Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3506/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3506/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 3725/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2792/2014
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător A. M.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul F. I., împotriva sentinței civile nr. 3506 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA - SUCURSALA BANAT OLTENIA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că prin încheierea de ședință din data de 05 noiembrie 2013 judecarea cauzei a fost suspendată conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă din data 04.06.2014, s-a dispus din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 420 Cod procedură civilă, a invocat excepția perimării și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3506 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu parata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA-SUCURSALA BANAT OLTENIA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată pentru perioada 01.01._10 privind drepturile salariale solicitate instanța a constatat că este întemeiată și a fost admisă, deoarece drepturile solicitate de petent sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art.160 din codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen care a fost depășit cu privire la perioada 01.01._10 in raport de data introducerii acțiunii, respectiv 27.03.2013.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut și constatat următoarele:
Prin prezenta acțiune se solicită să se constate existența drepturilor și obligarea paratei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA-SUCURSALA BANAT OLTENIA București la calculul și plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. și Paști, precum și premierea de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, precum și la plata c-val primei de vacanta pe anul 2010 De asemenea, a solicitat reclamantul să se constate existența dreptului prevăzut de art.41 alin 3 CCM unic la nivel de ramură transporturi și obligarea paratei la calcularea și plata acestui drept la valoarea salariului minim brut de 700 de lei, pentru anii 2009-2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății effective si dobanda legala, cu cheltuieli de judecată.
In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2010, Contractele colective de muncă invocate în acțiune nu erau valabile.
La art. 43 alin. 3 din CCM Ramura Transporturi se prevede ca « (3) La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariu de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă, în consecința, acordarea acestui salariu nu este obligatorie, nefiind îndeplinite cele 2 condiții din textul de lege (a părților).
La art. 30 din CCM la nivel de grup de unități se prevede ca „Pentru munca ireproșabila desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
S. nu a avut posibilitățile financiare necesare deoarece a înregistrat pierderi în ultimii 5 ani, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, .fondurilor speciale, etc, considerăm că nu exista obligația plății salariilor suplimentare solicitate de reclamanți, întrucât veniturile societății nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare acordarea acestora neavând alt efect decât creșterea deficitului bugetar al acesteia.
Nu exista un regulament aprobat de Comisia paritară și salariu se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație al societății.
Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. pe anii 2007-2009: „(1) Pentru muncă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv"
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Muncă această clauză NU are un caracter obligatoriu.
Din susținerile de mai sus se observă că prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al SNTFM CFR Marfă SA, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile (prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
Art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate .
Parata SNTFM CFR Marfă S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare O.U.G. 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții, iar în aplicarea acestor prevederi legale, paratei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 si 2010
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor pentru Paste, C., Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. aferent anilor 2009-2010, actul adițional la acesta înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, la art. 64 prevede faptul că ajutoarele materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Ziua Feroviarului, P. și de C. nu se acordă în anul 2009 și nici în anul 2010, iar parata SNTFM CFR MARFA SA este un agent economic, activitatea sa urmărind în special realizarea profitului, numai acesta putând să stea la baza acordării oricăror majorări salariale și bonusuri sub diferite forme către angajații săi.
SNTFM CFR MARFA SA nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale si in aceste condiții nu exista obligația plății primelor solicitate.
Potrivit Contractelor Colective de Muncă încheiate, premierile acordate sunt asimilate unui ajutor material (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții și nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Statutul acestor premieri este acela de ajutor financiar, fiind o facultate a S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A., în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Referitor la ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță) pentru anul 2010, în CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. aferent anului 2010, la art. 50, alin.3 este prevăzut faptul că „Salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă. In cazul în care concediul de odihnă se acordă fracționat, ajutorul material respectiv se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, la solicitarea salariatului."
Ca atare, daca acest ajutor material s-ar fi acordat, o prima condiție ar fi fost ca salariatul a fi avut concediu de odihnă aprobat pentru cel puțin 15 zile de către conducerea unității sau subunității in care acesta își desfășura activitatea, reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii acestei condiții.
Având în vedere considerentele arătate, instanța a respins acțiunea.
Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța le-a respins, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, cu privire la excepția perimării, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, potrivit art. 248 NCPC, Curtea reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05 noiembrie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art.416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.
Față de dispozițiile art. 248 NCPC, urmare a admiterii excepției perimării, motivele de apel invocate de apelantul reclamant cu privire la soluționarea cauzei pe fond nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de reclamantul F. I., împotriva sentinței civile nr. 3506 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA -SUCURSALA BANAT OLTENIA.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, A. M. | |
Grefier, N. A. |
Red.jud.A.M.
4ex/A.S./15.07.2014
J.F.L.T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 969/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








