Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 6680/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 128
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.N.T.F.M CFR MARFĂ SA – SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr.5700 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Oblojea F., cu domiciliul în C., localitatea Rovine, nr.128, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen, apelanta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr. civ., după care;
Din oficiu, instanța a invocat incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat cu privire la unele drepturi solicitate de reclamantă, în raport de sentința civilă nr.7814/20.11.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._/63/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.2592/19.03.2013 a Curții de Apel C..
Instanța, luând act de solicitarea apelantei-pârâte de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 29.03.2013, reclamanta Oblojea F. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M CFR MARFĂ SA – SUCURSALA BANAT OLTENIA, solicitând obligarea acesteia să-i calculeze și să-i plătească:
- salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anilor respectivi conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional și art. 43 alin. 2 punctul a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010;
- ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional,
- prima de vacanță pe anul 2010 potrivit art. 49 alin. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional
- daune interese constând în actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă;
- calcularea sumelor cuvenite și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010.
A arătat că a fost angajata pârâtei, așa cum a rezultat din carnetul de muncă depus la dosar.
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", iar potrivit art. 43 alin.2 litera a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că "alte venituri sunt al 13 lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
Potrivit art. 49 alin. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă" (primă de vacanță cum o numește reclamantul).
Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale în conformitate cu clauzele contractuale mai sus enumerate.
S-a depus la dosar extras din contractele colective de muncă invocate și copia contractului individual de muncă, adeverințe din care rezultă că reclamanta îndeplinea condițiile prevăzute de art. 71 din CCM, dar că nu a beneficiat de drepturile reglementate de acest articol și nici de salariul suplimentar (fila 32).
La data de 11.06.2013, pârâta a formulat întâmpinare, în care a arătat că la art. 43 alin.3 din CCM R. Transporturi se prevede că: "La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă".
A arătat că unitatea nu a îndeplinit cele 2 condiții, în sensul că societatea nu a avut posibilitățile financiare necesare, deoarece a înregistrat pierderi în ultimii 5 ani, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, veniturile acesteia nepermițând constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, acordarea acestora neavând alt efect decât creșterea deficitului bugetar al acesteia, a doua condiție fiind aceea că nu a existat un regulament aprobat de Comisia paritară.
Pe de altă parte, pârâta a precizat că acest salariu se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație.
S-a învederat că în actul adițional la CCM al SNTFM CFR MARFĂ SA se menționează în mod expres faptul că salariul suplimentar nu se acordă în anul 2009 și nici în anul 2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010 și P. 2010, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, arătând că pentru anii 209-2010 în CCM al SNTFM CFR MARFĂ SA aferent anilor 2009-2010 și actul adițional la acesta, la art. 64 se prevede că ajutoarele materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. 2009, premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă în anul 2009 și 2010.
A arătat că potrivit CCM încheiate, premierile acordate sunt asimilate unui ajutor material, fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți. Statutul acestei premieri este acela de ajutor financiar, fiind o facultate a SNTFM CFR MARFĂ SA, în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Referitor la premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, pârâta a solicitat respingerea și acestui capăt de cerere ca fiind nefondat și a menționat că potrivit prevederilor CCM încheiate, premierea acordată de Ziua Feroviarului este asimilată unui ajutor material, fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovadă fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de către părți.
A apreciat că se poate vorbi de un caracter obligatoriu, doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății. Mai mult, în actul adițional la CCM al SNTFM CFR MARFĂ se menționează în mod expres că premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă în anul 2009 și nici în anul 2010.
Cu privire la prima de vacanță pe anul 2010 a arătat că i-a fost acordată, fapt dovedit cu fluturașii de salariu.
În ceea ce privește plata sumelor actualizate cu coeficientul de inflație și dobândă legală până la data efectuării plății, pârâta a arătat că atât dobânda legală cât și actualizarea cu indicele de inflație reprezintă tot despăgubiri și au aceeași natură juridică, ambele reprezentând daune și, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.
În scop probator, pârâta a depus: extras CCM al SNTFM CFR MARFĂ SA aferent anului 2009/2010, actul adițional la CCM aferent anului 2009/2010, BVC al SNTFM CFR MARFĂ SA pe anul 2010.
La data de 01.07.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, în care a solicitat să nu se țină seama de apărările pârâtei, acestea fiind neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr.5700 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta OBLOJEA F., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M CFR MARFĂ SA – SUCURSALA BANAT OLTENIA SA, ca neîntemeiată
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 calculat în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 și cel plătit, sumă actualizată și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte, inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum a reieșit din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, s-a considerat că nu există obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-a reținut următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. S-a precizat în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru Ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar. Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În concluzie, instanța a respins aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Cu privire la ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, instanța a constatat că a fost plătit de unitatea pârâtă, așa cum a rezultat din copia statului de salariu aferent lunii mai 2010 depus la dosar, dar nu s-a făcut dovada că acesta a fost calculat în raport de salariul de bază 700 lei prevăzut în CCM la nivel de ramură transporturi, fiind încălcate dispozițiile art. 49 alin. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional care a prevăzut că "salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă" (primă de vacanță cum o numește reclamanta).
Ca urmare instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului diferența dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 calculat în funcție de salariul de bază brut de 700 lei conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010 și cel plătit, sumă actualizată și cu dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă S.N.T.F.M CFR MARFĂ SA – SUCURSALA BANAT OLTENIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că instanța de fond a procedat în mod greșit la obligarea societății către reclamant la plata diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă.
1. A învederat instanței de apel că, prin sentința nr. 7814/2012, pronunțată în dosarul nr._/63/2012, Tribunalul D. a obligat societatea la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pe perioada 21.09._10. Drepturile efectiv plătite pe perioada 21.09._10 au inclus pe lângă salariul de bază al reclamantului atât sporurile permanente înscrise în carnetul de muncă, alte sporuri și toate drepturile bănești de care a beneficiat în perioada respectivă.
La acest salariu rezultat în urma recalculării s-au adăugat toate drepturile bănești de care reclamantul a beneficiat în perioada respectivă și anume, salariul de încadrare, sporuri permanente, sporuri nepermanente, indemnizație concediu și prima de vacanță pe anul 2010 (ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă).
Toate drepturi au fost avute în vedere la recalcularea drepturilor bănești acordate prin sentința nr. 7814/2012, drepturi care i-au și fost achitate reclamantei din prezenta prin O.P. nr.2383/17.12.2013, nr. 365/28.02.2013 și nr. 1381/02.10.2013.Așadar, în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata către reclamant a diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010 și cea efectiv plătită.
2. Instanța de fond a procedat în mod greșit obligând societatea la actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală.Dobânda legală și actualizarea sumei cu indicele de inflație reprezintă o dublă despăgubire, ambele având aceeași finalitate.
În acest sens, s-a pronunțat și instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de Procurorul General. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) că "orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
În acest caz, reclamantul a solicitat instanței să-i acorde o dublă despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Sumele care reprezintă drepturi salariale nu sunt purtătoare de dobândă, astfel că în mod nefondat instanța de fond a admis capătul de cerere privind dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație.
Atât dobânda legală cât și actualizarea cu indicele de inflație reprezintă tot despăgubiri și au aceeași natură juridică, ambele reprezentând daune și, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.
Pentru aceste considerente și ținând cont de întregul material probator administrat, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, iar pe fond respingerea în totalitate a acțiunii formulate de către O. F., ca neîntemeiată.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466- 482 Noul Cod procedură civilă.
Apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.7814/20.11.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._/63/2012, devenită irevocabilă prin decizia 2592 din 19.03.2013 a Curții de Apel C. - Secția I Civilă, unitatea angajatoare a fost obligată față de reclamant la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite, pentru perioada 21.09._10, actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
Așadar, cu putere de lucru judecat instanțele anterioare au stabilit că pârâta trebuie să plătească reclamantei toate drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, actualizate. Noțiunea de „ drepturi salariale” cu privire la care au dispus instanțele cuprinde nu numai salariul lunar, așa cum este el definit prin art. 159 și art. 160 codul muncii, ci și orice alte drepturi care derivă din acesta.
Ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă prevăzut în CCM la nivel de grup de unități valabil în cursul anului 2010 este un drept salarial negociat de partenerii sociali cu titlu de primă de vacanță deoarece era acordat salariaților la data începerii concediului de odihnă. Prin urmare, făcând parte din drepturile salariale cuvenite angajatului, este evident că acest ajutor a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012, fiind deja recunoscut reclamantei dreptul de a primi respectiva primă calculată la nivelul salariului minim de bază de 700 lei pentru anul 2010, în formă actualizată.
Instanța de apel, din oficiu, potrivit art. 247 Cod procedură civilă, a invocat excepția autorității de lucru judecat, considerând incidente dispozițiile art. 430 Cod procedură civilă.
Astfel, nu este permisă o nouă judecată între aceleași părți, cu privire la același obiect și aceeași cauză, pentru că prima hotărâre judecătorească se bucură de puterea lucrului judecat și o nouă judecată nu poate statua cu privire la același drepturi.
Cum în speță dreptul pretins de reclamantă de a primi de la angajator ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pentru anul 2010, calculat în funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei, actualizat a fost deja recunoscut, deoarece acest drept face parte din drepturile salariale cu privire la care s-a pronunțat sentința evocată anterior, cererea nu mai poate face obiectul unei alte judecăți.
În consecință, față de aceste motive, în baza art.480 al.1 NCPC, Curtea urmează să admită apelul, să schimbe în parte sentința, în sensul respingerii capătului de cerere privind plata diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, calculat la nivelul salariului de bază brut de 700 lei, actualizat de la data plății, pentru autoritate de lucru judecat.
Cât privește acordarea dobânzii, Curtea reține că acest capăt de cerere nu a format obiectul judecății anterioare, astfel că, sub acest aspect nu există autoritate de lucru judecat. Insă, sunt nefondate criticile formulate pe fondul cauzei, deoarece acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, acestea având temeiuri de drept si scopuri diferite. Temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de prevederile art.166 din Codul Muncii, iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației ce îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare in intervalul de timp scurs de la data scadenței si cea a plății efective a sumei datorate. Așadar, în mod întemeiat instanța de fond a acordat reclamantului dobânda legală aferentă diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, calculat în raport de salariul de bază brut 700 si cel plătit, ce au făcut obiectul judecății anterioare, fiind posibil cumulul dintre suma rezultată ca urmare a reactualizării cu indicele de inflație si dobânda legală.
Pe de altă parte, recursul în interesul legii invocat în apel nu are legătură cu speța de față, întrucât acesta statuează numai asupra interdicției de inserare a clauzei penale în contractele de împrumut.
Respingerea celorlalte capete de cerere nefiind criticată de către reclamantă a intrat în puterea lucrului judecat si va fi menținută, ca atare, instanța neputându-se substitui părților pentru o verificare ce nu a fost cerută, în condițiile legii.
In raport de aceste considerente, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind plata diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, calculat la nivelul salariului de bază brut de 700 lei, actualizat de la data plății, pentru autoritate de lucru judecat.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile privind capetele de cerere respinse si obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul apelanta-pârâtă S.N.T.F.M CFR MARFĂ SA – SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr.5700 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Oblojea F. cu domiciliul în C., localitatea Rovine, nr.128, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata diferenței dintre ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pe anul 2010, calculat la nivelul salariului de bază brut de 700 lei, actualizat de la data plății, pentru autoritate de lucru judecat.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.5700 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
4 ex./28.01.2014
Jud. fond C. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 262/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
