Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 204/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 6856/63/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 204
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA, împotriva sentinței civile nr.6293/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. MC C. Zonal Marfă C. pentru membrii de sindicat S. V., V. M., V. D., P. C. și P. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul a fost declarat în termenul legal, că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care,
Curtea, date fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Cauza urmând a fi soluționată la acest termen, nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la data 01.04.2013, pe rolul Tribunalului D., sub nr. de dosar mai sus specificat, reclamantul S. "MC C. ZONAL MARFĂ C." pentru membrii de sindicat S. V., V. M., V. D., P. C., P. G., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C. MARFĂ" SA BUCUREȘTI și SUCURSALA BANAT OLTENIA C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestora la calculul și plata următoarelor drepturi salariale:
- salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anilor respectivi, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 – 2007 prelungit prin act aditional până la data de 28.12.2010, dar și prin CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, la art. 43 paragraf 2 pct.a.;
- ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71, prima și a doua liniuță din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 prelungit prin act adițional,
- daune interese constând în actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă,
- calcularea sumelor cuvenite și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010.
- cheltuieli de judecata
Prin sentința civilă nr.6293/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției invocata de parata in întâmpinare.
S-a luat act de cererea de renunțare formulată de reclamant S. MC C. ZONAL MARFĂ C. pentru S. V., V. M.,V. D., P. C., P. G. privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2010 si ajutorul pentru sărbătoarea de C. 2010.
A fost admisă acțiunea formulata de reclamant S. MC C. ZONAL MARFĂ C., cu sediul in C., .-7, jud. D. pentru membrii de sindicat S. V., V. M., V. D., P. C., P. G., cu sediul procedural ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat Gatejescu A. F., cu sediul in C., ., nr. 10, jud. D. in contradictoriu cu pârât SUCURSALA C. BANAT - OLTENIA SA, cu sediul in C., . A, jud. D., pârât S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ, cu sediul in Bucuresti, ..38, sector 1.
A fost obligată pârâta către fiecare reclamant, membru de sindicat, la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii de P. pentru anul 2010 și premierea pe anul 2010 de Ziua Feroviarului, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional.
A fost obligată pârâta către fiecare reclamant, membru de sindicat, să-i plătească drepturile salariale solicitate mai sus, calculate la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare, conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010.
A fost obligată pârâta la daune interese pentru aceste sume constând în actualizarea lor în raport de dobânda legală și rata inflației calculate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că:
Reclamanții sunt angajați ai societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, ("salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" așa cum prevede art. 160 din codul muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 al. 1 lit. c codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamanții solicită drepturi bănești, respectiv salariul suplimentar pe anul 2009, fata de care este invocata excepția prescripției, pentru care dreptul la acțiune s-a născut începând cu 01.01.2010, data de la care, potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, pârâții aveau obligația să plătească salariul suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data la care pârâții trebuiau să plătească sumele respective și nu au făcut-o. Înainte de această dată reclamanții nu puteau să anticipeze dacă pârâții își vor îndeplini sau nu obligația.
Potrivit art. 30 alin 2 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, in baza hotărârii consiliului de administrație.
Prin urmare, legea a stabilit doar termenul de la care începe să curgă obligația pârâților de plată, fără să menționeze expres și termenul final până la care trebuiau să plătească, condiții în care se înțelege că aveau la dispoziție întregul an 2010 pentru a-și îndeplini obligația de plată, (fiind vorba de un ajutor bănesc ce se acorda anual).
Ca urmare acțiunea reclamanților formulată la 29.03.2013 precum și acțiunile formulate pe parcursul întregului an 2013 se situează în limita termenului de 3 ani de prescripție.
Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța o va respinge, întrucât, pentru solicitarea drepturilor bănești prevăzute de contractele colective de muncă salariatul se poate adresa direct instanței, fără a parcurge o procedură prealabilă și obligatorie. Nu se întrevede vreo altă condiție legală pe care reclamantul să nu o fi îndeplinit la exercitarea dreptului de a sesiza instanța.
In ceea ce privește cererea de renunțare a reclamanților S. V., V. M., V. D., P. C., P. G. membri de sindicat, la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 si ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C. 2010, instanța va lua act de aceasta, in baza art. 406 Cod proc civila.
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", iar potrivit art. 43 alin.2 litera a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că "alte venituri sunt al 13 lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".
Conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 („(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. (3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.” ), precum și în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit până la 31.01.2011 (Clauzele prezentului contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă și pentru perioada când din diverse motive nu există CCM la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul CCM").
Pe de altă parte potrivit Codului muncii, în forma aplicabilă în 2009 - 2010 contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu puteau să prevadă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (de ramură sau de grup de unități).
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pe prevederile CCM la nivel de grup de unități și cele din CCM la nivel de ramură, contracte superioare care se aplică cu prioritate față de CCM la nivel de unitate.
Obligația de a constitui fondul pentru plata salariului suplimentar este stabilită în sarcina paratei. Pârâta nu poate să justifice încălcarea unei obligații prin încălcarea altei obligații asumate, nu poate să invoce propria culpă în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau.
Ca urmare instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 30 și 71 din CCM la nivel de grup de unități.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța a reținut următoarele:
CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni. Acesta a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din CCM –ul respectiv potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Pe de altă parte instanța a reținut că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la 31.01.2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.
Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile bănești.
Ca urmare instanța a reținut că în perioada 2009 – 2010 pârâta trebuia să respecte prevederile CCM la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, C. 2009 – 2010 și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin. 3 litera a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din anii 2006– 2008 și prevederile art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților” și a produs reclamantului un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 din codul muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor bănești reglementate de CCM la nivel de grup de unități, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
Prin motivele de apel înregistrate la tribunal în data de 04.11.2013, apelanta a apreciat că în mod greșit prin sentința pronunțată instanța de fond a acordat reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea de Paste și Ziua Feroviarului pe anul 2010, deoarece conform CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. aferent anilor 2009 - 2010 și actul adițional la acesta înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, la art. 64 se prevede în mod clar faptul că ajutoarele materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C. nu se acordă în anul 2009 și nici în anul 2010.
Obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
Obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamantă apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 1156 alin, ultim cod civil care statuează ca "obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații".
Totodată, a considerat că este aplicabilă și teoria impreviziunii, apreciind că aceasta este incidentă în prezenta cauza, având în vedere împrejurarea că obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite.
S-a solicitat să se constate că această cauză a impreviziunii nu îi este imputabilă, fiind exoneratoare de răspundere, deoarece evenimentul economico - financiar care determină neîndeplinirea obligației nu se datorează societății, modificarea împrejurărilor care a generat dezechilibrul contractual neputând fi anticipată la data asumării obligațiilor (de plata a primelor de Paste si C.) de către societate.
Circumstanțele economice din ultimii trei ani îi creează un dezechilibru de o asemenea gravitate încât se situează într-o postura economică foarte dificilă, chiar falimentară.
În contextul celor mai sus arătate, s-a apreciat că obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamanți apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 1156 alin. ultim cod civil care statuează că "obligația se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații".
Principiul forței obligatorii a contractului se circumscrie legii, neputându-se deroga în convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri (ort 5 Cod civil).
Pe acest aspect, s-a solicitat să se rețină că obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamanta era și este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariate fiind limitat.
Având în vedere resursele financiare deficitare ale societății coroborat cu politica economică de păstrare a locurilor de muncă ale personalului angajat prin reducerea cheltuielilor suplimentare, pentru anii 2008 - 2010 nu au mai existat posibilități materiale de acordare a unor asemenea beneficii peste salariu.
S-a menționat că potrivit Contractelor Colective de muncă încheiate, premierea acordată de Ziua Feroviarului, Paste și C. este asimilată unui ajutor social (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții.
Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovadă fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Statutul acestei premieri de Ziua Feroviarului este acela de ajutor financiar, fiind o facultate a S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A., în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Reclamantul dorește acordarea unei premieri doar pentru faptul că în contractul colectiv de muncă se prevede că se poate acorda această premiere în anumite condiții, fără a verifica existența și îndeplinirea acelor condiții, instanța fiind obligată la a aprecia dacă toate acestea se confirmă.
A învederat instanței de control judiciar că voința părților contractante (reprezentanții patronatului și reprezentanții sindicatelor) exprimata inițial a fost aceea ca aceste ajutoare materiale să se acorde, însă ulterior părțile au convenit prin modificarea CCM (printr-un act adițional) ca aceste drepturi să nu se mai acorde.
Prin acordul părților, în contractul colectiv de muncă s-a instituit un mecanism prin care să se acorde o sumă de bani cu ocazia acestor sărbători legale. Pentru ca această sumă de bani să poată fi acordată trebuiau să fie parcurse o . etape. Obligativitatea deciziei Consiliului de Administrație, decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor, vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o recompensă materială.
Prin urmare, motivat de înțelegerea părților (patronat - sindicate) s-a solicitat instanței de judecata să constatate că nu există temei legal pentru acordarea ajutorului material pentru Ziua Feroviarilor pentru anul 2008.
A apreciat că acest motiv este de ordine publică deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului pacta sund servanda (principiul forței obligatorii a convențiilor), principiu statuat prin dispozițiile art. 969 Cod civil.
In acest context în aplicarea principiului: ,,Pentru identitate de situație juridică, identitate de rațiune", s-a apreciat că se impune o tratare unitara a acestei probleme, în sensul unei soluții de respingere a drepturilor aferente anului 2009, întemeiată atât pe argumente ce țin de fondul dreptului substanțial pretins, cât și pe argumente ce țin de aplicarea unitară a legii.
Totodată, s-a solicitat ca instanța să țină seama că pârâta, în speța S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. e un agent economic, activitatea sa urmărind în special realizarea profitului, numai acesta putând să stea la baza acordării oricăror majorări salariale si bonusuri sub diferite forme către angajații săi. C.F.R. MARFA trebuie sa se încadreze într-un buget de venituri și cheltuieli anuale.
Este adevărat că CCM reprezintă voința părților, respectiv mutuum consensum, însă, s-a precizat că este nevoie nu numai ca în contractul colectiv de muncă să se prevadă acordarea unor drepturi salariale, de natura celor aflate în litigiu în prezenta cauza, ci trebuie să existe și resurse financiare pentru alocarea efectivă a acestora, condiție care în cauza de față nu este îndeplinită.
Din analiza indicatorilor financiari conform bilanțurilor depuse la Ministerul Finanțelor Publice reiese faptul S.N.T.F.M. C. MARFA SA a realizat pe anul 2006 un profit în valoare de 28.945.881 ce a fost repartizat astfel: 2.112.672 lei pentru rezerva legală și 16.833.209 lei profit repartizat pentru acoperirea pierderilor din anii precedenți.
Pentru anul 2007, profitul de 4.736.730 lei a fost folosit pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori iar începând cu anul 2008 societatea să înregistreze o pierdere în valoare de_ lei.
S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și în aceste condiții nu exista obligația plății acestor ajutoare materiale.
Neexistând profit înregistrat nu se poate pretinde plata ajutoarelor materiale, simpla existenta unui contract colectiv de muncă în care se stipulează obligația acestor plăți nu este suficientă pentru a subzista aceasta obligație, trebuind obligatoriu să existe și profit.
Instanța de fond a procedat în mod greșit obligând societatea la actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală.
Admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) că „orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
În acest caz, reclamantul a solicitat instanței să-i acorde o dubla despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Sumele care reprezintă drepturi salariate nu sunt purtătoare de dobânda, astfel că în mod nefondat instanța de fond a admis capătul de cerere privind dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație.
Mai mult, în CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, convenția în baza căreia au fost admise pretențiile reclamantului nu se regăsește instituția despăgubirii pentru neexecutarea clauzelor acestuia, cu atât mai mult nu se regăsește despăgubirea dublă pe care o solicită.
Aceste argumente rezultă și din aplicarea regulilor privind convențiile: părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune decât dobânda legală sau actualizarea cu indicele de inflație (una excluzând-o pe cealaltă).
Atât dobânda legală cât și actualizarea cu indicele de inflație reprezintă tot despăgubiri și au aceeași natură juridică, ambele reprezentând daune și, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.
În plus, Codul Civil interzice, în mod expres, adăugarea unor alte daune la dobânda legală, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute și anume, în materie de comerț, fidejusiune și societate.
Doctrina de drept civil și comercial adoptă o soluție simplă pentru aceasta ipoteza, în sensul că atât actualizarea cu indicele de inflație cât și dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere sau neexecutarea obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil, deoarece ambele au aceeași finalitate.
Pentru aceste considerente și ținând cont de întregul material probator administrat, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art 304 pct. 8,9 si ale art. 3041 Cod proc. civ.
Prin motivele de apel înregistrate la tribunal în data de 07.11.2013, a arătat că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că, în cauză este aplicabil termenul de 3 ani, așa cum este prevăzut de art. 283 alin 1 lit. c) din Codul muncii.
Față de această situație arătă că instanța în mod nelegal a respins excepția prescripției câtă vreme acțiunea a fost întemeiată pe situația neexecutării unor clauze din CCM la nivel de grup de unități, respectiv la nivel de ramură transporturi pe anul 2010.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului material de Paști și la plata premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010.
Dreptul la plata acestor ajutoare materiale s-a născut în temeiul art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar_10, așa cum se arată în acțiunea promovată. Deci, izvorul sau baza juridică a acestor drepturi îl constituie clauze cuprinse într-un contract colectiv de muncă.
Consideră că instanța greșit a reținut că drepturile pretinse prin acțiune ajutor material P. și premierea pentru Ziua Feroviarului) „sunt de natură salarială,,
Opinia reținută nu este una corectă deoarece în speța de față, într-o primă etapă, instanța trebuia să întreprindă o analiză amplă a textelor de lege, procedând la interpretarea logică, literală, gramaticală, teleologică și sistematică a textelor legale, prin care să stabilească dacă drepturile pretinse fac sau nu parte din categoria drepturilor salariale, urmând ca în urma stabilirii corecte a situației juridice să facă aplicarea normelor legale sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 154 din Codul muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza CIM. Pentru munca prestată (...) fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. " Conform art. 161 alin. (1) „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în CIM, în CCM aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. "
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătoririi Paștelui și premierea acordată cu ocazia Zilei Feroviarului (23 aprilie) nu pot fi considerate drepturi salariale, deoarece acestea nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (au caracterul unor drepturi suplimentare decurgând dintr-un CCM) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual. Faptul că nu este vorba despre drepturi salariale este întărit și de denumirea ce le-a fost acordată prin CCM, aceea de „ajutor materia", respectiv „premiere".
Așa fiind, în cazul acestora nu pot fi aplicate dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani.
In acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București, care sub acest aspect, a reținut că „Drepturile bănești pretinse de reclamanți nu au caracter salariul, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.155 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din
CCM la nivel de unitate. (Decizia civilă nr. 5265/R/2010 Curtea de Apel București).
Curtea de Apel București prin decizia susmenționată, reține de asemenea că, „întrucât sunt drepturi ce își au temeiul în clauze ale unui Contract Colectiv de Muncă, în privința lor au deplină aplicabilitate prevederile art.283 alin 1 lit. e Codul Muncii".
Referindu-ne la prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii republicat, a subliniat intenția legiuitorului de a prevedea un termen distinct de prescripție pentru clauzele negociate în contractul colectiv de muncă față de termenul general de 3 ani, și care este mult mai mic decât în privința drepturilor salariale, deoarece aceste drepturi prevăzute în contractele colective de muncă nu se dau ca și compensație pentru obținerea vreunui profit suplimentar, adus de către salariați, ci efectiv se stabilesc prin negociere. Astfel, legiuitorul pentru a nu destabiliza financiar angajatorul, a prevăzut ca întinderea drepturilor prevăzute în CCM să poată fi solicitate într-un domeniu mai scurt de prescripție și anume într-un de 6 luni.
A interpreta altfel, înseamnă că prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) (actual 268 din Codul muncii republicat) sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
Față de cele de mai sus, vă rugăm să constatați că instanța de fond în mod greșit a apreciat ca termenul de prescripție în prezenta cauză este cel general de 3 ani și nu cel de 6 luni.
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile motivând că nu este o procedură prealabilă obligatoriu de urmat înaintea promovării acțiunii.
In mod greșit instanța de fond apreciază că în cauză nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile.
Potrivit art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar (invocat în prezentul litigiu), valabil până în anul 2010, s-a prevăzut că „în situațiile în care apar divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase în divergență, partea va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură.
Arată că reclamanții, prin reprezentantul ales, nu au utilizat procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în perioada 2009-2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia.
In ceea ce privește fondul cauzei, a apreciat cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte:
Față de solicitarea constând în obligarea societății noastre la plata diferențelor salariale acordate pentru drepturile reclamante, respectiv plata ajutorului material P. și plata premierii acordată cu ocazia Zilei Feroviarului, calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM la nivel de R. Transporturi valabil 2008 - 2010 și drepturile salariale efectiv plătite, arătăm că:
Reclamanții, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi valabil 2008-2010. Așa cum mai sus am arătat, C. Marfă SA (în anul 2010, perioadă pentru care se solicită diferențele salariale), a avut contract colectiv de muncă valabil încheiat la nivel de unitate ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, prevederile CCM la nivel superior neputând prima într-o atare situație.
Clauzele contractelor colective de muncă sunt clare și fără a lăsa locul unor interpretări ca cele date de reprezentantul reclamanților, sau de instanța de fond, fiind evidentă voința părților care au analizat situația economico-financiară a C. Marfă SA și au stabilit să nu se pună o presiune suplimentară asupra bugetului și așa insuficient al societății.
Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, instituind astfel un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Conform principiului rolului activ al instanței, Tribunalul D., trebuia să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză, pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, instanța de fond a ales între două prevederi convenționale, stabilind în mod arbitrar asupra clauzei din contractul colectiv de muncă pe care să o aplice, neținând cont de faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată convenția părților stabilea altceva, cu un alt rezultat și alte efecte juridice.
Este criticabil că instanța de fond nu a luat în considerare toate aceste aspecte, fără a privi ansamblul relațiilor în cadrul societății, aplicând măsuri ce vor avea un efect negativ asupra situației financiare a companiei și a siguranței locurilor de muncă.
Prin Sentința civilă nr. 652/M pronunțată la 08.05.2012 de Tribunalul B., instanța a constatat definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfă SA, anexă ce cuprinde coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.
Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea retroactivelor drepturi, la acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei. Având în vedere că o instanță a constatat nulitatea absolută a Anexei 1 la CCM pe anii 2009-2010 nu mai există posibilitatea realizării unui calcul prevăzut de această anexă, salariații primind drepturile conform cu contractele individuale de muncă.
Menționăm că toate aceste nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii de către instanța de judecată.
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea societății noastre la plata dobânzilor legale cât și a actualizării cu rata inflației, arătăm că:
Potrivit art.l și art.8 din OG nr.13/2011, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plată a unei obligații bănești.
Mai mult, potrivit art.2 din OG nr. 13/2011, în ceea ce privește dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale.
Astfel, potrivit contractului colectiv de muncă în baza căruia reclamanții solicită drepturile, părțile semnatare nu au prevăzut în cuprinsul acestuia obligația de a plăti dobânzi.
Deci, în dreptul muncii plata dobânzii legale nu este admisibilă întrucât părțile contractante (angajatorul - angajat) nu au stipulat în convenție o astfel de clauză.
Dispoziția legală, art. 166 alin. (4) din Codul Muncii republicat nu prevede expres obligația de a plăti dobânzi, pentru întârzierea nejustificată a plății salariului angajatorul poate fi obligat la plata daunelor interese pentru prejudiciul produs salariatului.
Un cumul al celor două forme de penalitate (dobânda legală și actualizarea cu rata inflației) duce la repararea de două ori a aceluiași prejudiciu.
Având în vedere caracterul executoriu al hotărârii apelate, în temeiul art. 722 NCPC, solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării silite.
In drept, și-a întemeiat apelul pe art.477, 480 și 722 C.pr.civ, art.154,155, 166 și 283 alin.1 lit.e C. muncii, art.969,977 C. civil și CCM la nivelul de unitate.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, se constata ca apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010 și a ajutorului de P. pe anul 2010 se rețin următoarele:
Prima instanță nu a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime.
Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.
De asemenea, pentru Ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința, în sensul că va respinge acțiunea în totalitate
Fiind respinsă acțiunea cu privire la toate capetele de cerere, devine inutilă cercetarea motivelor de apel referitoare la soluționarea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, a inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile precum și a criticii ce vizează acordarea de către instanța de fond atât a actualizării drepturilor solicitate, cât și a dobânzii legale aferente acestor sume.
Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 480 cod procedură civilă, se va admite apelul și se va schimba sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA, împotriva sentinței civile nr.6293/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. MC C. Zonal Marfă C. pentru membrii de sindicat S. V., V. M., V. D., P. C. și P. G..
Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.01.2014.
Președinte,Judecător,
L. E. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. LE / 3 februarie 2o14
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond M N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1544/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
