Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1682/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1682/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 1755/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1682
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - S. A. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul C. I. M., domiciliat în Turceni, ., ., ., împotriva încheierii de ședință din data de 04.09.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI, cu sediul în Tg. J., ., nr. 5, jud. Gorj.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant C. I. M., personal și consilier juridic L. D., pentru intimata pârâtă SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Consilier juridic L. D., pentru intimata pârâtă SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI, a depus la dosar întâmpinare, arătând că a comunicat-o recurentului reclamant.
Recurentul reclamant C. I. M. a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a răspunde la întâmpinarea depusă la dosar.
Interpelat de instanță cu privire la posibilitatea de a pune concluzii la acest termen de judecată, recurentul reclamant a precizat că este în măsură să pună concluzii la acest termen de judecată, arătând că nu mai insistă în cererea de acordare a unui termen pentru observarea întâmpinării.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant C. I. M. a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii îndreptării erorilor de calcul reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate cu ocazia desfășurării celor două cicluri procesuale. Apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 281 Cod procedură civilă, fiind vorba despre o eroare de adunare a cheltuielilor de judecată de către instanță; cu cheltuielil de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.
Consilier juridic L. D., pentru intimata pârâtă SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că i-au fost acordate cheltuieli de judecată reclamantului în măsura în care acestea au fost dovedite.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul C. I. M. a chemat în judecată pârâta . SA –SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie anulată decizia nr.876/27.04.2011 emisă de pirita, repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut funcția de sef al Districtului de linii in cadrul Departamentului Reparații, Secția Reparatii-Combustibil, funcție ocupata prin susținerea examenului de concurs pe post in baza Decizei nr.1715/07.10.2010 in cadrul S.C. Complexul E. Turceni SA, iar in data de 27.04.2011 a fost emisa de către conducerea S.C. Complexul E. Turceni S.A., Decizia nr. 878/2011 prin care s-a dispus sanctionarea sa cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe o perioada de o luna conform disp. art.264 alin 1 lit.d din Codul Muncii si art.271 alin.(l) litera d) din Contractul Colectiv de munca pe anii 2009-2012 al S.C. Complexul E. Turceni S.A..
Reclamantul a precizat că emiterea deciziei nr. 876/27.04.2011, nu are temei legal întrucât nu se poate vorbi ca in exercitarea atributiunilor de serviciu ce îi revin nu a supravegheat continuu starea tehnica a suprastructurii si infrastructurii liniilor ferate industriale din cadrul S.C.Complexul E. Turceni S.A.
A mai precizat faptul că a programat, supravegheat si verificat activitatea de întreținere a liniilor ferate industriale din cadrul S.C. Complexul E. Turceni S.A., apreciind că toate lucrările de întreținere la liniile ferate industriale din cadrul S.C. Complexul E. Turceni S.A. s-au efectuat in baza programelor chenzinale de lucrări stabilite de către acesta ca urmare a reviziilor tehnice de specialitate efectuate, programe chenzinale ce au fost însușite si aprobate de responsabilul cu siguranța circulației .
De asemenea, a mai precizat faptul că a efectuat revizii periodice in termen conform H.G. nr. 2299/2004 si, in urma verificărilor pe care le-a efectuat cu privire la starea tehnica a liniilor ferate industriale din cadrul . S.A., a constat ca acestea sunt in stare tehnica corespunzătoare.
Reclamantul a mai invocat instanței ca Decizia nr. 876/27.04.2011 emisa de Conducerea S.C. Complexul E. Turceni S.A. s-a făcut cu încălcarea dispozitiilor art:.267 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) in care se precizează ca „sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile". Că, a fost sancționat fara efectuarea cercetării discipinare prealabile si a invocat nulitatea absoluta a Deciziei de sancționare nr. 876/27.04.2011 emisa de Conducerea S.C. Complexul E. Turceni S.A.
Astfel, a precizat faptul ca atât Convocarea nr._/13.04.2011având ca obiect cercetarea sa disciplinara prealabila din data de 15.04.2011 cat si data de 15.04.2011 la care s-a stabilit efectuarea cercetării disciplinare prealabile, au fost emise si stabilite cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (1) din Contractul Colectiv de Munca pe Anii 2009-2012 al S.C. Complexul E. Turceni S.A.
A invocat astfel că din cei patru membrii desemnați sa formeze comisia si sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila privind cazul in speța, nici unul nu are specialitatea tehnica de inginer construcții cai ferate.
Mai precizează că ulterior producerii incidentului feroviar din data de 08.03.2011 in urma măsurătorilor efectuate pe teren ca urmare a deraierii vagonului nr._,ultimul din CM 15 pe lina 1 ieșire către semnal M7, nu s-au constatat probleme tehnice la linie si nu s-au impus lucrări de remediere a liniei.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 267 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), ale art. 129 alin. (1), art. 271 alin. (2) lit. c) 272 alin.(3) din Contractul Colectiv de Munca pe Anii 2009-2012 al S.C. Complexul E. Turceni S.A., Regulamentul Intern al S.C. Complexul E. Turceni S.A. înregistrat cu nr._/22.10.2010, Regulamentul de investigare a accidentelor si a incidentelor.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus, in copie xerox, următoarele documente: decizia nr. 876/27.04.2011; adresa nr. 8642/21.03.2011 ; adresa nr. 7856/14.03.2011 ; proces-verbal revizie trimestriala nr. DTS 3206/18.12.2010; proces-verbal nr. 53/08.03.2011 de verificare a Liniei nr. 1 după incidentul feroviar din 08.03.2011;extras din Registrul de revizie a liniilor; Dispoziția interna nr. 868/09.03.2011 privind constituirea comisiei de cercetare a incidentului feroviar din 8.03.2011; Programele de lucrări zilnice ale Districtului C.F.U. Turceni; Extras din Registrul de reparații linii nr. 2325/29.12.2008- lucrări zilnice efectuate in luna februarie si martie 2011; Programe lunare de lucrări defalcate chenzinal; Comunicarea nr._/04.04.2011; Regulamentul de investigare a accidentelor si a incidentelor.
La rândul său, pârâta . SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca fiind neîntemeiată, menționând că prin Decizia nr. 876/27.04.2011 reclamantul C. I. M. – Sef district a fost sancționat disciplinar cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe o perioada de o luna in conformitate cu art. 264(1), pct. d). din Codul Muncii si conform art. 271(1). pct. d). din CCM 2009-2012, întrucât Comisia de cercetare disciplinara a stabilit ca acesta a săvârșit o abatere disciplinara cu vinovăție, consecințele acesteia fiind producerea accidentului feroviar petrecut in data de 08.03.2011.
Așadar, Comisia a reținut ca reclamantul C. I. M., Sef District, fiind gestionarul întregului sistem de linii si aparate de cale ferata aparținând S.C. Complexul Enegretic Turceni S.A.. nu a respectat următoarele atribuții de serviciu:- nu a supraveghea! continuu starea tehnica a suprastructurii si infrastructurii Inilor; - nu a supravegheat si verificat activitatea de întreținere a liniilor; - nu a efectuat revizii tehnice periodice in termene conform HG nr, 2299/2004; - nu a efectuat lunar verificarea suprastructurii liniilor, aparatelor de cale, porțiuni de linii ținute sub observație sau cu restricții, verificări făcute împreuna cu maistrul de linii; - nu a făcut decadal verificarea liniilor din cabina locomotivei consemnând in foaia de parcurs a locomotivei; - nu a întocmit si dispus spre aprobare programul de lucru de întreținere curenta a liniilor;- conform instrucției nr. 305/1997, acesta nu a avut fisa de măsurători la schimbătoarele de cale, cartament, aliniament.
În apărare, a depus adresa nr.863/09.03.2011, decizia nr.631/14.03.2011, raportul de cercetare a incidentului feroviar produs în data de 08.03.2011 în stația CFU Turceni înregistrat sub nr.9346/25.03.2011, decizia nr.799/07.04.2011, privind constituirea comisiei de efectuare a cercetării disciplinare prealabile înregistrată sub nr._/07.04.2011 în registrul general nr.1, procesul-verbal nr._/13.04.2011, convocarea înregistrată sub nr._/13.04.2011 privind cercetarea disciplinară prealabilă, procesul-verbal de cercetare disciplinară prealabilă nr._/20.04.2011 încheiat la 15.04.2011, decizia nr.876/27.04.2011 privind sancționarea reclamantului, precum și fișa postului reclamantului.
In drept, pârâta și-a întemeiat susținerile pe disp. art. 115-118 Cod Procedura Civila.
Prin sentinta civila nr. 723 din 01.03.2012 instanta a admis actiunea, a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 876 din 27.04.2011, a obligat pirita sa plateasca reclamantului diferenta de drepturi salariale dintre drepturile salariale cuvenite si cele incasate cu reducerea de 10% din salariul de baza si a obligat pirita la plata catre reclamant a sumei de 550 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte pirita a formulat recurs iar prin decizia nr. 6500 din 22.05.2012 Curtea de apel craiova a admis recursul, a casat sentinat civila nr. 723 din 01.03.2012 si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub numarul_ *.
Prin sentința civilă nr. 189/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ *, a fost respinsă exceptia nulitatii absolute a deciziei nr. 876/27.04.2011 invocata de reclamant.
A fost admisă actiunea formulată de reclamantul C. I.-M., in contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI, a fost anulată decizia nr. 876/27.04.2011 emisa de pirită și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de bani retinuta din salariu in baza deciziei nr. 876/27.04.2011.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de sanctionare nr. 876 din 27.04.2011 emisa de pirita, reclamantul a fost sanctionat cu reducerea salariului cu 10% pe o perioada de o luna.
Reclamantul a invocat exceptia nulitatii absolute a deciziei de sanctionare aratand ca nu s-a facut cercetarea disciplinara impusa ca o obligatie sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 251 al. 1 Codul Muncii . A motivat aratand ca data pentru care a fost convocat in vederea efectuarii cercetarii disciplinare (19.04.2011 conform convocatorului nr._ din 13.04.2011 –fila 115 din dosar) prealabile era in perioada in care conform unui ordin de serviciu, efectua zilele de concediu de odihna pe care le avea neefectuate .Conform adresei nr. 3878 din 09.02.2012 (fila 217 din dosar ) reclamantul a fost programat sa efectueze concediul de odihna ramas neefectuat intre 05.04._11 .
Cercetarea disciplinara prealabila s-a facut in absenta reclamantului care desi avea la cunostinta despre data convocarii, (conform procesului –verbal nr._ din 13.04.2011- fila 113) nu s-a prezentat si nu a dat nota explicativa cu privire la abaterile ce i se imputau de catre pirita. Motivarea reclamantului in sensul ca in conformitate cu prevederile Codului Muncii, pirita trebuia sa faca o rechemare expresa a sa din concediul de odihna, nu poate fi primita intrucat potrivit art. 151 al. 2 Codul Muncii :” Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența salariatului la locul de muncă.” Interesul convocarii in vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile este unul urgent si justifica din plin intreruperea concediului de odihna de catre angajat fara a fi necesara sau obligatorie o rechemare formala din CO . Convocarea in aceasta situatie poate fi asimilata unei rechemari in vederea unui interes urgent al serviciului. Astfel, in cazul raspunderii disciplinare exista prevazute de lege termene extinctive care nu pot fi eludate si nici nu pot fi suspendate sau intrerupte de concediul de odihna .
Un alt motiv de nulitate invocat de catre contestator este acela al efectuarii cercetarii disciplinare prealabile de catre o comisie din care nu a facut parte un “ specialist in domeniu “ asa cum prevede art. 272 al. 3 din CCM pe 2009/2012 si pct. 9.18 lit. c din Regulamentul Intern al . SA . Se retine ca acest aspect nu este de natura sa atraga nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare, cazurile de nulitate fiind expres si limitativ enumerate in Codul Muncii . De altfel in aceste norme interne ale piritei nu se prevede nici o sanctiune a nerespectarii acestei reguli, cu atat mai putin nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare.
In ceea ce priveste motivul de nulitate absoluta invocat in concluziile scrise depuse la dosar, in sensul ca nu s-ar fi descris in preambulul deciziei de sanctionare faptele care constituie abateri disciplinare si ca s-ar fi considerat abateri disciplinare nerealizarea atributiilor de serviciu, se retine ca din examinarea deciziei de sanctionare atacata se poate concluziona ca pirita a indeplinit obligatia prevazuta de art. 252 al. 2 pct. a din Codul muncii respectiv aceea a descrierii faptelor ce constituie abateri disciplinare. Astfel, sunt enumerate atributiile de serviciu ale reclamantului care au fost incalcate iar neindeplinirea atributiilor de serviciu poate constitui potrivit definitiei date de art. 247 al. 2 din Codul Muncii, abatere disciplinara .
In ceea ce priveste motivul de nulitate invocat in sensul ca pentru fapta descrisa in decizia nr. 876/27.04.2011, reclamantul a mai fost sanctionat inca o data prin decizia 709/23.03.2011 decizie anulata in mod irevocabil de catre instantele judecatoresti . Reclamantul a invocat in acest sens art. 249 al. 2 Codul muncii :”Pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune .”Examinand sentinta civila 7870 din 23.11.2011 si decizia civila nr. 3524 din 14.03.2013(filele 34-38 din dosar_ *) s-a retinut ca in cazul deciziei de sanctionare 709/23.03.2011 este vorba despre retinerea unei alte abateri disciplinare de catre pirita in sarcina reclamantului si anume refuzul de lua la cunostinta si a semna fisa a postului .Mai mult decat atat, chiar in eventualitatea in care ar fi fost vorba despre aceeasi fapta, sanctiunea nu poate fi nulitatea absoluta intrucat cazurile de nulitate sunt de stricta interpretare si sunt prevazute expres de Codul Muncii.
In ceea ce priveste fondul cauzei, analizand actele si lucrarile aflate la dosar, instanta a constatat si reținut urmatoarele:
Potrivit Raportului de cercetare a incidentului feroviar produs in data de 08.03.2011 in statia C.F.U Turceni (fila 107 din dosar) s-au identificat mai multe nereguli in activitatea personalului care au condus la producerea incidentului feroviar din 08.03.2011 (fila 108 din dosar –“Vina personalului”) nereguli pentru care au fost gasiti vinovati cativa angajati printre care reclamantul care avea functia de Sef District de Linii CFU si s-a considerat ca nu si-a indeplinit urmatoarele atributii de serviciu, fapt care a condus la producerea acestor nereguli si ulterior la incidentul feroviar: nu a supravegheat starea tehnica a suprastructurii si infrastructurii liniilor ferate din cadrul piritei, nu a programat, supravegheat si verificat activitatea de intretinere a liniilor ferate industriale, ca nu a efectuat revizii tehnice periodice in termen conform HG 2299/2004, nu a efectuat lunar verificarea suprastructurii liniilor aparatelor de cale, portiuni de linii tinute sub observatie sau cu restrictii verificari facute impreuna cu maistrul de linii, nu a a facut decadal verificarea liniilor din cabina locomotivei consemnand in foaia de parcurs a locomotivei, nu a intocmit si nu a dispus spre aprobare programul de lucru de intretinere curenta a liniilor, nu a avut fisa de masuratori la achimbatoarele de cale, in aliniament si curbe .
Atat in cadrul actiunii de chemare in judeacta cat si pe parcursul judecatii in raspunsul la intampinare cat si in concluziile scrise, reclamantul a detaliat pentru fiecare dintre atributiile de serviciu pentru a caror neindeplinire a fost sanctionat ,modul in care considera ca si-a indeplinit in mod corespunzator si a probat cu documentele intocmite in baza realizarii atributiilor sale de serviciu . Astfel, in anul 2011 trimestrial s-a efectuat revizia generala trimistriala a liniilor ferate industriale din cadrul piritei in conformitate cu prevederile art. 28 si 29 din HG nr. 2299/2004 si a intocmit procese-verbale inaintate spre aprobare directorului . De altfel reclamantul a depus la dosarul cauzei ( filele 68-97 din dosar nr._ ) procesele-verbale de constatare a verificarii starii tehnicea liniilor ferate industriale intocmite cu ocazia reviziilor generale trimistriale aferente. Ca toate lucrarile de intretinere la liniile ferate industriale din cadrul piritei s-au efectuat in baza programelor chenzinale de lucrari stabilite de reclamant personal ca urmare a reviziilor tehnice de specialitate efectuate . Reclamantul verifica zilnic starea tehnica a liniilor de cale ferata si a aparatelor de cale, consemnand aceste aspecte in Registrul zilnic de lucrari nr. 2325/29.12.2008 (filele 27-47 si 158-166 din dosar_ ) si in urma verificarilor facute reclamantul a stabilit ca liniile ferate se aflau in stare tehnica corespunzatoare chiar in luna martie 2011. Reclamantul dupa cum reiese din Programele de lucrari intretinere curenta linii ( filele 48-53 din dosar_ ) si-a indeplinit obligatia de a intocmi si a supune spre aprobare programele de intretinere curenta a liniilor. Referitor la nerespectarea atributiei de a avea fisa de masuratori la schimbatoarele de cale in aliniament si curbe, se retine ca la reviziile tehnice, in cadrul acestora, se efectueaza si masuratori de.ecartament respectandu-se in acest fel normele de toleranta admise de Instructia nr, 314/1989 si 305/1997 situatie consemnata in cadrul proceselor-verbale trimestriale intocmite cu ocazia reviziilor tehnice .
Toate aspectele invederate de catre reclamant se verifica prin documentele depuse la dosar care probeaza ca acesta si-a indeplinit obligatiile de serviciu, nefiind intrunite in cazul sau elementele raspunderii disciplinare ,intrucat faptele considerate abateri disciplinare de catre pirita nu cumuleaza conditiile de existenta a abaterii disciplinare prevazute de art. 247 al. 2 Codul muncii: fapta culpabila in legatura cu munca, vinovatia si incalcarea unor norme legale sau ale regulamentelor unitatii si contractelor de munca .
Mai mult decat atat, se retine faptul ca pirita nu a aratat in ce fel angajarea raspunderii disciplinare a reclamantului este intemeiata, limitandu-se sa reia elemente din raportul de cercetare a incidentului feroviar din 08.03.2011 si din procesul-verbal de cercetare prealabila disciplinara .Pirita nu a depus documente din care sa reiasa neindeplinirea de catre reclamant a obligatiilor de serviciu aratate in decizia de sanctionare.
Tribunalul, constatând că decizia de sanctionare este neintemeiata, a obligat pârâta sa restituie reclamatului diferenta de drepturi salariale retinuta in baza deciziei atacate.
Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a respins exceptia nulitatii absolute a deciziei nr. 876/27.04.2011 invocata de reclamant., a admis actiunea, a anulat decizia nr. 876/27.04.2011 emisa de pârâtă, a obligat pârâta sa restituie reclamantului suma de bani retinuta din salariu in baza deciziei nr. 876/27.04.2011 și să plateasca reclamnatului suma de 1000 lei cu titlu de judecata.
La data de 27.08.2014, reclamantul C. I. M. in contradictoriu cu pârâta Societatea Complexul E. Oltenia S.A.- Sucursala Elecrocentrale Turceni, a solicitat instantei, ca prin incheierea ce se va pronunta sa se dispuna indreptarea erorii materiale strecurata in dispozitivul sentintei civile nr. 189 din 06.02.2014, pronuntata de Tribunalul Gorj, in dosarul nr._ *, in sensul ca a fost calculat in mod gresit cuantumul cheltuielilor de judecata, instanta acordanddoar 1000 lei in timp ce cuantumul correct ar fi 1900 lei .
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin concluziile depuse in dosarul mentionat a solicitat pentru cele doua cicluri procesuale suma de 900 lei cheltuieli de transport si 1000 lei onorariu avocat.
Prin încheierea de ședință din data de04.09.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ *, a fost respinsă cererea de indreptare eroare materiala formulata de reclamantul C. I. M., in contradictoriu cu pârâta Societatea Complexul E. Oltenia S.A.- Sucursala Elecrocentrale Turceni.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La momentul pronuntarii solutiei in sentinta a carei indreptare se solicita, instanta a avut in vedere doar onorariul de avocat pentru care exista la dosarul cauzei chitanta (fila 52 din dosar_ *. Cât despre cheltuielile de transport, acestea nu au fost dovedite, la dosar existand un bon de carburant a carui . si data nu apar . de la reclamant, neputandu-se astfel verifica valoarea de proba a acestuia.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata facute in celelalte cicluri procesuale, dupa examinarea dovezilor existente in aceste dosare, s-a constatat ca sunt total in neconcordanta cu sumele solicitate de reclamant atat in ceea ce priveste cuantumul cat si datele celor catorva bonuri de transport depuse in dosar nr._ .
Astfel, s-a retinut ca instanta nu s-a aflat in eroare pronuntand această soluție care s-a conturat doar pe baza probelor insuficiente si neclare depuse de reclamant.
Tot in acest sens, instanta a reținut ca această eventuala critica privind cuantumul cheltuielilor de judecata trebuia sa fie invocata de reclamant printre motivele unui eventual recurs, fiind vorba despre o problema pe care doar instanta de recurs era in masura sa o dezlege fiind vorba despre judecata in sine, nu despre o eroare materiala, ce poate fi inlaturata fara a examina legalitatea si temeinicia solutiei pronuntate. Insa reclamantul nu a atacat cu recurs in termenul legal sentinta a carei indreptare o solicita.
Împotriva acestei încheieri de ședință, a declarat apel reclamantul C. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință din data de 02 decembrie 2014, a fost recalificată calea de atac ca fiind recurs, având în vedere că s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate într-o hotărâre judecătorească pronunțată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că, prin concluziile depuse la data de 23.02.2012 in dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, a solicitat "cheltuieli de judecata in valoare totala de 550 lei reprezentând echivalentul combustibilului consumat de autoturismul cu care s-a deplasat pe ruta Turceni - Tirgu-J. in vederea prezentarii la termenele fixate de catre instanta in zilele de 16.06, 07.07, 08.09, 06.10, 20.10, 03.11, 08.12, 13.12, 15.12.2011, 26.01, 23.02. 2012 ", filele 279-280 din dosarul_ al Tribunalului Gorj.
A menționat că, potrivit sentintei civile 723/01.03.2012 pag. 8 "In baza art. 274 Cod proc. Civ. va fi obligata societatea pârâta la plata catre reclamant a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, suma reprezentind echivalentul combustibilului consumat cu deplasarea reclamantului pe ruta Turceni - Tirgu-J. si retur in vederea prezentarii la instanta de judecata, potrivit bonurilor fiscaie depuse la dosar si datorata de catre partea cazuta in culpa si anume S.C. Complexul E. Turceni."
A mai arătat că, prin concluziile depuse la data de 22.05.2012 in dosarul_ al Curții de Apel C. a solicitat cheltuieli de judecata in cuantum de 660 lei, reprezentind echivalentul combustibilului consumat de autoturismul cu care s-a deplasat pe ruta Turceni - Tirgu-J., Turceni - C. in vederea prezentarii la termenele fixate de catre instanta in zilele de 16.06, 07.07, 08.09, 06.10, 20.10, 03.11, 08.12, 13.12, 15.12.2011, 26.01, 23.02, 24.04 si 22.05.2012, filele 38,39 din dosarul_ al Curtii de Apel C.. Prin decizia 6500/22.05.2011, instanta admite recursul formulat de pirita S.C. Complexul E. Turceni caseaza sentința civila 723/01.03.2012, pronunțata de Tribunalul Gorj in dosarul nr._ și se trimite cauza spre rejudecare.
Prin concluziile scrise depuse in data de 06.02.2014 la dosarul nr._ * al Tribunalului Gorj, filele 58- 61 si bonul fiscal de la fila 62, a solicitat pentru cele doua cicluri procesuale suma de 900 RON cheltuieli de transport si 1000 RON onorariul avocatului.
Avand in vedere circumstanțele expuse, a solicitat să se corecteze eroarea materială dovedita, in sensul acordarii diferenței de 900 RON reprezentand cheltuieli de transport in primul și cel de-al doilea ciclu procesual, la rejudecarea pe fond, cheltuieli justificate cu prezenta in sala de judecata si bonurile de benzina.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art .281 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.281 alin.1 C.pr.civ., „ Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”
Textul are în vedere erori de calcul aritmetic rezultând din însumarea, scăderea sau efectuarea altor operatiuni aritmetice ale unor valori fixate prin dispozitivul sentintei.
În cauză, din considerentele și dispozitivul sentintei nr.189/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ * rezultă, însă, că nu este vorba despre o eroare de calcul rezultând din însumarea cheltuielilor de judecată, ci din neluarea în calcul a anumitor sume cu titlu de cheltuieli efectuate de contestator în timpul procesului.
Admitând contestatia formulată si, pe cale de consecintă, cererea accesorie privind cheltuielile de judecată, Tribunalul Gorj a stabilit cuantumul acestora la suma de 1000 de lei, sumă ce corespunde onorariului avocatului care a asigurat asistența și reprezentarea juridică a contestatorului, onorariu dovedit cu chitanța de la 52 din dosar rejudecare.
Din actele și lucrările dosarului reiese, în mod clar, că instanta de fond, în raport de înscrisurile depuse, nu a inteles să includă în cuantumul total al cheltuielilor acordate contestatorului potrivit art.274 C.pr.civ. si contravaloarea deplasărilor efectuate în vederea prezentării în instanță, în diferite etape procesuale.
Or, dacă reclamantul era nemultumit de totalul cheltuielilor de judecată stabilite de instanta de fond, apreciind fie că s-a făcut o aplicare gresită a art.274 C.pr.civ., fie că a fost analizată gresit valoarea probatorie a înscrisurilor prin care a înteles să facă dovada acestor cheltuieli, avea posibilitatea de a face recurs, criticând solutia adoptată de instanta de fond sub acest aspect.
El nu poate uza, însă, de procedura îndreptării erorii materiale prevăzute de art.281 C.pr.civ.pentru a corecta o eventuală greseală de judecată, întrucât această procedură este menită să înlăture numai erorile materiale, în cauză nefiind vorba de o eroare de calcul sau o altă eroare materială în sensul textului de lege menționat anterior.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C. I. M., domiciliat în Turceni, ., ., ., împotriva încheierii de ședință din data de 04.09.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA COMPLEXUL E. OLTENIA S.A. - SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI, cu sediul în Tg. J., ., nr. 5, jud. Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/11.12.2014
Jud. fond L. T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








