Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4234/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4234/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 2915/95/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4234/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și sediul procesual ales la sediul SUCURSALEI BANAT OLTENIA, C., . A, jud. D. și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA - SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., . A, jud. D., împotriva sentinței civile nr.1427 din 12 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. S. D., cu domiciliul în Târgu-J., ., jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care instanța apreciind cauza în stare de soluționare a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.3165 din 23.15.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în primul ciclu procesual instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA pentru perioada 01.01._10 și în consecință, a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantului C. S. -D., obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prevăzut în Contractul Colectiv Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, la art.41 alin.3 și drepturile salariale plătite efectiv acestora pe perioada 6.03.2010-31 decembrie 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data datorării până la plata integrală a acestor drepturi bănești, să plătească reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă de 25% din salariul de bază minim brut pe perioada 05.03._10, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data datorării până la plata integrală a acestor drepturi bănești, precum și să plătească dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data de 6.03.2013 și până la momentul plății., fiind respinse celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul C. S. D., pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă-SA și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A.- Sucursala Banat Oltenia.
Prin decizia nr.355/18.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise apelurile declarate de reclamantul C. S.- D., pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A. - Sucursala Banat Oltenia, împotriva sentinței civile nr. 3165 din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, având ca obiect calcul drepturi salariale. Pe cale de consecință a fost anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._ .
Prin sentința nr.1427 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA, pentru perioada 01.01._10 și în consecință, s-a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. S. - D., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA, cu sediul în București, .. 38, sectorul 1 și sediul procesual ales la sediul Sucursalei Banat Oltenia, C., . A, județul D. și pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA- Sucursala Banat Oltenia, cu sediul în C., . A, județul Gorj.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prevăzut în Contractul Colectiv Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, la art.41 alin.3 și drepturile salariale plătite efectiv acestuia pe perioada 6.03.2010-31 decembrie 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data datorării până la plata integrală a acestor drepturi bănești.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă de 25% din salariul de bază minim brut pe perioada 05.03._10, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data datorării până la plata integrală a acestor drepturi bănești.
A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente acestor sume începând cu data de 6.03.2013 și până la momentul plății.
S-au respins capetele de cerere privind acordarea diferențelor de drepturi salariale pe perioada 01.01._12, a indemnizației de concediu conform art.50 din CCM 2008-2010, precum și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. și Ziua Feroviarului pe perioada 01.01._10.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod de procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei .
Având în vedere faptul că pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01._10, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod de procedură civilă, instanța a analizat cu precădere această excepție.
Instanța a constatat că această excepție este întemeiată și a admis-o, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art.160 din codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen care a fost depășit cu privire la perioada 01.01._10, în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 06.03.2013.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că în perioada dedusă judecății reclamantul a fost angajat al societății pârâte, în funcția de mecanic instructor, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata:
- diferenței dintre drepturile salariale de care a beneficiat la un salariu de 1579 lei, corespunzător clasei de salarizare 35, coeficient de ierarhizare 2,770 pentru o valoare a salariului minim brut de 570 lei si drepturile salariale de care trebuia sa beneficieze la coeficientul de ierarhizare 2,770, clasa de salarizare 35, pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei pe perioada 01.01._10, 01.01._11, 01.01._12, in conformitate cu legislația muncii si cu CCM la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010/2011-2012,
- indemnizației de concediu conform art. 50 din CCM 2008-2010 pe perioada 01.01._10,
- ajutorului material de Paști, C. si Ziua Feroviarului pe perioada 01.01._10, conform art. 64 din CCM 2008-2010,
- sporului pentru condiții speciale de munca in procent de 25% din salariul de baza minim brut de 700 lei, coeficient de ierarhizare 2,770, clasa de salarizare 35, pe perioada 01.01._10,
- daunelor interese constând in actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală, de la data scadenței și până la data plății efective.
Referitor la primul capăt e cerere, in speță la plata salariului la valoarea de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, valabil de la 01.01.2008, instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, nr.722/2008: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta;”
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, nr.722/2008: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta;”
Aceste prevederi contractuale nu au fost redate și în contractele colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei și nu au fost aplicate.
Clauzele contractuale enunțate însă nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, fiind obligatorii pentru angajator, așa cum se prevede la art. 3 din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 în vigoare în perioada de aplicabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat în acțiune(2008-2010), clauzele contractelor colective de muncă la nivelul unei ramuri de activitate produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 8 alin. 2 din aceeași lege, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform prevederilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, iar potrivit prevederilor art. 241 litera c) din Codul muncii, contractul colectiv de muncă produce efecte „ pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
Așa cum rezultă din anexa nr. 5 poziția 2 din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, nr.722/2008, acest contract se aplică și la SNTF„C.”Marfa-SA.
Intimata nu a respectat prevederile art. 41 alin.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, iar contractele colectiv de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot prevede drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
În ceea ce privește susținerea intimatei referitoare la faptul că nu a fost invitată la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996:
“Părțile contractului colectiv de munca sunt patronul și salariații, reprezentate după cum urmează:
a) patronul:
- la nivel de unitate, de către organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare, după caz;
- la nivel de grup de unități, de ramura și la nivel național, de către asociațiile patronale legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi;
b) salariații:
- la nivel de unitate, de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative ori, acolo unde nu este constituit un sindicat sau nu toți salariații sânt membri de sindicat, prin reprezentanții aleși ai salariaților, după caz;
- la nivelul grupurilor de unități și al ramurilor, de către organizațiile sindicale de tip federativ, legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi;
- la nivel național, de către organizațiile sindicale de tip confederativ, legal constituite și reprezentative potrivit prezentei legi.”
Așadar, la nivel de ramură contractele colective de muncă se încheie între asociațiile patronale și organizațiile sindicale de tip federativ.
În speță, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu nr.722/2008, s-a încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți potrivit Legii nr.356/10.07.2001, respectiv Confederația Națională a Patronatului Român – C.N.P.R., Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – U.N.T.R.R., pe de o parte și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți potrivit Legii nr.54/10.07.2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Convenția Națională Sindicală Națională a Transportatorilor din România – C.S.N.T.R., Federația Mecanicilor de Locomotivă din România – F.M.L.R., Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România –A.S.T.R. și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial – F.N.F.M.C., pe de altă parte.
Prin urmare, față de cele expuse mai sus, instanța a reținut că intimata nu a acordat și nu au plătit petentului drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
În acest fel, intimata a produs salariatului un prejudiciu material, constând în contravaloarea diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei (clasa 1 de salarizare), prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 17.10.2009 - 31 decembrie 2010, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere considerentele arătate, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prevăzut în Contractul Colectiv Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, la art.41 alin.3 și drepturile salariale plătite efectiv acestora pe perioada 6.03.2010-31 decembrie 2010, corespunzător perioadei efectiv lucrate, mai puțin perioada 01.01._10 pentru care a intervenit prescripția, precum și perioada 01.01._12.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sporului pentru condiții speciale de muncă de 25% din salariul de bază minim brut, instanța a reținut că începând cu data de 01.04.2001, locul său de muncă a fost încadrat în condiții speciale de muncă conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, anexa 1 pct. 7, fapt consemnat în carnetul de muncă.
Potrivit contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2006 - 2007 nr. 357/05/22.02.2006, prelungit prin actul adițional încheiat la 18.12.2006 și potrivit contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nr.722/24.01.2008 valabil în anii 2008 - 2010 pentru activitatea desfășurată în condiții speciale a fost prevăzut acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25 % din salariul de bază minim brut al salariatului.
În conformitate cu dispozițiile, potrivit art. 42 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil în anii 2008 – 2010, „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: (…) iar pentru condiții speciale 25 %”.
Pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, prevederile art. 241 litera c) din Codul muncii potrivit cărora „contractul colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea sporului pentru condiții speciale de muncă, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, dispoziții potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Acest spor se cuvine tot pentru perioada 05.03._10.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a fost prejudiciat ca urmare a devalorizării monedei naționale prin inflație, instanța a dispus actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite cu indicele de inflație de la data datorării până la plata integrală acestor drepturi bănești.
De asemenea, la aceste drepturi salariale (diferența dintre drepturile salariale astfel calculate în perioada 06.03._10 și drepturile salariale primite), precum și drepturile reprezentând sporul pentru condiții de muncă de 25% din salariul de bază pentru aceeași perioadă, se va adăuga și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu data de 06.03.2013 și până la momentul plății, deoarece dobânda reprezintă fructele civile ale drepturilor salariale în discuție, fructe civile care, în temeiul principiilor dreptului privat, se cuvin proprietarului reprezentat de reclamantul C. S. -D..
Instanța a respins capetele de cerere privind acordarea diferențelor de drepturi salariale pe perioada 01.01._12, a indemnizației de concediu conform art.50 din CCM 2008/2010, precum și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și Ziua Feroviarului pe perioada 01.01._10, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește acordarea diferențelor de drepturi salariale pe perioada 01.01._12, instanța reține că CCM unic la nivel de ramură transporturi înregistrat sub nr. 722/24.01.2008 și-a încetat valabilitatea la 31.12.2010, fiind denunțat prin adresa nr.283/16.11.2010, prin urmare acest contract a încetat să-și mai producă efecte după data de 31.12.2010. De asemenea, s-a reținut că în contractul colectiv de muncă al pârâtei, valabil pentru 2011, clasa 1 de salarizare a fost de 700 de lei, prin urmare în anul 2011 salariul a fost fix, fiind acordat conform grilei de salarizare menționată in contractul colectiv de muncă, fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind menționate expres in anexa nr.1 din CCM.
De asemenea, și pentru anul 2012, clasa unu de salarizare a fost de 700 de lei, in anexa 1 fiind prevăzute clasele de salarizare și valoarea acestora, neaplicându-se pentru acest an prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare și la formula de calcul conform dispozițiilor prevăzute in cuprinsul art.98. Așadar, in anul 2012 salariul a fost fix, fiind acordat conform grilei de salarizare menționată in CCM, fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.
Cu privire la acordarea indemnizației de concediu, pentru anul 2010, conform art.50 din CCM 2008/2010 solicitată de reclamant, instanța a constatat că aceasta a fost plătită, pârâta depunând la dosar fluturașul din care rezultă acest lucru.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor pentru Paste, C., Ziua Feroviarului pentru perioada 01.01._10, în CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. aferent anilor 2009-2010, actul adițional la acesta înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, la art. 64 prevede faptul că ajutoarele materiale acordate cu ocazia sărbătorilor de Ziua Feroviarului, P. și de C. nu se acordă în anul 2010, iar intimata S. ,,C. MARFA,, SA este un agent economic, activitatea sa urmărind în special realizarea profitului, numai acesta putând să stea la baza acordării oricăror majorări salariale și bonusuri sub diferite forme către angajații săi.
S. intimată nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale si in aceste condiții nu exista obligația plății primelor solicitate.
Potrivit Contractelor Colective de Muncă încheiate, premierile acordate sunt asimilate unui ajutor material (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții și nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă, el putând fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
Statutul acestor premieri este acela de ajutor financiar, fiind o facultate a S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A., în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Împotriva sentinței au formulat apel pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA BUCUREȘTI, și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA - SUCURSALA BANAT OLTENIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că instanța de fond a procedat în mod greșit admițând acțiunea și obligând societatea la plata diferențelor salariale pe perioada 06.03._10.
Conform Sentinței civile nr. 625/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B., instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfă SA.
Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, la acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
Anexa 1 a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.
Având în vedere că o instanță a constatat nulitatea absolută a Anexei I nu mai există posibilitatea realizări unui calcul prevăzut de această anexă, salariații primind drepturile conform cu contractele individuale de muncă.
A criticat sentința, pentru nelegalitate, susținând că potrivit art. 229 (fost 236), alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice.
Prima instanță nu a aplicat corespunzător prevederile legale în materie, acordând întâietate unui contract colectiv de muncă în defavoarea unei legi.
Prin aplicarea parțială (trunchiată) a normelor de drept instanța de fond a stabilit dispozițiile imperative ale legii, neținând seama de ierarhia legilor și a celorlalte acte juridice normative în vigoare.
Este cunoscut faptul că actele normative cu putere de lege sunt și actele Guvernului României, respectiv Hotărârile de Guvern.
Mai este cunoscut că Hotărârea de Guvern dispune de forță juridică superioară față de un Contract Colectiv de Muncă, acesta din urma neputând eluda actul normativ cu putere de lege, dat de Guvern.
Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ (Hotărâre de Guvern).
A se admite contrariul este echivalent cu a admite că părțile unui contract colectiv de muncă pot negocia drepturi salariate fără niciun fel de limită (în mod iresponsabil), contractul ca lege a părților având eficiență chiar cu încălcarea legii.
S-a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit și capătul de cerere referitor la plata sporului de 25 % pe perioada 6.03._10.
Solicitarea petentului este o pretenție dedusă judecății care izvorăște din CCM Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010.
Această convenție trebuie să îndeplinească însă condițiile prevăzute de art. 229 alin.4 din Codul Muncii și de art. 7 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv muncă (lege care a fost abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011).
Deci, în perioada dedusă judecații, pentru care a fost admisă acțiunea reclamantului, era în vigoare Legea nr.130/1996, care reglementa contractele colective de muncă.
Potrivit art. 12(1) din Legea nr. 130/1996 „Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
Acest text de lege se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar sau unic, conform principiului de drept „Ubi eadem est ratio,eadem solutio esse debet".
În acest sens, a fost depus extras din certificatul constatator eliberat de ONRC la 07.10.2011 din care rezultă ca la S. C. MARFA SA, singurul acționar este Statul R., prin Ministerul Transporturilor, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%.
În acest tip de unități, de stat, fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o Hotărâre de Guvern. În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești (salariale) stabilite prin CCM Unic la nivel de ramura transporturi, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli (BVC) al S. C. MARFA SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, textul art. 12(1) din Legea nr.130/1996 devine aplicabil, neputându-se da astfel eficiență convenției particulare a părților, prin ignorarea unor Hotărâri de Guvern publicate in Monitorul Oficial.
În caz contrar, s-ar nesocoti prevederile HG 532/2008 din 21.05.2008, publicată în M.Of. privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al C. MARFA SA, ale HG 28/2010 din 06.01.2010, publicată în M.Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al C. MARFA SA și ale HG 311/2010 din 31.03.2010, publicată în M.Of privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2010 al C. MARFA SA.
S-a arătat că, având în vedere că Asociația patronală la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, nu a fost invitată la negocierea CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, astfel negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu nerespectarea limitelor și condițiilor legale, fiind lovit de nulitate.
Precizează că aceleași federații sindicale care au semnat CCM la nivel de ramură transporturi au negociat și semnat și CCM la nivel S. C. Marfă SA, convenindu-se să se acorde doar anumite drepturi bănești, printre care nu se regăsește și cel solicitat de reclamant.
Apreciază că doar dacă la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că S. C. Marfă SA, a avut încheiat CCM pe perioada_.
Astfel urmare a negocierilor anuale și a lipsei fondurilor necesare, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul C. Marfă SA nu au înțeles să folosească drept sistem de referință valoarea de 700 lei, ci valoarea de 570 lei, pentru salariul minim de bază.
Având în vedere cele de mai sus arătate, este evident faptul că nu au fost încălcate prevederile art. 42, alin. 1, lit. a, teza a doua din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010, drepturile solicitate fiind în fapt acordate de către societatea pârâtă, iar suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr. 5 din CCM al S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA este mai mare decât procentul de 25% prevăzut în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010.
A mai susținut că instanța de fond a procedat în mod greșit obligând intimata la actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală.
Admițând recursul în interesul legii, Înalta Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) că „orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
În acest caz, reclamantul a solicitat instanței să-i acorde o dubla despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Sumele care reprezintă drepturi salariate nu sunt purtătoare de dobânda, astfel că în mod nefondat instanța de fond a admis capătul de cerere privind dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație.
Mai mult, în CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, convenția în baza căreia au fost admise pretențiile reclamantului nu se regăsește instituția despăgubirii pentru neexecutarea clauzelor acestuia, cu atât mai mult nu se regăsește despăgubirea dublă pe care o solicită.
Aceste argumente rezultă și din aplicarea regulilor privind convențiile: părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune decât dobânda legală sau actualizarea cu indicele de inflație (una excluzând-o pe cealaltă).
Doctrina de drept civil și comercial adoptă o soluție simplă pentru aceasta ipoteza, în sensul că atât actualizarea cu indicele de inflație cât și dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere sau neexecutarea obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil, deoarece ambele au aceeași finalitate.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 Cod pr. civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca nefondat,, pentru următoarele considerente:
Prin art. 41(1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 – 2010, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b): „ părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
In consecința, prin contract colectiv la nivel de ramura s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum si salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată ca acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), in negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează sa pornească in stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de munca la nivel de ramura.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie sa plece de la aceste valori in sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de munca la nivel C. Calatori SA, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unității parate, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de alta parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare in mod crescător in raport de clasa de ierarhizare, insa aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 in vigoare in perioada in litigiu, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, in redactarea din perioada in litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din C. Muncii, in cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40(2) din C. Muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
Potrivit art. 236(4) din C. Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
In raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare in mod temeinic si legal a reținut instanța de fond ca parata nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Nu pot fi reținute motivele de recurs potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de munca.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca de nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
Nu se pot retine nici motivele de recurs potrivit cu care cererile ar trebui formulate pe durata existentei contractului de munca, in cazul in care se solicita constatarea nulității, deoarece prezenta cauza nu are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de munca, ci plata unor drepturi salariale stabilite in baza unui contract colectiv de munca.
Este adevărat ca unitatea a stabilit prin contractul colectiv de munca încheiat la nivelul sau alte valori, mai mici, ale clasei I de salarizare si pe care angajatorul le-a pus in aplicare ca urmare a dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități.
Curtea constata însă că alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11(1) din L.130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din C. Muncii.
In consecința, în situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Prin urmare in mod temeinic a reținut instanța ca angajatorul trebuia sa aplice, in mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramura, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Din acesta perspectiva, Curtea reține considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cu care: „ Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.”
In ceea ce privește susținerea că respectarea modului de calcul a salariului brut potrivit dispozițiilor contractului colectiv la nivel de unitate conduce la un cuantum mai mare decât cel potrivit calculului la nivel de ramura, Curtea reține ca in calculul prezentat valoarea salariului brut mai mare rezulta din aplicarea unor coeficienți de ierarhizare negociați cu valoare mai mare, aferenți claselor de salarizare stabilite la nivel de unitate.
Dar așa cum rezulta din calcul salariul nu a fost stabilit in raport de salariul de baza minim potrivit art.41 alin.3 lit. a, ci la o valoare a coeficientului de 570 lei.
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern, Curtea o apreciază ca nefondată. Câtă vreme partenerii sociali au negociat dreptul salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Referitor la motivul de apel privind greșita acordare a sporului pentru condiții speciale de muncă în procent de 25 %, Curtea apreciază că prin actele depuse în dosar reclamantul a făcut dovada că, este angajat în funcția de mecanic, activitate care se încadrează în condiții speciale potrivit dispozițiilor din Legea 226/2006, anexa 2, în baza avizului nr. 11/30._ emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă D..
Conform art. 37 din Codul muncii, „ drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariați se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nr.722/24.01.2008 valabil în anii 2008 - 2010 pentru activitatea desfășurată în condiții speciale a fost prevăzut acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25 % din salariul de bază minim brut al salariatului.
De asemenea, potrivit art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil în anii 2008 - 2010 „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: .., iar pentru condiții speciale 25 %”.
Pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, prevederile art. 241 litera c din codul muncii potrivit cărora „contractul colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea sporului pentru condiții speciale de muncă, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Nici critica referitoare la greșita cumulare a dobânzii legale cu indicele de inflație nu poate fi primită, în mod corect instanța de fond admițând acțiunea și sub acest aspect.
Astfel, potrivit regulilor răspunderii civile contractuale, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația in care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Cum în mod corect a reținut instanța de fond, neplata drepturilor salariale produce un prejudiciu care poate fi reparat prin actualizarea debitului cu rata inflației, pentru ca in final devalorizarea nu poate profita debitorului.
Pe de altă parte, este de reținut că în timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept si scopuri diferite.
Temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorata este dat de prevederile art.166 din Codul Muncii, iar actualizarea își are rațiunea in respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației ce îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare in intervalul de timp scurs de la data scadenței si cea a plății efective a sumei datorate.
Așadar, în mod întemeiat instanța de fond a apreciat ca este posibil cumulul dintre suma rezultată ca urmare a reactualizării cu indicele de inflație si dobânda legală.
Pe de altă parte, recursul în interesul legii invocat în apel nu are legătură cu speța de față, întrucât acesta statuează numai asupra interdicției de inserare a clauzei penale în contractele de împrumut.
Pentru toate aceste argumente, Curtea, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Codul pr. civilă, va respinge apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și sediul procesual ales la sediul SUCURSALEI BANAT OLTENIA, C., . A, jud. D. și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA - SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în C., . A, jud. D., împotriva sentinței civile nr.1427 din 12 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. S. D., cu domiciliul în Târgu-J., ., jud. Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red.jud.D.S.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.L.R.
17.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
