Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3554/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3554/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 14283/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3554
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant V. C. C. împotriva sentinței civile nr. 3140 din 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta pârâtă . BUCUREȘTI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant V. C. C. reprezentat de avocat F. G., lipsind apelanta pârâtă . BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat F. G., pentru apelantul reclamant V. C. C., a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată conform motivelor expuse în cererea de apel, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 3140 din 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V. C. C., în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei pe perioada dedusă judecății, așa cum rezultă din documentele de muncă atașate la dosarul cauzei.
Asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare , instanța a constatat că este neîntemeiată și o va respinge ca atare, întrucât existența unor contracte colective de muncă la nivel de unitate și invocarea aplicabilității unor acte normative nu lipsește părțile care reclamă o încălcare a acestora de dreptul de a se adresa instanței de judecată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat pentru drepturile bănești pe anii 2011-2012 în raport de sentința 4670/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, sentință irevocabilă prin decizia 9001/16 octombrie 2013 a Curții de Apel C., s-au reținut următoarele:
Potrivit art 431 alin 1 NCpc, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
În litigiul anterior, pârâtul angajator . mai fost chemat în judecată printr-o cerere formulată de Alianța Sindicală Feroviară C. în numele membrilor de sindicat printre care și reclamantul din cauza de față, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, pentru perioada 01 01_12.
Prin urmare, față de faptul că dreptul dedus judecății a fost analizat în persoana reclamantului ( titular al dreptului ) și nu față de reprezentantul său -Alianța Sindicală Feroviară C., pe aceleași temeiuri de drept, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat, motiv pentru care acțiunea pendinte vizând diferențele de drepturi salariale pe perioada 01 01_12 va fi respinsă întrucât există autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, rămânând de analizat perioada 01 01_13, instanța a reținut în ceea ce privește clauzele CCM referitoare la valoarea salariului minim brut, prin HG nr. 1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2012 la o valoare de 700 lei lunar HG 1225/2011, act normativ în vigoare până la 01 02 2013.
În speță, s-a constatat că reclamantul în stabilirea drepturilor sale salariale se raportează la formula de calcul prevăzută în CCM unic la nivel de unitate pe anii 2011-2013, formulă în baza căreia salariul său s-a calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate, la o valoare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și a coeficientului 1 de ierarhizare.
Astfel, s-a constatat că acest din urmă salariu de bază brut este sub valoarea prevăzută de HG nr. 1225/2011 și de H.G. 23/22.01.2013.
Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Prin urmare, nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul reclamantului, formulă în care salariul minim brut garantat pe țară prevăzut de HG 1225/2011 și H.G. 23/22.01.2013 să intre ca și element, angajatorii trebuie doar să respecte acest prag minim stabilit anual prin acte normative succesive.
Însă, salariul de bază al reclamantului a fost stabilit la un nivel mult mai mare decât cel prevăzut de actele normative emise de Guvern, așa cum rezultă din actele adiționale la contractul de muncă aflate la dosarul cauzei.
Reclamantul a mai invocat și disp. art. 159 alin 1, 2 C. muncii ( actual art. 164 alin 1 și 2 din C muncii), dispoziții care prevăd că " Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor și că "Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară ".
Așa cum s-a arătat mai sus, cerințele acestor texte au fost respectate, reclamantul având un salariu de bază brut negociat mai mare decât salariul minim brut garantat pe țară.
Mai mult, aceste dispoziții legale nu fac vreo referire la o formulă de calcul prin care salariul să se calculeze prin raportare la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate și care să țină seama de valoarea salariului minim brut garantat pe țară, ci prevăd doar obligația angajatorului de a stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă al căror cuantum să nu fie mai mic decât valoarea salariului minim brut garantat prev de HG 1193/2010, HG nr.1225/2011, HG 23/2013.
De altfel, acest salariu minim brut garantat a existat și în perioada de valabilitate a CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, iar pentru perioada anterioară datei de 01.01.2011, reclamantul nu a invocat nerespectarea HG 1051/2008,HG 1193/2010, respectiv că salariul său s-ar calcula raportat la această valoare a salariului minim brut garantat prevăzut de aceste acte normative, ci că se raportează doar la valoarea salariului prev. de clasa 1 de salarizare menționată în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul V. C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
O prima critica vizează admiterea excepției autorității de lucru judecat astfel, intre părțile din dosarul nr._ soluționat irevocabil si părțile din acest dosar nu exista identitate.
Mai mult, diferă si temeiul de drept, in sensul ca in dosarul nr._ s-au invocat doar dispozițiile HG 1193/2010 si ale HG 1225/2011 in timp ce în prezenta cauza, s-au invocat pe lângă cele doua hotărâri de guvern si dispozițiile contractului de munca la nivel de unitate pentru perioada 2011-2012 si ale contractului colectiv de urnea la nivel de ramura.
Diferența din acest punct de vedere este esențiala, în condițiile în care instanța de fond care a soluționat cauza ce a format obiectul dosarului nr._, a apreciat ca fata de temeiul legal invocat (HG 1193/2010 si HG 1225/2011) parata a acordat salarii care nu au fost mai mici decât cele prevăzute în hotărârile de guvern sus menționate.
Însa, salariul de baza pe care parata trebuia sa-l plătească, rezulta din aplicarea indicilor de ierarhizare la salariul minim pe economie (cel prevăzut in hotărârilor de guvern). Având in vedere ca nu se invocase ca si temei de drept si contractul colectiv le munca,instanța de fond a apreciat ca salariile primite de muncitori depășeau minimul prevăzut de cele doua hotărâri de guvern.
În situația de față este vorba de un alt temei de drept si in funcție de coroborarea actelor normative indicate, instanța de judecata trebuie sa stabilească daca pretențiile sunt justificate sau nu.
S-a criticat de asemenea faptul ca instanța nu ar fi trebuit sa se pronunțe si pe fond, atât timp cat a admis excepția autorității de lucru judecat.
Soluția privind fondul cauzei este de asemenea greșita, pentru următoarele argumente:
Referitor la salariul de baza (componenta fixa a salariului), s-a arătat ca potrivit art. 164 alin.l din Codul Muncii: "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor.... " De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, „Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. ".
Deci, prin dispozițiile HG 1193/24.11.2010, HG 1225/14.12.2011, respectiv HG 23/22.01.2013- legiuitorul a stabilit la nivel național salariul de baza minim brut, întrucât potrivit art. 164 alin. l din Codul Muncii, salariul de baza minim brut se stabilește prin hotărâre de guvern in urma consultării patronatelor si sindicatelor. In continuare, potrivit formulei de calcul stabilite prin anexa 1 la CCM, respectiv S clasa 1 x K, ar fi trebuit calculate salariile angajaților.
Astfel, pentru stabilirea salariului angajaților, ar ti trebuit ca salariul de baza minim brut S clasa 1 sa se inmulteasca cu coeficientul de ierarhizare a clasei de salarizare a fiecărui salariat.
În raport de cele susținute a solicit admiterea apelului si schimbarea in tot a sentinței, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
În drept, nu s-a indicat temeiul legal.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 09.07.2014 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală,
Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, reținând că în cauză există autoritate de lucru judecat. Este nefondată critica apelantului în sensul că nu este întrunită condiția identității de părți, deoarece prin sentința nr. 4670/2013 Tribunalul D. s-a pronunțat asupra aceleiași cereri, respectiv cererea de calculare a salariului prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare negociați la nivelul unității prin contract colectiv de muncă cu valoarea salariului minim brut pe țară. Reclamantul din cauza de față a figurat pe lista reclamanților care au fost reprezentați de Alianța Sindicală Feroviară C. din cadrul Sucursalei Regionale C. C..
Nu se confirmă nici susținerea apelantului în sensul că ar fi diferită cauza juridică, în sensul că în cadrul dosarului de față ar fi invocat ca temei al drepturilor pretinse și dispozițiile din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Din examinarea cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamantul ar fi invocat ca temei al cererii de chemare în judecată alte dispoziții decât cele din HG nr. 1225/2010, respectiv HG nr. 23/2013.
Curtea constată astfel că sunt nefondate criticile apelantului cu privire la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, iar instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor din art. 431 din Codul de procedură civilă.
Referitor la criticile legate de fondul cauzei, Curtea le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. În analiza sa asupra cererii de chemare în judecată pentru sumele solicitate aferente perioadei 01.01._13, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a legii și dispozițiilor din contract colectiv de muncă pe unitate, reținând că dispozițiile legale invocate de reclamant reglementează un prag minim al salariului de bază brut, nu o formulă care să prevadă calculul salariilor având ca element component salariul minim brut garantat în plată.
Prin HG nr. 1225/2011 statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât acela.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul apelantului angajatorul acordându-i acestuia un salariu de bază superior celui reglementat de actul normativ invocat. Faptul că acest salariu este stabilit, conform contractului colectiv de muncă, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, nu conduce la concluzia că a fost încălcată hotărârea de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceasta.
Se constată astfel că nu există nici un temei juridic legal sau contractual care să oblige angajatorul să calculeze salariul prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare negociați cu valoarea salariului minim brut pe economie stabiliți prin HG nr. 1225/2011.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant V. C. C., având CNP_, domiciliat în C., . jud. D., împotriva sentinței civile nr. 3140 din 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, , în contradictoriu cu apelanta pârâtă . BUCUREȘTI, cu sediul în București, sectorul 1, .. 38 –Sucursala E. C.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
4ex/21.10.2014
Jud. Fond: G. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
