Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 6951/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 20/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, soluționarea apelului declarat de reclamatul S. "T. "- Regionala CF C. pentru Popirtan Gh. O., Nila M. D., M. M. D., Ibras M. I., S. P. M. cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.5813 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. Națională de Căi Ferate "CFR "SA cu sediul în București, .. 38, sector 1 și C. Națională de Căi Ferate "CFR "SA- Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul reclamant avocat Gătejescu A. F., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că apelul este declarat în afara termenului legal.
La interpelarea instanței cu privire la excepția tardivității apelului formulat, avocat Gătejescu A. F., a solicitat respingerea acestei excepții, precizând că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.5813 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins cererea de renunțare la judecată.
S-au respins ca neîntemeiate excepțiile.
S-a respins cererea formulată de S. "T. "- REGIONALA CF C. pentru membrii de sindicat POPIRTAN GH. O., NILA M. D., M. M. D., IBRAS M. I., S. P. M., cu sediul în C., ., în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. (CNCF CFR S.A.), cu sediu în București, .. 38, sect. 1, CF_, C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul în C., . CF_, ca neîntemeiată
S-a reținut că cererea de renunțare la judecata unor capete de cerere este formulată de către avocat, pentru sindicat, dovedind cu act autentic pentru mandat special în vederea exercitării dreptului de dispoziție. Însă sindicatul nu face dovada, la rândul său, că a primit împuternicire scrisă în acest sens de la salariați.
În temeiul dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, sindicatul are chiar calitate procesuală activă, iar nu numai o calitate de mandatar (alin.3), însă în temeiul unei împuterniciri scrise din partea salariatului (alin.2). dacă la exercitarea dreptului la instanță este necesară dovadă scrisă, având în vedere și principiul simetriei formelor, la renunțarea la judecată, act de dispoziție cu efecte energice, se impune prezentarea unui înscris prin care salariatul își manifestă acordul în acest sens.
În speță, avocatul reclamantului nu făcut această dovadă scrisă (chiar și cu înscris sub semnătură privată, din partea salariatului, pentru sindicat).
Prin urmare, instanța a respins cererea de renunțare la judecată.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar nu de 6 luni.
Referitor la perioada pentru care se solicită drepturile, intervalul vizat este 2010, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului în anul 2013.
Astfel, instanța a constatat că se încadrează în termenul de prescripție de trei ani.
Pentru drepturile aferente 2009, scadența este tot în cursul anului 2010, moment de la care începe să curgă termenul. Întrucât pârâtul nu a dovedit concret care este acest moment, nu se poate stabili că s-a împlinit prescripția.
Prin urmare, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției.
Asupra fondului s-a reținut că reclamanții sunt angajați ai societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până a 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul î care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu există obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-a reținut următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. S-a precizat în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11 04 2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.
De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.
În concluzie, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.
Împotriva sentinței a declarat apel S. "T. "- REGIONALA CF C. pentru membrii de sindicat POPIRTAN GH. O., NILA M. D., M. M. D., IBRAS M. I., S. P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare apelului, apelantul a învederat următoarele:
1. Referitor la respingerea cererilor de renunțare depuse în numele salariaților reprezentați de S. T. Regional CF C., prin reprezentantul ales Av. Gatejescu A. F. se menționează faptul că salariați reclamanți au mandatat organizația sindicală în baza Legii 62/2011 să acționeze în judecată în vederea recuperării drepturilor salariile, aplicabile fiind în cauză dispozițiile art. 28 și astfelconsideră că înmod greșit instanța de fond a respins cererea de renunțare.
A menționat de asemenea apelanta că la data întocmirii procurii notariale prin care organizația sindicala era mandatată să împuternicească reprezentantul convențional să renunțe la judecata exista acordul expres al salariaților de a renunța la judecarea celor două capete de cerere menționate.
2. Prin prevederile CCM încheiat la nivel de grup de unități s-a creat o obligație fermă a acordării unor drepturi salariale, nu doar o posibilitate de acordare a acestora.
De asemenea, faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății de acordare a acestor drepturi nu poate fi interpretat în sensul solicitat de apelantă, ca inexistența dreptului, deoarece existența sa rezultă dinclauzele contractuale în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestora și nicidecum acordarea sau neacordarea lor.
Din modul de redactare a prevederii art.30 contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități se observă că acesta nu instituie o facultate, ci o obligație în sarcina angajatorului care este condiționată de conduita angajatorului la locul de muncă.
În speța dedusă judecății nu s-au administrat probe din care să rezulte ca reclamanta intimată nu a avut o conduită corespunzătoare la locul de muncă sau că ar fi fost sancționată în perioada de referință.
Conform dispozițiilor art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parte.
Apărările apelantei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot întregi voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salarii.
Revenind la dispozițiile art. 243, alin.1, lit, b Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, impunându-se părților ca și legea, astfel că executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.
Prin art. 40, alin.2 Codul muncii raportat la art.155 si 243 Codul muncii și art.41, alin. 5 din constituție se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și contractelor individuale de muncă, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.Referitor la drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductivă, apelanta mai învederează faptul că în data de 07.04.2011, la solicitarea societății angajatoare s-a încheiat un protocol prin care se recunoaște expres existența drepturilor aferente Premierii de Ziua Feroviarului, Primei de P., Primei de C. și Salariul Suplimentar șipropune federațiilor sindicale reprezentative o modalitate amiabila de eșalonare a plății acestor drepturi având ca scop evitarea procedurii de executare, convenție care dovedește existența dreptului fapt recunoscut de angajator.
Apelanta mai învederează faptul că în materia litigiilor de muncă în cazul conflictelor de muncă derivate din nerespectarea dispozițiilor Contractelor Colective de Muncă pentru perioada când la nivelul unității intimate nu exista o reglementare proprie erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar care este contractul colectiv de muncă imediat superior.
In acest sens sunt aplicabile dispozițiile art. 247 Codul Muncii care stabilesc în mod expres că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de munca, se aplică contractu1 colectiv de muncă la nivel superior.
In concluzie nu se poate susține că pentru perioada în discuție ar exista un vid contractual între părți, contractele încheiate la nivel de grup de unități aplicându-se în conformitate cu prevederile art.11, alin.1, lit.b din Legea nr.130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010:
In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anulai precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor."
Referitor la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010 și sărbătorilor de P. pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul_:
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități dintransportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 71 următoarele;
"In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; (.,.).
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;"
Apelanta solicită ca instanța să observe la paragrafele enunțate mai susexpresiile „vor primi”, „va fi acordat”, "vor mai beneficia” și „se va acorda” au un caracter imperativ neacordând angajatorului posibilitatea de a le omite.
Precizează de asemenea apelanta, că în calitate de angajator, pârâta nu i-a acordat aceste drepturi salariile, încălcând astfel prevederile art.40, alin.2, litera c) dinvechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), potrivit căruia: "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
Potrivit dispozițiilor articolului 238, aliniat 1, din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), "contractele colective de muncă nupot conține clauze care să stabilească drepturi la unnivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede ca la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Mai mult, în cadrul Contractului Colectiv de Munca al societății angajatoare valabil pentru perioada 2009-2010, la articolul 2, aliniat (2) este prevăzut faptul că "Părțile se obligă ca la negocierea CCM să nu susțină și să nu promoveze clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior sau prin legislație"", iar aliniatul (7) prevede că Prevederile prezentului contract .colectiv de muncă se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde vor adapta prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse”.
Ținând cont de dispozițiile art. 241, aliniat 1, litera c) din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea dată), pentru perioada dedusă judecății "clauzele contractelor colective de muncă produc afecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".
Potrivit articolului 3, aliniat (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 prelungit prin act adițional până la data de 23.12.2010, (contract la nivel superior contractului colectiv de muncă încheiat la societatea angajatoare) clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă (,,..) șide asemenea, părților le revine obligația de a respecta prevederile din respectivul contract colectiv de muncă.
Apelanta a mai solicitat instanței să observe totodată că semnatar al acestui Contract Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 și al actului adițional de prelungire a valabilității până la data de 28.12.2010, este și societatea pârâtă care are în subordine directă Sucursala C..
Potrivit articolului 3, aliniat 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 (contract la nivel superior Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar), clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați la unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
De asemenea s-a solicitat să se observe totodată Anexa 5 la acest CCM în care sunt nominalizate unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, unde la poziția 2 se regăsește societatea, pârâtă CNCFR CFR SA București, cea care are în subordine directă Sucursala CREIR C..
Menționează că potrivit art.7, aliniat 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Ca atare, pentru perioada dedusă judecății, contractul colectiv de munca încheiat de societatea angajatoare pentru perioada 2009-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București nu trebuia să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și anume Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
În aceste condiții, pârâta avea obligația să îi acorde salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010 și ajutorul material cu ocaziasărbătorilor de C. pentru anul 2010 și sărbătorilor de Paste pentru anul 2010 și de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010,
Totodată, s-a solicitat să se observe faptul că articolul 2, aliniat (8) din CCM al societății angajatoare, articolul 5, paragraf (6) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ca si articolul 5, aliniat (6) din Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevăd același lucru și anume că, "încazul în care părțile își încalcă obligațiile lor prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere lega! executarea întocmai sau, după caz prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al său".
De asemenea, articolul 38 din Codul Muncii stipulează că "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile prevăzute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.478 și urm., pct.2 NCPC, solicitând admiterea probei cu înscrisuri și expertiza contabilă.
Apelul este tardiv.
Potrivit prevederilor art 468 al 2 NCPCiv. si art.215 din Legea 62/10.05.2011 privind dialogul social, în materia litigiilor de muncă, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 (1) NCPC precizează; când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
În speță, se constată că apelantul pârât a primit sentința la data de 16.10.2013, conform dovezii de înmânare aflată la dosarul de fond, și întrucât apelul a fost înregistrat la Tribunalul D. la data de 29.10.2013, iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa, instanța urmează să respingă ca tardiv apelul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.248 NCPC soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv apelul declarat de reclamatul S. "T. "- Regionala CF C. pentru Popirtan Gh. O., Nila M. D., M. M. D., Ibras M. I., S. P. M. cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.5813 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. Națională de Căi Ferate "CFR "SA cu sediul în București, .. 38, sector 1 și C. Națională de Căi Ferate "CFR "SA- Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C. cu sediul în C., ., județul D.,
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red.jud.D.S.
Tehn.M.D.5 ex
J.f.I.S.V.
17.01.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
