Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1099/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1099/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 10076/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1099/2014

Ședința publică de la 01 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător O. C. G.

Grefier M. V. A.

******************

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 32, cu sediul în C., ., nr. 10, Județul D. împotriva sentinței civile nr. 7277/19.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. (F. R.) N. M., cu domiciliul în C., ., ., ., Județul D. și intimatul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN D., cu sediul în C., I. M., nr. 6, Județul D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. E. pentru intimata reclamantă B. (F. R.) N. M., lipsind apelanta pârâtă și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat S. E. pentru intimata reclamantă B. (fostă R.) N. M., a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.7277/19.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN D., invocată de acesta în întâmpinare și în consecință s-a respins acțiunea față de acest pârât.

S-a luat act de cererea de renunțare la capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

S-a admis în parte acțiunea față de pârâta unitatea școlară GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 32 C..

A fost obligată pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 32 C., către reclamanta B. (F. R.) N. M. la plata sumei reprezentând diferențele dintre salariul corespunzător funcției de profesor și cel efectiv încasat pentru perioada 01.11.2011 – octombrie 2012 și 01.11._13, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data scadenței la data plății efective.

A fost obligată pârâta unitatea școlară către reclamantă la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta B. (F. R.) N. M. la data de 19.11.2013 a depus la dosarul cauzei o cerere prin care înțelege să renunțe la capătul de cerere privind acordarea de daune morale în sumă de 6.000 lei.

Cum în conformitate cu prevederile art.137 alin (1) Cod proc. Civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii ", tribunalul a constatat că pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN D. nu se află în raporturi juridice de muncă, directe, cu reclamanta astfel că acțiunea împotriva acestuia va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și pentru considerentele expuse în continuare a fost admisă.

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.4 din Lg. nr.1/2011 ,,absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor scoli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la . prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar”.

Din prevederile legale sus menționate, rezultă ca pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul primar, reclamantul trebuia ca până la . prezentei legi să fi absolvit ciclul de licență.

La dosarul cauzei salariata B. (fostă R.) N. M. a depus Diploma de licență nr._/29.03.2013 emisă de Universitatea S. Haret din București făcând, așadar, dovada îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art 248 alin 4 din Legea 1/2011

Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată, și în consecință a admis-o în parte .

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei B. (fostă R.) N. M. suma reprezentând diferențele dintre salariul corespunzător funcției de profesor și cel efectiv încasat pentru perioada 01.11.2011 – octombrie 2012 si 01.11._13, precum si dobânda legală aferentă acestei sume, de la data scadenței la data plății efective.

A fost obligată pârâta unitate școlară către reclamantă la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 32, C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata către reclamată, în cuantum de 700 lei, având în vedere că suma respectivă este mult prea mare față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de complexitatea dosarului.

Solicită instanței de judecată să respingă solicitarea reclamantei de a i se achita cheltuielile de judecată ca neîntemeiată și nelegală, întrucât Grădinița cu program prelungit Voiniceii (fosta nr. 32) a acționat în baza legilor și a normativelor în vigoare .

De asemenea, învederează instanței că nu a fost în culpă procesuală întrucât în perioada 01.11.2011-octombrie 2012 și 01.11._13 doamna B. M. (fostă R.) nu a făcut dovada cu diploma de licență, iar lipsa documentelor care să ateste finalizarea cu examen de licență, respectiv diploma pe baza căreia se face încadrarea pe un post, nu a fost din cauza unității ci din cauza reclamantei B. M.(R.) care a prezentat diploma de licență ( eliberată de Universitate la data de 29.03.2013 dată tipărită pe aceasta), în luna aprilie 2013, dată de la care a fost plătită conform studiilor atestate prin documentul legal.

Consideră de asemenea pârâta că nu din vina unității nu s-a făcut încadrarea la studii superioare, fiind aplicate legile în vigoare și anume: Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt de tip diplomă, certificat, atestat.

Nivelul studiilor fiecărui salariat se stabilește pe baza actelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior cu respectarea dispozițiilor art.20 alin.(1) din Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007 care sunt în sensul că: „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor"

Mai mult, conform art. 38 din Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.".

Conform OUG 92/2012, Art. IV. - Absolvenților liceelor pedagogice, filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor scoli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, li se recunoaște îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza diplomei de licență.

Conform Ordinului ministrului educației, cercetării tineretului și sportului nr. 3202/03.02.2012 și a centralizatorului privind disciplinele de învățământ... valabile pentru încadrarea personalului didactic în învățământul preuniversitar:

Absolvenții cu diplomă ai liceului pedagogic, ai școlii postliceale pedagogice sau ai unei școli echivalente având înscrise pe diploma de absolvire una din specializările din tabelul de mai sus și absolvenții cu diplomă ai colegiului universitar pedagogic având înscrise pe diploma de absolvire una specializările din tabelul de mai sus și ai modulului specific pentru învățământul preșcolar, după caz, care, până la . Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, au finalizat cu DIPLOMĂ DE LICENȚĂ și studii universitare lungă durată sau ciclul I de studii universitare de licență se încadrează în funcția didactică de profesor pentru învățământul preșcolar....

Consideră pârâta că reclamata Bălasa (fostă R.) M., avea posibilitatea să acționeze sindicatul a cărei membră este, fără alte cheltuieli de judecată, așa cum toți membrii de sindicat din învățământ au câștigat recuperarea drepturilor bănești .

Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 Cod procedură civilă.

Apelul este nefondat.

Criticile formulate de apelantă vizează inexistența culpei sale procesuale, și corelativ, greșita soluționare a cererii accesorii având ca obiect cheltuielile de judecată.

Dreptul reclamantei la încadrarea pe funcția didactică de profesor pentru învățământul primar, cu creșterea corespunzătoare a salariului, s-a născut ca efect al absolvirii ciclului de licență, potrivit art. 248 alin. 4 din Legea 1/2011, intrată în vigoare la 09.02.2011.

Conform art. 248 al.4 din Legea 1/2011, absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar care, până la . prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar.

Din cuprinsul dispozițiilor legale precitate rezultă în mod evident că îndeplinesc condițiile de ocupare a funcțiilor didactice de profesor în învățământul preșcolar și profesor pentru învățământul primar cei care la data de 09.02.2011 ocupau funcțiile de educator și învățător și care au absolvit ciclul de licență.

Este adevărat că, Ordinul nr. 3753 /2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ prevede, la art. 14 din anexa 1, că dispozițiile art. 248 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 se aplică, începând cu data de 1 septembrie 2011, însă, o interpretare corelată a dispozițiilor legale evocate indică necesitatea absolvirii ciclului de licență până la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2011, încadrarea persoanelor care îndeplinesc această condiție urmând să aibă loc cu data de 01.09.2011.

Faptul că reclamanta a promovat examenul de licență sesiunea iulie 2009 a fost dovedit cu adeverința 59/20.06.2011, necontestată de unitatea școlară pârâtă, și cu diploma de licență nr._/29.03.2013 emisă de Universitatea S. Haret București,depusă la dosarul primei instanțe.

În aceste condiții, este evident că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art. 248 alin.4 din Legea 1/2011, care justifică soluția de admitere a acțiunii.

Ca efect al admiterii acțiunii, intimata se află în culpă procesuală, întrucât a căzut în pretenții față de reclamantă, iar la cererea acesteia, prima instanță a obligat-o în mod corect la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 700 lei, prezentând onorariu de avocat, potrivit art.453 Cod pr. civ.

Criticile formulate de apelantă sune nefondate, astfel că, conform aret. 480 Cod pr. civ.,apelul declarat se va respinge ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, apelanta va fi obligată către intimata reclamantă la 500 lei cheltuieli de judecată în apel, potrivit art. 453 și 482 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 32, cu sediul în C., ., nr. 10, Județul D. împotriva sentinței civile nr. 7277/19.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. (F. R.) N. M., cu domiciliul în C., ., ., ., Județul D. și intimatul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN D., cu sediul în C., I. M., nr. 6, Județul D..

Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014.

Președinte,

L. B.

Judecător,

O. C. G.

Grefier,

M. V. A.

Red.jud.O.C.G.

Tehn.MC/5 ex.

Data red.7.04.2014

j.f. M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1099/2014. Curtea de Apel CRAIOVA