Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5052/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5052/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 2299/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5052/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -E. S.
Judecător- M. M.
Grefier -V. R.
****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta UNIUNEA S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat A. M., împotriva sentinței civile nr. 2121 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții ȘCOALA G. NEGRENI, cu sediul în ., C. L. NEGRENI, județul Gorj, ȘCOALA G. TG.LOGREȘTI, județul Gorj și C. L. TG. LOGREȘTI, județul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat excepția tardivității apelului formulat de reclamanta Uniunea S. Libere din Învățământ Gorj, iar prin motivele de apel s-a solicitat, în temeiul art. 411 NCPC, judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2121 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. L., invocată de acesta.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta Uniunea S. Libere din Învățământ Gorj pentru membrul de sindicat A. M., în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NEGRENI, cu sediul în ., C. L. NEGRENI, județul Gorj, ȘCOALA G. TG.LOGREȘTI, județul Gorj și C. L. TG. LOGREȘTI, județul Gorj.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Uniunea S. Libere din Învățământ Gorj în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul este tardiv.
Curtea, din oficiu, în ședința publică din 10.12.2014, a invocat excepția tardivității apelului declarat de pârâtul C. L. Tg.J., pe care a examinat-o cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod pr. civ.
Coroborând prevederile art.215 cu art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 Cod pr. civ. precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel. În speță, se constată că apelantul pârât a primit sentința la data de 03.10.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 44 din dosarul de fond, apelul a fost declarat la Tribunalul Gorj la data de 15.10.2014, deci peste termenul legal.Ca atare, față de textele legale menționate, Curtea, urmează să respingă apelul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de apel care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul declarat de reclamanta UNIUNEA S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat A. M., împotriva sentinței civile nr. 2121 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții ȘCOALA G. NEGRENI, cu sediul în ., C. L. NEGRENI, județul Gorj, ȘCOALA G. TG.LOGREȘTI, județul Gorj și C. L. TG. LOGREȘTI, județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.12.12.2014
j.f. M.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 20/2014.... → |
|---|








