Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1544/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1544/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 2650/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1544/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- M. L. N. A.
Judecător- O. C. G.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea acțiunii civile, formulată de reclamanta V. P. I., domiciliată în comuna Albeni, ., urmare a anulării sentinței civile nr.4191 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr.394 din 13 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în contradictoriu cu pârâta ..H. H. SA PRIN ADMINISTRATOR EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, Opera Center, ..1-5,etaj 5,sector 5, având ca obiect contestație decizie de concediere- rejudecare fond.
La apelul nominal s-au prezentat:reclamanta V. P. I., asistată de avocat N. L. și avocat M. D. pentru pârâta ..H. H. SA PRIN ADMINISTRATOR EURO INSOL SPRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul pârâtei depune la dosar practică judiciară, constând în extras de pe portalul Curții de Apel București și o copie a hotărârii civile nr.404/2014, pronunțată de Curtea de Apel C..
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul părților cu privire la fondul cauzei.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei, avocat N. L., a susținut oral concluziile scrise, în raport de care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, anularea deciziei de concediere, reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior sau, după caz, pe alt post corespunzător pregătirii sale profesionale și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, cu dobânzile legare aferente.
În esență, a susținut că, decizia de concediere este lovită de nulitate întrucât angajatorul, reprezentat de administratorul judiciar, a încălcat dreptul la informare și consultare în caz de concediere colectivă, instituit ca drept fundamental de art.27 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și în Directiva 98/59/CE.A mai arătat că decizia este lovită de nulitate și pentru faptul că aceasta a fost semnată de o altă persoană decât cea prevăzută de dispozițiile art.49 din Legea nr.85/2006, întrucât pârâta la momentul emiterii deciziilor se afla în perioada de observație.
De asemenea, menționează că societății nu i-a fost ridicat dreptul de administrare proprie, administratorul judiciar având doar dreptul de a supraveghea activitatea.
A mai susținut faptul că, pentru respectarea dispozițiilor art.76 din Codul muncii, se impunea ca deciziile de concediere să fie motivate sub aspectul necesității fiecărui post în parte, prin raportarea la cauza reală a desființării postului și la procentul de maximizare a profitului, luând în considerare obligația angajatorului de a despăgubi salariații concediați cu salarii compensatorii.
Concluzionând, a mai învederat că, deși inițial s-au desființat posturile vacante, ca urmare a noii organigrame s-au înființat alte posturi noi, fără a se cunoaște pe baza cărui temei au fost angajați o parte dintre salariații cărora le-au fost desființate serviciile în cadrul cărora lucrau.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat M. D., apărătorul pârâtei, a pus concluzii de respingere a acțiunii, pentru motivele arătate prin întâmpinarea și notele scrise depuse în apel.
În esență, a susținut că, decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, intimata angajatoare, la momentul emiterii deciziei se afla în procedura insolvenței, reglementată de Legea nr.85/2006, iar concedierea colectivă a apărut ca necesitate în urma rapoartelor întocmite la nivel de societate, după deschiderea procedurii insolvenței, pentru a se lămuri care sunt cauzele pentru care societatea a ajuns în această situație dificilă din punct de vedere economic, iar potrivit raportului una dintre aceste cauze a fost cea a supradimensionării personalului în general. Concedierea colectivă a fost dispusă de administratorul judiciar în baza atribuțiilor conferite acestuia de către judecătorul sindic, în conformitate cu prevederile art.20 alin.2 din legea nr.85/2006.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată..
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față..
Prin sentința civilă nr.4191 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta V.-P. I. domiciliată în comuna Albeni, ., în contradictoriu cu pârâta ..H. H. SA prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, ., ., etaj 4, apartament 66, sector 4.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta a fost angajata . îndeplinind funcția de referent de specialitate.
Prin sentința civilă nr.7222 din 20.06.2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012 s-a dispus admiterea cererii debitoarei . și deschiderea procedurii generale a insolvenței.
Prin decizia nr.938 din 08.02.2013 reclamanta a fost concediată în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.1 din Legea 53/2003 și art.86 alineat 6 din legea nr.85/2006, desființarea locului de muncă dispunându-se având în vedere situația specială în care se afla societatea pârâtă, respectiv starea de insolvență, fapt ce a determinat aprobarea unei noi structuri organizatorice cu scopul eficientizării activității, reducerii costurilor și ieșirii societății din starea de insolvență.
În acest sens, în cadrul procedurii de insolvență s-a aprobat un plan de organizare unul dintre obiectivele propuse fiind „renegocierea contractului colectiv de muncă, restructurarea personalului societății și a organigramei. Structura de personal și organizarea internă”. Prin decizia nr.57 din 16.01.2013 a .-a aprobat noua structură organizatorică a SH Tg-J., cu un număr total de 261 posturi față de 286 posturi cât existau anterior, cu consecința disponibilizării unui număr de 18 persoane și reducerea a 7 posturi vacante.
Conform dispozițiilor art. 86 alin. 6 din Legea 85/05.04.2006 actualizată privind procedura insolvenței „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”.
Reclamanta a susținut că nu se impunea concedierea sa, nefiind respectat nici un criteriu la luarea acestei măsuri, astfel: deși s-a invocat ca principal motiv al reorganizării și al desființării anumitor posturi insuficiența fondurilor, prin concedierea reclamantei și a celor doi economiști și menținerea celor trei posturi de inginer, nu s-a urmărit această finalitate, având în vedere că salariile inginerilor erau mult superioare salariului reclamantei și ale economiștilor; nefiind normal ca în cadrul unui departament de Contracte să nu fie nevoie de un economist sau de un jurist, fiind nevoie doar de ingineri ; reclamanta are un nivel superior de pregătire astfel că pârâta putea să-i ofere, pe baza cunoștințelor sale și pregătirii sale profesionale, un alt post; în cazul anumitor familii, apropiate conducerii, au fost păstrate și 3-4 persoane chiar dacă pregătirea lor profesională era mult inferioară unor salariați care au fost disponibilizați; s-au păstrat persoane sancționate disciplinar; Acordul încheiat în data de 72.06.2012 (cu valabilitate pe perioada derulării procedurii insolvenței) între MECMA, OPSPI, H. SA si Hidrosind nu prevedea posibilitatea disponibilizării salariaților prin desființarea posturilor, singura prevedere cu privire la reducerea numărului salariaților fiind la punctul 8 din acest acord: "Reducerea pe cale naturală a personalului societății (prin pensionare) în perioada 2012-2014".
Așa cum a rezultat din conținutul deciziei, la luarea măsurii concedierii reclamantei au fost avute în vedere, printre altele: hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva H. SA; situația specială în care se află societatea, insuficiența fondurilor necesare plății datoriilor; raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență precum și nota de fundamentare a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea reorganizării societății inclusiv în ceea ce privește crearea unei structuri organizatorice eficiente și de natură a reduce costurile; măsurile dispuse de administratorul judiciar privind aprobarea unei noi structuri organizatorice a societății; decizia administratorului judiciar prin acre s-aui impus transformări și/sau desființări de posturi.
Prin urmare, toate criteriile menționate de reclamantă nu au putut fi însă avute în vedere,chiar dacă ar fi fost întemeiate, în condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 86 alin. 6 din Legea 85/05.04.2006, singura condiție impusă de lege este aceea a acordării preavizului de 15 zile și nu de 20 zile cât consideră aceasta. Nu s-a putut aplica prin analogie termenul de preaviz de 20 zile prevăzut de codul muncii, atât timp cât în Legea nr.85/2006 (care este una specială și ale cărei norme derogă de la legea generală în materie) se prevede în mod expres termenul de 15 zile. Un astfel de termen putea fi luat în calcul doar în situația în care legea specială nu prevedea durata preavizului, ceea ce nu este cazul de față.
Așa cum s-a menționat mai sus, principalul temei legal al emiterii deciziei de concediere l-au reprezentat prevederile art. 86 alin. 6 din Legea 85/2006, prevederi care au derogat de la normele generale de dreptul muncii și prin care se menționează în mod expres că angajatorul nu are obligația respectării procedurii concedierii colective prevăzută de art.68-72 Codul muncii, dată fiind situația specială în care se află societatea în cauză. Singura condiție impusă de lege fiind aceea a acordării preavizului de 15 zile, condiție care a fost îndeplinită în speța dedusă judecății, reclamantei fiindu-i comunicată la data de 21.01.2013 notificarea de preaviz la concediere nr.6823 din 16.01.2013(fila 16 din dosar), contractul de muncă încetând începând cu data de 12.02.2013, fiind așadar respectat termenul de preaviz acordat.
În considerarea celor mai sus expuse, Tribunalul a apreciat că decizia de concediere a fost legală și temeinică, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V.- P. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. P.E.E.H. H. S.A.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta V. P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel formulate, apelanta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe două excepții invocate de aceasta în acțiune. Se arată faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât angajatorul reprezentat de administratorul judiciar a încălcat dreptul la informare și consultare în caz de concediere colectivă instituit ca drept fundamental de art.27 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și în Directiva 98/59/RCE.
De asemenea, apelanta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește nulitatea deciziei de concediere având ca temei semnarea acesteia de o altă persoană decât cea prevăzută de dispoz. art.49 din Legea nr.85/2006.Societatea intimată se afla la momentul emiterii deciziilor în perioada de observație, iar potrivit art.49 din Legea nr.85/2006 pe această perioadă debitorul poate să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți potrivit punctelor a și b.
Apelanta a arătat că unității intimate nu i-a fost ridicat dreptul de administrare proprie, administratorul judiciar având doar dreptul de a supraveghea activitate. În aceste condiții administratorul judiciar nu putea semna valabil deciziile de concediere neavând acest drept.
Al doilea motiv de apel a vizat faptul că motivarea instanței de fond a fost lacunară, având ca unic temei dispozițiile Legii 85/2006 fără a fi analizate dispozițiile codului muncii.
S-a arătat că în ceea ce privește aplicabilitatea Legii 85/2006, din interpretarea sumară a dispoz. art.86 rezultă că orice denunțare a unui contract trebuie subsumată condiției generală exprimată la alineatul 1 și anume aceea ca denunțarea să fie făcută în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, deci legea nu lasă la libera interpretarea a administratorului judiciar această posibilitate, astfel că denunțarea contractelor individuale de muncă prin prisma prevederilor art.86 alin.1 din Legea 85/2006. Apelanta invocă dispoz. art.4110 din CCM referitor la ajutorul de concediere reprezentat de un număr între 12 și 48 de salarii de bază brute în raport cu vechimea în unitate arătându-se că nu se realizează condiția de art.86 alin.1, măsura denunțării celor 151 de contracte individuale de muncă fiind o măsură nelegală.
Apelanta a mai aratătat că denunțarea a intervenit într-un moment în care angajatorul era pe profit și în nici una din decizii nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la cauzele concrete care au determinat desfacerea fiecărui contract în parte. În acest sens se invocă practică judiciară și se concluzionează că simpla intrare în insolvență a unui angajator nu determină concediere salariaților.
Au fost invocate dispoz. art.76 lit.c și art.69 alin.2 lit.d din Codul muncii precum și dispoz. art.4112 din CCM, arătându-se că era imperios necesar ca fiecare decizie să individualizeze motivul /criteriul aplicabil fiecărui salariat concediat.
Un alt motiv de apel a vizeazat faptul că această concediere s-a dispus pe fondul creșterii profitului societății și anunțului administratorului judiciar cu privire la ieșirea societății din insolvență. Deși inițial s-au desființat posturile vacante, ca urmare a noii organigrame s-au înființat posturi noi cu referire la postul de referent de specialitate la SH Tg.J.,. Apelanta a făcut referire la situația sa comparativ cu numitul D. R. din cadrul biroului administrativ, arătându-se că nu s-au respectat dispoz. art.4 pct.3 din Contractul colectiv care a impus angajatorului desfășurarea unui concurs sau examen pentru ocuparea unor funcții sau meserii.
S-a mai arătat că organigrama propusă inițial a fost ulterior modificată și s-au ignorat prev. de art.4113 din CCM, iar includerea pe listă a apelantei nu a avut la bază nici un criteriu reprezentând doar o alegere abuzivă a reprezentanților societății, cele trei persoane rămase și-au desfășurat activitatea începând cu 1 octombrie 2006, iar atribuțiile din fișele de post a celor rămași nu au legătură cu specializarea fiecăruia, astfel că nu se poate reține experiența redusă a apelantei.
Apelanta a mai arătat că la departamentul Biroul Resurse Umane și Comunicare urma să devină vacant prin pensionare în post, dar care nu i-a fost oferit apelantei. S-a mai invocat acordul încheiat la 22 iunie 2012 între MECMA, OPSPI, H. SA și HIDROSIND, acord care cuprindea 16 puncte ce trebuiau neapărat respectate în procedura de reorganizare, dar nici unul din aceste acte puncte nu prevede posibilitatea disponibilizării salariaților prin desființarea posturilor, singura prevedere fiind reducerea pe cale naturală, prin pensionare.
În drept s-au invocat dispozițiile art.466 -480 din Noul Cod de procedură civilă
S-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
La data de 18 noiembrie 2013, . București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Ambele părți au depus o . înscrisuri și practică judiciară.
Prin decizia civilă nr.394 din 13 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis apelul declarat de reclamanta V. P. I., domiciliată în comuna Albeni, ., împotriva sentinței civile nr.4191 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ..H. H. SA prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, ., ., etaj 4, apartament 66, sector 4.
S-a dispus anularea sentinței civile și reținerea procesului spre rejudecare.
S-a fixat termen la data de 13 martie 2014.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut :
Potrivit disp. art. 425 alin. 1 lit. b Noul Cod procedură civilă, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Așadar, obligația instanței consacrată legislativ, de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea probelor și argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, clar expus și întemeiat pe considerente de drept.
Obligația motivării este valabilă atât pentru prima instanță, cât și pentru instanțele de control judiciar, în apel sau în recurs.
Astfel, o decizie nemotivată pronunțată în primă instanță cu apel este anulabilă în condițiile art. 480 alin. 6 Noul Cod procedură civilă, sau o hotărâre pronunțată în primă instanță cu recurs, este supusă casării în condițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 Noul Cod procedură civilă, după cum o hotărâre nemotivată pronunțată în recurs este anulabilă în contestație în anulare, potrivit art. 503 alin. 2 pct. 3 Noul Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, motivele expuse trebuie să nu fie contradictorii, să fie clare și explicite, deci între acestea trebuie să existe o concordanță deplină, astfel că în situația în care acțiunea se soluționează pe fond, concluzia instanței nu trebuie să fie contradictorie în raport cu premisa de lucru, după cum și în situația în care considerentele expuse, fie și pe scurt, vizează o soluționare pe excepție a acțiunii, concluzia finală ce justifică soluția pronunțată, trebuie să concorde cu aceste considerente.
În cauză, motivarea deciziei tribunalului nu a răspuns tuturor acestor exigențe legale.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată a fost afectată de nelegalitate, fiind incidente disp. art. 174 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere faptul că la fila 181 din dosarul de fond apelanta contestatoare a formulat o precizare a acțiunii introductive invocând excepția nulității deciziei de concediere pentru trei motive: nerespectarea dreptului de preaviz de care beneficiau salariații, încălcarea dreptului la informare și consultare și semnarea deciziei de o altă persoană decât cea prevăzută de dispozițiile art.49 din legea 85/2006.
În ceea ce privește nerespectarea dreptului de preaviz, contestatoarea a arătat că termenul acordat de angajator de 15 zile calendaristice trebuia calculat fără includerea primei zile în care a început să curgă și a ultimei zile când s-a împlinit. Pe de altă parte, salariații trebuiau să beneficieze de un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, potrivit art.86 alin.5 din legea insolvenței.
Referitor la încălcarea dreptului la informare și consultare în caz de concediere colectivă, apelanta a invocat dispoz. art.27 din Cartea Drepturilor Fundamentale a U.E. și Directiva 98/59/CE, în care s-a prevăzut imperativ acest drept al salariaților la informare și consultare în timp util. S-a invocat jurisprudența CJUE- cauza D. Claes C-235/2010.
Ultimul motiv de nulitatea deciziei de concediere a vizat nesemnarea acesteia de către persoana prevăzută de dispoz. art.49 din Legea 85/2006.Se mai invocă dispoz. art.18 din Legea 85/2006 art.47 din aceeași lege, arătându-se că administratorul judiciar nu putea să dispună reorganizarea societății în perioada de observație, această atribuție aparținând administratorului special, care, conform legii trebuia să ia măsura efectiv sub supravegherea administratorului judiciar. În aceste condiții, acesta din urmă nu putea semna valabil deciziile de concediere, întrucât nu avea acest drept.
Față de precizarea formulată, instanța de fond avea de analizat contestația astfel cum a fost formulată prin cererea introductivă, dar și precizarea acesteia de la fila 181.În raport cu cererile astfel cum au fost formulate, în considerentele hotărârii, instanța a făcut referire la dispozițiile ce prevăd acordarea preavizului, fără a mai analiza celelalte motive de nulitate a deciziei de concediere referitoare la dreptul la informare și consultare, precum și la semnarea deciziei de concediere. De asemenea, în considerente nu s-a regăsit nici o referire la temeiurile de drept invocate de apelanta contestatoare, ce vizează dispozițiile art.27 din Cartea Drepturilor Fundamentale a U.E. și Directiva 98/59/CE.
Simpla reproducere a dispozițiilor legale cuprinse în prevederile art.86 alin.6 din Legea 85/2006 nu au satisfăcut exigențele unei motivări în fapt și în drept, a unei motivări adecvate și suficiente, în așa fel încât și beneficiarul hotărârii să fie în măsură să combată aplicat punctul de vedere al instanței și, în egală măsură, ca instanța de control judiciar să poată să verifice modul de stabilire a stării de fapt și de aplicare a legii în primă instanță – potrivit art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Deci, motivarea hotărârii judecătorești presupune obligația de a prezenta motive concrete care sa susțină concluziile ( CEDO - D. c. României Cererea nr. 4710/04).
Pe de altă parte, dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune deci obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994),
Curtea europeană a apreciat ca nefiind satisfăcută cerința unei motivări adecvate și suficiente, ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
Așadar, în speță, s-a constatat că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluționarea precizării contestației, respectiv cu privire la motivele de nulitate a deciziei de concediere, hotărârea pronunțată fiind anulabilă în condițiile art. 480 alin. 6 raportat la art. 174 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 teza II Noul Cod procedură civilă și art. 480 alin. 6 Noul Cod procedură civilă s-a anulat hotărârea atacată și s-a reținut procesul spre judecare.
Având în vedere că numai hotărârea atacată a fost afectată de nelegalitate, iar nu și actele de procedură anterioare în tot sau în parte, nu s-a dispus anularea acestei proceduri, urmând a fi reluată după anulare, de la momentul procesual anterior pronunțării sentinței.
S-a fixat termen în acest sens, la data de 13 martie 2014, pentru când vor fi citate părțile.
În rejudecare s-au depus la dosar înscrisuri.
Acțiunea precizata este nefondata.
Așa cum reiese și din decizia de anulare, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la două dintre aspectele învederate în precizarea depusă de către reclamantă la data de 19.aprilie 2013 fila 181, dosar fond, pronunțându-se doar pe aspectul criticat de către contestatoare cu privire la nerespectarea termenului de preaviz de care beneficiau salariații.
Cu privire la prima excepție asupra căreia nu s-a pronunțat instanța de fond și anume faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât angajatorul reprezentat de administratorul judiciar a încălcat dreptul la informare și consultare în caz de concediere colectivă instituit ca drept fundamental de art.27 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și în Directiva 98/59/RCE, se reține că această excepție este neîntemeiată.
Este esențial de reținut următorul aspect:
Consultarea sindicatelor privind concedierile colective este obligatorie și în procedura insolvenței angajatorului, contrar prev. Lg.85/2006, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin art. 27 și Direcția 98/59/CE instituie ca măsură de protecție a salariaților în cazul concedierilor colective, dreptul absolut al acestora la informare și consultare prin intermediul sindicatelor sau reprezentanților salariaților.
Se prevede imperativ în Carta Europeană „ Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează la nivelurile corespunzătoare, informarea și consultarea în timp util, în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.
Directiva 98/59/CE a dezvoltat acest drept fundamental privind concedierile colective și a recunoscut expres dreptul salariaților de a fi consultați și informați anterior demarării acestei proceduri. Reglementările Directivei 98/59/CE au fost preluate în legislația internă respectiv în Codul Muncii.
Legislația internă a României, prin art. 86 alin. 1 din legea insolvenței 85/2006 instituie o derogare de la norma dreptului muncii, dispunând ca dreptul la informare și consultare în cazul concedierilor colective, nu se aplica în perioada în care angajatorul se afla în insolvență.
Spre deosebire de legea română, în interpretarea normei europene Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că inclusiv în caz de încetare a existenței societății ( dizolvare și lichidare ) prevederile Directivei 98/59/CE sunt obligatorii și trebuie recuperate chiar și de către lichidatorul judiciar.
Dreptul fundamental la informare și consultare în cazurile de concedieri colective, este garantat tuturor cetățenilor Uniunii, nu poate fi limitat prin legislația națională, o eventuală procedură a insolvenței neputându-l afecta (Hot. Curții din 03.martie D. Claes C- 235/2010 și alții) .
Atâta timp cât informarea și consultarea sunt obligatorii și în cazul dizolvării și lichidării persoanei juridice, potrivit Directivei 98/59/CE, cu atât mai mult acest drept trebuie respectat de către angajatorii de-a lungul întregii perioade a insolvenței ( incluzând perioada de observație, cea a reorganizării sau falimentului ).
Ca atare, contrar art.86 al.6 din legea insolvenței 85/2006, în temeiul Directivei 98/59/CE, angajatorul are obligația imperativă, ca în cazul unor concedieri colective să inițieze procedura de informare și consultare cu reprezentanții salariaților, anterior emiterii deciziilor de concediere.
Prin urmare, independent de existența stării de insolvență această excepție trebuia analizată în mod separat de către instanța de fond și nu numai prin prisma Lg.85/2006, această excepție circumscrisă Directivei 98/59/CE excedând ariei de aplicare a acestei legi.
Însă,se constată în speță că această obligație de informare și consultare a fost îndeplinită.
În acest sens tabelul 1 cu lista personalului care va primi preaviz de disponibilizare în nota de subsol existând mențiunea conform cu originalul ce poartă ștampila și semnătura că „Încă de la începutul discuțiilor asupra modificării structurii organizatorice, liderii de sindicat: D-l S. I. și D-l Ș. D. au participat și au fost de acord cu criteriile și principiile care au stat la baza întocmirii prezentei liste.
În prezența noastră, C. T. și A. P., Ș. D. nu a semnat prezentul document motivand:
Sunt de acord cu cele întocmite aici, dar nu semnez datorită solidarității față de poziția pe care o are în organizația sindicală „.
De asemenea, există mențiunea că d-l Ș. D. – lider de sindicat nu a semnat ,însă acesta arată motivele pentru care nu semnează.
Această lipsă a semnăturii în măsura în care aceasta menționează că a participat alături de un alt lider de sindicat la consultări, nu echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor mai sus arătate, astfel încât din acest punct de vedere susținerea reclamantei nu are temei.
De asemenea, nu este întemeiată nici excepția privind nulitatea deciziei de concediere având ca temei semnarea acesteia de o altă persoană decât cea prevăzută de dispoz. art.49 din Legea nr.85/2006, întrucât societatea intimată se afla la momentul emiterii deciziilor în perioada de observație, iar potrivit art.49 din Legea nr.85/2006 pe această perioadă debitorul poate să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți potrivit punctelor a și b.
S-a arătat că unității intimate nu i-a fost ridicat dreptul de administrare proprie, administratorul judiciar având doar dreptul de a supraveghea activitate. În aceste condiții administratorul judiciar nu putea semna valabil deciziile de concediere neavând acest drept.
Curtea reține că prin s.c.7222/20.06.2012 a Tribunalului București Secția a VII-a Civilă se desemnează provizoriu până la prima adunare a creditorilor, administrator judiciar pe EURO INSOL SPRL cu o retribuție lunară de 2000 lei, exclusiv TVA din averea debitoarei și care va îndeplini principalele atribuții prevăzute de art.20 din lege.
Pe durata perioadei de observație administratorul judiciar se va îngriji de redimensionarea organigramei, astfel încât să corespundă acestei etape și se va asigura continuitatea activității în scopul obținerii unui rezultat financiar cât mai bun posibil.
Pe perioada de observație, debitoarea va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condiții obișnuite de exercitare a activității curente, sub conducerea administratorului judiciar.
Administratorul judiciar va menține sau va denunța contractele încheiate de debitoare în funcție de necesitate și oportunitatea lor, iar acolo unde se impune va solicita anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor și a oricăror transferuri patrimoniale, în condițiile art.80-81 din Lege.
În temeiul acestei hotărâri s-a emis dec. 46 a . structura organizatorică a societății.
În ceea ce privește atribuțiile administratorului special după deschiderea procedurii insolvenței și numirea administratorului judiciar, alin. 2 al. Art. 18 din Lg. 85/2006 stabilește clar care sunt acestea. Printre atribuțiile stabilite de lege ( art. 18 alin. 2 din Lg. 85/2006) în sarcina administratorului special nu se numără și acelea de denunțare a contractelor și de redimensionare a organigramei- fiind atribuite de către judecătorul sindic exclusiv administratorului judiciar prin dispozitivul sentinței civile de deschidere a procedurii insolvenței.
De asemenea art. 20 alin. 1 din Lg. 85/2006 stabilește la lit.j printre atribuțiile administratorului judiciar și pe aceea de „menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor „”. A. 2 al aceluiași articol completează alin.1 stabilind că „ judecătorul sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere orice alte atribuții în afara celor stabilite la alin. 1, cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusivă a acestuia.”
Nu sunt fondate nici celelalte critici ce țin de fondul acțiunii precizată circumscrise strict procedurii de concediere și cu privire la nerealitatea motivului concedierii datorat insuficienței fondurilor necesare plății, inexistența unui post vacant compatibil cu pregătirea profesională a reclamantei, desființarea posturilor nu a fost una reală și serioasă, nu a avut la bază nici un fel de criteriu, ajungându-se la discriminări între salariați, încălcarea acordului încheiat în 22.06.2012, disponibilizarea salariaților, fără ca această măsură să fi fost solicitată de către FMI sau Banca Mondială, nerespectarea dreptului de preaviz de care beneficiau salariații.
Potrivit deciziei nr.938/8.02.203, emisă de . deschiderea procedurii insolvenței în baza hotărârii Tribunalului București din data de 20.06.2012 a rezultat că indisponibilizarea reclamantului s-a dispus în contextul ansamblului de măsuri adoptate de Administratorul judiciar, determinate de necesități de ordin managerial, pentru o mai eficientă organizare a activității, reducerea unor costuri, măsuri menite să ducă la redresarea activității și ieșirea societății din starea de insolvență.
Ca temei de drept s-au invocat prevederile art.65 alin.(1) din Codul Muncii și art.86 alin.(6) din Legea nr.85/2006.
Reclamanta recunoaște atât prin însăși acțiunea introductivă de instanță unde toate argumentele se circumscriu aceleiași idei, cât și prin precizarea depusă la fila 182 dosar fond, unde se referă explicit, că încetarea contractului său de muncă a avut loc în urma concedierii colective din luna februarie 2013.
Conform înscrisurilor depuse la dosar și în special organigramele și listele disponibilizaților de la filele 105 si urm., rezultă că procesul de reorganizare a societății s-a desfășurat în lunile ianuarie –februarie 2013, în cursul acestuia fiind concediați 151 salariați.
Asadar ,a avut loc o concediere colectivă, în condițiile prevăzute de art.68 din Codul muncii, și ținând seama că aceasta a fost ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, sunt incidente normele speciale, derogatorii de la prevederile Codului Muncii, prevăzute în Legea nr.85/2006.
Art.86 alin.(6) din actul normativ menționat, dispune că după deschiderea procedurii insolvenței, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se face de urgență, de către administratorul judiciar, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă, singura condiție impusă de text fiind aceea a acordării preavizului de 15 zile lucrătoare.
Cerința preavizului a fost respectată în speță, prin emiterea notificării nr.6823/16.01.2013, comunicată contestatorului în 21.01.2013, termenul de preaviz începând să curgă de la data de la această dată. principalul temei legal al emiterii deciziei de concediere îl reprezintă prevederile art. 86 alin. 6 din Legea 85/2006, prevederi care derogă de la normele generale de dreptul muncii și prin care se menționează în mod expres că angajatorul nu are obligația respectării procedurii concedierii colective prevăzută de art.68-72 codul muncii, dată fiind situația specială în care se află societatea în cauză. Condiție impusă de lege este aceea a acordării preavizului de 15 zile, condiție care a fost îndeplinită în speța dedusă judecății.
După cum a rezultat din conținutul deciziei, la luarea măsurii concedierii reclamantei au fost avute în vedere, printre altele: hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva H. SA; situația specială în care se află societatea, insuficiența fondurilor necesare plății datoriilor; raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență precum și nota de fundamentare a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea reorganizării societății inclusiv în ceea ce privește crearea unei structuri organizatorice eficiente și de natură a reduce costurile; măsurile dispuse de administratorul judiciar privind aprobarea unei noi structuri organizatorice a societății; decizia administratorului judiciar prin acre s-aui impus transformări și/sau desființări de posturi.
Prin urmare, toate criteriile menționate de reclamantă nu au fost însă avute în vedere, chiar dacă ar fi întemeiate, în condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 86 alin. 6 din Legea 85/05.04.2006, singura condiție impusă de lege este aceea a acordării preavizului de 15 zile
În concluzie, decizia contestată a fost emisă cu respectarea condițiilor prevăzute de legea specială, dispozițiile art.76 din Codul muncii, invocate de apelant reprezentând norma generală, a cărei aplicare este înlăturată de incidența prevederilor derogatorii, cuprinse în Legea insolvenței.
Se reține ,de asemenea ,că prin Încheierea din 09 mai 2013 de la fila 243 dosar fond s-a dispus disjungerea capătului de cerere prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata plăților compensatorii, astfel încât în prezentul proces Curtea se va pronunța în limitele investirii, plățile compensatorii formând obiectul unui alt dosar și ca atare criticile invocate în această privință nu vor fi analizate în cauza de față, neformând obiectul acesteia.
De asemenea și noile critici și argumente circumscrise acestora din concluziile scrise depuse în rejudecare ce nu au format obiectul acțiunii precizate nu pot fi avute în vedere în actuala etapă procesuală, respectiv cele referitoare la plățile compensatorii, așa cum s-a arătat mai sus,, invocarea art. 4103, 4104 CCM, celelalte argumente aduse în dezvoltarea criticilor privind concedierea colectivă, așa cum s-a arătat – dat. Lg.85/2006 prin dispozițiile derogatorii nu mai pot fi supuse analizării, legea permițând ca în caz de insolvență – să nu mai fie necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.
Văzând aceste considerente, Curtea va respinge acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta V. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta V. P. I., domiciliată în comuna Albeni, ., urmare a anulării sentinței civile nr.4191 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr.394 din 13 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în contradictoriu cu pârâta ..H. H. SA PRIN ADMINISTRATOR EURO INSOL SPRL, cu sediul în București, Opera Center, ..1-5,etaj 5,sector 5.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, F. I. |
Red.Jud.M.L.N. A.
Tehn.I.C./Ex..6/26.05.2014
Jud.Apel/C.R. și
M.L.N. A.
Jud.Fond/M. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 328/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 204/2014.... → |
|---|
