Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2589/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2589/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 8092/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2589
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
PREȘEDINTE T. Ț.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul B. C., cu domiciliul în Tg. J., ., ., ., jud. Gorj, și pârâta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, sect. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 523 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic M. M., reprezentând-o pe apelanta pârâtă S.C. O. P. S.A., lipsind apelantul reclamant B. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
În timpul ședinței de judecată, după strigarea dosarului, s-a depus prin fax cerere de amânare a cauzei formulată de apelantul reclamant, pentru angajare apărător și pregătirea apărării.
Consilier juridic M. M., pentru apelanta pârâtă, a lăsat la aprecierea instanței cererea de amânare.
Curtea a respins cererea de amânare formulată de apelantul reclamant, pentru angajare apărător și pregătirea apărării, ca neîntemeiată, având în vedere că s-a urmat și procedura scrisă.
Constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Consilier juridic M. M., a susținut oral motivele de apel formulate în scris, arătând că instanța de fond trebuia să verifice aplicarea Acordului din 2012 și greșit s-a considerat că utilizarea respectivului acord nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 din acesta.
Reclamantul nu a respectat obligația de confidențialitate pentru că a uzat de acest acord ca mijloc de probă, având în vedere că orice informații în legătură cu acordul au caracter de confidențialitate.
A pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea sentinței civile luu admiterea cererii reconvenționale.
A solicitat și respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamantul B. C. a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea măsurii disponibilizării sale, și în consecință repunerea în situația anterioară, obligarea pârâtei la plata concediului medical aferent perioadei 01.10._13, precum și la plata tuturor drepturilor salariale, actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective și obligarea societății pârâte la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral determinat de concedierea nelegală, tracasările și stresul la care a fost supus.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma restructurării activității societății pârâte a fost disponibilizat prin decizia nr. 44/19.01.2011, decizie care a fost anulată în instanță, fiind reintegrat pe postul deținut anterior, acela de consilier juridic.
Că, la data de 09.05.2012 i s-a cerut să accepte încetarea raporturilor de muncă prin acord în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii începând cu data de 01.10.2012, urmând a fi încheiat un acord expres, referitor la condițiile disponibilizării.
Că, în perioada 01.10._13 s-a aflat în concediu medical, astfel încât nu puteau înceta raporturile de muncă și mai mult, până la momentul promovării acțiunii nu a fost emisă vreo decizie în acest sens, și chiar dacă ar fi fost emisă o decizie, nu i-a fost comunicată până în prezent.
S-a susținut, în esență, că măsura concedierii este vădit netemeinică și nelegală, fiind lovită de nulitatea absolută.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 76-78 Codul muncii.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei în copie adresa nr. 58/15.10.2013 emisă de pârâta ., notificarea pârâtei înregistrată sub nr. 254/27.09.2013, cererea reclamantului B. C. înregistrată sub nr. 245/09.05.2012 privind încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii și Acordul privind încetarea contractului individual de muncă încheiat la data de 09.05.2012.
Pârâta . a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006 coroborat cu art. 2 alin. 11 și art. 601 din același act normativ, excepția lpsei interesului reclamantului în promovarea acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pe cale reconvențională a reclamantului la plata sumei de_ lei în temeiul Acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă cu dobânzile aferente.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată s-a invocat că reclamantul nu a făcut dovada participării la ședința de mediere în sensul dispoziției legale invocate, or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 se impune respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Față de data înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Gorj, respectiv 23.10.2013, reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada faptului ca ar fi inițiat la un mediator înregistrat în tabloul mediatorilor autorizați, procedura obligatorie instituită de lege cu referire la ședința de informare privind avantajele medierii.
Cu privire la excepția lipsei interesului reclamantului s-a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind lipsita de interes.
În motivarea excepției s-a arătat că reclamantul B. C. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă în temeiul art.55 lit. b din Codul Muncii începând din data de 01.10.2012 (cererea înregistrată cu nr. 245/09.05.2012), pârâta a consimțit, astfel încât, prin acordul semnat de angajator si salariat, s-a convenit încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, la data de 30.09.2012. (Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca, încheiat intre pârâtă si reclamant).
Că, interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica un demers judicios. Interesul trebuie să fie legitim (urmărindu-se afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege), născut si actual, personal si direct, în speță fiind vorba de un demers judicios al cărui interes este nelegitim, demers ce îmbracă forma unui abuz de drept.
S-a invocat că acțiunea promovată de către reclamant este lipsită de interes atâta timp cât reclamantul a solicitat instanței de judecata constatarea nulității încetării contractului individual de munca în baza unui act unilateral de voința al pârâtei inexistent, atâta timp cât în speța încetarea a fost convenita prin consimțământul comun al pârâtei și al reclamantului, la cererea si inițiativa reclamantului.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
S-a arătat de către pârâtă că prin acțiunea formulată reclamantul B. C. invocă o presupusa încetare a contractului său de munca ca urmare a voinței unilaterale a subscrisei, investind instanța și supunând analizei instanței de judecata modalitatea de încetare a contractului individual de munca prevăzuta de dispozițiile art.55 lit. c din Codul Muncii.
Or, în speță, încetarea contractului de muncă al reclamantului a operat în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Că, în aceste condiții, reclamantul, are obligația de a aduce probe în sprijinul cererii sale, probe care să răstoarne și să invalideze propriul acord de voința exprimat prin cererea formulată.
Că, starea de fapt invocată prin cererea de chemare în judecată este contrazisă de însăși probatoriul depus de către B. C. în susținerea acțiunii sale precum și de starea de drept argumentata de Acordul nr. 246/09.05.2012.
Potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților. Încheierea contractului individual de muncă este rezultatul consimțământului reciproc al părților - mutuus consensus, astfel încât, conform principiului simetriei actelor juridice tot acordul lor de voința poate conduce la încetarea sa - mutuus dissensus.
Art. 55 lit. b Codul Muncii, temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă ale reclamantului cu pârâta, reprezintă o garanție a respectării principiului liberații muncii reglementat de dispozițiile art. 48 din Constituția României și art. 3 alin. 3 Codul Muncii.
Potrivit art. 8 alin. 1 Codul Muncii, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității. Tot astfel, având în vedere principiul simetriei formei actelor juridice, forma scrisă nu este o condiție de valabilitate a actului juridic prin care părțile, de comun acord, hotărăsc încetarea contractului individual de muncă. Actul juridic prin care părțile își manifestă acordul în privința încetării contractului individual de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic. Prin urmare, încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b Codul muncii nu este supusa altor condiții, în afara celor ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărei convenții, prevăzute de art. 1179 Cod civil.
Constatarea într-un înscris - Acordul nr. 246/09.05.2012- a exprimării acordului de voință al părților în sensul încetării contractului individual de muncă probează încetarea relațiilor de muncă, acordul nr. 246/09.05.2012 nu stabilește condițiile disponibilizării ci modalitatea de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Că, reclamantul confundă modalitatea de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților cu situația încetării contractului individual de muncă urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în speță presupusă concedierea din inițiativa subscrisei în calitate de angajator, cele doua instituții de drept al muncii având reglementări diferite, regim juridic diferit.
Mai mult, s-a invocat de către pârâtă faptul că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 76 -78 din Codul Muncii încercând să inducă în eroare instanța de judecata atâta timp cât contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii.
Prin urmare, în speța operand încetarea contractului de muncă prin acordul părților, repunerea în situația anterioară, conform principiului consensualismului ar opera doar prin voința . părți, respectiv pârâta și reclamantul.
În concret s-a invocat că, atâta timp cât în speța a operat încetarea contractului individual de muncă prin voința comună a părților, în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, solicitarea de a se constata nulitatea încetării contractului individual de muncă în baza unei presupuse voințe unilaterale este neîntemeiată și mai mult lipsită de argument legal.
Cu privire la plata concediului medical aferent perioadei 01.10._13, precum și a tuturor drepturile salariale actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective" s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
S-a invocat de către pârâtă că indemnizația privind acordarea concediului medical a fost achitată către reclamant așa cum rezultă din fluturașii de salariu aferenții lunilor septembrie-decembrie 2012, iar solicitarea reclamantului de ai se plăti drepturile salariate actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării este lipsită de argument legal atâta timp cât, în cauza a operat o încetare prin acordul părților, iar nu prin voința unilaterala a pârâtei, astfel încât să atragă incidența dispozițiilor art. 80 din Codul Muncii.
Mai mult, pârâta a invocat că este inadmisibil ca reclamantul sa ceară obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor salariate atâta vreme cât pentru perioada invocată, însăși reclamantul a prezentat dovezile incapacității sale de muncă, si mai mult a beneficiat de plata certificatelor de concediu medical, fiind recunoscut că plata salariului este datorată de angajator numai pentru orele de program prestate efectiv de salariat, iar nu pentru incapacitatea de muncă.
Cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că daunele morale trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat pe planul aprecierii sale, a conduitei sale de salariat sau a priceperii sale profesionale în raport cu munca sa. Că, în prezenta cauză încetarea raporturilor de muncă s-a realizat prin acordul părților, la cererea reclamantului, sens în care modalitatea de încetarea a contractului individual de muncă nu are legătură cu aprecierea socială a conduitei sale sau a priceperii sale profesionale în legătură cu munca.
Că, în cadrul litigiilor de muncă, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC, precum si pe celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul acesteia.
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare s-au depus la dosarul cauzei în copie: cererea nr. 245/09.05.2012 formulată de B. C., Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă, comunicarea REVISAL privind încetare contractului individual de muncă al numitului B. C., extras REVISAL din data de 11.01.2013, fluturași salariu septembrie 2012-octombrie 2012 și decizia nr. 48/14.02.2011 prin care s-a anulat decizia nr. 44/19.01.2011 privind încetarea contractului individual de muncă.
Sub aspect reconvențional pârâta O. P. SA a solicitat obligarea reclamantului la restituire sumei de_ lei achitată în baza Acordului nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu dobânzile aferente.
Acordul nr.246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca reprezintă consimțământul reciproc ai pârâtei si reclamantului de a înceta raporturile de munca în temeiul art.55 lit. b din Codul Muncii.
Prin urmare, fiind vorba de un mutuum consensus prin care sunt stabilite și drepturi si obligații ale părților cu privire la încetarea raporturilor de muncă, acestui act juridic, în privința efectelor, îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului civil cu privire la actele juridice bilaterale sau sinalagmatice (contracte).
Conform acordului de voința încheiat cu reclamantul-pârât la data încetării raporturilor de muncă, societatea se obliga să plătească angajatului o sumă netă în cuantum de 27.656 RON, această sumă reprezentând compensația acordată pentru asumarea obligației de confidențialitate de către angajat prin prezentul Acord art. 4 alin. l din Acordul nr. 246/09.05.2012.
Că, obligația de confidențialitate constă în obligația asumată de reclamantul-pârât potrivit art.3 alin.2 din Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca:"... Angajatul se obliga a nu folosi în beneficiul propriu sau pentru scopuri proprii (...) a informațiilor sau datelor cu caracter confidențial..." si alin.4 al aceluiași articol "Sunt, de asemenea informații confidențiale orice informații în legătură directă sau indirectă cu prezentul Acord".
Având în vedere faptul că reclamantul-pârât a înțeles să-și probeze acțiunea cu Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de muncă, pe care l-a atașat la cererea de chemare în judecată, ca probă, s-a reținut că B. C. a încălcat obligația asumată prin art. 3 invocat, atâta timp cât folosește acest act juridic în scop propriu, al demersului sau judicios prin care urmărește obținerea unui beneficiu propriu.
Mai mult, reclamantul prin utilizarea Acordului ca dovadă, a renunțat în mod voit la beneficiul compensației acordate de către pârâtă pentru asumarea obligației de confidențialitate a fostului salariat.
Prin urmare, s-a invocat de către pârâtă, că este îndreptățită la restituirea întregii sume incluzând contribuțiile si taxele fiscale si de asigurări sociale pe care a plătit-o în considerarea obligației asumate prin art. 4, respectiv suma de 36.142 lei menționată în fluturașul de salarii aferent lunii decembrie 2012 cu titlu " compensație Convenție".
Corelativ dreptului subscrisei de a i se restitui cuantumul de 36.142 lei îi corespunde obligația asumată de reclamant prin art.5 alin. l din Acord de a restitui întreaga suma acordată cu titlu de compensație potrivit art. 4 din Acord, cu dobânda aferentă.
În drept, și-a întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 209 Cod pr. civilă, art. 1270 Cod civil, art. 1350 Cod civil, art. 253 si următoarele din Codul muncii, precum si pe celelalte dispoziții legale invocate in cuprinsul acesteia
În dovedirea cererii reconvenționale s-au depus în copie la dosarul cauzei: Acordul nr. 246/09.05.2012 privind încetarea contractului individual de munca și fluturașul de salariu decembrie 2012.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, iar pe fondului cauzei admiterea acțiunii.
Referitor la cererea reconvențională, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, raportat la lipsa dovezilor privind procedura informării referitoare la medierea conflictului de muncă.
Cu privire la fondul cererii reconvenționale s-a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că prin promovarea acțiunii principale nu s-a încălcat nici o obligație asumată prin acordul de încetarea a contractului individual de muncă.
Prin sentința nr.523 din 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-au respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a lipsei de interes a reclamantului, invocate de pârâta O. P. SA, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. domiciliat în Tg J., ., . domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. C. cu sediul în Tg J., .. 50, județul Gorj, județul Gorj în contradictoriu cu pârâta O. P. SA – P. City, cu sediul în București, ., sector 1.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta O. P. SA, excepție invocată de reclamantul B. C..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta O. P. SA.
Excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea cerinței de participare la ședința de mediere conform art.193 alin.(1) Cod pr.civilă și art.2 alin.12 din Legea nr.192/2006, a fost respinsă cu motivarea că procedura de informare a fost urmată, în acest sens eliberându-se certificatul nr.198/11.02.2014.
Instanța a înlăturat și susținerile referitoare la lipsa de interes a reclamantului care, pretinde pârâta, prin promovarea acțiunii nu a urmărit afirmarea sau realizarea unui drept recunoscut de lege, având în vedere că prin cererea adresată instanței aceasta a solicitat constatarea nulității măsurii disponibilizării și obligarea pârâtei la plata contravalorii concediului medical și a daunelor morale.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin acordul acestora, conform art.55 lit.b din Codul muncii, în baza cererii formulată de reclamant, înregistrată sub nr.245/9.05.2012, legea neimpunând îndeplinirea altor condiții, în afara celor ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărei convenții, prevăzute de art.1179 Cod civil.
Așadar, având în vedere modalitatea în care a încetat contractul individual de muncă al reclamantului, prin consimțământul părților, prevederile art.76-78 și 80 din Codul muncii, invocate de reclamant, nu sunt aplicabile în speță, ele fiind incidente numai în cazul concedierii.
Față de soluția instanței asupra cererii principale, s-au apreciat nefondate capetele de cerere accesorii, pentru plata contravalorii concediului medical și a daunelor morale.
Referitor la cererea reconvențională, s-a respins excepția inadmisibilității, ținându-se seama că fiind o cerere incidentală, parte nu este ținută să parcurgă procedura informării.
Pretenția pârâtei, ca reclamantul să fie obligat la restituirea compensației acordată pentru asumarea obligației de confidențialitate conform acordului de voință nr.246/9.05.2012. a fost apreciată ca neîntemeiată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada încălcării obligației de confidențialitate.
Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Reclamantul a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că acordul prin care s-ar fi convenit asupra încetării raporturilor de muncă nu poate substitui procedura prevăzută de Codul muncii, în conformitate cu care era necesară emiterea unei decizii motivate.
Codul muncii este legea specială, derogatorie în raport de dispozițiile Codului civil, așadar acestea nu își găsesc aplicabilitate în cauză.
Celelalte două solicitări din acțiune aveau caracter distinct față de prima cerere, ceea ce impunea administrarea de probe și soluționarea motivată în raport de acestea.
În apelul pârâtei s-a criticat soluția Tribunalului, de respingere a cererii reconvenționale arătându-se, în esență, că reclamantul și-a încălcat obligația de confidențialitate asumată, înțelegând să-și probeze acțiunea prin chiar Acordul nr.246/9.05.2012.
Folosind acest înscris ca dovadă, reclamantul a renunțat în mod voit la beneficiul compensației acordată și ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.3 alin. 2 și 4 din Acordul nr.246/2012 are obligația de a restitui sumele încasate.
Este evident că prin promovarea acțiunii reclamantul a urmărit să obțină un beneficiu în scop propriu, folosindu-se de conținutul Acordului, căruia i-a dat relevanța de mijloc de probă.
Examinând criticile formulate, se constată nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
Privitor la apelul reclamantului;
Art.55 lit.b din Codul muncii reglementează încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, această modalitate constituind o aplicare a principiului simetriei actelor juridice.
Având în vedere că în Codul muncii nu sunt dispoziții privind condițiile și procedura încetării contractului de muncă prin acordul părților, actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic, și mai cu seamă este necesar ca ele să-și materializeze acordul de voință printr-un consimțământ care să întrunească cerințele dreptului comun.
Susținerea reclamantului privind inaplicabilitatea normelor din dreptul civil raporturilor de muncă – reglementate prin dispozițiile cu caracter derogatoriu ale Codului muncii – nu are temei, față de prevederile art.278 din Codul muncii, conform cărora dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
Încetarea contractului de muncă prin acordul părților intervine în cazul în care salariatul solicită încetarea raporturilor de muncă, iar angajatorul aprobă această solicitare, singura condiție fiind ca ambele părți să-și exprime consimțământul în mod explicit, serios și să fie exclus orice echivoc.
Legea nu prevede obligația emiterii unei decizii de încetare a contractului și nici chiar a formei scrise a acordului, care însă trebuie urmată și, în cele mai multe situații ea rezultă, cum este cazul în speță, din solicitarea salariatului, urmată de aprobarea angajatorului.
Reclamantul și-a exprimat explicit voința de a înceta raporturile de muncă, prin cererea înregistrată sub nr.245/9.05.2012, aprobată de angajator (fila 11), a semnat acordul din 9.05.2012 fără nici o obiecție, astfel încât nu există motive care să atragă nulitatea acestuia.
Cererile pentru plata contravalorii concediului medical și a daunelor morale sunt cereri accesorii, care urmează regimul cererii principale și, odată respinsă acțiunea principală, aceeași soluție se impune și în privința cererilor accesorii.
Ele nu pot fi apreciate ca acțiuni de sine stătătoare întrucât, așa cum rezultă din chiar susținerile reclamantului, obligația pârâtei la plata sumelor solicitate decurge din nulitatea încetării raporturilor de muncă.
Nici apelul pârâtei nu este întemeiat.
Sumele a căror restituire a fost solicitată prin cererea reconvențională au fost achitate reclamantului în baza art.4 alin.(1) din Acordul privind încetarea contractului individual de muncă și rambursarea lor poate fi cerută, conform art.5 din Acord, în cazul nerespectării de către angajat a obligației de confidențialitate asumată potrivit art.3.
Obligația de confidențialitate impusă reclamantului este definită explicit în cuprinsul art.3 din Acord, ea referindu-se la date, sau informații confidențiale din activitatea, organizarea, strategiile și obiectivele angajatorului, la datele de identificare și dosarele personale ale angajaților, la clienți, proiecte, notițe, secrete comerciale.
Informațiile confidențiale citate de art.3 alin.(1) sunt enumerate și descrise concret în alin.(3) lit.a-n.
Atacarea în instanță a acordului de încetare a contractului de muncă intervenit între părți nu poate fi interpretată ca fiind o divulgare a informațiilor confidențiale, întrucât prin acest înscris, simetric contractului individual de muncă, părțile au convenit asupra termenilor de încetare a raporturilor, asumându-și anumite obligații între care, pentru salariat și pe aceea de a păstra confidențialitatea datelor sau informațiilor primite pe perioada derulării contractului.
Atâta timp cât actul care consemnează încheierea raporturilor de muncă nu este un act confidențial, secret, nici înscrisul simetric, prin care aceste raporturi încetează, nu poate avea caracter confidențial.
Clauza de confidențialitate inserată în cuprinsul Acordului nu are ca finalitate ascunderea existenței acestuia, ci protejarea informațiilor cu caracter intern pe care, în desfășurarea activității profesionale, salariatul le primește.
Față de considerentele expuse, ambele apeluri sunt nefondate, urmând să fie respinse, conform art.480 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul B. C., cu domiciliul în Tg. J., ., ., ., jud. Gorj, și pârâta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, sect. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 523 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014.
Președinte, T. Ț. | Judecător, M. P. | |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.E.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
