Obligaţie de a face. Decizia nr. 2460/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2460/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 7565/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2460
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul N. Gh. I., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 4512/04.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA A. ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul reclamant N. Gh. I., la data de 22.04.2014,;
- îndeplinirea de către apelantul reclamant N. Gh. I. a obligației de a dactilografia/tehnoredacta cererea de apel formulată în cauză, ce a fost depusă la dosar, la data de 22.04.2014
- depunerea de către apelantul reclamant N. Gh. I. de note scrise și un set de înscrisuri, la data de 24.04.2014 și 05.06.2014;
- întâmpinarea depusă la dosar de intimata pârâtă DIRECȚIA A. ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M. la data de 27.05.2014, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea intimatei pârâte de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 28.06.2013, reclamantul N. GH. I. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA A. ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la eliberarea unei adeverințe pentru anii 1973-1990 cu sporul de vechime.
În motivarea cererii, a arătat că pârâta i-a eliberat o adeverință - respectiv 113/18.01.2011, însă vizând alte sporuri și alte perioade însă refuză eliberarea unei adeverințe vizând sporul de vechime pentru perioada în care a fost angajat al acesteia, în funcția de inginer fermă la CAP Salcia.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar adeverințele nr. 113/18.01.2011, nr. 6954/11.04.2008, dispoziția nr. 37/1985.
În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală arătându-se că în baza documentației aflată în arhiva unității, a fost eliberată adeverința nr. 113/18.01.2011; iar în perioada 1973-1990, întrucât reclamantul nu a lucrat în cadrul Direcției Agricole M., s-a arătat că statele de plată aferente acestei perioade nu se regăsesc în arhiva acestei instituții.
La termenul de judecată din 20.09.2013, în vederea clarificării obiectului cererii de chemare în judecată, la interpretarea instanței, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporul de vechime pentru perioada 1.01.1973-1.01.1990, conform statelor de plată.
Prin sentința civilă nr. 4512/04.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul N. Gh. I., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA A. ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul N. Gh. I. a solicitat pârâtei Direcția pentru Agricultură M., în calitate de fost angajator, eliberarea unei adeverințe din care să rezulte sporul de vechime pe perioada 1973-1990.
Anterior acestei solicitări, reclamantului i s-a eliberat la cerere, de către aceeași pârâtă, adeverința nr. 113/18.01.2011 ce cuprinde sporurile de care a beneficiat reclamantul, conform statelor de plată din arhiva unității, pe perioada cât a fost angajat al Direcției Agricole M. - CAP Obârșia de Câmp și CAP Salcia, pe perioadele noiembrie 1970- decembrie 1971 și ianuarie 1990-iunie 1991.
Pentru perioada solicitată de reclamant, statele de plată nu se regăsesc în arhiva societății pârâte.
Potrivit art. 165 alin.3 din Legea 263/2010, pentru perioadele 1 martie 1970-1.09.1983 și 1.09.1983-1.04.1992, reclamantului i se aplică sporul de vechime așa cum este dat de dispoziția legală ( acesta fiind sporul care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare). Numai pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau alte acte doveditoare.
Cum pentru perioada în litigiu, respectiv 1.01._90, sporul de vechime este cel dat de dispoziția legală susmenționată, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul N. Gh. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, redactată lizibil la data de 22.04.2014, reclamantul a arătat că a solicitat în nenumărate rânduri Direcției Agricole și Dezvoltare Rurală M. eliberarea unei adeverințe pentru perioada 1073-1990, pe baza datelor scoase din statele de plată, dar că pârâta a refuzat aceasta, eliberându-i în schimb adeverințe care nu conțineau cele solicitate si necesare pentru recalcularea drepturilor de pensie.
Consideră apelantul că aceasta constituie un refuz nejustificat din partea pârâtei, întrucât statele de plată se găsesc în arhiva de la sediul acesteia, iar el a fost salariatul unității de la începutul activității și până la ieșirea la pensie.
De asemenea, apelantul a învederat că a lucrat în condiții nocive, cu substanțe insecto-fungicide și otrăvitoare, drept pentru care a solicitat acordarea grupei a II-a de muncă, iar conducerea unității a eliberat aceste adeverințe tuturor celor care au lucrat în cadrul Consiliilor Agroindustriale din D..
A mai susținut că sentința atacată este subiectivă, nefondată, netemeinică și nelegală și că, în adoptarea soluției, completul de judecată de la Tribunalul M. a fost influențat de în mod negativ de către consilierul juridic al pârâtei, prin susținerile făcute în întâmpinare.
Totodată, apelantul a menționat că în cartea de muncă sunt înscrise numai salariile tarifare, dar în statele de plată pe lângă salariul tarifar mai sunt menționate bonusuri, premii, anumite adeverințe eliberate de conducerea unității, privind indemnizația de conducere din cadrul Consiliului Agroindustrial.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței cu consecința admiterii acțiunii.
Intimata pârâtă Direcția pentru Agricultură M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul M..
În faza apelului, judecata a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1 NCPC prin încheierea de sedintă din data de 28.01.2014 și menținută prin încheierea din 08.04.2014, ca urmare a faptului că apelantul nu si-a îndeplinit obligatia de a tehnoredacta/dactilografia cererea de apel cuprinzând motivele si a o depune în dublu exemplar pentru comunicarea părtii adverse, în vederea respectării principiilor contradictorialitătii si dreptului la apărare. Judecata apelului a fost reluată în conditiile art.242 alin.2 NCPC, ca urmare a îndeplinirii de către apelant a obligatiilor stabilite în sarcina sa.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate si în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477 NCPC, apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că, prin cererea introductivă, prima instantă a fost învestită cu o actiune în „ obligatie de a face” prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Direcția pentru Agricultură M. la eliberarea unei adeverinte cu privire la sporul de vechime primit de reclamant în perioada 1973-1990, obiectul cererii fiind clar precizat de reclamant și în ședința publică din
Tribunalul Mehedinti a respins actiunea formulată, cu motivarea că, pentru perioadele noiembrie 1970- decembrie 1971 și ianuarie 1990-iunie 1991, reclamantului i s-a eliberat adeverința nr. 113/18.01.2011 ce cuprinde sporurile de care acesta a beneficiat conform statelor de plată din arhiva unității, pe perioada cât a fost angajat al Direcției Agricole M. - CAP Obârșia de Câmp și CAP Salcia si că, pentru perioadele ulterioare, nu există state de plată în arhiva unitătii, cuantumul sporului de vechime fiind prevăzut, însă, expres de art.165 alin.3 din Legea nr.263/2010.
Prin apelul declarat, reclamantul nu a criticat solutia adoptată de prima instantă si argumentele în baza cărora a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la eliberarea a adeverintei privind sporul de vechime pe perioada menționată.
Sub acest aspect, se constată că, în ceea ce privește perioada 1973-1990, date cu privire la sporul de vechime se regăsesc parțial în adeverința nr. 113/18.01.2011 eliberată de unitatea pârâtă, în aceasta fiind menționat cuantumul sporului de vechime pe perioada anului 1990. Apelantul nu a contestat această adeverință sub aspectul corectitudinii si realității datelor înscrise în aceasta cu privire la sporul de vechime și nici nu a invocat lipsa vreunei mentiuni sau încălcarea vreunei dispoziții legale la întocmirea acesteia, astfel încât este cert că obligația de a face pentru care pârâta a fost chemată în judecată a fost îndeplinită cel putin în ceea ce priveste anul 1990.
Cât priveste celelalte perioade, anterioare anului 1990, începând cu anul 1973, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a menționat că, în arhiva instituției, nu se regăsesc statele de plată aferente acestei perioade. În această situatie, nu se poate retine că este vorba de un refuz nejustificat al pârâtei de a elibera o adeverintă cu sporul de vechime pe perioadele respective, institutia pârâtă fiind în imposibilitatea întocmirii unei adeverinte în acest sens, în lipsa unor documente verificabile pe care să se fundamenteze aspectele atestate de respectiva adeverintă.
Mai mult, asa cum temeinic a retinut si prima instantă, eliberarea unei adeverinte cu sporul de vechime pe aceste perioade nu prezenta utilitate sub aspectul stabilirii drepturilor de pensie ale reclamantului, din moment ce art.165 alin.3 din Legea nr.263/2010 prevede expres care este procentul sporului de vechime luat în calcul la stabilirea pensiei, dispunând că:
„ Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983:
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;
- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;
- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 ani;
- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
b) perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992:
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 - 5 ani;
- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;
- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;
- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 ani;
- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.”
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția de respingere a acțiunii adoptată de prima instanță este una legală și temeinică.
Totodată, se constată că, prin apelul declarat, reclamantul se arată nemultumit de faptul că pârâta nu i-a eliberat adeverintă prinvind încadrarea în grupa a-II-a de muncă sau adeverinte cuprinzând indemnizatia de conducere, bonusuri si prime de care ar fi beneficiat pe perioada cât a fost angajat si care s-ar regăsi în statele de plată aflate în arhiva institutiei.
Or, aceste aspecte exced obiectul cererii cu care instanta de judecată a fost învestită si care a vizat doar obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinte cu sporul de vechime pe perioada 1973-1990, așa cum clar a precizat reclamantul în ședința publică din 20.09.2013 ( fila 45 dosar fond).
În acest sens, Curtea constată că reclamantul este cel care fixează cadrul procesual sub aspectul obicetului, prin cererea de chemare în judecată, instanta de judecată având obligatia de a nu depăsi limitele învestirii sale, potrivit art.22 alin.6 NCPC.
Obiectul actiunii poate fi modificat sau completat în conformitate cu art.204 NCPC, dar în cauză nu a intervenit o astfel de modificare/completare a cererii introductive în conditiile legii și, drept urmare, prima instantă s-a pronuntat în limitele învestirii, numai în ceea ce priveste obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinte cu sporul de vechime.
În acest condiții, aspectele invocate în apel privind încadrarea în grupă si celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat peste salariul tarifar și care nu au făcut obiectul analizei primei instanței constituie cereri noi în calea de atac, inadmisibile conform art.478 alin.1 si 3 NCPC.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, să respingă apelul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul N. Gh. I., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 4512/04.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA A. ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., având ca obiect obligație de a face.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, A. P. |
Red.jud.Fl.C.C.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.
j.f. C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
