Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3564/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3564/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 11738/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3564/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de contestatoarea P. A. M.,, cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., ., ., și pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 5, Business Center, Novo Park 3, Clădirea F, ., sector 2, și cu sediul ales în București, sector 1, ..246 C,. la SCA P. F., împotriva sentinței civile nr.1831/15.04.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta contestatoare P. A. M., reprezentată de avocat B. V., și apelanta pârâtă ., reprezentată de avocat B. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, după care,
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat B. V., pentru apelanta contestatoare P. A. M., a expus oral motivele formulate în scris, solicitând admiterea apelului așa acum a fost formulat și casarea sentinței civile nr.1831/15.04.2014, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției nulității deciziei de concediere, având în vedere că din cuprinsul acestei decizii nu rezultă data săvârșirii faptei ce a fost calificată drept abatere disciplinară. A arătat că este prima sancțiune aplicată contestatoarei, iar până la săvârșirea acestei abateri aceasta a avut calificative foarte bune. A susținut, de asemenea, că contestatoarea și-a recunoscut greșeala și a avut o atitudine sinceră astfel că sancțiunea aplicată este prea aspră.
Cu privire la apelul pârâtei a pus concluzii de respingere ca nefondat.
A depus practică judiciară și chitanță privind onorariul de avocat, solicitând să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat B. I., pentru apelanta pârâtă ., cu privire la excepția nulității deciziei de concediere, a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei excepții. De asemenea, a arătat că contestatoarea a săvârșit o abatere gravă, încălcând mai multe proceduri elementare, respectiv, a sustras bani din contul unui client și a falsificat semnătura, deținătorul contului neaflându-se în unitatea bancară. A solicitat admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței apelate, în sensul menținerii deciziei de concediere.
A arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În ceea ce privește apelul declarat de contestatoare, a pus concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul M. a admis în parte contestația formulată de contestatoarea P. A. M., CNP_, cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., ., . în contradictoriu cu intimata G. B. SA CUI RO25394008, cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 5, Business Center, Novo Park 3, Clădirea F, ., sector 2.
A anulat parțial decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de intimata G. B. SA în sensul că înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prev. de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
A dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
A obligat intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate șu cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea P. A. M. a fost angajata intimatei G. B. SA începând cu data de 03.01.2011 și a desfășurat activitate în funcția de referent bancar, conform contractului individual de muncă nr. 1065/30.12.2010 (fila 67 dosar).
Prin decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de G. B. SA s-a dispus sancționarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a, 248 alin 1 lit. e din Codul muncii reținându-se în sarcina acesteia că, în data de 24.07.2013 Departamentul Control Permanent a fost informat cu privire la o operațiune de retragere de numerar în sumă de 300 Ron efectuată de către Ofițerul Bancar - P. A. M. din contul clientului băncii, B. G. fără ca aceasta să fie prezentă în agenție. Solicitarea și respectiv avizul de retragere de numerar au fost semnate la rubrica „semnătura titularului de cont/client” de către ofițerul bancar - P. A. M. și nu de către titularul contului, așa cum prevăd procedurile interne ale băncii. S-a constatat că operațiunea de retragere de numerar susmenționată a fost efectuată în timp ce în fața ghișeului se afla un alt client al băncii care a efectuat o operațiune de depunere numerar, suma de 300 Ron retrasă din contul clientului B. G. a fost plasată sub tastatura calculatorului până la terminarea programului de lucru, moment la care ofițerul bancar – P. A. M. a părăsit Agenția T. S. a G. B. SA având în posesia sa suma de 300 RON.
Din cuprinsul deciziei de sancționare reiese că prin abaterile disciplinare săvârșite contestatoarea a încălcat prevederile fișei postului, prevederile „Codului de conduită - L020”, ale „procedurii privind operațiunile cu numerar - P665”, precum și prevederile „Regulamentului intern – R005”.
Prin contestația dedusă judecății, contestatoarea solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 109/07.11.2013 emisă de intimată, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii, până la data punerii în executare a hotărârii pronunțată în cauză, precum și obligarea angajatorului la repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reîncadrarea contestatoarei pe funcția deținută anterior concedierii, susținând că decizia contestată este lovită de nulitate absolută deoarece din conținutul ei nu rezultă data săvârșirii faptei reținută ca abatere disciplinară, că nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 77 și 78 din Codul muncii, că decizia nu cuprinde temeiul de drept, iar din conținutul ei nu reiese care este actul prin care a fost desemnată persoana însărcinată cu efectuarea cercetării prealabile și că nu rezultă faptul că sancțiunea a fost individualizată avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare contestate, instanța a reținut următoarele:
Din punct de vedere formal se a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în sensul că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin 2 Codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată, termenul și instanța la care sancțiunea poate fi contestată.
Prin urmare, susținerea contestatoarei că decizia de sancționare disciplinară este lovită de nulitate absolută deoarece din cuprinsul ei nu rezultă data săvârșirii faptei ce a fost calificată drept abatere disciplinară, este neîntemeiată.
De altfel, chiar contestatoarea în declarația de la fila 139 dosar a arătat că la data de 08.07.2013 a fost sunată de o persoană, care împreună cu clienta băncii a rugat-o să efectueze o ridicare de numerar din contul numitei B. G..
În acest sens, s-a reținut că în decizia contestată se menționează data la care Departamentul Control Permanent a fost informat cu privire la abaterea disciplinară reținută în sarcina contestatoarei făcându-se totodată trimitere la aspecte care individualizează fapta, respectiv la operațiunea de retragere de numerar, cuantumul sumei, numele clientului băncii din al cărui cont s-a efectuat operațiunea de retragere de numerar.
Astfel, s-a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii referitoare la descrierea faptei, textul de lege impunând ca și condiție pentru ca decizia de sancționare să îndeplinească cerințele de formă obligatorii, aceea privind descrierea faptei și nu a menționării datei săvârșirii acesteia, pentru ca decizia de sancționare să fie considerată legală din punct de vedere formal.
De asemenea este neîntemeiată susținerea contestatoarei referitoare la nerespectarea prevederilor art. 77,78 din Codul muncii având în vedere că decizia de sancționare a fost comunicată contestatoarei care a luat cunoștință de aceasta de la data de 08.11.2013, neavând cum să fie menționată în decizie data comunicării către salariat a deciziei prin care a fost sancționat disciplinar.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că decizia de sancționare nu respectă dispozițiile art. 62 alin 3 Codul muncii potrivit cărora aceasta trebuie să fie motivată în fapt și în drept, instanța a constatat că decizia contestată conține motivarea în fapt și în drept a abaterii disciplinare reținută în sarcina contestatoarei, fiind neîntemeiată susținerea acesteia potrivit căreia decizia de sancționare nu cuprinde temeiul de drept.
Referitor la temeinicia sancțiunii aplicate în raport de abaterea disciplinară reținută, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 247 alin 2 din Codul muncii „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate reiese că pentru a răspunde disciplinar este necesar ca salariatul să săvârșească o abatere de la disciplina muncii, respectiv să încalce cu vinovăție normele legale care reglementează raporturile de muncă, ordinea și disciplina la locul de muncă, iar fapta sa să aibă legătură de cauzalitate cu rezultatul dăunător reflectat în paguba sau neajunsul produs angajatorului.
Or, în speță, din probele administrate în cauză coroborate cu recunoașterea faptelor de către contestatoare rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate întrucât s-a făcut dovada săvârșirii cu vinovăție de către contestatoare a unei fapte care are legătură cu munca sa și prin care aceasta a încălcat normele legale menționate în decizia de sancționare.
În acest sens s-a reținut că din raportul de cercetare nr. RIA/2013-11/INV întocmit de către Direcția de audit Intern (fila 85 dosar) reiese că la data de 24.07.2013 Departamentul de Control Intern a anunțat Auditul Intern în legătură cu o operațiune de retragere de numerar efectuată de către A. P. – Ofițer de operații la agenția Dr.Tr.S. din contul clientei B. G. în sumă de 300 Ron, fără a elibera numerarul clientului. În conformitate cu imaginile video, suma de 300 Ron nu a fost predată clientului băncii fiind depusă sub tastatură până la sfârșitul programului când contestatoarea a scos banii în afara zonei casierie plasați între niște documente.
Potrivit declarației contestatoarei (fila 100 dosar) aceasta a efectuat o retragere de numerar în valoare de 300 lei din contul numitei B. G. în urma unui telefon de la o altă persoană care era împreună cu aceasta, bani care urmau să fie ridicați de B. G. la venirea ei în agenție, însă pentru că nu a sosit până la terminarea programului, contestatoarea i-a dus personal. Contestatoarea a recunoscut că nu a procedat conform procedurii și, mai mult, a semnat în locul clientei chitanța de ridicare pentru a scana documentele la sfârșitul zilei.
Susținerea contestatoarei că a predat banii clientei băncii B. G., este confirmată chiar de aceasta în declarația aflată la fila 134 dosar din care reiese că în data de 08.07.2013 a solicitat telefonic contestatoarei să retragă în numerar suma de 300 RON din contul său prin cumnata sa C. I. care a sunat-o pe angajata băncii. A mai arătat că din motive de sănătate nu s-a putut deplasa personal la sediul băncii, dar după terminarea programului a intrat în posesia sumei respective.
Așa fiind, s-a reținut că în mod corect intimata a constatat că prin faptele săvârșite contestatoarea a încălcat prevederile „Procedurii privind operațiunile cu numerar – P665”, conform cărora înainte de executarea unei tranzacții pentru un client indiferent dacă acesta este înregistrat în baza de date a băncii sau nu, se face identificarea clientului conform Politicii de Cunoaștere a Clientului, pe baza documentelor de identificare acceptate și a formularelor interne ale băncii, unde este cazul, prevederile Codului de conduită – L020 potrivit căruia principiul integrității impune obligația tuturor angajaților băncii de a fi corecți și onești în relațiile profesionale și de afaceri, integritatea implicând de asemenea tranzacții corecte și juste, prevederile Regulamentului intern R005 potrivit căruia salariații G. B. au obligația să respecte normele, procedurile, regulamentele interne și instrucțiunile angajatorului, precum și prevederile fișei postului potrivit cărora angajata avea obligația de a respecta prevederile legale în vigoare, Codul de conduită, precum și toate reglementările și procedurile băncii și să se conformeze politicii interne a băncii.
Faptul că, atunci când a avut loc cercetarea disciplinară a contestatoarei, aceasta a menționat că a făcut totul pentru a mulțumi clienta băncii, ea nebeneficiind de cei 300 RON și nici de alți bani din partea clienților nu este de natură să conducă la concluzia că trebuie să fie absolvită de aplicarea unei sancțiuni disciplinare, ea însăși recunoscând faptele și arătând că nu a procedat conform procedurii.
În ceea ce privește însă individualizarea sancțiunii aplicată contestatoarei de către intimată, tribunalul a apreciat că sancțiunea este prea aspră și că angajatorul nu a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii.
Art. 248 alin. 1 lit. a-e Codul muncii enumeră sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, cea mai grea sancțiune fiind cea de la lit. e – desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, însă art. 250 Codul muncii reglementează criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare dispunând că „angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a)împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b)gradul de vinovăție a salariatului; c)consecințele abaterii disciplinare; d)comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”
Or, în speță, s-a reținut că intimata nu a avut în vedere împrejurările în care faptele au fost săvârșite, respectiv împrejurarea că retragerea de numerar în sumă de 300 lei din contul clientei B. G. a fost efectuată în urma unui apel telefonic din partea cumnatei acesteia, banii urmând a fi ridicați până la terminarea programului, lucru care nu s-a întâmplat datorită faptului că din motive de sănătate clienta băncii nu s-a mai putut deplasa pentru a-i ridica, acest fapt fiind confirmat de către aceasta în declarația de la fila 134 dosar.
De asemenea, nu s-a avut în vedere la aplicarea sancțiunii de către intimată nici faptul că banii respectivi au ajuns în posesia clientei băncii, fapt confirmat tot de aceasta potrivit declarației aflată la dosar, astfel că prin abaterile săvârșite de contestatoare nu s-au produs consecințe materiale unității bancare.
De altfel, nici intimata nu a susținut acest lucru arătând doar în întâmpinare că faptele săvârșite de contestatoare sunt de natură a aduce angajatorului grave prejudicii materiale și de imagine, fără a dovedi însă în ce constau aceste prejudicii.
Totodată, la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate contestatoarei, angajatorul nu a ținut seama nici de faptul că contestatoarea nu a mai fost sancționată disciplinar anterior, așa cum reiese din notele de ședință depuse de intimată la dosar. Faptul că potrivit acelorași note de ședință de-a lungul activității în cadrul societății au mai fost situații în care contestatoarea nu a respectat pe deplin obligațiile ce-i reveneau, nu are nici o relevanță atât timp cât pentru faptele respective nu s-a impus aplicarea vreunei sancțiuni disciplinare de către angajator.
Față de cele expuse, s-a apreciat că în raport de conduita culpabilă a contestatoarei, sancțiunea aplicată de intimată este disproporționată urmând să se dispună înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prev. de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse s-a constatat că este întemeiată contestația formulată de contestatoarea P. A. M., urmând a fi admisă în parte și s-a dispus anularea parțială a decizia nr. 109/07.11.2013 emisă de intimata G. B. SA în sensul că se va înlocui sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prev. de art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni prev. de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
În baza art. 80 Codul muncii, s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii și va fi obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate șu cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective
În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 1 codul de procedură civilă a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel contestatoarea P. A. M. și pârâta ..
Prin criticile formulate contestatoarea arată că, în mod greșit instanța de fond a aprecia că nu este motiv de nulitate absolută a deciziei prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă lipsa datei săvârșiri faptei, deși potrivit prevederilor art. 252 alin. 1 din Codul muncii termenul de prescripție este de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și termenul de decădere de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Menționarea în cuprinsul deciziei a datei la care s-au săvârșit presupusele abateri disciplinare este absolut necesară pentru ca instanța să poată verifica dacă angajatorul a respectat termenele prevăzute de art. 252 alin. 1 din Codul muncii, deoarece în lipsa acestei mențiuni controlul de legalitate al deciziei, sub acest aspect, neputând fi efectuat.
Arată contestatoarea prin cel de al doilea motiv de apel că, instanța de fond nu a avut în vedere nici prevederile art. 77 și 78 din Codul muncii, deoarece deși decizia i-a fost comunicată la data de 08.11.2013, contractul individual de muncă a încetat anterior acestei date respectiv la 07.11.2013, așa încât concedierea este lovită de nulitate.
Contestatoarea susține prin criticile formulate că, în conținutul decizie de sancționare nu sunt mențiuni cu privire la actele normative care sancționează abaterea săvârșită cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, arătând că lipsa acestor mențiuni atrage nulitatea absolută a deciziei.
Apelanta intimată, prin criticile formulate susține că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că, în raport de conduita culpabilă a contestatoarei sancțiunea aplicată este disproporționată, deoarece retragerea în numerar s-a făcut la insistențele și solicitarea cumnatei clientei, ceea ce conduce la agravarea faptei și nu la diminuarea sancțiunii.
Solicitarea telefonică de retragere nu este permisă, procedurile impunând ca ofițerul bancar să primească ordinul de retragere atât verbal de la client sau mandatarul acestuia (cu mandat scris) cât și în scris, prin completarea și semnarea ordinului de retragere de numerar de către client sau mandatarul acestuia.
Normele ce prescriu obligativitatea prezenței fizice a clientului sau mandatarului acestuia în fața ofițerului bancar ce operează retragerea de numerar au o finalitate clară și foarte serioasă: necesitatea de a asigura integritatea sumelor depozitate în contul clientului și necesitatea de a respecta legislația de prevenție a spălării banilor.
Faptul că la telefon salariatei i s-a promis că în ziua retragerii clienta va venii să ridice banii deja retrași și să semneze ordinul de retragere precum și lipsa prejudiciilor efective și a antecedentelor salariatei sunt nerelevante față de faptul că aceasta cu bună știință a încălcat regulile fundamentale a activității bancare.
Apelurile sunt nefondate și vor fi respins pentru următoarele considerente.
Critica apelantei contestatoare cu privire la excepția nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară raportat la faptul că, în cuprinsul acesteia nu este indicată data săvârșirii faptei este neîntemeiată, deoarece pe de o parte lipsa aceste mențiuni nu este sancționată cu nulitatea absolută prin dispozițiile art. 252 din Codul muncii, iar pe de altă parte în raport de data săvârșirii abaterii disciplinare, recunoscută de contestatoare nu a fost invocată excepția prescripției de 30 zile sau a decăderii de 6 luni, reglementat prin dispozițiile alin. 1 al art. 252 din Codul muncii
Astfel, potrivit art. art. 252 alin. 2 din Codul muncii este sancționată cu nulitatea absolută decizia de sancționare care nu cuprinde în mod obligatoriu:
„ a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în care sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.”
Cum printre lipsa mențiunilor din cuprinsul deciziei de sancționare care atrag sancțiunea nulității absolute nu este menționată și data săvârșiri faptei, instanța de fond întemeiat a respins această critică formulată de contestatoare.
Motivul de apel prin care contestatoarea susține că este lovită de nulitate absolută decizia de sancționare, deoarece desfacerea contractului individual de muncă a fost făcută efectiv la data de 08.11.2013 și nu la 07.11.203 cum se menționează în decizie este de asemenea neîntemeiat
Momentul producerii efectelor,deciziei de concediere, așa cum este reglementat în art. 77, din Codul muncii, este de la data comunicării salariatului.
Este neîntemeiată și critica prin care apelanta contestatoare susține că în conținutul deciziei de concediere nu sunt menționate actele normative care sancționează abaterile disciplinare săvârșite cu desfacerea contractului individual de muncă, deoarece în conținutul acestei decizii se menționează actele care reglementează activitatea bancară și normele legale care constituie abateri disciplinare, respectiv: prevederile Codului de Conduită – LO20; Procedurii privind operațiunile cu numerar P665; Regulamentului intern R005; fișa postului.,
Așa fiind, Curtea constată că, instanța de fond întemeiat a reținut că, decizia de concediere prevede în detaliu normele legale încălcate de apelanta contestatoare prin săvârșirea faptelor ce constituie abateri disciplinare care au determinat emiterea deciziei de desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă de către angajator.
În ceea ce privește criticile formulate de apelanta intimată Curtea constă că, instanța de fond, întemeiat a apreciat că măsura sancționării contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, este disproporționată în raport de gravitatea abaterii disciplinare.
Consecințele acestei abateri pentru angajator, conduita contestatoarei anterior săvârșirii abaterii disciplinare, a faptului că aceasta și-a recunoscut vinovăția, iar suma de bani retrasă a ajuns în posesia clientei, constituie elemente de natură a concluziona că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă poate fi înlocuită cu o altă sancțiune disciplinară.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că, la aplicarea sancțiunii disciplinare angajatorul nu a avut în vedere, lipsa unui prejudiciu material sau de imagine și nici comportamentul general avut anterior de contestatoare în sensul că, nu a mai fost sancționată disciplinar.
Față de cele prezentate Curtea apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de contestatoare și intimată împotriva sentinței și în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge apelurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea P. A. M., cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., ., ., și pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 5, Business Center, Novo Park 3, Clădirea F, ., sector 2, și cu sediul ales în București, sector 1, ..246 C,. la SCA P. F., împotriva sentinței civile nr.1831/15.04.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
5ex./06.10.2014.
j.f.M.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
