Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1237/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1237/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 9822/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2787/2014
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător A. M.
Grefier N. A.
******
Pe rol, judecarea apelului declarat de contestatorul V. M. C., împotriva sentinței civile nr. 1237 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata E. H. SA B., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul contestator V. M. C., prin avocat T. G. și intimata E. H. SA B., prin avocat A. N., depunând împuternicire avocațială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Avocat T. G., a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu cei doi martori indicați, pentru a se demonstra faptul că apelantul contestator nu a săvârșit cu vinovăție faptele care au fost reținute în sarcina sa, ci datorită volumului mare de muncă și a procedurii în care se desfășura activitatea.
Avocat A. N., a solicitat în principal decăderea apelantului contestator din dreptul de a propune și administra această probă, întrucât nu s-a indicat prin cererea de apel, nici ulterior toate probele în mod concret, neindicându-se nici obiectul probațiunii, iar în subsidiar, respingerea solicitării de probe, apreciind faptul că aspectele învederate nu pot fi dovedite cu proba cu martori, ci eventual cu proba cu înscrisuri, astfel de probe nefiind utile cauzei, deoarece la dosarul cauzei au fost depuse deja înscrisuri în acest sens.
Instanța a apreciat că, apelantul contestator nu este decăzut din proba cu martori, deoarece aceștia au fost indicați prin cererea de apel, însă a respins cererea, ca nefiind utilă cauzei, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și motivele de apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat T. G., pentru apelantul contestator V. M. C., a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de tribunal, iar pe fond admiterea contestației.
A precizat că, din materialul probator administrat în fața instanței, nu se poate reține că apelantul contestator a săvârșit cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa, acesta fiind cel care a sesizat unitatea angajatoare pentru găsirea celei mai bune soluții, atât pentru angajator, cât și pentru clientul care îl deservea.
A mai învederat că, omisiunea de a fi înmânate practic documentele însoțitoare ale produselor pe care le livra, nu se poate reține în sarcina apelantului contestator atâta vreme cât era o persoană însărcinată cu întocmirea acestor documente și înmânarea către acesta.
A mai arătat că, datorită volumului mare de muncă, apelantul contestator nu putea să ia efectiv fiecare produs pe care îl transporta și fiecare factură care îi era înmânată, aceste facturi fiind înmânate per total.
A solicitat instanței, a se avea în vedere actele medicale privind starea sănătății apelantului contestator, acesta făcând nenumărate sesizări către angajator că, starea sănătății nu îi permitea să lucreze în acest ritm și la acest volum de muncă.
Avocat A. N., pentru intimata E. H. SA B., a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că, se susține în continuare de către apelantul contestator, nelegalitatea deciziei de concediere, datorită faptului că aceasta nu ar conține motivele pentru care au fost înlăturare apărările sale și pentru faptul că, nu ar fi fost constituită o comisie de cercetare disciplinară, susțineri care sunt nereale, la dosarul cauzei fiind depusă decizia de numire a comisiei de cercetare disciplinară, iar motivele pentru care au fost înlăturate apărările sunt menționate în cadrul deciziei de concediere.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de concediere, a arătat că apelantul contestator nu a contestat în nici un moment săvârșirea faptelor, acesta susținând că decizia de concediere, ar fi mult prea gravă în raport de faptele săvârșite.
A mai învederat că, în cazul de față a intervenit concedierea, nu pentru săvârșirea unei singure abateri grave, ci pentru săvârșirea unor abateri repetate, apelantul contestator în ultimele 10 luni anterioare sancționării disciplinare mai fusese sancționat de încă patru ori, dintre care trei sancțiuni fiind aplicate pentru încălcarea acelorași proceduri pe care le-a încălcat și în cazul de față.
Avocat A. N., a mai precizat că chiar în dimineața respectivă, apelantul contestator a fost instruit cu privire la aceste proceduri și deși recunoaște că a cunoscut prevederile regulamentelor și procedurile aplicate în cadrul societății a decis încă o dată să le încalce, fiind astfel pe deplin dovedit faptul că a săvârșit cu vinovăție faptele care i-au fost imputate.
A mai precizat că reclamantul trebuia să preia facturile ca total, însă în dimineața respectivă, apelantul contestator nu le-a preluat nici măcar ca total.
În ceea ce privește critica apelantului contestator referitor la volumul mare de muncă și starea de sănătate, a precizat că societatea a fost cea care l-a trimis la medic pentru a se constata în ce măsură este apt sau nu pentru a-și desfășura activitatea și că în anul 2012 pentru o perioadă de 3 luni acesta a fost considerat apt condiționat, societatea i-a schimbat locul de muncă cu un altul considerat mai puțin stresant și după un alt control medical efectuat ulterior, în septembrie 2012, deși a fost considerat apt de muncă, unitatea angajatoare a decis să-l protejeze suplimentar pe acesta, până la sfârșitul anului 2012.
A mai precizat că, după revenirea apelantului contestator în activitatea de șofer, agent livrator, la mai puțin de 2 luni, acesta a săvârșit o nouă abatere disciplinară, s-a considerat că acesta a manifestat o perseverență în încălcarea normelor stabilite în interiorul societății, desconsiderând orice reguli de disciplină a muncii, fapt care justifică aplicarea sancțiunii disciplinare a concedierii.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În replică, Avocat T. G., a precizat că toate verificările medicale au avut loc la sesizarea apelantului contestator și în nici un caz la autosesizarea angajatorului.
A mai arătat că, s-a recunoscut astăzi faptul că dimineața înainte de a pleca pe teren se înmânau totalul facturilor în nici un caz nu se înmâna fiecare factură pentru produsul care trebuia livrat, s-a demonstrat astfel că nu se poate reține în culpa apelantului contestator că aceste facturi erau înmânate fără a avea posibilitatea verificării lor.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin contestația înregistrata la data de 28.05.2013 contestatorul V. M. C. a chemat in judecata intimata E. H. SA BRASOV pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea deciziei de sancționare nr. 349/23.04.2013 cu consecința obligării intimatei la reintegrarea pe funcția deținuta anterior obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de munca până la momentul reintegrării pe postul sau.
Prin sentința civilă nr. 1237 din 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins contestația formulata de contestatorul V. M. C. în contradictoriu cu intimata E. H. SA.
S-a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată.
A fost obligat contestatorul către intimată la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Contestatorul V. M. C. a avut raporturi de munca cu intimata E. H. SA BRASOV în funcția de șofer de autoturisme si camionete in cadrul Sucursalei din C., in baza unui contract individual de munca pe durata nedeterminata.
Prin decizia de sancționare disciplinara nr. 349/23.04.2013 intimata E. H. SA BRASOV a dispus încetarea raporturilor de munca, decizie care a fost comunicata sub semnătura de primire, contestatorului la data de 24.04.2013.
Anterior emiterii acestei decizii de sancționare disciplinara, intimata după primirea referatului înregistrat sub nr._/20.02.2013 de sesizarea faptei săvârșite de contestator la data de 19.02.2013 a fost inițiata procedura cercetării disciplinare prealabile în condițiile art. 251 C muncii.
Contestatorul V. M. C. a fost convocat prin convocatorul înregistrat sub nr._/ 12.03.2013, iar adresa de convocare, primita sub semnătura la data de 13.03.2013, precizează motivul prin descrierea faptei, data ora si locul unde urma sa se prezinte.
În minuta ședinței de cercetare disciplinara prealabila din 21.03.2013 au fost consemnate apărările contestatorului legate de abaterea disciplinara din 19.02.2013, răspunsurile sale fiind consemnate in Anexele 1 si 2 ale minutei.
Procesul verbal al lucrărilor comisiei de cercetare disciplinara prealabila s-a încheiat la data de 27.03.2013 iar decizia de sancționare disciplinara a fost emisa la data de 23.04.2013 cu respectarea termenelor prevăzute de art. 252 alin 1din C muncii 30 zile de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de la data săvârșirii faptei.
Instanța a analizat mai întâi aspectele de nulitatea deciziei de sancționare nr. 349/23.04.2013 emisa de intimata E. H. SA BRASOV invocate de contestatorul V. M. C. in acțiune si anume încălcarea art. 252 alin 2 lit. a), b, c din Codul muncii .
Potrivit art. 252 alin 2 din Codul muncii:
,,(2) sub sancțiunea nulității absolute in decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care in condițiile prevăzute de art. 251 alin (3) nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza căruia sancțiunea disciplinara se aplica.
Din analiza decizie de sancționare nr. 349/23.04.2013 rezulta ca in conținutul sau au fost consemnate următoarele aspecte:
a) descrierea faptei
,, la data de 19.02.2013 la raportul de livrare nr._ la momentul livrării produselor către clientul Nidofarm Calafat salariatul a observat ca nu deține doua facturi însoțitoare aferente comenzii clientului_ si salariatul a preluat un retur de produse de la clientul Nidofarm Poiana M. si a întocmit un proces verbal de retur fără ca acesta sa aibă semnătura si ștampila clientului".
b) precizarea prevederilor
a ) obligația generala de a respecta disciplina muncii astfel cum aceasta este reglementata de art. 39 alin 2 lit. b) din Codul muncii ………………………………………………………………………………………………………
f) obligația de a respecta prevederile cuprinse în lege contractul individual de munca prevederile regulamentului intern al societarii astfel cum aceasta este reglementata de art. 39 lit. c din Codul muncii
- Cap 3 punctul (1) din Regulamentul intern al angajatorului.
Potrivit acestui cap 3 din Regulamentul intern ,, orice angajat care nu respecta acest cod de conduita sau ignora nerespectarea acestora de către alți angajați neluând nici o măsura in vederea cercetării abaterilor, va răspunde disciplinar putându-se ajunge chiar pana la desfacerea contractului de munca .
Prin individualizarea obligațiilor încălcate la lit. b ) si e) din procedurile standard dar si prin enunțarea cap 3 pct. 2 ,, conduita inacceptata ,, încălcarea cerințelor legale, regulilor intimata a făcut dovada încadrării faptelor in abatere disciplinara .
De altfel, contestatorul nu a negat niciodată existenta abaterii insa apărarea lui deși a invocat aspectele de nulitate a fost numai pe individualizarea sancțiunii, așa încât nu se poate retine motivul de nulitate invocat.
c) motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările
,, Având în vedere ca apărările formulate de salariat in sensul ca nu a luat facturile care însoțeau marfa ce urma a fi livrata întrucât era o ora înaintata ( orele 9-10 ) si risca sa compromită toata livrarea din ziua respectiva si ca la baza funcționarii unui colectiv sta încrederea reciproca vor fi respinse pentru următoarele motive:
Așa cum singur a recunoscut in Anexa 1 la minuta ședinței de cercetare disciplinara salariatul cunoștea faptul ca transportarea medicamentelor era permisa doar in condițiile in care acestea sunt însoțite de documente justificative ( inclusiv facturi ) aceasta fiind o cerința impusa atât de procedurile interne cât si pentru a fi in legalitate si de a se putea justifica proveniența si totodată deținerea respectivelor medicamente. Motivul invocat de salariat in sensul in care a plecat fără documente de însoțire pentru a nu ,, compromite toata livrarea din ziua respectiva nu reprezintă un argument suficient si puternic de natura sa justifice transportul unor produse fără documente de însoțire.
Având in vedere ca apărările salariatului in sensul ca a omis sa ceara clientului sa semneze si sa stampileze procesul verbal de retur au fost respinse întrucât, așa cum însăși salariatul a menționat in cuprinsul Anexei nr. 2 la minuta ședinței de cercetare disciplinara deși cunoștea care sunt formalitățile necesare preluării unui retur de la client ( întrucât nu este prima data când salariatul este sancționat disciplinar cu privire la încălcarea procedurii de retur ) salariatul încă o data a dat dovada de lipsa de preocupare si in mod conștient nu a dat importanta unui lucru esențial dintr-o procedura clar stabilita, instanța a apreciat ca intimata a analizat suficient in coroborare cu celelalte argumente din decizia apărărilor formulate de contestator înlăturându-se pentru fiecare dintre fapte.
Nici temeiul de drept in baza căruia s-a aplicat sancțiunea nu este omis in decizia de sancționare contestata, întrucât măsura a fost luata potrivit art. 248 alin 1 lit. e ) coroborate cu art. 61 lit. a din Legea nr. 53/2003 Codul muncii republicat.
În concluzie raportat la analiza motivelor invocate de contestator numai prin indicarea textului de lege încălcat instanța a constatat ca nu exista cauza de nulitate a acesteia deoarece decizia a fost întocmita cu respectarea tuturor cerințelor înscrise in art. 252 alin2 din C muncii.
Pe fondul cauzei decizia de sancționare disciplinara nr. 349/23.04.2013 emisa de intimata E. H. SA BRASOV este temeinica si legala pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 247 C muncii:
(1) Angajatorul dispune de prerogativele disciplinare, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de cate ori constata ca aceștia au săvârșit abateri disciplinare .
(2) Abaterea disciplinara este fapta in legătura cu munca si care consta . inacțiune săvârșita cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat norme legale regulamentul intern, contractul individual de munca, contractul colectiv de munca si dispozițiile legale ale conducerii ierarhici .
Daca în cauza nu exista discuții în legătura cu abaterea disciplinara întrucât nici contestatorul si nici intimata nu au negat faptele din data de 19.02.2013 reținute in sarcina sa, instanța a analizat in principal criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, deoarece in contestație se critica tocmai individualizarea acestei sancțiuni.
Potrivit art. 250 C muncii: ,, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat avându-se in vedere următoarele:
a) gradul de vinovăție al salariatului;
b) consecințele abaterii disciplinare;
c) comportarea generala in serviciu a salariatului;
d) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta .
Din înscrisurile depuse la dosar de intimata rezulta, fără dubiu, ca aceste criterii au fost avute în vedere de E. H. SA BRASOV in aplicarea sancțiunii disciplinare, pentru ca ea a luat în considerare atât gravitatea faptei cât si comportarea generala in serviciu sau sancțiunile disciplinare suferite anterior.
Raportat la aceste probe, instanța a respins apărarea formulata de contestator legata de împrejurarea ca asemenea fapte nu au fost sancționate anterior cu desfacerea contractului de munca si dovedita de doua declarații extrajudiciare care nu sunt de natura sa înlăture argumentele intimatei.
Așa cum se susține si in întâmpinare, contestatorul nu a făcut nici o dovada de existenta unei discriminări așa cum stabilește OG 137/2000 astfel instanța nu a putut nici analiza si nici admite cererea pe acest motiv.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept s-a respins contestația.
Instanța însa a apreciat în temeiul art. 451 alin (2) Cod proc. civ. ca în raport de valoarea si complexitatea cauzei, cu activitatea desfășurata de avocat, ținând seama ca acesta s-a soluționat pe parcursul a doua termene de judecata, cheltuielile de judecata, constând în onorariu avocat sunt vădit disproporționate, motiv pentru care vor fi reduse la suma de 1.000 lei, cheltuieli care vor fi suportate de contestator.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul V. M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința apelată contestatorului i-a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de sancționare nr. 349/23.04.2013.
A arătat că, pentru a se pronunța astfel, prima instanța concluzionează că decizia contestată a fost emisă cu respectarea tuturor cerințelor înscrise în art. 252 alin. 2 C muncii și că, contestatorul nu a făcut dovada existenței unei discriminări așa cum stabilește OG 137/2000, astfel că nu poate fi analizată și nici admisă cererea pe acest motiv.
Apelantul consideră că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 251 C. muncii, text de lege care este menit să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită fapta, a gravității sale și a vinovăției salariatului, în raport de care se poate individualiza sancțiunea, dar în același timp, să garanteze exercitarea dreptului la apărare al salariatului, pentru a evita adoptarea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajatorul care se află în poziție dominantă.
Având în vedere faptul că "abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat", angajatorul trebuie să respecte condițiile pe care legea le impune, cu parcurgerea tuturor etapelor procedurii cercetării disciplinare prealabile, tocmai pentru stabilirea în concret a vinovăției angajatului și aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare cu gradul de vinovăție.
Ori, așa cum rezultă în întregul material probatoriu administrat în cauză, în speță nu a fost numită o comisie de cercetare disciplinară, persoanele care au luat nota de relații și au întocmit referatul de cercetare disciplinară, nu și-au confirmat calitatea pentru neîndeplinirea acestei proceduri.
Mai mult, decizia de sancționare nu cuprinde motivul pentru care i-au fost înlăturate apărările invocate de contestator, încă o dovadă în plus a nelegalității acestei decizii.
O alta critică pe care, contestatorul înțelege să o aducă hotărârii pronunțate de către instanța de fond, constă în greșita interpretare a prevederilor art. 250 C muncii.
Nu se poate reține că fapta a fost săvârșită cu vinovăție, ci datorată volumului mare de muncă și al procedurii în care se desfășura activitatea contestatorului, aspect reliefat și de declarațiile extrajudiciare ale colegilor contestatorului depuse la dosarul cauzei.
Mai mult, prima instanța nu a avut în vedere consecințele abaterii disciplinare care au fost zero.
S-a arătat că apelantul contestator a fost cel care a sesizat societatea angajatoare de omisiunile facturilor și a solicitat sprijin pentru ca nici clientul-punctul farmaceutic și nici societatea angajatoare-intimata să nu aibă de suferit.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că, apelantul contestator a semnalat încălcări ale politicilor interne ale societății intimate, aspect care s-a întors împotriva acestuia, fără a se analiza dacă cele relatate de apelantul contestator erau susținute sau nu.
De asemenea, intimata nu a avut în vedere starea sănătății contestatorului (conform înscrisurilor depuse la dosar), faptele reținute în sarcina acestuia fiind datorate volumului mare de muncă și al inechității împărțirii sarcinilor de serviciu, aspect care a fost adus la cunoștința angajatorului și pentru care a fost sancționat în realitate motiv pentru care consideră că sancțiunea aplicată este una mult prea aspră în raport de faptele reținute în sarcina apelantului contestator.
Mai consideră apelantul contestator că, în mod total greșit prima instanță a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 194 NCpc cu privire la proba testimonială solicitată prin acțiunea introductivă.
Astfel, potrivit art. 200 NCpc "completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197...Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii... ".
Ori, atâta vreme, se arată, cât contestatorul a solicitat prin cererea introductivă și proba testimonială, instanța, în temeiul art. 200 NCpc, trebuia să îi pună în vedere să indice numele și adresa acestora, nu să îi fie respinsă această probă solicitată în mod legal.
Prin respingerea acestei probe a fost în imposibilitatea de a proba cele susținute în acțiunea introductivă și instanța în imposibilitatea de a analiza cererea contestatorului și de a se pronunța ca atare, ajungând în final la concluzia că "nu poate nici analiza și nici admite cererea pe acest motiv."
Consideră apelantul că, sub acest aspect hotărârea primei instanțe de judecată ca fiind nelegala și netemenică.
Având în vedere cele menționate s-a solicitat: admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și pe fond admiterea contestației, anularea deciziei contestate cu consecința obligării pârâtei la reintegrarea pe funcția deținută anterior, obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă până la momentul reintegrării pe postul deținut.
In dovedirea motivelor de apel înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii: M. C. și Luta M. - solicitând să fie citați la locul de muncă, respectiv sediul . din C., ., jud. D..
Intimata E. H. SA B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.251 Codul Muncii, prin emiterea unei decizii de concediere nelegale sunt nefondate.
Astfel, prin decizia_/12.03.2013 emisă de către E. H. SA a fost numită comisia pentru cercetarea faptelor săvârșite de salariatul V. C., care puteau constitui abateri disciplinare.
Așa cum a reținut și prima instanță,în cuprinsul deciziei atacate,nr.349/23.04.2013, este menționată motivarea pentru care apărările salariatului contestator au fost înlăturate.
În ceea ce privește critica privind greșita interpretare a dispozițiilor art.250 Codul Muncii ,Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată.
Dispozițiile art.250 Codul Muncii enumeră criteriile legale de individualizare a sancțiunii disciplinare.
În cauză ,Curtea constată că angajatorul, așa cum a reținut și instanța de fond, a avut în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare comportarea generală în serviciu a salariatului și sancțiunile disciplinare suferite anterior de către acesta.
Astfel ,se reține că anterior aplicării sancțiunii concedierii,salariatul a fost sancționat prin deciziile nr._/15.06.2012,_/25.06.2012,_/6.07.2012 și_/18.03.2013,ca urmare a săvârșirii altor fapte prin care a încălcat procedurile și regulamentul intern al companiei.
Apărările apelantului în sensul că faptele sale nu au fost săvârșite cu vinovăție ci datorită volumului mare de muncă vor fi înlăturate.
Vinovăția ca element constitutiv al abaterii disciplinare ,poate îmbrăca oricare din formele sale,inclusiv neglijența.
Astfel potrivit răspunsurilor la întrebările adresate salariatului cadrul cercetării disciplinare rezultă că acesta cunoștea procedurile privind livrările și impactul asupra companiei care s-ar putea produce prin nerespectarea acestora.
De asemenea ,împrejurarea că prin fapta sa ,salariatul nu a cauzat nici un prejudiciu material angajatorului nu este de natură a-l exonera de răspunderea disciplinară,întrucât abaterea disciplinară nu este condiționată de existența unui prejudiciu.
Greșita aplicare a dispozițiilor art.194 cod procedură civilă referitoare la proba testimonială ,invocată prin apel ,este de asemenea nefondată.
Prin cererea de chemare în judecată ,contestatorul a arătat potrivit art.194 al1 lit e cod procedură civilă dovezile pe care se sprijină contestația sa :înscrisuri ,proba testimonială și interogatoriul pârâtei.
Potrivit art.254 al.1 cod procedură civilă probele se propun de reclamant prin cererea de chemare în judecată ,sub sancțiunea decăderii ,prevăzându-se 5 situații în care decăderea nu operează.
În consecință ,în ceea ce privește proba cu martori ,lipsa indicării acestora în cererea introductivă atrage sancțiunea decăderii prevăzută de art.254 al.1 cod procedură civilă, instanța de fond neavând obligația de a comunica în scris reclamantului decât lipsurile care se sancționează cu anularea cererii.
În plus ,contestatorul prin apărător ,în ședința publică din data de 21.01.2014 ,a solicitat încuviințarea doar a probelor cu înscrisuri și cu interogatoriu,instanța de fond încuviințând aceste dovezi .
Față de toate aceste motive,în baza art.480 al.1 cod procedură civilă apelul formulat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul V. M. C., împotriva sentinței civile nr. 1237 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata E. H. SA B. .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, A. M. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./7.07.2014
Tehn. N.A./4 ex.
J.f.M.F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
