Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3714/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3714/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 3579/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3714
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător M. L. N. A.
Grefier M. V. A.
****************************
Pe rol, fiind rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 25 septembrie 2014, pronunțare amânată ulterior la 2 octombrie 2014, privind judecarea apelurilor declarate de reclamanta M. M., cu domiciliul în CARACAL, .. M., nr. 42, Jud. O., și pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în sector 5, București, ., P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., .. 13, Jud. D., și P. DE PE L. TRIBUNALUL O., cu sediul în SLATINA, .. 50, Jud. O., împotriva sentinței civile nr. 179 din 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu și cu intimata reclamantă M. A., cu domiciliul în sector 6, București, .. 8, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din data de 25 septembrie 2014, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra cauzei de față.
Prin sentința civilă nr.179 din 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ceea ce privește sentința civilă nr.915/06.07.2010.
S-a respins cererea formulată de reclamante cu privire la sentința menționată, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel C. în ceea ce privește sentințele civile nr. 915/06.07.2010 și 173/14.02.2008.
S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește sentințele menționate.
S-a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la sentințele civile nr.173/14.02.2008 și 1165/03.07.2008.
S-a respins acțiunea în ceea ce privește aceste sentințe constatând intervenită autoritatea de lucru judecat.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la sentințele civile nr. 67/28.01.2008, nr. 1000/29.05.2008, 369/27.03.2008 și 1165/03.07.2008.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți.
S-a respins acțiunea formulată pentru perioada 2008 – 14.07.2010 ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantele M. M., CNP_, domiciliată în Caracal, .. M., nr.42, jud. O. și M. A., CNP_, domiciliată în București, ..8, ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, cu sediul în București, ., sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel C., cu sediul în C., ..13, jud. D. și P. de pe lângă Tribunalul O., cu sediul în Slatina, ..50, jud. O..
S-a dispus obligarea pârâților Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul O. la plata dobânzii legale începând cu data de 15.07.2013 și până la data plății efective, aferente drepturilor bănești neachitate așa cum rezultă din sentințele civile nr. 67/28.01.2008, 1000/29.05.2008 și 81/29.01.2008, pronunțate de Tribunalul O..
S-a respins cererea cu privire la sentința civilă nr. 369/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul O..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Din analiza cu prioritate a excepțiilor invocate de pârâți, în temeiul art. 248 Ncpc, instanța a reținut următoarele cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor raportat la sentința civilă nr. 915/06.07.2010 pronunțată de Tribunalul O.:
Reclamantul fiind acela care declanșează procedura judiciara, lui ii revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât si calitatea procesuală a paratului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În privința reclamantului trebuia să constate ca este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecații ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale justiției.
În privința paratului trebuie verificat, pornind de la același raport juridic suspus cercetării instanței, daca el este obligat în acel raport.
Din analiza sentinței nr.915/06.07.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a reținut că autorul reclamantelor nu a avut calitatea de parte, astfel că în ceea ce privește această sentință reclamantele nu au făcut dovada calității procesuale active.
Pentru aceste considerente a fost respinsă cererea formulată de reclamante cu privire la sentința menționată, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
De asemenea, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel C., raportat la sentințele civile nr. 915/06.07.2010 și 173/14.02.2008, s-a reținut că între acest pârât și cel obligat in raportul juridic dedus judecății nu există legătură.
Cum prin aceste sentințe nu a fost obligat pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C. nici la plata drepturilor salariale conform OG 10/2007 pe perioada 22.04.2007 – 01.01.2010 (s.c. nr. 915/2010) și nici la plata majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de martie 2007, cu 11% începând cu 01.10.2007 față de sept. 2007 (s.c. nr. 173/2008), prin urmare, nu a putut fi obligat nici la plata dobânzilor aferente acestor drepturi către reclamante.
Pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește sentințele menționate.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, instanța a respins-o având în vedere că hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 din vechiul Cod al muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe, de la data pronunțării hotărârii au devenit certe, lichide și exigibile, astfel încât nu se poate susține faptul că nu ne aflăm în prezența unei creanțe exigibile.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat față de titlurile executorii: sentința civilă nr. 1000/04.12.2007, sentința civilă nr. 173/14.02.2008, sentința civilă nr. 369/27.03.2008, invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și față de titlurile executorii: sentința civilă nr. 67/28.01.2008, sentința civilă nr. 100/29.05.2008 și sentința civilă nr. 1165/03.07.2008, invocată de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C., s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 430 din NCpc, (1) hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Din analiza hotărârilor judecătorești invocate, s-a reținut că prin sentințele civile nr. 173/14.02.2008 și nr. 1165/03.07.2008 instanța s-a pronunțat cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente drepturilor solicitate, astfel că operează autoritatea de lucru judecat.
Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată în ceea ce privește sentințele civile nr. 173/14.02.2008 și nr. 1165/03.07.2008, constatând intervenită autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește celelalte sentințe, nu s-a reținut autoritatea de lucru judecat al acestora, deoarece este recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și considerentele care susțin soluția (în absența cărora aceasta nu ar avea vreun înțeles), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora. Or, prin sentințele nr. 67/28.01.2008, nr. 1000/29.05.2008, nr. 369/27.03.2008 și nr. 1165/03.07.2008 instanța nu s-a pronunțat cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente drepturilor supuse dezbaterii.
Prin urmare, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat cu privire la sentințele civile nr. 67/28.01.2008, nr. 1000/29.05.2008, 369/27.03.2008 și nr. 1165/03.07.2008.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict individual de muncă care constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se pot formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță reclamantele au solicitat acordarea dobânzii privind plata drepturilor bănești, recunoscute și prin sentințe civile prin care s-au soluționat acțiuni promovate în anul 2008. Acțiunea a fost promovată la data de 15.07.2013, astfel că raportat la data la care s-a născut dreptul la acțiune – 2008 -, cererea privind plata dobânzilor pentru perioada_10 s-a prescris.
Pentru cele mai sus expuse instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C.,a fost întemeiată și în consecință a admis această excepție privind drepturile bănești aferente perioadei mai sus menționate și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește fondul instanța a reținut următoarele:
Prin sentințele civile nr. 67/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, nr. 1000/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, nr. 173/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 6651/23.11.2009, nr. 369/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ ; nr. 1165/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ ; nr.81/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 896/08.02.2010 a Curții de Apel C. (depuse în copie la dosar), pârâții au fost obligați să plătească autorului reclamantelor drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate, respectiv sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută de încadrare, diferențele de drepturi bănești rezultate din aplicarea indexării prevăzute de art.1 din OUG 10/2007, diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, majorările salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de martie 2007, cu 11% începând cu 01.10.2007 față de sept. 2007.
Reclamantele, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărârile judecătorești sus-menționate.
Pentru creanțele inițiale, reprezentând drepturi salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamantele au titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titluri a fost eșalonată independent de voința lor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin pârâții, cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței, iar obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță, nu a fost vorba de astfel de creanțe, întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 din vechiul Cod al muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe, de la data pronunțării hotărârii au devenit certe, lichide și exigibile.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat o despăgubire, care a avut ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru executarea cu întârziere și neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, ”întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Potrivit art.161 din Codul muncii, „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Același act normativ, la art. 278 alin. 1, prevede: „dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute în prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente,litigiul nu cade sub incidența noului cod civil (art. 1530 și următoarele din N.C.Civ.), astfel cum a susținut reclamantul, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
Astfel potrivit disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și, în caz contrar, are dreptul la desdăunare, care, potrivit art.1082 Cod civil, constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, s-a reținut că reclamantele, în calitate de creditori, au fost beneficiarele acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor.
În condițiile în care, în speță, debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prevăzute de art. 1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 alin.2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. respectiv, de la data la care sentințele au devenit executorii.
Referitor la susținerea pârâților, conform căreia, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu s-ar mai justificat și dobânda legală, căci s-ar ajunge, astfel, la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, se reține că prin neexecutarea integrală a creanțelor, la data când erau datorate adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe, prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat, care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată, care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
În raport de argumentele expuse s-a constatat că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr. 2/2014 prin care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.”
În raport de considerentele expuse, a fost admisă în parte cererea și au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale începând cu data de 15.07.2013 și până la data plății efective, aferente drepturilor bănești neachitate așa cum a rezultat din sentințele civile nr. 67/28.01.2008, 1000/29.05.2008 și 81/29.01.2008, pronunțate de Tribunalul O..
A fost respinsă cererea cu privire la sentința civilă nr. 369/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul O.. având în vedere că prin decizia nr. 2916/26.04.2010 (dosar_ în rejudecarea dosarului_ ), Curtea de Apel C. a modificat soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii formulate de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta M. M. și pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. și P. DE PE L. TRIBUNALUL O. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul declarat de reclamanta M. M. nu a fost motivat.
În motivele de apel formulate de Ministerul Public- P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIE este criticată soluția instanței de fond, arătându-se căa fopst pronunțată cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea dispoz. art.94 pct. 1 lit. j și pct. 2 C.pr.civilă referitoare la competență. Se arată că obiectul cererii are o natură pur civilă, astfel că raportat la dispoz. art.94, cauza este de competența Judecătoriei Slatina, astfel că se solicită anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare a fondului către Judecătoria Slatina.
Se mai arată că instanța de fond avea obligația să examineze cât mai amănunțit fiecare pârghie a dreptului solicitat și în baza dispoz. art. 1489 C.civil avea obligația să efectueze cercetarea judecătorească stabilind conform art.1531 C.civil întinderea prejudiciului, conf. Art. 1532 C. civil caracterul cert al prejudiciului, conf. art. 1532 alin. 3 C. civil cuantumul prejudiciului, iar proba prejudiciului trebuia făcută conform dispoz. art. 1537 C. civil.
Existența culpei debitorului față de cadrul legal incident în materia executării titlurilor care au ca obiect drepturi salariale ale salariaților din instituțiilor publice nu a putut fi probată nici de intimatele reclamante și nici de către instanța de fond.
Apelanta arată că raportând dispozițiile codului civil la obiectul cererii de chemare în judecată rezultă netemeinicia susținerilor instanței de fond întrucât directiva 2001/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.02.2011 se referă la obligații comerciale, ori cauza de față vizează un litigiu de dreptul muncii, unde devin aplicabile regulile codului muncii și ale codului civil privitoare la repararea prejudiciului.
Al patrulea motiv de nelegalitate vizează faptul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește materia executării silite. Se arată că procedura specială de executare atrage neexigibilitatea creanței stabilite prin titlul executoriu, că această creanță nu este exigibilă. Raportat la dispoz. OUG 71/2001 și ale Lg. 230/2011, respectiv Lg. 293/2011 precum și la dispoz. art. 1535 din Noul cod civil în vigoare la data formulării acțiunii, termenele stabilite prin OUG 71/2009 și Lg. 230/2011 eșalonează procedura de achitare a creanței până la sfârșitul anului 2016, motiv pentru care nu se poate vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinirea scadenței.
Se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Slatina, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept se invocă dispoz. art. 466 C.pr.civilă.
În motivele de apel formulate de P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. și P. de pe lângă Tribunalul O. este criticată soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât acțiunea a fost promovată după . Noului cod civil, regulile acestui cod se aplică și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare. Se invocă dispoz. art. 2512 alin. 1, art. 2503 alin. 1 și 2 Noul Cod civil, art. 12 din Decr. 167/1958, art. 268 C.l muncii și art. 166 alin. 4 C muncii.
Se mai invocă încălcarea autorității de lucru judecat în raport de titlurile executoriii atașate la dosar, arătându-se că dacă în cauză instanțele au stabilit definitiv și irevocabil că reclamanții sunt îndreptățiți sau nu la plata dobânzilor, o astfel de hotărâre se impune cu titlu de lucru judecat și în dosarul de față. Deși instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în privința hotărârilor pronunțate în dosarul_, instanța de fond obligă pârâții la plata dobânzii legale în ceea ce privește s.civ. nr. 1000/29.05.2008. de asemenea, obligarea la plata dobânzii pentru neexecutarea s.c. 67/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul O. încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței 1712/23-10.2013 a aceleiași instanțe.
Un alt motiv de apel vizează faptul că apelantul nu se află în situația plății unei sume certe, lichide și exigibile, cum greșit apreciază reclamanții, invocându-se dispoz. art. 1489 și art. 1535 Noul cod civil.
Referitor la cumulul dobânzii legale cu rata inflației se arată că s-a ajuns la acordarea de două ori a unor majorări bănești incompatibile și antagonice, fapt ce a condus la crearea unei situații ilegale, similare anatocismului - aplicarea dobânzii la dobândă și îmbogățirea fără justă cauză.
Se arată că nu există culpă din partea debitorilor în executarea titlurilor deduse judecății, întrucât aceasta este suspendată de drept potrivit dispoz. OUG 71/2009, invocându-se Dec. /04.09.2012 a CEDO în cauza D. și alții împotriva României și cauza Burdov 2 împotriva Rusiei și Dec. 1533/28.11.2011 a Curții Constituționale
Se solicită admiterea apelului,schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea acțiunii, iar în subsidiar respingerea acțiuni ca neîntemeiată.
Se invocă dispoz. art. 466 C.pr.civilă.
La data de 23.05.2014 intimatul Ministerul Public- parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție București a depus întâmpinare la apelul formulat de reclamanta M. M., prin care a solicitat, în conformitate cu dispoz. art. 470 alin. (3) față de lipsa motivării cererii de apel decăderea apelantei din dreptul de a susține această cerere.
La data de 17.09.2014 Ministerul Public- P. de pe Înalta Curte de Casație și Justiție București a depus precizări la dosar prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, admiterea excepției privind prescripția dreptului și pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă.
Apelurile declarate de pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, de P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. și de P. DE PE L. TRIBUNALUL O. sunt nefondate și urmează a fi respinse, iar apelul declarat de reclamantă este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește apelul reclamantei se constată că acesta nu a fost motivat. Potrivit dispoz. art. 476 alin. 2 C.pr.civilă, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță. Raportat la caracterul devolutiv al apelului, expres consacrat prin prevederile art. 476 alin. 2 C.pr.civilă, Curtea va analiza apelul reclamantei sub toate aspectele invocate de aceasta la instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia soluției.
Prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească, și neachitate în contextul în care, prin OUG nr. 71/2009 și alte acte normative ulterioare, s-a stabilit ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o anumită perioadă de timp.
În consecință, obiectul prezentei cauze îl reprezintă plata despăgubirii reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de creditor pentru executarea cu întârziere și neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
Fiind sesizată cu privire la posibilitatea acordării acestor daune interese, Înalta Curtea de Casație și Justiție, prin Decizia nr.2/2014 dată în interesul legii, a statuat că: „ În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Rezulta ca, sub aspectul indreptatirii reclamantei de o obtine plata dobanzii legale, alaturi de actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflatie, problema de drept a fost transata prin decizia in interesul legii sus mentionata, obligatorie conform disp. art. 330/7 C.Proc. Civ., astfel încat criticile apelanților pârâți vizând acest aspect nu poate fi primita.
Pe de alta parte, in cuprinsul acestei decizii s-a reținut că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Reținând așadar că fapta ilicită invocată de reclamantă constă în executarea cu întârziere, de către pârâtă, a obligațiilor de plată a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii – hotărâri judecătorești, Curtea va constata că, potrivit dispozițiilor referitoare la executarea obligațiilor, nu este necesară punerea în întârziere a debitorului în privința răspunderii civile delictuale, legiuitorul condiționând posibilitatea acordării de daune moratorii de punerea în întârziere numai pentru executarea unor obligații contractuale.
In prezenta cauză hotărârile judecătorești care constituie titlu executoriu au fost pronunțate înainte de data de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului Cod civil – Legea nr. 287/2009), în raport de data la care creanțele au devenit scadente, față de art.5 alin.1 și 2 și respectiv 114 din Legea nr.71/2011, vor fi incidente dispozițiile din vechiul Cod civil, care reglementează efectele obligațiilor.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 1073 Vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la desdăunare, care potrivit art.1082 Cod civil constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință, iar potrivit art. 1088 Cod civil obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Prin urmare, dreptul reclamantei creditoare de a pretinde despăgubiri s-a născut din momentul săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile, anume de la data la care hotărârea judecătorească, deși executorie de drept potrivit art. 274 din Codul muncii, nu a fost pusă în executare, și de la momentul respectiv debitorul datora dobânda legală, fără a fi necesară punerea în întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
În același timp însă, de la același moment a început să curgă și termenul de prescripție a dreptului la acțiune, astfel încât sumele solicitate prin prezenta hotărâre pot fi acordate numai în limitele termenului general de prescripție de 3 ani. Prin urmare, sumele solicitate prin prezenta hotărâre trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani. Cum cererea pendinte a fost promovată la data de 15.07.2013, dobânda legală se va plăti de la data de 15.07.2010, în loc de data introducerii acțiunii.
Motivele de apel formulate de pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., și P. DE PE L. TRIBUNALUL O., ce vizează fondul cauzei sunt neîntemeiate, întrucât problema acordării de daune-interese sub forma dobânzilor legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost tranșată prin Decizia nr.2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Critica formulată de apelanta pârâtă P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE privind necompetența Tribunalului de a soluționa cauza, întrucât în cauză competența aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoria este nefondată. Reclamantele solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru întârzierea achitării unor drepturi salariale datorate autorului acestora, defunctului M. C., constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Art.166 alin. 4 din Codul muncii prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, astfel încât în prezenta cauză este vorba despre un conflict individual de muncă, iar nu despre un litigiu civil stricto sensu, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Pe cale de consecință, având în vedere disp. art. 95 pct. 1 din N.c.p.c., art. 266 și 269 din Codul muncii, art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, competența în primă instanță revine Tribunalului O., critica fiind astfel neîntemeiată.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, Curtea reține următoarele:
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul autorităților pârâte, în baza unui raport de muncă, generator de drepturi si obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind si dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanta a formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.
Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanta este titulara unui drept de creanță care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective.
Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constată de către instanța de judecată prin hotărârea judecătorească respectivă.
Prin OUG 71/2009 si L.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plații eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești.
In concluzie, prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executare a hotărârii judecătorești.
Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României nu poate fi invocată în speța de față, deoarece prin această decizie Curtea Europeană a statuat numai cu privire la dreptul autorităților interne de a eșalona plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, în scopul asigurării echilibrului bugetar, nu și cu privire la plata dobânzilor legale.
In consecință, acest motiv de apel este neîntemeiat.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, Curtea reține următoarele:
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) și poate fi acordată în condițiile art. 1088 Cod civil, doar de la data punerii în întârziere, care se face prin cererea de chemare în judecată.
În Codul muncii nu există un text care să prevadă că dobânzile curg de drept, de la scadență, așa cum susține recurenta, astfel că sunt incidente dispozițiile art.1073 Cod civil și art.1082 Cod civil, care trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără exista obligația creditorului de a justifica vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, Curtea reține că reclamanta, în calitate de creditor, este beneficiarul acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, însă, în condițiile în care, în speță, debitorul nu este de drept în întârziere (neaflându-se în nici una din ipotezele prevăzute de art.1079 Cod civil) și nu este vorba de o creanță pentru care după lege să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 alin.2 Cod civil, aceste daune interese sunt datorate de la data când sunt solicitate prin cererea de chemare în judecată și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă.
Posibilitatea pe care legea o dă executorului judecătoresc de a reactualiza o creanță stabilită prin titlul executoriu este aplicarea principiului nominalismului monetar, deoarece privește aducerea unei creanțe certe, lichide și exigibile la valoarea avută la data când ea se execută. Ea nu trebuie confundată cu obligația de a plăti dobânzi, întrucât acestea sunt fructele civile ale obligației și se acordă în alte condiții.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de apelanții pârâți, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. și P. DE PE L. TRIBUNALUL O., critica este de asemenea neîntemeiată. În ceea ce privește sentințele civile 67/28.01.2008 și 1000/29.05.2008 instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la aceste sentințe, arătând că nu se poate reține această excepție, întrucât prin aceste hotărâri instanța nu s-a pronunțat cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente drepturilor supuse dezbaterii. A fost respinsă acțiunea în ceea ce privește sentințele nr.173/14.02.2008 și 1165/03.07.2008 constatând intervenită autoritatea de lucru judecat, întrucât instanța s-a pronunțat cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente drepturilor solicitate. Din acest punct de vedere soluția instanței de fond este legală și temeinică.
De asemenea, este nefondată și critica acestui apelant ce vizează soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Se arată că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Observând dispozitivul și considerentele sentinței atacate se constată că apelantul pârât este în eroare prin invocarea acestei critici, întrucât instanța de fond a admis și nu a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată și în consecință a respins acțiunea pentru perioada_10 ca fiind prescrisă.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse și de prev. art. 480 alin. 1 C.pr.civilă se vor respinge, ca nefondate, apelurile pârâților, se va admite apelul reclamantei și se va schimba în parte sentința în sensul că plata dobânzii va fi făcută începând cu data de 15.07.2010.
Se vor păstra restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile pârâților P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în sector 5, București, ., P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., .. 13, Jud. D., și P. DE PE L. TRIBUNALUL O., cu sediul în SLATINA, .. 50, Jud. O., împotriva sentinței civile nr. 179 din 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu și cu intimata reclamantă M. A., cu domiciliul în sector 6, București, .. 8, ., ..
Admite apelul reclamantei M. M., cu domiciliul în CARACAL, .. M., nr. 42, Jud. O. împotriva sentinței civile nr. 179 din 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința în sensul că plata dobânzii va fi făcută începând cu data de 15.07.2010.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Președinte, C. R. | Judecător, M. L. N. A. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.8/07.11.2014
Jud.Fond/M. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 52/2014.... → |
|---|
