aplicabile alte dispoziții legale care ar putea da o altă dezlegare raportului juridic analizat.
S-a constatat că, în decizia nr. 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C. că „din probele administrate în cauză a rezultat comportamentul necorespunzător al recurentului contestator față de personalul aflat în subordinea sa și s-a dovedit că a utilizat în interes personal bunurile companiei și că a fost încălcată obligația de informare a angajatorului cu privire la existența conflictului de interese” și că „instanța a făcut o interpretare și o aplicare corectă a dispozițiilor legale relevante în cauză”.
Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța a constatat că cea de a doua condiție și anume evocarea fondului de către instanța de recurs nu este îndeplinită și deci, cererea de revizuire este inadmisibilă.
Chiar dacă s-ar trece peste această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, analizând sentința atacată prin prisma motivelor prevăzute de art. 322 pct.5 cod pr civilă, invocat de către revizuient, care prevede că: dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, situația ar fi identică, adică cererea de revizuire ar rămâne inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 322 pct.5 teza I cod pr civilă, pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: revizuientul să se bazeze pe un înscris probator care să fie nou și să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată ; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cerere; înscrisul să nu fi putut fi procurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții ; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei, soluția ar fi fost diferită față de cea pronunțată.
Condițiile ante-menționate sunt cerute a fi îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre ele fă când ca cererea de revizuire să fie inadmisibilă.
În cauză, față de cele prezentate, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de revizuient nu îndeplinește în mod cumulativ condițiile de admisibilitate cerute de lege, deoarece, condiția ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, fie că a fost reținută de partea potrivnică nu este îndeplinită.
Astfel, înscrisurile depuse la dosar și anume „ANEXA” la hotărârea nr. 2 a Consiliului de administrație a . 07.02.2007 putea fi depusă și în fața instanței de fond acest act fiind menționat expres în decizia nr. 45 din 28.04.2010 ca temei al emiterii acestei decizii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In esență, a susținut că sentința este nemotivată, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și, de asemenea că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
Așa zisa motivare a instanței de fond în ceea ce privește respingerea cereri de revizuire atacate nu este altceva decât reluarea ad-literam a motivelor invocate de intimată în cuprinsul întâmpinării și nici o motivare care să emane de la judecătorul fondului în urma analizei documentelor existente în dosar și implicațiilor legale.
După cum a precizat și în motivul de revizuire, urmare a intrării în posesie a unor documente noi care atestă că documentul nou nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, nu avut acces la aceste documente să le prezinte instanței pentru că se aflau în posesia intimatei si pentru ca dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, la momentul judecări cauzei nu au existat suspiciuni că decizia nu este emisă de Directorul General Georgioe Ioanidis, persoană abilitată să emită decizia si de care știa că a fost numită în baza hotărârilor 1 si 2 ale Consiliului de Administrație din 2007, hotărâri trecute si în decizie, deoarece în decizie 45/28.04.2010 nu este înscris si numele persoanei care a emis decizia așa cum cere legea si este prezentat în documentele depuse în dosar.
Pe toată perioada procesului pârâta a ascuns faptul că decizia 45/28.04.2010 nu este emisă de Directorul General Georgioe Ioanidis, pentru că știa că nici o altă persoană nu putea să emită decizii în numele si pe seama R. SA si nu a existat nici o dovadă că respectiva decizie a fost emisă de către terțe persoane. De altfel nici instanța de fond nu a sesizat că decizia nu este emisă în mod legal.
In 2012, după finalizarea procesului a intrat în posesia unor decizii cu semnături diferite ale Directorul General Georgioe Ioanidis, drept pentru care a sesizat P..
Pârâta a depus la dosarul penal o adresă din care rezultă că emiterea deciziei 45/28.04.2010 a fost făcuta de o terță persoană în baza deciziei 74/30.06.2009.
Ulterior în data de 17.03.2014, a aflat de "ANEXA" la hotărârea nr.2 din 07.02.2007 a Consiliului de Administrație si a intrat în posesia acesteia în data de 18.03.2014, din care rezultă că singura persoana abilitată să emită decizii era Directorul General Georgioe Ioanidis, prerogativa care nu putea fi subdelegată.
Prin sentința civilă nr. 1202/25.10.2010 nu putea fi adoptată o altă soluție, dintr-un defect fundamental cauzat de viciile ascunse ale deciziei 45/28.04.2010, pentru că nu se cunoștea autorul real al acestei decizii.
Chiar si la momentul descoperirii autorului deciziei, conform adresei transmisă către Politia Caracal, s-a ascuns de către pârâtă faptul că respectivul autor nu avea dreptul de a emite decizii. Acest lucru l-a aflat când a intrat în posesia documentului nou prezentat, pe baza căruia a solicitat revizuirea.
Din acest document rezultă fără tăgadă că numai directorul general avea voie să emită decizii, nici unei alte persoane nu i se putea delega această prerogativă.
Oterță persoană si-a arogat dreptul de director(angajator) cu toate că știa că nu are astfel de drepturi.
Prin adresa depusa la Inspectoratul de Politie J. O. de . că emitentul deciziei este dl. Anastasios Tzoulas si nu Directorul General Georgios Ioannidis singurul care avea dreptul de a emite decizii, în raport cu hotărârea de numire .
Prezenta cerere de revizuire este întemeiata pe prevederile art. 322 pct. 5 C.p.p., în sensul că s-au găsit documente noi ce atestă că decizia de nr.45/28.04.2010 nu întrunește condițiile legale de emitere conform Art. 252. (1) si Art. 263 alin. (1) din Codul Muncii, aceea că nu este emisă si semnată de angajator, conducătorul unității, reprezentantul legal înregistrat la Registrul Comerțului conform legii 31/1990 care avea autoritatea să ia o astfel de decizie, ci de o terță persoană care nu avea calitatea de angajator, si nu avea dreptul de a emite decizii conform documentului nou "ANEXA" punctul 5, drept care nu putea fi delegat.
Instanța de fond nu a analizat documentele existente la dosar si faptul că, documentul nou nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, în condițiile în care, la momentul pronunțării sentinței nu se cunoștea autorul real al deciziei 45/28.04.2010, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Terța persoană care a emis decizia a putut fi identificată după finalizarea procesului, în urma unei sesizări penale, dosar_, sentința atacată necuprinzând vreo referire la acest aspect.
Susține că, la momentul judecării cauzei pe fond nu au existat suspiciuni ca decizia nu este emisa de Directorul General Georgioe Ioanidis, în decizie nefiind înscris si numele persoanei care a emis decizia
Având în vedere că decizia 45/28.04.2010 de concediere a fost emisă de o persoană care nu îndeplinea condițiile legale pentru a emite acea decizie, solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare pentru faptele arătate mai sus.
Conform legilor în vigoare înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabila ori de o persoana incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competentei este lovit de nulitate absolută.
Având în vedere că acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă, ea poate fi invocată, oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecații cauzei.
Susținerea instanței de fond, că revizuientul a solicitat instanței revizuirea deciziei 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C. care nu evocă fondul cauzei, nu are susținere în realitate, deoarece nu a formulat o astfel de solicitare, obiectul revizuirii fiind sentința civilă nr. 1202/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul O. in dosarul nr._ .
Chiar dacă cererea de revizuire s-ar fi referit la decizia 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C., aceasta ar fi îndeplinit cerințele art. 322 al. 1, deoarece instanța s-a pronunțat pe fond fiind a doua instanța sesizată, așa cum este redactată decizia.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cereri de revizuire, schimbarea sentinței civile nr. 1202/25.10.2010 pronunțata de Tribunalul O. in dosarul nr._, aplicarea art. 80. - alin(1)si (2) din Codul Muncii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul va fi respins ca nefondat, pentru considerentele următoare:
Astfel, în prima critică, subsumată prevederilor art. 304 pct.7 C.proc.civ., se susține precaritatea argumentelor oferite de instanța fondului în susținerea soluției pronunțate.
Pentru a răspunde acestei critici, Curtea are în vedere că dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european a drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, nu impune instanțelor obligația de a da un răspuns detaliat la fiecare susținere a părții, ci la un examen efectiv al problemelor esențiale ce au fost supuse judecății.
Conformându-se acestor standarde, practica judiciară națională a statuat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, condițiile procedurale privind motivarea hotărârii fiind îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
Contrar celor susținute de recurent, instanța fondului s-a conformat exigențelor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, procedând la un examen efectiv al problemelor esențiale ce au fost supuse judecății, neformularea unui răspuns detaliat la fiecare susținere a revizuentului neputând fi interpretată drept încălcare a obligației de motivare a hotărârii.
Din considerentele sentinței recurate rezultă în mod expres argumentele de fapt și de drept pe care instanța și-a fundamentat soluția de respingere a cererii de revizuire îndreptată împotriva sentinței 1202/25.10.2010, motivarea instanței fiind clară și concisă, în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în mod cumulativ de art. 322 pct. 5 C.proc.civ., actul nou putând fi depus, prin diligenta părții, în fața instanței de fond.
Faptul că o parte din raționamentul juridic al instanței coincide cu cel expus de intimată prin întâmpinarea depusă la fond, nu constituie o copiere a susținerilor intimatei, respectiv neîndeplinirea obligației de motivare a sentinței, ci este consecința firească a interpretării și aplicării prevederilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, la speța de față.
Printr-o altă critică, s-a susținut că, în considerentele sentinței recurate se fac referiri, străine cauzei, cu privire la inadmisibilitatea revizuirii deciziei 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C..
Deși reală această susținere a recurentului, în condițiile în care instanța s-a preocupat și de analizarea revizuirii sentinței potrivit cererii introductive, nu există temei pentru a se constata nulitatea sentinței și trimiterea cauzei într-un nou ciclu procesual, instanța de recurs având prerogativa de a lipsi de efecte aceste considerente străine cauzei, apreciindu-le ca neavenite.
Cât privește interpretarea dată dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată că tribunalul a apreciat în mod legal că prin „înscrisuri noi” se înțeleg acele înscrisuri care existau la data judecății, descoperite ulterior și care nu au putut fi înfățișate instanței datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.
Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.
Din perspectiva acestor considerente, corect a sesizat prima instanță că înscrisul invocat ca act nou putea fi depus prin diligența revizuentului, motivele invocate de acesta neputând constitui „împrejurări mai presus de voința părții”.
Prin împrejurare mai presus de voința părților se înțelege forța majoră, care trebuie dovedită, această condiție nefiind îndeplinită, dacă înscrisul putea fi procurat și depus la dosar prin diligența părții interesate.
Or, în cuprinsul deciziei de concediere 45/2010 este menționată hotărârea nr. 2/2007 a Consiliului de Administrație al R., din care face parte integrantă anexa invocată ca înscris nou, acte, în virtutea cărora a fost emisă si semnată decizia de concediere a revizuentului.
De asemenea, Curtea constată că semnătura executată pe această deciziei, în dreptul numelui directorului general, este precedată de un apostrof vizibil, ce semnifică faptul că actul respectiv a fost semnat de o altă persoana decât directorul general Giorgio Ioanidis, dar care era împuternicit să poată semna.
Prin urmare, fără temei s-a susținut că, pe parcursul judecării cauzei în fond, recurentului i-a lipsit orice indiciu privind semnarea deciziei de concediere de către o altă persoană decât directorul general al societății si că astfel ar fi fost în imposibilitate să solicite verificarea mandatului acordat acelei persoane si depunerea la dosar a înscrisurilor invocate, în realitate putând să-si exercite această facultate încă de la data formulării contestației.
De altfel, chiar dacă s-ar reține că înscrisul invocat de revizuent ar îndeplini condiția de a nu fi putut fi prezentate de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, acesta nu îndeplinește condiția de a fi determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut soluția pronunțată de instanța de fond ar fi fost alta.
Aceasta, deoarece prin invocarea acestui înscris revizuentul invocă un motiv nou de contestație și anume nulitatea deciziei de sancționare ca fiind emisă de o persoană ce nu avea atribuții, motiv ce nu a fost invocat cu ocazia soluționării fondului. Or, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se cercetează existența unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate, este evident că aceasta se poate discuta numai asupra a ceea ce a format obiectul judecății, deoarece acestea au fost limitele investirii instanței.
Asadar, numai în măsura în care acest motiv ar fi fost invocat de revizuent la judecarea pe fond a cauzei, legea procesual civilă permite, sub rezerva îndeplinirii si a celorlalte cerințe legale, revizuirea unei hotărâri în baza unor înscrisuri noi, lărgirea cadrului procesual cu privire la obiectul procesului reprezentând prerogativa exclusivă a reclamantului, ce se exercită numai în limitele impuse de art. 112, 132 C.proc.civ. rap. la art. 129 C.proc.civ.
Față de considerentele expuse, constatând că sunt nefondate criticile formulate, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de revizuent, motivarea sentinței fiind completată cu considerentele acestei decizii si înlăturate ca neavenite considerentele sentinței privitoare la inadmisibilitatea revizuirii deciziei 2290/07.04.2011 a Curții de Apel C..
In temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. se va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient C. M. împotriva sentinței civile nr. 1050 din 02.07.2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS SA.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, C. S. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.E.B.
Jud.fond D.S.
Teh.red. A.G./2 ex
Data:11.11.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1114/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 423/2014.... → |
|---|
