Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 967/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 7357/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 967
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta O. I. S., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței numărul 6751 din data de 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 1, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011; apelanta reclamantă O. I. S., prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă formulată de apelanta reclamantă O. I. S. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.6751 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta O. I. S., cu domiciliul în C., ., ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 1, județul D., ca nefondat.
S-a reținut că reclamanta este angajata societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește cel de-al 13-lea salariu pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumeră la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, instanța consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, se rețin următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. S-a precizat în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta O. I. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului arată că sentința apelată este netemeinică și nelegală și reprezintă dovada evidentă a nesocotirii a cel puțin două dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul legalității și al dreptului la un proces echitabil.
A susținut că litigiul este întemeiat pe CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și pe CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, prelungit prin Actul Adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.
Potrivit Legii 130/1996, (privind contractul colectiv de munca) în vigoare în perioada dedusă judecații Art.7, alin. (2), „ Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ".
Clauzele dintr-un contract colectiv de munca la nivel inferior care nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 8 al Legii 130/1996, sunt nule adică nu au existat niciodată.
Articolul. 57 alin. 4 din Codul muncii, inclus în capitolul V secțiunea 1 prevede că „ In situația in care o clauza este afectata de nulitate, întrucât stabilește drepturi pentru salariați care contravin unor norme legale imperative, sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Dacă o clauză nulă a CIM este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile în situația arătată anterior, aceiași regulă se aplică și clauzelor nule din CCM, interpretarea neputând fi decât extensiva.
Clauzele nule ale unui contract colectiv de munca la nivel inferior, nu pot împiedica executarea unui contract colectiv de muncă superior cu forță juridică superioară.
Potrivit dispozițiilor sus menționate orice clauze din contractele colective de muncă la nivel inferior sunt lipsite de orice eficacitate în condițiile în care între reclamant și intimata-pârâtă produceau efecte contractele colective de muncă la Nivel de Ramura Transporturi și la Nivel de G. de Unități Feroviare, în privința cărora nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că nu și-ar fi produs efectele în perioada dedusă judecății.
Obligațiile asumate de intimata-pârâtă prin cele două acte juridice invocate anterior (cele două CCM superioare), sunt obișnuite, pozitive, perfecte și trebuiau executate necondiționat. Orice condiționări ce ar rezulta din CCM la Nivel de Unitate inferior cu privire la fondul de constituire a veniturilor pentru plata salariului suplimentar, nu pot produce nici un efect atât timp cât CCM la nivel superior nu le prevede.
Potrivit art. 38. Cod muncii: „ Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Art. 38 din Codul muncii, stabilește interdicția salariatului să renunțe nu numai la drepturile consacrate prin lege, ci si la cele negociate prin contract colectiv sau individual de muncă.
Nesocotind principiul legalității procesului civil, instanța de fond a inversat ierarhia CCM, considerând că un CCM la nivel de unitate inferior, se aplică cu prioritate față de CCM superioare ca rang.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466- 482 C. proc. civ.
Apelul este nefondat.
Cu privire la încălcarea principiului legalității, Curtea constată că susținerea apelantului reclamant este nefondată, deoarece procesul s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale, judecătorul fondului asigurând respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Totodată, se constată că la prima instanță au fost primite toate cererile formulate de apelantul reclamant, atât în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual dar și în ceea ce privește administrarea probatoriilor, apelantul beneficiind de apărare calificată, astfel încât nu se poate reține că acesta nu a avut parte de un proces echitabil.
Pe fond criticile formulate sunt de asemenea nefondate.
Astfel, cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din CCM la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
Așadar, prin CCM la nivel de ramură transporturi se lasă la latitudinea partenerilor sociali de la nivelul fiecărei unități stabilirea condițiilor concrete de acordare, diminuare sau anulare a acestui drept în funcție de posibilitățile acestora și, preluând aceste prevederi în CCM la nivel de unitate 2009-2010, s-a prevăzut că “ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Prin urmare, în aplicarea disp.art.43 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, prin CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.
Totodată, se reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial. Cert este, însă, că din aceste prevederi contractuale nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Din această perspectivă, nu se poate reține că CCM la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, posibilitățile financiare fiind unul dintre aspectele pe care chiar CCM la nivel de ramură transporturi îl menționează ca impunându-se a fi avut în vedere la acordarea celui de-al 13-lea salariu ( la art.43 alin.3), Curtea consideră că pârâta nu avea obligația plații salariilor suplimentare pe anii 2009 și 2010.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 sărbătorilor de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010, nr. 2591 înregistrat la DMPS la 06.06.2009, drepturile sunt menționate la art.65.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art.65, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Ultimul aliniat al acestui articol prevede că în anul 2009, aceste ajutoare nu se acordă.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunii nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Potrivit art. 247 din Codul Muncii, în vigoare în anii 2009-2010, în cazul în care la nivel de angajator nu există CCM, se aplică CCM încheiat la nivel superior.
Rezultă că atunci când la nivel de angajator este încheiat CCM, se aplică acesta.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin.1 Noul cod de procedură civilă, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta O. I. S., cu domiciliul în C., ., ., ., județul D., împotriva sentinței numărul 6751 din data de 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., b.dul D., nr. 1, județul D., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2014.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. P.B.
Tehn.M.D. 4 ex.
Jud. fond: M.G.
2.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 969/2014.... → |
|---|
