Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2403/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2403/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 9050/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2403
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
PREȘEDINTE T. Ț.
Judecător D. S.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. TURCENI, cu sediul în Turceni, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 459 din 06 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E., cu domiciliul în Turceni, ., ., jud. Gorj, și intimatul pârât L. T. TURCENI, cu sediul în Turceni, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: apelantul pârât a solicitat judecata în lipsă, prin cererea de apel.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.459 din 6 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Turceni.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. E., cu domiciliul in Turceni, ., . în contradictoriu cu pârâții L. T. Turceni, cu sediul în Turceni, județul Gorj și C. L. Turceni, cu sediul în Turceni, județul Gorj.
A fost obligat pârâtul L. T. Turceni să emită o nouă decizie în temeiul legii 285/2010 privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei pentru perioada 01.01._11, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr.178/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012.
A fost obligat pârâtul L. T. Turceni să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile bănești astfel stabilite și cele primite în perioada 01.01._11, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, iar C. L. Turceni să aloce sumele necesare.
Având în vedere că s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive de către pârâtul C. L. Turceni, instanța a analizat-o cu precădere, potrivit art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Conform dispozițiilor art.13 din O.U.G. nr.32/2001, H.G. nr.538/2001, art.16 din H.G. 2192/30.11.2004, art.167 alin.1 din Legea 84/1995, art.23 alin.1, art. 36 alin.1, alin.4 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.215/2001, ce justifică pentru consiliul local calitatea de ordonator de credite față de unitatea de învățământ, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate din alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat, din bugetul local și din alte surse, potrivit legii, iar consiliul local aprobă, la propunerea primarului, din bugetul local, virările de credite.
Cum reclamanta a solicitat obligarea Consiliului L. Turceni să aloce unității școlare fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate, instanța a reținut că în mod corect acțiunea a fost formulată împotriva unității de învățământ și a C. L. Tg J., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta din urmă fiind neîntemeiată.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanta P. E. a fost salariată a pârâtului L. T. Turceni în perioada 01.01._11.
Prin sentința nr.178/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012 a fost admisă cererea formulată de reclamanți din care face parte și reclamanta, fiind obligați pârâții L. T. Turceni și C. L. Turceni la plata sumelor cuvenite rezultând din diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.01._10, sumele urmând a fi aplicate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Ordonanța de Urgență nr. 15/2008, art. 1, alin.1, lit. b, coeficientul de multiplicare pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare au fost majorate cu 10 % începând cu 1.01.2008, fata de nivelul din 31.12.2007, iar începând cu data de 1.10.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic urma sa fie de 400.00 lei.
Prin Ordonanța de Urgenta nr. 136/2008 s-a prevăzut ca în perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește astfel: 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1, alin.1, lit. c din OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, iar valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ stabilita prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, în toate anexele, coeficientul de multiplicare 1,000 fiind de 299,933 lei pe întreaga durata a anului 2009.
Sentința mai sus menționată este irevocabilă.
Așa cum rezultă din adresa nr.3749/15.07.2013 emisă de L. T. Turceni, o nouă dispoziție de reîncadrare nu a mai fost emisă.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 prevăd că reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. De asemenea art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 prevede că personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Cum în luna decembrie 2009, salariul reclamantei trebuia să fie calculat în funcție de prevederile Legii nr. 221/2008, așa cum s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă, instanța a constatat că la încadrarea acesteia dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 nu au fost respectate, iar reclamanta a fost prejudiciată, drepturile salariale fiind eronat stabilite.
Mai mult decât atât prin Decizia nr. 11/2012, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C., stabilind că: “(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.”
Pe de altă parte, în anul 2011 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr. 285/2010, iar la art. 1 alin. 1 din această lege se menționează faptul că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Alineatul 3 al articolului 1 reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
S-a constatat, astfel, că în luna decembrie 2010 salariul reclamantei trebuia să fie stabilit pornind de la aplicarea corectă a art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009, situație în care în luna decembrie 2010 drepturile salariale trebuiau să includă drepturile stabilite prin sentința nr. 178/10.01.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, însă aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către angajator.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul C. local Turceni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de angajator al reclamantei, astfel încât nu calculează salariile cadrelor didactice ci doar aprobă proiectul de buget al instituției de învățământ.
Cu privire la fondul cauzei a arătat că prin OUG nr.151/2008 a fost modificată și completată OUG nr.15/2008, prevăzându-se că valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 este de 299,933 lei, coeficient care a fost menținut prin OUG nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar.
Apelantul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, reclamanta nu poate să pretindă un coeficient de multiplicare de 400 lei, acesta fiind de 299,933 lei.
Salarizarea cadrelor didactice pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010, se face potrivit Legii 330/2009, cu aplicarea prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 și a dispozițiilor OUG 41/2009.
Apelantul a precizat că în acest domeniu nu poate fi reținută o altă valoare a coeficientului de ierarhizare în raport de Decizia nr.3/2011 pronunțată de ICCJ, întrucât această decizie a stabilit exact perioada de aplicare a dispozițiilor OUG 15/2008, respectiv până la 31 decembrie 2009, astfel încât aceste dispoziții nu pot fi extinse și pentru anul următor.
Pe de altă parte, Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008 a fost abrogată expres prin art. 48 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 330/2009, astfel încât, de la data intrării în vigoare a acestui ultim act normativ, dispozițiile O.G. nr.15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea având caracter definitiv.
Prin instituirea unui nou cadru legislativ de salarizare a personalului plătit din fondurile publice și abrogarea expresă directă a unor acte normative anterioare având același obiect de reglementare, se dă expresie uneia dintre funcțiile acestui instrument legislativ, de eliminare a antinomiilor în drept.
Față de efectele abrogării, ce presupun scoaterea din vigoare, cu caracter definitiv, a unui act normativ sau dispoziții legale, o prevedere legală, odată abrogată, nu mai poate fi aplicată situațiilor juridice viitoare care aparțin, astfel, domeniului de reglementare a legii noi.
În consecință, după abrogarea expresă, Ordonanța Guvernului nr.15/2008 aprobată și modificată Legea nr. 221/2008 nu mai poate fi aplicată în ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice după data de 1 ianuarie 2010.
De altfel, pentru primul an de aplicare a Legii nr.330/2009, menținerea drepturilor salariale, la un nivel corespunzător celui stabilit potrivit actelor normative s-a realizat prin aplicarea prevederilor art.6 alin. (l) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2010, potrivit cărora în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea - cadru nr.330/2009 erau mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășura activitatea în aceleași condiții.
Având în vedere cele de mai sus s-a solicitat admiterea apelului, evitându-se astfel prejudicierea în mod nejustificat a bugetului Consiliului L. Turceni.
În consecință creșterea salarială solicitată de petentă nu poate fi aplicată .
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente;
Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și era conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel cum erau ele reglementate de OG nr. 32/2001 care stabilea la art. XIII faptul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995.
În raport de normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001 și modificate prin HG nr. 174/2003, principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar erau: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
În baza acestor norme metodologice, fiecare instituție de învățământ avea obligația să-și întocmească bugetul propriu ( art.8) .
Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezentau autorității administrației publice locale în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale ( art. 16 ). După aprobarea legii bugetului de stat, C. Județean repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrației – teritoriale și în cadrul acestora, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat.
Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară, comunica bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate ( art.18 ).
Și în Legea nr.1/2011 se regăsesc dispoziții similare. Astfel potrivit art. 104 - (1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale; (2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;(5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Art. 110 - (1) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, se aprobă și se execută conform legii.
De asemenea, HG. Nr. 1395/2010, prevede că finanțarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural. (3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Din toate aceste prevederi legale, reiese că apelantul are atribuții în ce privește finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile de învățământ preuniversitar, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele;
Prin decizia nr.11/08.10.2012 pronunțată de ICCJ au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Înalta Curte sintetizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza, a constatat următoarele:
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.
Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 842 din 2 iunie 2009.
Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale.
S-a stabilit că art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
S-a reținut că, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, s-a reținut că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire Ia unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire Ia domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, ICCJ a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În raport de disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de ICCJ problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează a fi respins conform art.480 alin. 1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. L. TURCENI, cu sediul în Turceni, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 459 din 06 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. E., cu domiciliul în Turceni, ., ., jud. Gorj, și intimatul pârât L. T. TURCENI, cu sediul în Turceni, jud. Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.5 ex
J.f.L.R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 416/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
