Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2961/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2961/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 5119/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2961/2014
Ședința publică de la 11 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. L.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. cu sediul în municipiul Slatina, .. 64B, județul O., pentru membrii de sindicat: C. G., I. M., B. C. R., B. A., B. M., B. Gigel, S. M., T. R., G. F., C. L., B. F., C. C., V. Nuți, V. A., B. M., V. G., V. E., Dobrișor N., I. F., B. M., M. M., împotriva sentinței civile nr.451/17.04.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. T.”DANUBIUS” CORABIA, cu sediul în orașul Corabia, ., județul O., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 451/17.04.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, pe perioada 01.01._10 și s-a respins acțiunea pe această perioadă ca fiind prescrisă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrilor de sindicat: C. G., I. M., B. C. R., B. A., B. M., B. Gigel, S. M., T. R., G. F., C. L., B. F., C. C., V. Nuți, V. A., B. M., V. G., V. E., Dobrișor N., I. F., B. M., M. M., în contradictoriu cu pârâtul C. T. – Danubius - Corabia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe baza actelor depuse la dosar și în raport de dispoz. art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, s-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Reținând că în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natura salarială solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii și având în vedere data la care a fost introdusă acțiunea – 16.12.2013, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit cu privire la perioada 01.01._10.
Pentru aceste considerente, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune perioada 01.01._10 și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată pentru această perioadă, ca fiind prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Membrii de sindicat, reprezentați de Sindicat în prezenta cauză sunt încadrați în cadrul unității de învățământ pârâte.
Din înscrisurile depuse la dosar s-a mai reținut că anterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 acestea au beneficiat de spor de 10% din salariul de bază pentru condiții nocive și penibile, prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ pârâte.
Începând cu 01.01.2010 salarizarea personalului bugetar pe parcursul anului 2010 s-a efectuat în temeiul legii cadru de salarizare - Legea nr. 330/2009, care a reprezentat regimul juridic în temeiul căruia s-au stabilit salariul de bază, însă și cadrul și condițiile, precum și sporurile care s-au acordat pe parcursul acestui an.
Prin art.12 alin.3 din Legea nr.330/2009 s-a reglementat faptul că în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.
Legea nr.330/2009 cuprinde în Capitolul IV- Modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a legii - și potrivit art. 30 (1) din acest act normativ începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de baza, se introduc în salariul de baza, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. (2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege; (3) reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime in munca si pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute in luna decembrie 2009.
Membrii de sindicat sunt salariații unității de învățământ, fiind salarizați conform anexei II/1.4 Legea nr.330/2009-Reglementări specifice personalului contractual din unitățile bugetare subordonate unităților administrației publice – salarii funcții didactice auxiliare în unitățile de învățământ.
Anexa II Art.3 reglementează posibilitatea acordării sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase ca spor neinclus în salariul de bază dar în anumite condiții.
Astfel în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate personalului salarizat potrivit anexelor nr. II/1.1 - II/14, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor și cu avizul comun al Ministerului Finanțelor Publice si al Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale.
Din analiza acestor dispoziții legale s-a constatat că după . Legii nr.330/2009 personalul din învățământ ar fi putut beneficia de sporurile mai sus menționate, însă numai în condițiile stabilite prin acest act normativ, neavând relevanță în privința acordării sporului pentru condiții periculoase și penibile, faptul că a fost stabilit de Comisia Paritară de la nivelul ISJ O. prin Hotărârea nr.5/12.12.2008.
Reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de al.2 al art.3 din anexa II, în sensul că nu există un regulament aprobat în condițiile legii prin care să se stabilească locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și condițiile de acordare a acestuia.
În consecință, s-a constatat că nu au fost îndeplinite toate condițiile pentru acordarea sporului în baza Legii nr.330/2009, ca spor neinclus în bază.
Din dispozițiile art. 30 alin.5 din Legea nr.330/2009 se deduce că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
- sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda . să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
La baza salarizării unitare reglementate prin prezenta lege stau principiile reglementate prin dispozițiile art. 3 din Legea nr.330/2009, potrivit cărorasistemul de salarizare are un caracterul unitar, în sensul ca prin prezenta lege se reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natura salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege și supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
Din interpretarea dispozițiilor art. 30 alin.1 din Legea nr.330/2009 s-a reținut că începând cu 1 ianuarie 2010 se introduc în salariul de bază, numai sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, ori în situația membrilor de sindicat din prezenta acțiune sporul solicitat s-a acordat prin art.43 din CCM UNIC la nivel de R. Învățământ, art.24 din CCM Unic la nivel Național 2007-2010 și decizia de Consiliului de Administrație al unității școlare care deși au reprezentat convenția părților pe durata valabilității acestora, nu constituie fundament pentru acordarea acestui spor și ulterior încetării valabilității acestora, odată cu reglementarea unui sistem unitar de salarizare.
Astfel, manifestarea expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art.10 din OUG 1/2010 prin care se dispune în mod expres că „ în conformitate cu art.30 din Legea cadru nr.330/2009 ,la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la
data încheierii lor”.
Coroborând dispozițiile legale menționate, s-a constatat faptul că în cauză prevederile din Contractul Colectiv de Muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului pentru membrii de sindicat, nu au fost legal încheiate, întrucât acestea încalcă dispozițiile art.12 al.1 Legea nr.130/2006 și art.162 al.3nCodulnmuncii.
Astfel, potrivit art.12 alin. 1 din Legea nr.130/2006 „contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt prevăzute prin dispoziții legale”.
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă. Or, potrivit susținerilor reclamantului, contractul a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporuri ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispozițiile legale.
Nu au putut fi împărtășită această interpretare, în raport de dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.130/2006 al căror corolar legal este art.162 al. 3 Codul Muncii, care statuează că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor reprezentative.
Astfel, art.8 al.2 din Legea nr.130/2006 prevede: ”clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege”.
Reținând că dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.130/2006 se coroborează cu art.162 al.3 Codul muncii și art.8 din Legea nr. 130/2006, instanța a precizat că sporul solicitat nu putea fi negociat printr-un contract colectiv de muncă, acesta putând fi stabilit exclusiv de legiuitor.
Potrivit art.6 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Pe cale de consecință acordarea acestor sporuri sub forma unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu nu este legală.
Pentru toate aceste considerente instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel S. Învățământului Preuniversitar O. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiții nocive și penibile, în cuantum de 10 % din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu, prestează activitate în condiții grele, nocive, penibile, începând cu data de 01.01.2010 și până la data pronunțării sentinței.
Că judecătorul fondului a făcut o interpretare complet eronată și contradictorie a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 - pe de o parte, a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 30 alin. (5) din lege, pentru ca ulterior să aprecieze că în absența Regulamentului, sporul nu se poate acorda.
Or, art. 30 alin. (5) din lege prevede:
Art. 30 alin. (5): În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009."
Din interpretarea logică a textului rezultă fără putință de tăgadă faptul că personalului care a beneficiat de un spor (indiferent care ar fi acesta) la data de 31 decembrie 2009 nu i se poate diminua sub nicio formă salariul în anul 2010, astfel că sporul trebuie acordat într-un cuantum astfel încât să conducă la un salariu egal cu cel din decembrie 2009. În al doilea rând, la art. 30 alin. (5) din lege se statuează din nou faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate fată de luna decembrie 2009, în același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. (1) din OUG nr.1/2010. mai sus citate.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011. Intervin însă aici și prevederile art. 6 alin. (1) din același act normativ, care prevăd expres că: „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Or, față de faptul că membrii de sindicat au beneficiat până la data de 31 decembrie 2009 de plata sporului pentru condiții periculoase/vătămătoare, este evident că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia să beneficieze de plăți compensatorii care să conducă la o valoare egală cu suma avută la data de 31 decembrie 2009. Condiția de la art.6 alin.(1) din OUG nr.1/2010 este în mod evident îndeplinită, astfel cum rezultă din adeverința emisă de intimata-pârâtă și depusă la dosarul cauzei-lucrează și după data de 01.01.2010 în aceleași condiții cu cele care au îndreptățit-o să beneficieze de „sporul de ecran”.
Numai așa se pot respecta principiile instituite la art.3 lit.c), art.30 alin.(5) din Legea nr.330/2009 și art.5 alin.(1) din OUG nr.1/2010.
Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, în practică, de notorietate fiind situația (cel puțin pentru învățământ)a indemnizației pentru zone izolate. Astfel, înainte de data de 01.01.2010, personalul din unitățile de învățământ din unele localități beneficia de o indemnizație mai mare, astfel cum era aceasta reglementată de HG nr.167/2002. Începând cu data de 01.01.2010, potrivit HG nr. 1613/2009, respectiva indemnizație a fost diminuată, însă tot personalul din unitățile respective a beneficiat de plata sumelor compensatorii, reprezentând diferența dintre indemnizația prevăzută de HG nr. 167/2002 și cea din HG nr. 1613/2009.
În sensul susținerilor privitoare la indemnizația pentru zone izolate este adresa MECTS nr. 1250/13.10.2011 (depusă la dosarul cauzei), conform căreia „indemnizația pentru zone izolate acordată personalului didactic calificat, până la apariția HG nr.1613/2010, se regăsește în sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu la cadrele didactice care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, în conformitate cu prevederile art.6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, astfel încât drepturile salariate determinate după 01.01.2010 să nu fie mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri de Guvern pentru funcția deținută în luna decembrie 2009". Raționamentul se poate aplica și sporului pentru condiții periculoase, în baza acelorași prevederi legale, pentru personalul care a beneficiat de acest drept anterior datei de 01.01.2010 și lucrează și ulterior acestei date în aceleași condiții, astfel încât drepturile salariale să nu fie mai mici decât cele din decembrie 2009.
Trebuie observat însă și faptul că inițial membrilor de sindicat reprezentați le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sumele compensatorii aferente sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare, care le-au fost acordate până la data de 01.01.2010, moment în care plățile s-au sistat în mod nejustificat.
Cu alte cuvinte, intimata-pârâtă unitate de învățământ a recunoscut incidența și a făcut aplicarea prevederilor art. 3 lit c.) și art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009 și ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, pentru ca ulterior să le ignore.
Toate aspectele arătate au fost însă ignorate de judecătorul fondului. Mai mult dacă ar fi să meargă pe raționamentul acestuia, sumele compensatorii nici nu pot fi acordate, ceea ce înseamnă că avu reglementări golite de conținut - art. 30 alin. (5)din Legea nr. 330/2009 și ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010 - ceea ce nu se poate accepta, pentru că ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) Constituție.
De fapt, față de considerentele enunțate în hotărârea atacată, apreciază că judecătorul fondului a ignorat practic dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Aceasta deoarece, în virtutea respectării principiului statului de drept și al principiului constituțional al supremației legii consacrat la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor drepturi pur formale, acordarea sumelor compensatorii cuvenite membrilor de sindicat, prin prisma dispozițiilor art.3 lit. c), art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 și ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, pentru ca dreptul salariaților din sectorul bugetar, reglementat de actele normative aplicabile să nu devină doar o obligație lipsită de conținut.
Un alt aspect ignorat de judecătorul fondului (cu privire la care nu există nicio referire în hotărârea recurată, deși viza exact prevederile art.30 alin.(5) din Legea nr.330/2009) este Decizia nr.11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (dosar nr.10/2012). Instanța supremă a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2010(…) și ale art.30 din Legea nr.330/2009(…) ,personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008”.
Prin decizia invocată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.734/31.10.2012, depusă la termenul din 12.11.2012), Înalta Curte a reținut că „potrivit attz.30 alin.(5) din oul act normativ (Legea nr.330/2009), în anul 2009, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal (...). Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariate ale personalului bugetar fiind evidentă." (...) „Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege."
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, la data de 01.01.2010, reîncadrarea și salarizarea personalului trebuiau făcute conform coeficienților și salariului avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu Legea nr.221/2008. În raport de prevederile art. 517 alin. (4) NCPC, Decizia RIL nr. 11/2012 este obligatorie.
Pentru a da eficiență Deciziei menționate, în litera și spiritul său, raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție se aplică, în mod similar, și în ceea ce privește drepturile incluse în salariu - în speță, sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare - în raport de același art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, pe care atât ei, cât și Instanța Supremă îl invocă. Mai mult, solicită să se observe că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a referit doar la art. 30 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 330/2009 - care se referă la salariile de bază, ci la art. 30 alin. (5) în ansamblul său, deci inclusiv lit. b), care reglementează menținerea sporurilor.
Din moment ce, în aplicarea acestui text, la data de 01.01.2010, salariul de bază – prevăzut la lit. a) a alin. (5) trebuie să fie la același nivel cu cel din luna decembrie 2009, atunci și sporurile - lit b) a alin. (5) - cuvenite personalului din învățământ la data de 31 decembrie 2009 trebuie plătite, cu începere de la 01.01.2010, în condițiile în care membrii de sindicat și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții.
Judecătorul fondului a ales să ignore însă Decizia RIL, deși avea obligația de a-i face aplicarea sau măcar să precizeze motivele pentru care respinge motivele invocate în relație cu aceasta, în virtutea rolului său activ.
Referitor la dispozițiile art. 17 din Anexa nr. II, care fac trimitere la necesitatea existenței unui Regulament, acestea trebuie interpretate în contextul întregii Legi nr. 330/2009 și al OUG nr. 1/2010 (dată în aplicarea Legii nr. 330/2009).
Din moment ce aceste două ultime acte garantează, la nivel de principiu, menținerea drepturilor (inclusiv a sporurilor) avute la data de 31.12.2009 - cu condiția ca persoana să lucreze în aceleași condiții - este evident că legiuitorul a avut în vedere două categorii de salariați: prima - salariați care au avut sporul înainte de data de 01.01.2010 și care trebuie să beneficieze de el, ca sumă compensatorie, după data de 01.01.2010, dacă lucrează în aceleași condiții; a doua - salariați care nu au avut sporul înainte de data de 01.01.2010, astfel că nu pot beneficia de acest drept, decât în măsura în care este prevăzut de Regulamentul prevăzut la art. 17 din anexa nr. II.
Este evident faptul că judecătorul fondului a făcut o confuzie între cele două categorii, din moment ce a reținut doar aplicarea art.17 din Anexă. Practic, în opinia sa, prima categorie nu există, ceea ce nu poate fi acceptat.
Raționamentul eronat referitor la anul 2010, a determinat vicierea hotărârii și referitor la anii următori-de observat că instanța nu s-a pronunțat și în ceea ce privește drepturile aferente anului 2013, ceea ce constituie încă un motiv de nelegalitate al hotărârii apelate.
Cu privire la legitimitatea acordării drepturilor solicitate membrilor de sindicat începând cu data de 01.01.2011, a reiterat argumentele din cererea de chemare în judecată, necombătute de instanță, respectiv:
Art.7 alin.(2) din legea nr.284/2010 stipulează faptul că, în anul 2011, valoarea salariilor de bază utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului plătit din fonduri publice se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011. Aceasta este Legea nr. 285/2010, care la art. 1 alin. (1) reglementează baza de calcul a salariilor pe anul 2011 ca fiind salariul de bază din luna octombrie 2010, căruia i se aplică o majorare de 15%. Ori, în cursul anului 2010, așa cum rezultă expres din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și O.G. nr. 1/2010 (detaliate anterior), salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celor din decembrie 2009, astfel că salariul de bază din luna octombrie 2010 nu poate fi sub nivelul celui din decembrie 2009.
În consecință, din interpretarea coroborată a textelor mai sus citate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009, diminuat conform dispozițiilor Legii nr.118/2010 si majorat cu 15%, potrivit Legii nr. 285/2010.
De asemenea, art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 instituie, ca principiu al salarizării personalului plătit din fonduri publice, echitatea și coerența, inclusiv prin remunerație egală pentru muncă de valoare egală. Ori, membrii de sindicat își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Este deci evident, în aplicarea principiului consacrat de Legea nr. 284/2010 că nu se pot crea asemenea diferențieri pentru muncă de valoare egală, astfel că, ținând cont și de celelalte prevederi legale și constituționale aplicabile, se impunea plata celor două sporuri, atât în anul 2010, cât și în anul 2011.
Însă, pe lângă drepturile plătite la data de 1 ianuarie 2011, cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat au fost privați și de drepturi cuvenite în luna octombrie 2010, dar neplătite în acea lună, respectiv de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare, care - pentru considerentele de mai sus - ar fi trebuit acordat, măcar ca sumă compensatorie, în anul 2010. Cu toate acestea, salariile personalului didactic auxiliar și nedidactic nu au fost calculate în anul 2010 la nivelul de la data de 31 decembrie 2009.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea sentințelor judecătorești și a prevederilor legale speciale aplicabile în materie a determinat calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011, din moment ce salariul de referință (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic. În consecință, față de prevederile art. 1 alin.(1) din Legea nr. 285/2010, pentru identitate de rațiune, în considerarea principiilor enunțate anterior, este evident faptul că și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, membrii de sindicat au fost privați de drepturile salariale cuvenite.
Faptul că personalul didactic auxiliar trebuia să beneficieze și în anul 2011 de sporul pentru condiții de muncă este demonstrat și de un alt text de lege, de asemenea ignorat de judecătorul fondului: art. 2 alin. (3) și art. 6 din Anexa nr. 5, Capitolul II (Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic auxiliar) la Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ potrivit cărora:
Art.2(3): Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin.(2) se acordă, după caz, spor pentru condiții de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum și compensații tranzitorii.
Art.6(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15 % din salariul de bază calculat între lit.A,B, C, D, E ale art.3, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin.(2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
În condițiile în care membrii de sindicat își desfășoară activitatea în aceleași condiții - astfel cum rezultă din adeverința emisă de intimata-pârâtă unitate de învățământ, este evident că trebuie să beneficieze de plata drepturilor salariate în cauză.
În ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care la art.unic, pct.2 II,prevede:
„Art. II. Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
1. Art. 1 (1) în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) în anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
3.În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Pentru argumentele prezentate la punctele anterioare și față de faptul că membrii sindicat își desfășoară activitatea în aceleași condiții, este evident că trebuie să beneficieze și în anul 2012 de acordarea sumelor compensatorii aferente sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în raport de prevederile citate din Legea nr. 283/2011.
În ceea ce privește anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845/13.12.2012), care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la pct.VI.
Art.2. Prevederile art.7 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012 și ale art.1 alin.(4) și (5), art.2,3, art.4 alin.(1) și (2), art.6, 7, 9, 11, art.12 alin.(2) și artt.13 ale art.II din OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În consecință, este evident că pentru argumentele prezentate la pct.I-V și față de faptul că membrii de sindicat din tabelul anexat prezentei cereri își desfășoară activitatea în aceleași condiții, este evident că trebuie să beneficieze și în anul 2013 de acordarea sumelor compensatorii aferente sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în raport de prevederile citate din OUG nr.84/2012.
6) În egală măsură, învederează și faptul că Tribunalul a ignorat incidența în speță a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art.1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale.
De altfel, instanțele de judecată au reținut deja, în mii de dosare având ca obiect plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic, faptul că în practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de «bunuri», în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său (...). Sentințele respective sunt definitive și irevocabile.
În condițiile în care membrii de sindicat sunt beneficiari ai unor prevederi legale, constituționale și contractuale, ei pot pretinde cel puțin o speranță legitimă cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la salarizarea în anii 2010 și 2011.
Este evident, în opinia lor, că drepturile salariale ale membrilor de sindicat aferente anilor 2010, 2011, 2012 și 2013 au natura juridică a unui drept de creanță protejat de art. 1 din Protocol, aceasta putând fi considerată un bun în sensul textului respectiv, fapt ce conduce la recunoașterea calității de victimă pentru persoanele lipsite, în tot sau în parte (cum este și cazul de față), de aceste drepturi. Considerente similare se regăsesc și în practica judecătorească mai sus menționată.
În consecință, pentru argumentele prezentate, a solicitat instanței să admită apelul astfel cum a fost formulat, să modifice sentința apelată și pe fond să admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 266 și urm și art. 483 alin. (2) din Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și al art.28, art. 214 și art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin.(1) din Constituția României, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr.330/2009, ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin.(2) din Legea-cadru nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, ale Legii nr. 63/2011, ale Legii nr.283/ 2011, ale OUG nr. 84/2012, ale art. 104 din Legea nr. 1/2011, ale art. 36 și art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Cu privire la motivele de apel nu s-a depus întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la calculul și plata diferențelor salariale, iar potrivit dispozițiilor legale în materie cele două pârâte au atribuții de alocare a sumelor necesare nu și de plată a acestora.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
- plata sumelor compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiții vătămătoare și periculoase, în cuantum de 10% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu prestează activitate în condiții grele, nocive, penibile, începând cu data de 01.01.2010 și până la data pronunțării sentinței, sumei care urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că aceste sporuri au fost plătite până la data de 31.12.2009 în baza Legii 128/1997, HG.281/1993 art.8 lit.a, art.43 din CCM Unic la Nivel de R. Învățământ nr.596/15/12.11.2007și art.24 CCM Unic la nivel Național pe anii 2007-2010.
Potrivit art.30 al.5 și 6 din Legea 330/2009:
În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale enunțate rezultă că Legea nr.330/2009 reglementează 3 categorii de sporuri:sporuri care se includ în salariul de bază, sporuri rămase în afara salariului de bază, ambele prevăzute în anexele la lege și sporuri cu caracter permanent acordate în decembrie 2009, neincluse în salariile de bază și care nu se mai regăsesc în anexe.
Reclamanții sunt salariați ai unei unități de învățământ, fiind salarizați conform anexei II/1.4 Legea nr.330/2009-Reglementări specifice personalului contractual din unitățile bugetare subordonate unităților administrației publice –salarii funcții didactice auxiliare în unitățile de învățământ.
Anexa II Art.3 reglementează posibilitatea acordării sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase ca spor neinclus în salariul de bază dar în anumite condiții.
Astfel în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate personalului salarizat potrivit anexelor nr. II/1.1 - II/14, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
d) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
e) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit susținerilor părților, nu a fost parcursă procedura prevăzută de al.2 al art.3 din anexa II, în sensul că nu există un regulament aprobat în condițiile legii prin care să se stabilească locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și condițiile de acordare a acestuia, fapt confirmat și prin motivele de recurs.
În consecință, se constată că nu au fost îndeplinite toate condițiile pentru acordarea sporului în baza Legii nr. 330/2009, ca spor neinclus în bază.
Referitor la criticile vizând neacordarea sporului în baza Legii nr.63/2011 Curtea constată:
Potrivit art.9 capitolul I și art.6 Capitolul II anexa 5 Legea nr.63/2011, în vigoare din 13.05.2011, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Un astfel de regulament prevăzut de al.2 al art. menționat nu a fost elaborat.
Potrivit alin.3 al textului de lege, invocat de către recurenți, până la aprobarea regulamentului prevăzut la al.2 sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
În consecință, una dintre condițiile prevăzute de Legea nr.63/2011 pentru ca personalul care a mai beneficiat de aceste sporuri să primească în continuare sporurile menționate, este ca acestea să fi fost aprobate în condițiile legii, ceea ce în cauză nu a fost dovedit.
Potrivit art.6 din OUG 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora:
„ În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.”
În principiu, această sumă compensatorie vizează sporurile la care se referă art.30 al.6 Legea nr.330/2009, respectiv sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009, care nu se mai regăsesc în anexele Legii nr. 330/2009 și care nu au fost incluse în salariile de bază.
Suma compensatorie cu caracter tranzitoriu fiind inclusă în salariul de bază trebuie să răspundă exigențelor impuse de art.10 din OUG nr. 1 /2010 care prevede că: „ În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.”
Din cuprinsul acțiunii rezultă că sporurile solicitate au fost acordate salariaților până în decembrie 2009 în baza HG 281 art.8 lit.a și contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și la nivel național.
În cazul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, acesta era prevăzut anterior anului 2010 și intrării în vigoare a Legii 330/2009 la art.8 lit a HG 281 /1993 care prevedea:
„În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”.
Potrivit alin.2 al articolului menționat „ locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor”.
Sub acest aspect, Curtea reține că un astfel de regulament, elaborat deci în baza HG 281/1993 nu a fost prezentat instanței. În consecință, nu era îndeplinită condiția de acordare a sporului potrivit HG 281/1993 art.8 lit.a al.2, astfel că acest spor nu putea fi luat în considerare la stabilirea salariului nici ca sumă compensatorie potrivit art.10 raportat la art 6 OUGn1/2010.
În ceea ce privește condițiile penibile de muncă, în susținerile reclamanților, acesta a fost acordat în baza art.43 din CCM UNIC la nivel de R. Învățământ și art.24 din CCM Unic la nivel Național 2007-2010.
O manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art.10 din OUG 1/2010 prin care se dispune în mod expres că „ în conformitate cu art.30 din Legea cadru nr.330/2009 ,la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la
data încheierii lor”.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză prevederile din Contractul Colectiv de Muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamanților, nu au fost legal încheiate, întrucât acestea încalcă dispozițiile art.12 al.1 Legea 130/2006 și art.157 al.2nCodulnMuncii.
Astfel, potrivit art.12 alin. 1 din Legea 130/2006 „contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt prevăzute prin dispoziții legale”.
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă. Or, potrivit susținerilor reclamanților, contractul a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporuri ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispozițiile legale.
Curtea, asemenea primei instanțe, nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.130/2006 a căror corolar legal este art.157 Codul muncii, care statuează că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor reprezentative.
Astfel, art.8 al.2 din Legea nr.130/2006 prevede:” clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege”.
Reținând că dispozițiile art.12 al.1 din Legea nr.130/2006 se coroborează cu art.157 al.2 Codul muncii și art.8 din Legea nr.130/2006, Curtea consideră că cele două sporuri nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de legiuitor.
În consecință, având în vedere aceste considerente, se apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul neacordării sporurilor solicitate după data de 1.01.2010, este legală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 C.pr. civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. cu sediul în municipiul Slatina, .. 64B, județul O., pentru membrii de sindicat: C. G., I. M., B. C. R., B. A., B. M., B. Gigel, S. M., T. R., G. F., C. L., B. F., C. C., V. Nuți, V. A., B. M., V. G., V. E., Dobrișor N., I. F., B. M., M. M., împotriva sentinței civile nr.451/17.04.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. T.”DANUBIUS” CORABIA, cu sediul în orașul Corabia, ., județul O., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iulie 2014.
Președinte, I. M. | Judecător, M. L. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.M.L.
4ex/G.L.J.F.C.C./14.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 655/2014.... → |
|---|








