Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3113/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3113/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 14498/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3113
Ședința publică de la 05 Septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant C. I., domiciliat în C., ., ., ., și de apelanta-pârâtă ., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 999/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant C. I., lipsă fiind apelanta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelurile sunt declarate și motivate în termen legal,
- apelantul-reclamant a formulat apel incident,
- în cadrul procedurii prealabile s-a formulat și depus la dosar întâmpinare și răspuns la aceasta.
Interpelat fiind, apelantul-reclamant precizează că a înțeles să formuleze apel incident din lipsă de timp.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor
Apelantul-reclamant solicită admiterea atât a apelului promovat, cât și a celui incident și, în consecință, admiterea în tot a acțiunii și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale conform HG nr. 1225/2011, HG 23/2013. Cu privire la apelul pârâtei, pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat potrivit întâmpinării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă apelată, Tribunalul D. a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește cererea având ca obiect drepturi salariale aferente anilor 2010, 2011, 2012.
A admis in parte acțiunea formulată de reclamant C. I. în contradictoriu cu pârât ..
A obligat pârâta sa plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 30.11._13, sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând, cu prioritate, conform disp. art. 248, alin. 1 C.p.c., excepția autorității de lucru judecat în ce privește cererea având ca obiect indemnizația de concediu pe anii 2010, 2011, 2012, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiile art. 431, alin. 1 C.p.c., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
În speță, prin sentința nr. 8225/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta . București –. C. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului C. I., în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41, alin. 3, lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și a dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011-2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02._12, 12.04._12, sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
Cum prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale de care a beneficiat, indemnizația de concediu de odihnă, pentru o valoare a salariului minim brut de 600 lei și de care trebuia să beneficieze pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei pentru anii 2010, 2011, 2012 și 31.01.2013, 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 30.06.2013; 800 lei pentru perioada 01.07._13, obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor pe care i le datorează cu rata inflației și dobânda legală la sumele datorate, calculate la data scadenței acestora până la data plății efective, instanța constată că aceste cereri au fost deja soluționate prin sentința nr. 8225/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul acordării lor, astfel că în privința acestor cereri operează puterea lucrului judecat, art. 431, alin. 1 C.p.c. interzicând chemarea în judecată a unei persoane de două ori, în aceeași calitate, în teiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Ca urmare a celor reținute, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește cererea având ca obiect drepturi salariale aferente anilor 2010, 2011, 2012.
În ce privește excepția prescripției invocată de pârâtă prin întâmpinare, analiza acesteia a devenit inutilă, având în vedere soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat, excepție analizată prioritar de către instanță.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei sa plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 30. 11._13, instanța l-a admis, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte . București - . C. în perioada 31.03.2010 la zi, așa cum rezultă din actele adiționale la CIM depuse la dosar.
Pentru perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02._12, 12.04._12, pârâta a fost obligată prin sentința nr. 8225/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41, alin. 3, lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și a dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011-2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța a reținut că potrivit art. 7 din CCM la nivel de unitate „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr. 1".
Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anul 2011 si pentru anul 2012.
Salariul minim a fost stabilit pe baza formulei: S = S clasa 1 * Kunde: S = salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 = salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare (care este 700 lei, așa cum rezultă din anexa 1); K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Pârâta nu a respectat însă aceste prevederi și a stabilit reclamantului un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractului individual de muncă al acestuia (prin împărțirea salariului de bază lunar brut menționat în contractul individual de muncă la clasa de salarizare corespunzătoare funcției reclamantului rezultă un salariu minim mai mic de 700 lei).
S-a constat astfel că pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate din anii 2011 – 2012 și prevederile art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Cu privire la valabilitatea și aplicabilitatea CCM la nivel de unitate instanța a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la data de 21.02.2011 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării"), fiind valabil 1 an, conform mențiunilor de la art. 2 alin.2 ("contractul colectiv de muncă este încheiat pe o perioadă de un an").
Acest contract a produs efecte chiar și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice, adică până la 22.03.2012, în conformitate cu prevederile art.2 alin. 2 din contract care statuează că, " contractul va putea produce efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat".
Pentru perioada ulterioară datei de 22. 03. 2012, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").
Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 ("contractul colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării").
Ca urmare, instanța reține că CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a produs efecte în intervalul 12.04.2012 – la zi, data pronunțării prezentei hotărâri.
Data la care părțile au început negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă nu are nici o relevanță sub aspectul datei de la care acestea produc efecte, dispozițiile enunțate care reglementează acest aspect fiind clare și imperative.
Prin prezenta cerere, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 29.11.2012 data pronunțării sentinței nr. 8225/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale -31.12.2013, dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 30.06.2013 respectiv dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 800 lei pentru perioada 01.07.2013 – 31.12.2013 și drepturile salariale efectiv plătite.
Prin nerespectarea CCM la nivel de unitate în perioada 30.11._13, s-a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010 si dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 30.11._13, sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe la data plății efective .
În ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 30.06.2013, respectiv dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 800 lei pentru perioada 01.07.2013 – 31.12.2013 și drepturile salariale efectiv plătite, drepturi solicitate în temeiul HG nr. 1225/2011, HG 23/2013 și CCM la nivel de unitate 2012-2014, instanța a respins-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din HG nr. 1225/2011, pentru anul 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, iar potrivit HG 23/2013, începând cu data de 1 februarie 2013 salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, iar începând cu data de 1 iulie 2013 salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar.
Prin aceste acte normative statul garantează in plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 700 lei lunar în anul 2012, începând cu data de 1 februarie 2013, un salariu minim brut de 750 lei lunar, iar începând cu data de 1 iulie 2013 un salariu minim brut de 800 lei lunar, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii unor salarii de bază mai mici de 700 lei, 750 lei, respectiv de 800 lei. In cazul salariaților de la C. salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de salarizare si de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art. 7 al. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
S-a constatat astfel că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat in plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Așadar pârâta nu avea obligația să pornească de la salariul de bază minim brut pe tară si să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare.
În urma aplicării acestei formule de calcul pârâta a stabilit reclamantului salariul de bază corespunzător clasei de salarizare a acestuia, salariu ce respectă condiția impusă de HG nr. 1225/2011 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe tară acela de 700 lei.
Dispozițiile art. 164 alin 1, 2 C. Muncii prevăd că "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat."
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Așa cum reiese din actele adiționale la CIM al reclamantului depuse la filele 10-15 dosar, salariul de bază al reclamantului, calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel reclamantul C. I. și pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său reclamantul arată că în fapt, în perioada litigantă fost angajat al societății pârâte, conform CIM si a actelor adiționale.
Referitor la primul punct al cererii potrivit art. 7 din CCM 2011-2012 si 2012-2014 salariaților de la C.F.R., salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare, conform Anexei nr. 1.
Cere a se observa conținutul adreselor nr. G.2.b/46/2013 si nr. G.2.b/52/2013 a modului neconstitutional (art. 16 din Constituție) in care unitatea a inteles sa respecte HG nr. 23/22.01.2013 si art. 2 alin. 5 din CCM 2012-2014.
Conform anexei 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 lei pentru anul 2012 respectriv 2013 utilizandu-se formula S = SclasalxK, unde:
- S reprezintă salariul de baza corespunzător clasei de salarizare respective;
- Sclasal reprezintă salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare;
- K reprezintă coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
În perioada 29.11._13 a beneficiat de un salariu de 1395 lei, corespunzător clasei de salarizare 29, coeficientul de ierarhizare 2,324 pentru o valoare a salariului minim brut de 600 lei, pârâta încălcând chiar contractul la nivel de unitate 2012-2014, care la Anexa 1 prevede salariul de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare la o valoare de 700 lei unde, conform ecuației S=SelasalxK ar fi rezultat un salariu de 1.627=700x2,324 lei.
În perioada 01.02._13 a beneficiat de un salariu de 1395 lei, corespunzător clasei de salarizare 29, coeficientul de ierarhizare 2,324 pentru o valoare a salariului minim brut de 600 lei, pârâta încălcând chiar contractul la nivel de unitate 2012-2014, care la Anexa 1 prevede salariul de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare la o valoare de 750 lei unde, conform ecuației S=S clasa lxK ar fi rezultat un salariu de 1.743=750x2,324 lei.
În perioada 01.07._13 a beneficiat de un salariu de 1395 lei, corespunzător clasei de salarizare 29, coeficientul de ierarhizare 2,324 pentru o valoare a salariului minim brut de 600 lei, pârâta încălcând chiar contractul la nivel de unitate 2012-2014, care la Anexa 1 prevede salariul de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare la o valoare de 800 lei unde, conform ecuației S=S clasa lxK ar fi rezultat un salariu de 1.859=800x2,324 lei.
Menționează că potrivit HG 1225/2011 art. l. „începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de baza minim brut pe țară garantat in plată se stabilește la 700 lei lunar; pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentând 4,13 lei/ora.„ Și potrivit HG 23/2013 Art. 1. „(1) începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de baza minim brut pe tară garantat in plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentant 4,44 lei/ora.
(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentând 4,74 lei/ora.„
Precizează că în calitate de angajat pârâta nu mi-a acordat aceste drepturi salariale încălcând astfel prevederile art. 11, art. 37, art. 38, art. 40 alin. 2 lit. C din Codul Muncii „ Angajatorul are obligata să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil 0 din contractul individual de muncă".
Mai mult, în cadrul CCM al ..A pentru anii 2012-2014 art. 2 alin. 5 prevede faptul că „ Dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va aplica în conformitate cu legislația»
Totodată, cere să se observe faptul că art. 2 alin. 8 al CCM ..A pe anii 2012-2014 precizează că „ în cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea în tocmai sau, după caz, prin echivalent bănesc a obligaților respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.»
De asemenea, art. 38 din CM stipulează că „ Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.,,
Cât privește punctul 3 din cerere, arată că în perioada de aplicabilitate a CCM la nivel de unitate părțile semnatare au încălcat cu bună știință
- Constituția României art. 9 si art. 16
- Legea 130/1996 art.8 alin. 1, 2, 3, art. 11 alin. 1 lit. b Și c, art. 13 alin. 1 Și 2.
- Legea 62/2011 art. 132, art. 133, art. 135 Și art. 136.
- Codul Muncii art. 11, art. 37, art. 38, art. 160, art. 162, art. 214 alin. 1 și art. 122 alin. 1 Și 4.
- CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 art. 3 alin. 1 Și 3, art. 4 alin. 3, art. 43 alin. 2 lit. a, art. 123
- CCM la Nivel de G. 2008-2011 art. 2 alin.4, art.3 alin. 1 și 4, art. 5 alin. 6, art. 30, art. 49, art. 71 Și art. 127.
- CCM la nivel de unitate art. 2 alin.2, 4 Și 7.
Consideră că acțiunea este dovedită și pertinentă și cere admiterea așa cum a fost formulată și
1. Obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale de care am beneficiat la un salariu de 1395 corespunzător de salarizare 29, coeficient de ierarhizare 2,324 pentru o valoare a salariului minim brut de 600 lei Și drepturile salariale de care trebuia să beneficiez conform clasei de salarizare 29, coeficient de ierarhizare 2,324:
La un salariu de 1627 pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei pentru perioada 29.11._13
La un salariu de 1743 pentru o valoare a salariului minim brut de 750 lei pentru perioada 01.02._13
La un salariu de 1859 pentru o valoare a salariului minim brut de 800 lei pentru perioada 01.07.20.13-31.12.2013
în conformitate cu legislația muncii (art. 164 CM Și cu CCM la nivel de unitate 2012-2014)
2. Obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor pe care mi le datorează cu rata inflației Și dobânda legală la sumele datorate, calculate la data scadenței acestora, până la data plății efective.
3. Să constatați, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea 130/1996 Și art. 142 din Legea 62/2011, nulitatea următoarelor articole din CCM la nivel de unitate:
Art. 30 alin. 1, art. 50 alin.3, art. 62 din CCM pe anul 2010
Art. 30 alin. 1, art. 105 din CCM pe anul 2011
Art 30 alin.l, art. 97, art. 98 din CCM pe anii 2012-2014
În drept, își întemeiază apelul pe:
- Constituția României art. 9, art. 16 și art. 41
- Legea 130/1996 art.8 alin. 1, 2, 3, art. 11 alin. 1 lit. b și c, art. 13 alin. 1 și 2.
- Legea 62/2011 art. 132, art. 133, art. 135 și art. 136.
- Codul Muncii art. 11, art. 37, art. 38, art. 160, art. 162, 164, art. 214 alin. 1 și art. 122 alin. 1 și 4.
- CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 art. 3 alin. 1 Și 3, art. 4 alin. 3, art. 43 alin. 2 lit. a, art. 123
- CCM la Nivel de G. 2008-2011 art. 2 alin.4, art.3 alin. 1 Și 4, art. 5 alin. 6, art. 30, art. 49, art. 71 și art. 127.
- CCM la nivel de unitate 2011-2012 art. 2 alin.2, 4 și 7 și art. 50
- CCM la nivel de unitate 2012-2014 art. 1 alin. 5, alin. 8 Și art. 49. în
În motivarea apelului promovat, unitatea pârâtă a arătat că principala critica adusa hotărârii atacate se circumscrie motivului ca prima instanța in mod greșit a admis cererea reclamantului pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei pentru perioada 30.11._13. în aceste condiții chiar dacă cererea reclamantului reclama acordarea plata diferentelor drepturilor salariale in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei ar fi trebuit in virtutea rolului sau activ sa cerceteze daca cererea este îndreptățită.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanța prin hotărârea atacata, contractul individual de munca al reclamantului releva faptul ca stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de baza minim brut de 700 lei evidențiat de grilele de salarizare din cuprinsul CCM incheiate la nivel de unitate 2011/2012 si 2012/2014. Cu toate acestea instanța de fond a ignorat toate aceste acte fara a le corobora si interpreta in mod corect dand o soluție greșita in sensul obligării . la plata diferentelor drepturilor salariate calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei.
Mai mult, superficialitatea instanței de fond este relevata de faptul ca prin considerente retine in mod greșit ca in perioada 2011-2012 drepturile reclamantului isi găsesc temeiul legal in CCM la nivel de unitate potrivit art.7. Or printr-o analiza atenta a probelor administrate in prezenta cauza instanța de fond ar 11 putut sa observe faptul ca in CCM la nivel de unitate 2012-2014 înregistrat in data de 12.04.2012 clauza inscrisa la art.7 a suportat modificări in sensul ca au dispărut coeficienții de salarizare si implicit formula prin care era stabilit salariul minim.
Invederează instantei de control judiciar referitor la CCM incheiat la nivel de unitate 2012-2014 inregistrat in data de 12.04.2012, in sensul ca au dispărut coeficienții de salarizare si implicit formula prin care era stabilit salariul minim, concluzie desprinsa tot din coroborarea art. 7 din CCM din cu art. 8 din Capitolul XI Dispoziții finale si cu anexa nr. 1. Tot in acest context reamintește faptul ca in 2012 nu mai era in vigoare nici CCM incheiat la nivel de grup de unități sau cel la nivel de ramura pe care in mod eronat le aduce in discuție prima instanța chiar daca au arătat in intampinare si prin acte justificative in acest sens ca nu sunt aplicabile la nivelul .
Ca atare, învederează instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de apel, inclusiv in considerația principiului ca menținerea hotărârii atacate este de natura a conduce la îmbogățirea fara justa cauza in persoana părtii reclamante.
Pe parcursul derulării prezentei cauze și-au susținut si argumentat apărările formulate prin întâmpinarea depusa la dosarul instanței care releva ca intimatul-reclamant isi motivează cererea invocând clauze inserate in Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi in condițiile in care in acea perioada la nivelul . erau in vigoare si prin urmare aplicabile contractele colective de munca încheiate la nivelul unității 2009/2010, 2011/2012 si 2012/2014.
Clarificarea conceptului de contract colectiv de munca aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care releva ca având aplicabilitate mai intai cel incheiat la nivel de unitate aflat in vigoare tinandu-se cont de drepturile si obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, „in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv dc munca încheiat la nivel superior".
In esența acest contract colectiv de munca încheiat la nivel de ramura pe care-1 invoca intimatul-petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut in vedere in acele situații in care nu exista un contract colectiv de munca încheiat la nivelul unității.
In mod incontestabil Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura este superior celui încheiat la nivel de unitate, insa raționamentul primei instanțe este total greșit in momentul in care declara ca societate se afla in culpa si nu poate invoca in favoarea sa Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate. Or acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă sa se inteleaga prima instanța ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, societate pe de o parte si sindicatele reprezentative pe de alta parte. Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază si semnează Contractul colectiv de munca in numele salariaților. D. urmare daca instanța de fond analizând atitudinea pârâtei a concluzionat ca nu putea invoca propria culpa, apelând la metoda de interpretare logico-sistematica ar fi trebuit sa-și extindă aprecierea cu privire la existenta culpei si asupra sindicatelor care in momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant prima instanța ar fi trebuit din perspectiva normelor legale in vigoare sa analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de ramura transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant in sprijinul pretențiilor sale. Astfel, învederează instanței de control judiciar faptul ca acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre parti deoarece . nu efectuează activități de transport si nu are in obiectul de activitate astfel de activități, dupa cum rezulta din HG nr. 864/2001. împrejurarea ca . este nominalizata in lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de munca la nivel de ramura este irelevanta atat timp cat contractul nu poate produce efecte decât in limitele Legii nr. 130/1996, si anume, conform art. 11 alin.l lit. c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut:
« (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează:
c) pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca. ».
Or in condițiile in care . nu are in obiectul de activitate activități de transport rezulta ca aceasta nu poate fi încadrata in rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci inaplicabil, chiar si in situația in care . este menționata de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.
De asemenea, împrejurarea ca . asigura întreținerea si repararea locomotivelor ori altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevanta, o astfel de activitate neputând fi asimilata celei de «transport ». Prin analogie daca s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui sa i se aplice acest contract, căci activitatea de transport se realizează si cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport.
Nu produce nici o consecința juridica prevederea de la art.3 alin.l din Contractul Colectiv de munca la nivel de ramura de transporturi, prin care părțile au stipulat ca acest contract s-ar aplica si salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atat timp cat o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art.ll alin.l lit.c din Legea nr. 130/1996 si la art.8 alin. l din aceeași lege.
Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in condițiile prevăzute de prezenta lege.
In același timp. potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 numai contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.
Or, extinderea efectelor contractului si la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisa de Legea nr. 130/1996 si, prin urmare, nu poate constitui «legea pârtilor», ceea ce înseamnă ca respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute si care pot beneficia de protecție juridica adecvata din partea statului.
Insa, prima instanța fara a analiza si a corobora toate aceste elemente determinante pentru a soluționa in mod just cauza dedusa judecații s-a raportat doar la prevederile Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transpunând de altfel in mod identic prin considerente susținerile intimatului-reclamant.
De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai in situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea pârtilor producându-si efectele pana in momentul expirării valabilității pentru care a fost incheiat.
O alta critica se indreapta impotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care o considera neintemeiata având in vedere următoarele considerente:
Potrivit art. l si art. 8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere sa stabilească in convenții rata dobânzii pentru intarzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculandu-se numai asupra cuantumului sumei imprumutate.
Aceiași reglementare se regăsea si la art. l si art. 8 din OG nr.8/2000 cu modificările si completările aduse prin Legea nr. 356/2002.
Or, in cauza, intre intimat si . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de munca, obiectul acțiunii reprezentandu-1 diferența de drepturi salariate.
Mai mult. in condițiile in care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație in baza art. 166 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dubla reparație.
Dobânda legala reglementata de art.1088 cod civil cu referire la OG nr.9/2000 si art.1.535 lin Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011 privește exclusiv convențiile, dupa caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații si neexecutate.
In dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibila atunci cand părțile contractante au stipulat in convenție o astfel de clauza, astfel, in condițiile art. 166 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se "transforma in daune interese potrivit art.1530 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 166 alin.4 Codul muncii, republicat, intarzierea nejustificata a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau . bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligației de către creditor.
Acordând suma actualizata, instanța a dat efecte si clauzei de impreviziune urmarindu-se ca dauna efectiv creata prin devalorizarea monedei naționale sa fie acoperita. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridica diferita insa cu același scop si anume sa acopere integral prejudiciul rezultat din intarzierea plații.
De altfel, chiar Curtea Constituționala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat ca actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reala.
Pentru toate motivele expuse mai sus considera ca nu se impunea actualizarea sumei datorate reclamantului atat cu rata inflației cat si cu acordarea dobânzii legale.
De aceea, sunt de părere ca prima instanța a rezolvat destul de sumar cererea de chemare in judecata fara a uza pe deplin de rolul sau activ pentru a oferi o justa soluționare a acțiunii.
Pentru toate aceste considerații solicita examinarea cauzei sub toate aspectele si in consecința admiterea apelului declarat, modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei pentru continuarea judecații, iar pe fondul procesului respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata.
In drept, își intemeiază apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Apelantul-reclamant C. I. a formulat apel incident și întâmpinare, solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele, întrucât prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu a solicitat prin acțiune.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate,, Curtea constată următoarele:
Apelul formulat de apelanta pârâtă este nefondat.
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 29 11_13, invocând în susținerea pretențiilor sale dispozițiilor CCM la nivel de unitate din anii 2012 – 2014
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 și, în condițiile în care a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012, a produs efecte în intervalul 12.04.2012 și până la data pronunțării sentinței primei instanțe.
Pentru perioada 01 09 2009 – 29 11 2012, reclamantul a formulat a altă acțiune, ca a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 în care, prin sentința nr._/63/2012 a Tribunalului D. ,rămasă irevocabilă,s-a admis în parte acțiunea,a fost obligată parata . București - . C. sa plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 si dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02.2011 – 22.03.2012, 12.04.2012 – 29.11.2012 (la zi), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
Prin această sentință instanța s-a pronunțat așadar cu privire la îndreptățirea intimatului reclamant de a beneficia de drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază minim brut de 700 lei în baza CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014, pentru perioada cu care a fost investită.
Este adevărat că între cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 și prezenta cauză nu există identitate de obiect, perioadele pentru care se solicită acordarea diferențelor de drepturi salariale fiind diferite, astfel încât, nefiind îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 NCPC, nu este incidentă autoritatea de lucru judecat
În același timp însă, în condițiile în care în prezenta cauză se solicită acordarea în continuare a acelorași drepturi, în baza aceluiași temei, sunt incidente dispozițiile art. 431 alin.2 NCPC, potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Prin prisma acestor dispoziții legale, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Ori, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, prin sentința nr. 8225/29 11 2012 a Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, că intimatului reclamant i se cuvin drepturi salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei și în temeiul CCC la nivel de unitate din anii 2012 – 2014, așadar după înregistrării și pe toată durata valabilității acestuia, deci inclusiv în perioada dedusă judecății în prezenta cauză.
În consecință, criticile apelantei privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 7 și ar. 105 alin. 8 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014, din care rezulta dispariția coeficienților de salarizare și a formulei de calcul, nu vor putea fi primite, asupra acestor aspecte pronunțându-se cu putere se lucru judecat instanța prin sentința nr. 8887/13.12.2012 a Tribunalului D..
Nici criticile referitoare la inaplicabilitatea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi nu sunt întemeiate, în condițiile în care acțiunea reclamantului nu a fost întemeiată pe acesta, ci pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În condițiile în care reclamantul a învederat instanței că nu i-au fost achitate drepturile salariale conform acestui CCM în perioada 29 11 2012 – 31 12 2013, apelantei în conformitate cu disp.art.272 Codul muncii îi revenea sarcina probei, iar dovada plății se face potrivit disp.art.168 alin.1 Codul muncii, prin semnarea statelor de plată și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Referitor la critica recurentei privind acordarea dobânzii legale Curtea, reține următoarele.
Drepturile bănești acordate de prima instanță au natură salarială, iar prin neacordarea lor la data când erau datorate, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin.4 Codul muncii.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste drepturi bănești prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daunele interese la care este îndreptățit reclamantul pentru întârzierea nejustificată a plății acestora .
Prin acordarea acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că va fi obligată apelanta la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă însă la valoarea de circulație din momentul plății. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată la care fac trimitere disp.art.166 alin.4 din Codul muncii și care cuprind dobânda legală, așa cum prevedeau disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Referitor la apelul principal și apelul incident promovate de reclamantul C. I., Curtea constată că au aceleași motive ,ambele fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Motivul de apel privind faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu a solicitat prin acțiune este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24 10 2013 ,apelantul reclamant a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata diferențelor salariale ce rezultă din utilizarea la calculul salariului lunar a salariului minim brut de 600 lei ,700 lei,750 lei și 800 lei ,menționând temei de drept legislația muncii –art.164 CM și CCM la nivel de unitate 2012/2014.
Și această cerere a fost analizată de instanță în raport de dispozițiile legale și convenționale invocate.
De asemenea instanța de fond a arătat și argumentele pentru care nu se aplică în cazul reclamantului dispozițiile legale care reglementează salariul minim brut garantat în plată.
Așadar,potrivit art.164 Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern. Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea disp. art. 164 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin. 2 nu este identică cu cea de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților .
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că salariul de bază acordat salariaților, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de recurent.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul, iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu stabili salarii sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă cuantumul minim al remunerației ce poate fi acordată salariaților, având menirea de asigura mijloacele minime de subzistență, satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Curtea, constată astfel că nu au fost încălcate disp. art. 164 alin.2 și 3 Codul muncii, iar CCM nu încălca dispozițiile actelor normative invocate prin acțiune.
Curtea mai reține că, potrivit art. 1 și 2 din HG 1193/2010, „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Cât privește HG 1225/2011 în art. 1 și 2 s-au prevăzut următoarele: „Art. 1 - Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Dispozițiile legale menționate au creat obligații pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referință a fiecărui act normativ menționat; când în stabilirea salariului de bază al unui salariat interveneau elemente (diverse sporuri) care asigurau depășirea acestui nivel, dispozițiile legale menționate nu puteau fi incidente în sensul ca sumele menționate în cele două acte normative să fie utilizate pentru determinarea salariului de bază al angajatului respectiv.
Un argument în susținerea celor expuse îl constituie prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011.
Prin art. 10 alin.1 din Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut că „salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință”.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011 a prevăzut că „valoarea de referință se menține și în anul 2012 la 600 lei.”
Rezultă din norma legală citată că, deși salariul de bază minim brut garantat în plată a fost stabilit, prin HG 1225/2011, la 700 lei lunar pentru anul 2012, pentru stabilirea salariilor de bază din sistemul bugetar nu era utilizat acest cuantum, ci valoarea de referință, stabilită a fi de 600 lei în anul 2012.
Date fiind considerentele expuse anterior, nu se mai impune a fi analizată critica referitoare la capătul de cerere accesoriu ce are ca obiect sumele acordate de prima instanță, ca urmare a actualizării creanței în funcție de rata inflației, cumulată cu dobânda legală sau virarea contribuțiilor aferente pensiei.
Pentru toate aceste argumente, Curtea constată a fi nefondate criticile aduse hotărârii primei instanțe și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Cod proc. civilă, va respinge apelurile formulate de părți ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant C. I., domiciliat în C., ., ., ., și de apelanta-pârâtă ., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 999/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 Septembrie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Terhnored. A.G. 10 Septembrie 2014
Jud. fond: R. S. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
