Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2459/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2459/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 15496/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2459

Ședința publică de la 10 Iunie 2014

Președinte: - Florența C. C.

Judecător: - L. M. L.

Grefier: - A. P.

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. I. S. HARET D. pentru T. M., U. P.-C., V. V., V. O.-A., V. C.-V. M. D. C., O. G., Păpălău D., O. Ouiu, P. C.-D., cu sediul în C., .. 6, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1011/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. TRANSPORTURI CĂI FERATE, cu sediul în C., .. 15, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:

- prin încheierea de ședință din data de 10 iunie 2014, a fost recalificată apel calea de atac exercitată;

- apelul este declarat și motivat în termenul legal;

- solicitarea apelantului reclamant de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând că, din eroare, alături de membrii de sindicat T. M., U. P.-C., V. V., V. O.-A., V. C.-V., au fost conceptați în cauză și M. D. C., O. G., Păpălău D., O. Ouiu, P. C.-D., reprezentați de reclamantul S. I. S. HARET D., a dispus rectificarea conceptei acest sens.

Luând act de solicitarea apelantului reclamant de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.

CURTEA

Asupra apelului de față.

Prin sentința civilă nr.1011/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" S. INVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. cu sediul în C., ..6, jud. D., pentru membrii de sindicat T. M. având CNP:_, U. P.-C. având CNP:_, V. V. având CNP:_, V. O.-A. având CNP:_, V. C.-V. având CNP:_ împotriva pârâtului L. T. TRANSPORTURI CĂI FERATE C. cu sediul în C., ..15, jud.D..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamanții au fost salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea pârâtei la plata dobânzilor asupra unor drepturi cuvenite și neacordate stabilite prin sentința nr.221/2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009.

Prin această sentință, definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de sindicatul reclamant în contradictoriu cu școala pârâtă Grupul Școlar Industrial Transporturi Căi Ferate și s-a dispus obligarea pârâtului să calculeze drepturile salariale ale reclamantilor, membri de sindicat, rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și să plătească acestora diferențele salariale dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite, corespunzător activitatii desfășurate de acestia în cadrul unității pârâte, conform prevederilor Legii 221/2008 de aprobare a OG nr.15/2008, începând cu 01.10.2008 pânăla 31.12.2009, sume reactualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.

Din observarea sentinței nr.221/2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul menționat, membrii de sindicat reclamanți reprezentați de sindicatul reclamant nu s-au regăsit ca părți, obligatia de plată în sarcina unității scolare pârâte a drepturilor respective fiind stabilită pentru sindicatul reclamant, nici unul dintre membrii de sindicat reclamanti reprezentanți de sindicat în cauzade față, neregăsindu-se în acest titlu.

Conform art.166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor– cu condiția ca acestea să fie stabilite printr-un titlu executoriu.

În speță, însă reclamantul nu a făcut dovada existenței unui titlu prin care unitatea școlară pârâtă să fi fost obligată către membrii de sindicat reprezentați în cauză,la plata unor sume de bani de natura celor pretinse în dosar, în titlul executoriu invocat- constând în ..2010 – neregăsindu-se nici unul din membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat cerea de față.

În lipsa unui titlu care să ateste existența unui debit în sarcina angajatorului nu s-a justificat nici cererea privind obligarea acestuia la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului .

În consecință, având considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. I. S. HARET D.,pentru T. M., U. P.-C., V. V., V. O.-A., V. C.-V. M. D. C., O. G., Păpălău D., O. Ouiu, P. C.-D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sentința în care figurează persoanele respective a fost completată prin două îndreptări de erori materiale, de care instanța nu a ținut cont. În consecință, persoanele din dosar sunt îndreptățite să primească dobânzi la sumele cuvenite prin hotărârea judecătorească.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza pe fond, să modifice sentința 1011/26.02.2014, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Deși legal citat intimatul pârât nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 10.06.2014 calea de atac exercitată împotriva sentinței civile 1011/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul D. a fost recalificată ca fiind apel ,în raport de dispozițiile art.466 al.1 și 152 Cod procedură civilă.

Apelul este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :

Potrivit art.480 al.3 Noul Cod de Procedură Civilă ,în cazul în care se constată că ,în mod greșit ,prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului,instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evocând fondul.

Examinând soluția primei instanțe,prin prisma dispozițiilor legale susmenționate ,Curtea constată că prin sentința atacată în cauză ,acțiunea a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului.

Astfel ,prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de apelanții reclamanți ,reținând că nu s-a făcut dovada existenței unui titlu prin care pârâta unitatea școlară să fi fost obligată către membrii de sindicat reprezentați în cauză ,la plata unor sume de bani de natura celor pretinse în dosar.

În acest sens ,Curtea constată că în faza apelului ,a fost depusă la dosar ,încheierea din data de 09.10.2013 ,prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr.221/21.01. 2010 a Tribunalului D. ,potrivit căreia apelanții reclamanți se regăsesc printre membrii de sindicat pentru care s-a admis acțiunea ,în cadrul dosarului_/63/2009.

Față de aceste motive ,constatând că reclamanții apelanți au făcut dovada existenței unui titlu prin care unitatea școlară pârâtă să fi fost obligată către membri de sindicat reprezentați în cauză ,la plata unor sume de bani ,Curtea în baza art.480 al.3 Cod procedură civilă ,urmează să admită apelul ,să anuleze sentința atacată și să rețină cauza pentru rejudecare în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de reclamantul S. I. S. HARET D. pentru T. M., U. P.-C., V. V., V. O.-A., V. C.-V., cu sediul în C., .. 6, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1011/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. TRANSPORTURI CĂI FERATE, cu sediul în C., .. 15, jud. D..

Anulează sentința 1011/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și reține cauza spre rejudecare în fond.

Stabilește termen la 08.07.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2014

Președinte,

Florența C. C.

Judecător,

L. M. L.

Grefier,

A. P.

Red.Jud.M.L.L./18.06.2014

Tehn.I.C./ex.4/

Jud.Fond/D. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2459/2014. Curtea de Apel CRAIOVA