Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2682/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2682/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 11496/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2682/2014

Ședința publică de la 24 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. C. G.

Judecător M. P.

Grefier D. S. O.

x.x.x.x.x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul I. ȘCOLAR

JUDEȚEAN M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 1522/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT I. M. G., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M. și intimatul pârât L. DE A. "I.ȘT. PAULIAN", cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., având ca obiect „drepturi bănești L.315/2006 (100 euro anul 2010)”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC și respectiv art. 394 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin sentința civilă nr. 1522/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele reclamantei membră de sindicat I. M. G., în contradictoriu cu pârâții L. de A. „I.Șt. Paulian” Drobeta Tr.S. și I. Școlar Județean M..

A fost obligat pârâtul L. de A. „I.Șt.Paulian” Drobeta Tr.S. să plătească reclamantei c/val. sumei de 100 euro reprezentând ajutor financiar aferent anului 2010 pentru achiziționarea de cărți sau programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății.

A fost obligat pârâtul I. Școlar Județean M. să aloce unității școlare sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta membră de sindicat I. M. G. este cadru didactic, iar în anul 2010 și-a desfășurat activitatea la pârâtul L. de A. „I.Șt.Paulian” Drobeta Tr.S. (conform mențiunilor din carnetul de muncă ).

Prin acțiunea de față formulată în numele reclamantei membră de sindicat I. M. G. de U. S. Libere din Învățământ M. în baza art.28 al.2 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, se solicită obligarea pârâților la plata actualizată a sumei reprezentând contravaloarea în lei a stimulentului de 100 euro aferent anului 2010.

Față de solicitarea reclamantei, Tribunalul a reținut că prin art.1 din Legea nr. 315/2006 (în vigoare pentru perioada în litigiu) s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătății calității activității didactice. De asemenea, art.2 din aceeași lege prevedea că ajutorul financiar prevăzut la art.1 se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.

Prin HG nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006. Potrivit art.2, 3 din HG nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă anual de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea pe bază de cerere formulată de beneficiar.

De asemenea, art. 5 al.6 din aceeași hotărâre, dispune că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, inspectoratele școlare fiind obligate a aloca lunar către unitățile de învățământ sumele necesare efectuării plății ajutoarelor. Potrivit art.4 din HG 453/2007, scopul acordării acestui ajutor financiar constă în asigurarea perfecționării activității cadrelor didactice, a creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar, beneficiarii ajutorului achiziționând programe educaționale sau cărți pe suport electronic, precum și cărți pe suport de hârtie.

Raportând dispozițiile legale anterior enunțate la situația de fapt din speță, s-a constatat că reclamanta – membră de sindicat a solicitat în termenul legal acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 315/2006 potrivit cărora reclamanta – membră de sindicat beneficiază de contravaloarea în lei a ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, precum și faptul că aceasta nu a beneficiat de acest ajutor, se apreciază că reclamantei i se cuvine acest ajutor.

Prin neacordarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006, pârâții au încălcat și dispozițiile art.40 al.2 lit.c Codul muncii republicat, care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Așa fiind, a fost obligat pârâtul L. de A. „I.Șt.Paulian” Drobeta Tr.S. să plătească reclamantei membră de sindicat I. M. G. echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății reprezentând ajutor financiar aferent anului 2010 acordat conform Legii nr. 315/2006, iar pârâtul I. Școlar Județean M. va aloca unității școlare sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Referitor la solicitarea privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești datorate s-a apreciat că este nefondată, deoarece prin calcularea diferenței neplătite în raport de cursul de schimb valutar la data plății, se realizează acoperirea în întregime a prejudiciului produs reclamantei.

Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe a sentințe a declarat apel pârâtul

I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivând apelul, a arătat că în conformitate cu prevederile art.5 din Normele Metodologice ale HG 453/2007, unitățile școlare solicită lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar ISJ solicită de la MECTS până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

A mai precizat că potrivit art.5 alin 4 din aceeași metodologie,direcția Generală Buget Finanțe din cadrul MECTS trebuie să aloce lunar inspectoratelor școlare sumele aferente ajutorului financiar, în limita creditelor bugetare deschise.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art.15 alin.1 lit.k din Legea 118/2010, nu se mai acordă ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006, prevederile legale în cauză fiind abrogate.

Apelul este nefondat, și se va respinge, pentru considerentele ce succed:

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

În articolele 3 și 4 din Legea nr. 315/2006 se menționează că unitățile de învățământ care au calitatea de angajator urmează să elibereze cadrelor didactice documentele necesare valorificării acestui ajutor, iar sumele necesare acordării ajutorului financiar sunt asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin H.G. nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, arătându-se care sunt beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de lege și procedura de acordare a acestuia, specificându-se faptul că beneficiază de acest ajutor financiar cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar și care sunt în activitate, iar ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și care păstrează și completează carnetul de muncă, pe baza unei cereri formulate de către beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.

Astfel, potrivit HG nr. 453/2007 art. 5:

(2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

(3) Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.

(4) Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.

(5) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.

Susținerea pârâtului, în sensul că a fost în mod nelegal obligat la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți, este nefondată, deoarece prin dispozitivul hotărârii nu s-a prevăzut o astfel de obligație, Tribunalul aplicând corect dispozițiile legale enunțate, obligând doar unitatea școlară la plata efectivă.

I. Școlar a fost obligat doar să aloce unității școlare angajatoare sumele necesare, această obligație fiind subsecventă celei de a solicita ministerului de resort necesarul de deschideri de credite bugetare.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie invocate, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR

JUDEȚEAN M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 1522/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT I. M. G., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M. și intimatul pârât L. DE A. "I.ȘT. PAULIAN", cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., având ca obiect „drepturi bănești L.315/2006 (100 euro anul 2010)”.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2014.

Președinte,

O. C. G.

Judecător,

M. P.

Grefier,

D. S. O.

Red.Jud. M.P.

Thn.Red.DO/5ex./27.06.2014

Jud.fond – C.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2682/2014. Curtea de Apel CRAIOVA