Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3721/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3721/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 5000/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3721/2014
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant P. C., domiciliat în localitatea B., .. 10, ., ., împotriva sentinței civile nr.238/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1, prin SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. cu sediul in C., ., județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.238/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată de reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" SA București, prin Sucursala de Transport Feroviar de Calatori C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantul a fost încadrat cu contract individual de munca în cadrul societății pârâte până la data de 23.03.2012, dată la care raporturile sale de muncă au încetat în temeiul art.65 C Muncii, aspect care reiese din decizia nr.200/49/22.03.2012.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități pe perioaada 2011-2012 instanța a reținut următoarele:
CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni.
Reclamantul invocă faptul că CCM la nivel de grup de unități din transport feroviar pe anii 2006-2008 si-a prelungit valabilitatea cu 48 luni, respectiv până la data de 20.06._, dată fiind modificarea art 4 prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr. 370/20.06.2008.
Art.4 din CCM la nivel de grup de unități așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008 prevedea următoarele:" Prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni".
Instanța a constatat că prin actul adițional invocat de reclamanți s-a modificat cuprinsul art. 4 în sensul că a fost modificată perioada pentru care producea efecte contractul respectiv de la 24 de luni la 48 de luni.
Acest termen se calculează de la data "înregistrării" contractului colectiv și nu de la data înregistrării actului adițional prin care s –a modificat perioadă de valabilitate. Cele 48 de luni se calculează așadar de la 28.12.2006 data "înregistrării" contractului colectiv la nivel de grup de unități și s-a împlinit la 28.12.2010.
Că aceasta a fost voința părților contractante rezultă și din faptul că prin actul adițional nr. 629/04.01.2011 părțile au stabilit că perioada de valabilitate a aceluiași contract se mai prelungește până la 31.01.2011. Dacă ar fi fost corectă interpretarea făcută de reclamanți în sensul că CCM la nivel de grup de unități a fost prelungit prin primul act adițional cu 48 de luni de la data actului adițional (adică 26.06.2008 plus 48 de luni egal 20.06.2012) nu ar mai fi fost necesar ca părțile să mai încheie și să înregistreze cel de-al doilea act adițional la CCM la nivel de grup de unități, actul adițional nr. 629/04.01.2011 care a prelungit valabilitatea doar până la 31.01.2011.
Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 nu a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile bănești și nu se poate vorbi de o încălcare a acestuia.
Cu privire la calcul salariului de bază brut pe anii 2011-2012 tribunalul a reținut următoarele:
Pentru anii 2011-2012 angajatorul a stabilit salariile în conformitate cu CCM la nivel de unitate pe anii 2011 -2012 în conformitate cu prevederile CCM înregistrat sub nr.43/24.03.2011, valabil până la data de 20.03.2013 - data înregistrării CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014.
Observând anexa 1 la CCM mai sus menționat (aflată la fila 14 din dosar) instanța a constatat că angajatorul a stabilit pentru clasa I de salarizare un salariu brut de bază de 600 lei, valabil pentru anul 2011-2012 - martie data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului.
Modalitatea de calcul a salariului brut în baza contractului colectiv mai sus menționat s-a realizat prin aplicarea formulei de calcul S egal S clasa 1 înmulțit cu K (unde S clasa 1 este salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare).
Din cele mai sus menționate s-a concluzionat că nivelul de 600 lei stabilit ca salariul brut la nivel de unitate nu este decât un element dintr-o formulă complexă de calcul, în urma căreia în privința reclamantului s-a stabilit un salariu de bază în cuantum brut de 1179 lei, mai mare decât salariul minim brut pe țară.
Reclamantul a mai invocat și teoria dreptului câștigat, având în vedere că prin hotărâre judecătorească pârâta a fost obligată să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, pe anii 2009-2010, iar ulterior pârâta nu au mai avut în vedere acest salariu minim, revenind la salariul minim de 600 lei.
Instanța a constatat că hotărârea judecătorească prin care i s-au acordat aceste diferențe de drepturi salariale au avut în vedere dispozițiile CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 care în anii 2011- 2012 nu au mai fost valabile, motiv pentru care nu se poate reține această teorie, pentru fiecare perioadă analizându-se distinct prevederile legale aplicabile. Prin hotărârea judecătorească pronunțată în baza CCM la nivel de ramură transporturi, pentru perioada de până la 31.12.2010 instanța nu a dispus și pentru viitor.
Au fost înlăturate și susținerile reclamantului privind aplicarea pentru aceste drepturi bănești a prevederilor unei alte convenții, respectiv CCM la nivel de unități pe grup din transportul feroviar 2006-2008, prelungit ulterior, și nu pe cele ale CCM la nivel de unitate pe anul 2011-2012, ambele încheiate la nivel de unitate, întrucât prin convenția părților, în perioada pendinte pentru a nu se îngreuna situația financiară a societății într-o perioadă de dificultăți financiare și pentru a se reduce la minim concedierile, sindicatele și angajatorul au decis modalitatea de stabilire a salariului plecând de la un salariu minim de bază de 600 lei.
Or, atâta timp cât prin convenția părților s-a stabilit ca salariul de bază de la care se aplică formula de calcul mai sus enunțată sa fie de 600 lei, instanța nu poate interveni peste voința părților dând o altă interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, întrucât s-ar institui în acest fel un drept absolut al salariatului, ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
În susținerea celor mai sus expuse s-a mai reținut că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, reprezintă acordul de voință al părților, care, fiind și semnatarele contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pot conveni un alt nivel al salariului de bază utilizat pentru calculul salariului de bază care revine fiecărui angajat, conform formulei de calcul din partea finală a anexei, nici codul muncii și nici prin hotărârile de guvern nu se prevede obligația ca la stabilirea drepturilor salariale angajatorii să folosească ca valoarea de referință salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Ca urmare, s-a apreciat că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat și, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea acelei clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, această clauză își produce efectele.
În speță nu sunt incidente și dispozițiile art. 38 din Codul muncii potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Cu privire la pretențiile solicitate prin cererea de modificare depusă la data de 17.03.2014 respectiv obligarea pârâtei să-i plătească pentru anul 2011 și 2012 diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei conform art. 1 din H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010. publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr.824/09.12.2010 și în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei conform art. l din H.G. nr. 1225/14.12.2011. publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr.922/27.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, instanța a reținut următoarele:
Atât salariile de bază determinate prin negociere, cât și cele stabilite prin legi în sectorul privat nu pot fi mai mici decât salariul minim pe țară, de altfel art.159 alin 3 teza I din Codul muncii precizează că angajatorului îi revine obligația de a garanta un salariul brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Majorarea nivelului salariului minim pe țară cu excepția salariilor mai mici decât acest nivel, existente la data intrării în vigoare a fiecărei hotărâri de Guvern și care cresc potrivit prevederilor sale nu modifică cuantumul celorlalte salarii (drepturi salariale) stabilite prin contractele colective de muncă, prin cele individuale sau prin lege( în cazul în care salariile sunt raportate la nivelul salariului minim pe țară).
Cu alte cuvinte o Hotărâre de Guvern prin care se stabilește salariul minim brut pe țară profită la momentul intrării ei în vigoare, numai salariaților care au un salariu brut mai mic decât cel fixat la nivel național, ceilalți salariați care au salarii mai mari decât minimul brut pe țară (în momentul stabilirii acestuia) -rămân cu salariile respective.
În speță din actele dosarului s-a constatat că pe perioada 2011 -2012, salariul de bază lunar stabilit de angajator în favoarea reclamantului s-a ridicat la suma de 1179 lei, aspect care este atestat prin actul adițional la contractul colectiv de muncă aflat la fila 8 din dosar, astfel că acesta este mai mare decât salariul minim brut pe țară stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.H.G. nr. 1193/2010 și H.G. nr. 1225/14.12.2011.
Pentru toate cele mai sus expuse instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termenul legal, apel P. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată în fața instanței de fond, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.
În motivarea apelului a arătat că prin hotărârea atacată instanța de fond a respins acțiunea formulată de mine în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI SA", cu sediul în București, Bld.D. G., nr.38, sector 1, prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători C., cu sediul în C., Bld. Dacia, nr.221, județul D., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Consieră că acțiunea depusă prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu pe perioada 01.01._12, diferențe rezultate dintre salariul de încadrare calculate la un salariu de bază minim de 600 lei, dedus prin aplicarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficiez calculate la salariul de încadrare avut, pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare avute și sporurile aferente, în conformitate cu legislația muncii și ținând cont de sentința civilă pronunțată de Tribunalul O. pentru perioada 2009-2010,
este temeinică și legală pentru următoarele considerente.
Pentru anii 2011 -2012 a fost negociat și încheiat un Contract Colectiv de Muncă între SNTFC CFR Călători SA și organizațiile sindicale reprezentative prin care li s-au acordat drepturi salariale, prime și alte sporuri.
Angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 de lei stabilit prin CCM la Nivel de R. Transporturi și pentru care instanța de judecată s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, acordând dreptul de a i se calcula salariul de încadrare plecând de la valoarea de 700 lei cu respectarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare, calculând drepturi salariale cu aplicarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare plecând de la o valoare a salariului minim brut de 600 lei.
Conform art.7 alin.4 din CCM la Nivel de G. de Unități din transportul feroviar pe anii 2006 -2008 prelungit prin act adițional până la data de 20.06.2012, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din Anexa 1 și care constituie baza minimă pentru negocierile CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare.
Pârâta nu i-a acordat drepturile salariale plecând de la salariul minim brut de 700 lei cu respectarea coeficienților de ierarhizare și a formulei de calcul prevăzute în Anexa 1 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011 - 2012. Mai mult prin Anexa 1 din CCM la nivel de unitate se stabilește, în mod abuziv, o bază minimă de 600 lei încălcând dispozițiile CCM la nivel de ramură transporturi, dar și dispozițiile art.l din H.G. 1193/2010 si dispozițiile art.l din H.G. 1225/2011, potrivit cărora salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei respectiv 700 de lei.
Potrivit art. 38 din Codul muncii „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Prin acest articol legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților, ce constă în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar angajatorul nu poate invoca în favoarea sa că există un act sau o tranzacție prin care s-au limitat drepturile salariale ori s-a renunțat la acestea.
Privitor la susținerea pârâtei că nu este parte semnatară a CCM la Nivel de R. Transporturi, a arătat că un contract colectiv la nivel de ramură este aplicabil tuturor angajatorilor din ramura respectivă, indiferent dacă societățile sunt enumerate sau nu în anexa contractului colectiv la nivel de ramură, iar potrivit Codului muncii prevederile CCM la Nivel de R. Transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit dispozițiilor art.238, alin.l din Codul muncii (valabil la acea dată), " contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în alin.3 al aceluiași articol prevede că " la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal."
Prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a
situației salariaților în raport cu prevederile legale, clauzele sale sunt subordonate legii și ca atare, pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților.
Drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minim legal de la care niciodată nu se poate deroga în defavoarea lor.
De asemenea pentru perioada 2011- 2012 la dosarul cauzei există depus C.C.M 2011 -2012 în care sunt menținute aceleași drepturi salariale din anii anteriori, neputându-se negocia la un nivel inferior negociat în contractul colectiv de muncă 2009 - 2010.
A solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 - 480 C.pr.civ.
Legal citată intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Apelul este nefondat.
În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 600 lei, aferente perioadei 01.01.2011 – 20.06.2012.
Prin precizările depuse la dosar la termenul din data de 17.03.2014 (fila 45 din dosarul primei instanțe), reclamantul a precizat că temeiul în drept al cererii îl constituie dispozițiile HG nr. 1993/24.11.2010 și respectiv HG nr.1225/14.12.2011.
În consecință, cererea apelantului privind plata diferențelor salariale a fost analizată prin prisma acestor dispoziții legale, prima instanță concluzionând, în mod corect că, prin hotărârile de guvern invocate de către apelantul-reclamant statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic.
Faptul că acest salariu este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de hotărârea de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat, iar apelanta a primit un salariu de bază superior celui reglementat de actele normative invocate.
De altfel, prin cererea de apel, reclamantul-apelant nu a înțeles să critice aprecierile primei instanțe în ceea ce privește aplicarea celor două acte normative, ci a susținut că, prin calcularea salariului prin raportare la un salariu de bază de 600 lei, pârâta ar fi încălcat art. 7 și Anexa nr. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012, prin care s-a stabilit pentru clasa 1 de salarizare o valoare a salariului minim de 700 lei.
Ori, în primul rând, aceste aspecte nu au făcut obiectul investirii, prin acțiunea precizată reclamanta invocând nerespectarea HG nr. 1993/24.11.2010 și respectiv HG nr.1225/14.12.2011 prin calcularea salariului prin raportare la un salariu de bază brut de 600 lei.
În al doilea rând, contrar susținerilor acestuia din cererea de apel, Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate SNTFC Călători SA pentru anul 2011 – 2012 prevede un salariu de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 600 lei, și nu de 700 lei.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelant P. C., domiciliat în localitatea B., .. 10, ., ., județul O., împotriva sentinței civile nr.238/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1, prin SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. cu sediul in C., ., județul D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2014.
Președinte, M. L. | Judecător, I. M. | |
Grefier, G. D. L. |
27.10.2014
Red.jud.M.L.
4ex/G.L. 10 Octombrie 2014
j.f.A.C.Tițoiu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 766/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
